Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

miercuri, aprilie 29, 2015

Lumina educaţiei, promovată în cooperarea dintre Biserică, Familie şi Şcoală

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia Simpozionului Naţional de Pedagogie Creştină Repere ale educaţiei creştine în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur, actualizate în relaţia Biserică-Familie-Şcoală din contextul contemporan, Bucureşti, 27-30 aprilie 2015:

În cadrul evenimentelor academice realizate în contextul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi al Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete, Patriarhia Română, în cooperare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universităţii din Bucureşti şi cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, organizează Simpozionul Naţional de Pedagogie Creştină, intitulat Repere ale educaţiei creştine în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur, actualizate în relaţia Biserică-Familie-Şcoală din contextul contemporan. Tema acestui simpozion este deopotrivă relevantă şi actuală pentru viaţa Bisericii, a Familiei şi a Şcolii din societatea românească de astăzi.

În contextul deciziei nr. 669 din 12 noiembrie 2014 a Curţii Constituţionale a României, al înscrierii elevilor pentru ora de Religie, al procesului legislativ din Parlament, corelativ deciziei Curţii Constituţionale, al dezbaterilor referitoare la educaţia religioasă în şcoli, s-au constatat importanţa şi necesitatea intensificării cooperării dintre Familie, Şcoală şi Biserică în domeniul educaţiei, în general, şi al educaţiei religioaseîn mod special, cu valorificarea responsabilităţilor specifice ale acestor trei instituţii majore.

În acest sens, apreciem în mod deosebit implicarea remarcabilă a părinţilor pentru înscrierea elevilor la ora de Religie. De asemenea, evidenţiem organizarea părinţilor în Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) cu scopul susţinerii şi promovării unei educaţii integrale, edificatoare pentru viaţă, care valorifică specificul educaţiei religioase.

Părinţii au înţeles necesitatea intensificării cooperării dintre Familie, Şcoală şi Biserică, astfel încâteducaţia religioasă primită acasă să fie susţinută în mod complementar prin educaţia copiilor şi a tinerilor în viaţa Bisericii şi a Şcolii. În această perspectivă, poate fi valorificat şi materializat cadrul oferit de parteneriatul dintre parohie şi şcoală. Scopul parteneriatului este ajutorarea elevilor din familii defavorizate, dar şi colaborarea pentru îmbunătăţirea orei de Religie, precum şi a desfăşurării de activităţi extraşcolare şi extracurriculare comune.

Simpozionul Naţional de Pedagogie Creştină, intitulat Repere ale educaţiei creştine în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur, actualizate în relaţia Biserică-Familie-Şcoală din contextul contemporan este structurat pe coordonatele specifice educaţiei în Familie, Şcoală şi Biserică în următoarele trei secţiuni tematice: 1) Rolul educaţional al familiei, asumat şi valorificat în contextul ideologic al societăţii contemporane; 2) Importanţa, actualitatea şi relevanţa educaţiei religioase în şcoală, pentru societatea contemporană; 3) Educaţia – realitate constantă şi dinamică în viaţa şi misiunea Bisericii.

Sfântul Ioan Gură de Aur este un mare părinte al Bisericii care a subliniat importanţa fundamentală a educaţiei creştine a copiilor şi a tinerilor, astfel încât gândirea sa poate fi valorificată în relaţia Biserică-Familie-Şcoală din contextul contemporan. Sfântul Ioan Gură de Aur, în repetate rânduri, a insistat asupra responsabilităţii părinţilor de a le oferi copiilor o educaţie încă din fragedă pruncie, spre a-i pregăti nu doar pentru împlinirea vocaţiei lor în această viaţă pământească, ci mai ales pentru a-i orienta către împărăţia lui Dumnezeu, spre dobândirea mântuirii şi a vieţii veşnice.

Valoarea educaţiei, atât în Familie, cât şi în Biserică şi în Şcoală, are o relevanţă pentru istorie şi chiar pentru veşnicie, în măsura în care ea este cultivată cu deschidere spre dobândirea vieţii şi fericirii veşnice în iubirea eternă a lui Dumnezeu. În contextul actual, al unei societăţi informaţionale şi tehnologizate excesiv, există riscul ca educaţia să fie redusă la un proces în care accentul cade aproape exclusiv pe achiziţionarea de informaţii performante, necesare pentru dobândirea unor competenţe şi abilităţi, astfel încât tânărul să fie integrat facil şi sigur într-un sistem de eficienţă practică imediată, dar tot mai impersonal.

Tocmai într-o asemenea situaţie este relevantă valorificarea specificului formativ al educaţiei religioase şi mărturisirea faptului că o educaţie creştină nu poate fi structurată într-un orizont limitat şi efemer, ci în lumina iubirii eterne a lui Hristos, „Care ieri, astăzi şi în veci este acelaşi” (Evrei 13, 8). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă, zicând: „Nu voi înceta îndemnându-vă, rugându-vă şi căzându-vă înainte, ca mai întâi de toate celelalte să vă puneţi în bună rânduială copiii. (…) Creşte un atlet pentru Hristos, învaţă-l evlavia din fragedă vârstă. (…) Să sădim şi să antrenăm în copil înţelepciunea, ca să cunoască lucrurile omeneşti, ce este bogăţia, slava, puterea, ca să le dispreţuiască şi să dorească (virtuţile) cele mari. Să-i aducem aminte cuvintele de îndemn: «Copile, numai de Dumnezeu să te temi şi afară de El să nu te temi de altcineva». Frica de Dumnezeu e de ajuns pentru înţelepciune şi pentru a avea în lucrurile omeneşti judecata pe care se cuvine să o avem. Căci culmea înţelepciunii aceasta este: a nu fi pasionat de cele copilăreşti. Să fie educat să socotească drept nimic banii, drept nimic slava omenească, drept nimic puterea, drept nimic moartea. Şi aşa va fi înţelept”[1]. Adică, va căuta sfinţenia, iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.

Având speranţa că referatele şi dezbaterile din cadrul Simpozionul Naţional de Pedagogie Creştină, intitulat Repere ale educaţiei creştine în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur, actualizate în relaţia Biserică-Familie-Şcoală din contextul contemporan vor contribui la intensificarea responsabilităţilor specifice Familiei, Bisericii şi Şcolii în educaţia copiilor şi tinerilor, binecuvântăm pe toţi organizatorii şi participanţii la lucrările acestui simpozion.
                                   
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre educaţia copiilor, EdituraDeisis, Sibiu, 2006, pp. 136-137, 171.

Sursa: http://basilica.ro/lumina-educatiei-promovata-in-cooperarea-dintre-biserica-familie-si-coala-106313.html

„Vestitorul Ortodoxiei” - Revista BOR

   „Vestitorul Ortodoxiei” - Un sfert de secol de apariție neîntreruptă. 
Revistă de informație bisericească a Patriarhiei Române.

PS Siluan: „Ascultarea de duhovnic nu înseamnă sclavie”

Bineinteles ca daca este vorba de Dumnezeu, criteriul care stabileste relatia intre noi si Dumnezeu este dragostea. Nu se poate dragoste fara libertate. O spun asta ca toti cei carora li se pare ca duhovnicia care se exercita asupra lor ii tine ca o gheara, asa, si care vrea sa faca din ei fii dupa chipul si asemanarea duhovnicilor lor, sa se simta liberi. Nu numai sa spuna “NU”, dar sa se simta liberi sa schimbe “reteaua”. Nu vreau sa provoc razvrat, ci vreau sa dau curaj fiecarui suflet care se raporteaza la Dumnezeu si-n numele lui Dumnezeu se duce, in numele lui Dumnezeu are libertate, Dumnezeu ii binecuvanteaza libertatea sa caute si sa nu creada ca daca s-a spovedit prima data la un duhovnic, la un parinte, crede ca de data viitoare tot la el trebuie sa se duca. (…) Tu te raportezi asa cum te raportezi la Dumnezeu – cu libertate, te raportezi si simti ca acesta iti devine parinte.
El (duhovnicul) nu are putere asupra ta; nicio putere nu are pentru ca Dumnezeu Singur are putere. Cand devine constrangatoare relatia aceasta, in sensul in care constrangator inseamna ca nu simti ca te dezvolti si ca infloresti ca o floare linistita, fara sa trebuiasca sa faci exercitii impuse… (fraza neterminata, nota noastra) (Daca Sfantul Duh ar participa la un concurs de gimnastica, s-ar putea inscrie numai la liber alese, la impus nu s-ar putea inscrie pentru ca nu executa impus(e) ). Si acolo unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este libertatea. Si atunci inseamna ca pe langa rugaciune, exista criteriul acesta al libertatii in Duh pe care Dumnezeu ne-o da pentru ca ea este garantata si are ca inima, ca maduva, dragostea, iubirea. Daca e vorba de iubire, stiti si proverbul din popor: „Dragoste cu forta nu se poate“.
Bine ar fi sa intelegem ca raportarea aceasta nu numai a ascultatorilor este catre Dumnezeu, dar si a celor care sunt chemati sa-i calauzeasca pe ascultatori prin lumea aceasta – care incet-incet se numesc duhovnici – are tot aceleasi criterii. Si mai ales ca radacina cuvantului „duhovnic” este „Duh“. Deci trebuie sa stie cum sa lucreze cu Duhul ca sa-i invete si pe cei care vin la ei sa se inscrie in libertatea Duhului, dar si in exigentele Duhului – asta e cu totul altceva.
Dar in exigentele duhului nu incape niciodata constrangerea. Dar din prisos de libertate, da, eu pot sa-mi predau libertatea toata, Doamne, pentru Tine; pentru ca sa fac loc voii Tale in mine si viziunii Tale si perspectivei Tale, sunt gata sa ma predau in mainile celui pe care mi-l pui Tu in fata. Asta e cu totul altceva. Dar acela sa nu uite ca e in numele lui Dumnezeu, si nu in numele lui.
De asta va spuneam la inceput ca… eu cred ca nu sunt duhovnic si cred ca nu sunt parinte, asa cum credeam, mai ales in primii ani, ci incep acum, se poate sa mijesc ochii ca un pisoi dupa vreo trei saptamani spre cam ce ar fi – sau ce n-ar fi – ascultare si duhovnicie.[…] Si daca intelegem criteriul vertical a ceea ce este ascultarea si cautarea voii lui Dumnezeu care se manifesta prin realitatile concrete in care traim, totul devine mult mai simplu. Pentru ca dintr-odata ne trezim, ne dam seama ca din toate, mana lui Dumnezeu ne tine. Chiar daca noi astazi suntem intemnitati, cum zicea apostolul Pavel: „Sunt intemnitat pentru Hristos“, dar el scria epistole care ne-au ramas pana astazi, care sunt pline de speranta si duhovnicie”.
Exista la un moment dat riscul idolatrizarii duhovnicului? Cum poate fi ocolit acest risc?
– Riscul exista, bineinteles. Cum exista si riscul ca duhovnicul sa-si “sclavizeze” (inrobeasca) pe fiii duhovnicesti si sa faca din ei niste ‘masinute teleghidate‘. Poate ca merg impreuna sau se determina una pe alta. Dar toata problema vine din faptul ca nici unul, nici altul nu intreaba pe Dumnezeu: ‘Doamne, ce sa fac?’. Dar noi ajungem cateodata la un ‘umanism‘ orizontal, in care noi incercam sa-l facem pe celalalt sa nu mai scuipe pe jos, sa nu mai injure, sa-si plateasca taxele la timp, sa nu se mai bata si ni se pare ca, vai, uite ce fii duhovnicesti avem noi, ca, uite, nu mai injura, nu se mai bat, vin la Biserica, s.a.m.d. E un fel de umanism, ceva corect, destul de pozitiv, asa, … “un om mai bun“. Numai ca telul este ca omul sa ajunga la Dumnezeu, ca omul sa se lege de Dumnezeu, sa-L redescopere pe Dumnezeu si sa mearga in viata lui spre intalnirea cu Dumnezeu! Chiar daca nu-L vede acuma, merge ca orbul, de mana altora care merg in aceeasi directie sau… de mana ta, duhovnice, care si tu poate ca esti orb, dar si tu te tii de altul si te luminezi cu invataturile Parintilor in orbecaiala ta si mergi inainte. Dar… spre Dumnezeu mergi!
(P.S. Siluan: – “Taina ascultarii pt.omul contemporan” – conferinta ASCOR, Bucuresti, 16 nov. 2005)

luni, aprilie 27, 2015

Revista „Chemarea Credinței”

Recomandăm cu bucurie și dragoste o revistă pentru copii și adulți, unde nu doar adulții mângâie sufletele copiilor, ci și măiestria inimii de copil catifelează sufletele adulților! Revista poate fi găsită atât la pangarele tuturor bisericilor, cât și în bibliotecile acestora. Citiți și vă bucurați sufletele!

miercuri, aprilie 22, 2015

Invitație la Conferință - Arhimandritul rus Ambrozie Iurasov

Duminica 26.04.2015, la ora 18.00, la Muzeul Judetean Buzau (Teatrul George Ciprian) Arhimandritul rus Ambrozie Iurasov va susţine o Conferinţă extraordinară şi o lansare de carte.

Invitatul special este Arhimandritul rus Ambrozie Iurasov. In cadrul conferintei vom putea afla istoria vietii unui om care a predicat Cuvantul lui Dumnezeu in timpul perioadelor grele prin care trecea Biserica Ortodoxa din Rusia. Aceasta conferinta este un prilej unic de a intalni rezistenta duhovniceasca din Rusia si de a avea contact cu realitatile unui regim care a inspirat si teroarea comunista din Romania. In cadrul conferintei se va lansa cartea „Chemarea - Crucea Monahismului” - Autobiografie al carei autor este Parintele Ambrozie si cartea „O lumina de Bucurie intr-o lume a tristetii” 
- Viata Mitropolitului Iosif de Alma- Ata si Kazakhstan.
Arhimandritul Ambrozie este unul din cei mai influenţi duhovnici din Rusia. El este întemeietorul Mănăstirii Ivanovo din Rusia. Astazi, in asezamântul monahal de pe lânga Catedrala „Intrarea Maicii Domnului in Biserica“ din orasul Ivanovo, isi lucreaza mântuirea peste 200 de maici. Parintele Ambrozie este fondator si duhovnic al Fratiei Ortodoxe Radonej, Centrul de Presa al Patriarhiei Ruse, unde se adreseaza tinerilor in cadrul unor emisiuni crestine radiofonice si televizate. Este un predicator talentat si se remarca printr-o bogata activitate publicistica pe teme apologetice, catehetice si omiletice, concretizata prin cele 10 carti cu continut duhovnicesc, din care trei sunt traduse si in limba româna. Este redactor la gazeta „Cuvânt de mângâiere“ si presedintele Fundatiei de Asistenta Spirituala si Educatie Morala „Inaltarea“. Parintele Ambrozie Iurasov este duhovnicul aparatului de conducere al Ministerului de Interne al Rusiei, coordoneaza activitatea Departamentului pentru asistenta religioasa in penitenciare si este presedintele Comisiei episcopale de canonizare a noilor mucenici rusi. Pentru intreaga activitate si pentru zelul misionar, a fost distins in Rusia cu peste 50 de medalii si ordine. Din cei 73 de ani pe are ii are, 45 sunt de slujire monahala.

Postăm mai jos câteva cuvinte de folos rostite de Arhimandritul Ambrozie:
"Există un proverb rusesc care spune că dacă ai pierdut bogăţia înseamnă că, de fapt, nu ai pierdut nimic. Dacă ai pierdut sănătatea, ai pierdut jumătate din ce puteai să pierzi, iar dacă ai pierdut credinţa în Dumnezeu, înseamnă că ai pierdut totul.
Sfântul Vasile cel Mare spune foarte frumos că dacă omului îi vei da toate bogăţiile lumii şi îl vei face rege, sufletul tot nu se va sătura. Sufletul nu se poate sătura decât în Dumnezeu! Dacă L-ai găsit pe Dumnezeu, înseamnă că ai găsit totul.
Nu trebuie să uităm faptul că puterile demonice nu au decât un singur scop: de a ne lovi şi a ne strica sufletul, iar pentru asta nu ezită să folosească orice mijloace. Atunci când omul are Duhul lui Hristos în sine, atunci când se umple de cuvântul lui Dumnezeu şi de cuvintele Sfinţilor Părinţi, atunci toate revin la locul lor. Când rămânem prinşi în încercarea de a ne strânge bogăţie pentru trup, dar pentru suflet nu strângem nimic, atunci nici raţiunea, nici voinţa, nici sentimentele nu-şi mai îndeplinesc rostul, iar omul piere în deznădejde.
Trebuie să ţinem minte că totul ţine de Providenţa divină. Fără voia lui Dumnezeu nu cade nici un fir de păr din capul nostru!"

sâmbătă, aprilie 04, 2015

Predică la Duminica Floriilor

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a VI - a din Postul Mare (Duminica Floriilor)

Sfânta Evanghelie din Duminica Floriilor care încheie Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paşti a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua sărbătorii Intrării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, praznic numit în popor şisărbătoarea Floriilor. În această Evanghelie plină de înţelesuri duhovniceşti se pomeneşte mai întâi de mirul de mare preţ al recunoştinţei Mariei faţă de Iisus pentru învierea din morţi a fratelui ei şi al Martei, Lazăr din Betania, care era şi prieten al Domnului Iisus Hristos.

În al doilea rând, vedem în Evanghelia de astăzi că Intrarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinţei Sale asupra morţii lui Lazăr şi o prefigurare sau anticipare a biruinţei Sale asupra propriei Sale morţi, prin învierea Sa din morţi. 

Mai observăm că această sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim este o deschidere spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos,pătimiri ca fiind confruntări ale Lui cu mai-marii cărturarilor şi ai fariseilor care Îl invidiau şi Îl urau, dar şi pătimiri ca suferinţe pricinuite trupului Său prin umilirile şi lovirile pe care le îndură ca urmare a răutăţii şi violenţei oamenilor vicleni, aroganţi şi ignoranţi. Toată această prevestire a Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos este cuprinsă în textul Evangheliei din această zi ca un început al tensiunii şi conflictului dintre Iisus şi căpeteniile preoţilor care s-au hotărât să-L omoare pe El şi pe Lazăr, deoarece mulţi iudei credeau în Iisus mai ales după ce El a înviat pe Lazăr.

Proorocia lui Zaharia prevesteşte bucuria poporului iudeu care L-a întâmpinat pe Hristos în Ierusalim

Evanghelia evidenţiază că Mântuitorul Iisus Hristos intră în Ierusalim, iar această intrare în Ierusalim a fost prezisă de către prooroci (cf. Isaia 62, 11), şi, anume de proorocul Zaharia (cf. Zaharia 9, 9), care a prevăzut cu mai multe veacuri înainte că Mesia, adică Iisus Hristos, va intra ca Împărat în Ierusalim şezând pe un mânz de asină.

Evanghelia ne mai spune că numai după ce Hristos S-a preaslăvit prin Învierea Sa din morţi şi prin Înălţarea Sa la ceruri au înţeles ucenicii Săi că ceea ce s-a întâmplat atunci, la Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, nu era ceva întâmplător, ci în evenimentul respectiv se împlinea un plan al lui Dumnezeu. Prin aceasta vedem că între evenimentul Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc şi preamărirea Sa cerească după Înviere există o legătură tainică. Cu alte cuvinte, Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc prefigura sau anticipa trecerea Lui prin suferinţă şi moarte, iar apoi prin Învierea Sa şi Intrarea Sa cu trupul înviat în Ierusalimul ceresc, adică în slava Preasfintei Treimi. Însă, Evanghelia este astfel împărţită astăzi pentru lectură, încât ea ne arată că Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc va fi urmată de trecerea Lui prin suferinţă şi prin moarte.Acest adevăr îl auzim sau îl vedem duhovniceşte în Evanghelia de astăzi fiind tâlcuit de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos când explică de ce Maria, sora lui Lazăr, a turnat mir de mare preţ pe picioarele Lui şi le-a şters cu părul capului ei: 'Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat'. Maria din Betania care toarnă mir de mare preţ pe picioarele Mântuitorului şi le şterge cu părul capului ei nu este aceeaşi femeie cu femeia păcătoasă din Nain despre care vorbeşte Sfântul Evanghelist Luca (cap. VII, 36-50), întrucât aceea amesteca mirul de mare preţ cu lacrimile pocăinţei pentru păcatele ei. Aşadar, mirul de mare preţ al Mariei din Betania este altul decât cel al femeii păcătoase din Nain.

Mirul de mare preţ, gest profetic pentru îngroparea Domnului

Totuşi, ceea ce au în comun gesturile celor două femei amintite mai înainte este recunoştinţa, aici recunoştinţă pentru învierea lui Lazăr din Betania, iar dincolo recunoştinţă pentru iertarea păcatelor pe care Hristos o dăruieşte femeii păcătoase din Nain, ca urmare a pocăinţei şi a dorinţei ei de a-şi schimba viaţa trăită în păcate.

În Evanghelia de astăzi, Mântuitorul Iisus Hristos spune: 'Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea.' Cu alte cuvinte, nu Mă aveţi prezent cu trupul acesta care poate fi uns cu mir de mare preţ înainte de a fi îngropat. De fapt, Maria, sora Martei şi sora lui Lazăr, prin gestul ei a arătat recunoştinţă faţă de Iisus, dar ea nu ştia că gestul ei are şi înţelesul de prevestire a îngropării Mântuitorului Iisus Hristos. Ea nu ştia că gestul ei era un gest profetic, adică prevestea moartea şi îngroparea lui Iisus. Numai Mântuitorul Iisus Hristos descoperă acest gest al ei ca având o semnificaţie mai profundă decât aceea a recunoştinţei ei faţă de El pentru că a înviat din morţi pe Lazăr, fratele ei.

Vedem, aşadar, că Mântuitorul Iisus Hristos leagă tainic între ele evenimente diferite şi descoperă înţelesuri profunde ale acestora. Desigur, Duhul Sfânt a inspirat-o pe Maria, sora lui Lazăr, să săvârşească gestul acesta de mare recunoştinţă, turnând pe picioarele Mântuitorului mir de preţ ca simbol al recunoştinţei şi al preţuirii faţă de Hristos Domnul, dar inspiraţia aceasta nu este totdeauna percepută imediat de orice om.

Sfântul şi Marele Mir, simbol al îngropării lui Hristos şi pecetluire a creştinilor botezaţi în taina Morţii şi Învierii lui Hristos

Mirul de mare preţ folosit de Maria, sora lui Lazăr, pentru a unge picioarele Mântuitorului Iisus Hristos, Care va trece prin suferinţă şi moarte pentru a învia din morţi, a devenit în credinţa Bisericii o preînchipuire a Sfântului şi Marelui Mir care se sfinţeşte de Sinodul unei Biserici Ortodoxe Autocefale prezidat de patriarh sau de un mitropolit primat. Acest mir numit Sfântul şi Marele Mir a fost, deci, prefigurat de mirul de nard curat din Evanghelia de astăzi. Ce anume se unge cu Sfântul şi Marele Mir? La sfinţirea unei biserici noi se unge mai întâi Sfânta Masă din sfântul Altar pentru că Sfânta Masă din Altar reprezintă mormântul Mântuitorului, şi apoi toată biserica. De aceea, când cădim Sfânta Masă spunem: 'În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul, pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase Dumnezeule, Cel ce eşti necuprins!' Iar în altă rugăciune se spune: 'Mormântul Tău este izvorul Învierii noastre.' Cu Sfântul şi Marele Mir se mai unge şi Antimisul, care este o icoană de pânză având pictată sau imprimată pe ea punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos ca moment premergător al Învierii Sale din morţi. Cu Sfântul şi Marele Mir se ung şi cei botezaţi (Taina Mirungerii), când preotul zice: 'Pecetea darului Duhului Sfânt'! Iată cum Sfântul şi Marele Mir exprimă legătura tainică dintre moartea şi Învierea lui Hristos pentru sfinţirea vieţii Bisericii. 

Din Evanghelia de astăzi vedem că ungerea cu mir de mare preţ a picioarelor Mântuitorului a fost o prevestire a morţii şi îngropării Sale, fapt confirmat mai ales când El a fost pus în mormânt, trupul Său fiind uns de către Iosif din Arimateea cu ulei de aloe, pentru îmbălsămarea Lui, ca semn de preţuire pentru El.

Învierea lui Lazăr intensifică atât iubirea poporului simplu faţă de Hristos-Domnul, cât şi ura fariseilor şi cărturarilor faţă de El

În timp ce poporul simplu, având cuget curat şi smerit, Îl iubeşte mai mult pe Mântuitorul Iisus Hristos pentru că a înviat pe Lazăr din morţi, un alt grup de persoane, desigur, mult mai mic, dar cu o mare autoritate morală în Israel, şi anume grupul cărturarilor şi al fariseilor, sporea în invidia şi ura lui faţă de Hristos. Cu cât Iisus făcea mai multe minuni de ajutorare a săracilor, hrănind pe cei flămânzi, vindecând pe cei bolnavi sau chiar înviind din morţi pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi pe Lazăr din Betania, cu atât creştea mai mult ura celor care-L invidiau pe Acesta. Deci vedem aici o tensiune între iubirea lui Hristos faţă de oamenii suferinzi, pe de o parte, şi invidia mai marilor fariseilor şi cărturarilor, pe de altă parte. Acest conflict se intensifică sau sporeşte mai ales după ce Lazăr, prietenul Mântuitorului Iisus Hristos, a fost înviat din morţi. Evanghelia ne mai arată că în mintea unor cărturari şi farisei invidioşi şi răi s-a zămislit şi ideea ca împreună cu Iisus să ucidă şi pe Lazăr cel înviat de Iisus, ca să nu mai fie el mărturie a puterii dumnezeieşti şi vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arată cum creşte întunericul păcatului şi al patimilor omeneşti egoiste sau rele, pentru a respinge lumina harului dumnezeiesc lucrător în Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu.

Duminica Floriilor este duminica bucuriei poporului simplu

Când Mântuitorul Iisus Hristos intră în Ierusalim, El merge, de fapt, spre suferinţă ca, prin Sfintele şi mântuitoarele Sale Pătimiri, să vindece patimile omeneşti egoiste, întunecate şi ucigătoare de oameni, adică: invidia cărturarilor şi fariseilor, lăcomia de bani şi trădarea lui Iuda, frica prea mare a lui Petru, laşitatea lui Pilat, violenţa soldaţilor romani, ignoranţa mulţimilor folosită de conducători cu viclenie, pentru a stăpâni peste popor.

Totuşi, ca simbol al prevestirii Învierii lui Hristos, Duminica Floriilor este Duminica bucuriei poporului simplu care primeşte pe Iisus ca fiind deja biruitor asupra morţii prietenului său Lazăr şi prevestind, de asemenea, biruinţa Sa asupra păcatului, asupra iadului şi asupra propriei Sale morţi.
Prin intrarea Sa în Ierusalim, Mântuitorul Iisus Hristos împlineşte un plan al lui Dumnezeu-Tatăl, şi anume planul de mântuire al întregii omeniri, arătându-ne că nu se poate ajunge la Înviere fără Cruce. Nimeni nu poate în lumea aceasta bolnavă de păcat să ajungă la biruinţă fără luptă. De aceea, în ultima săptămână dinainte de Sfintele Paşti, săptămână distinctă de Postul cel de patruzeci de zile al Sfintelor Paşti, se intensifică postul şi rugăciunea, dar nu atât un post de pocăinţă ca postul din timpul celor patruzeci de zile, cât un post al împreună-pătimirii noastre cu Hristos, pentru ca împreună cu El să şi înviem. De aceea, în noaptea de Paşti, Biserica poate cânta: 'Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat'. Deci, când noi ascultăm tot ce spun Evangheliile care ne reamintesc de faptele şi cuvintele Mântuitorului rostite în zilele dinainte de moartea Sa, trăim şi noi oarecum clipele acelea pe care le-a trăit Hristos Domnul. Acum le trăim împreună cu El în Duhul Sfânt, ca interiorizare a suferinţei Crucii Lui pentru a ajunge şi noi la bucuria Învierii Lui. Dar în Săptămâna Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos, ne gândim şi la păcatele noastre, prin care am răstignit, adesea, iubirea lui Hristos pentru semenii noştri, când i-am făcut să sufere din cauza păcatelor noastre. În acest sens, Săptămâna Sfintelor Pătimiri este o săptămână în care noi cerem iertare Mântuitorului Iisus Hristos pentru toate relele pe care le-am făcut, pricinuind suferinţă altora. Să-L rugăm ca El, Cel mult-răbdător şi întru totul smerit, să ne dăruiască puterea de-a răstigni sau de-a birui patimile rele din noi: ura, mânia, lăcomia, trădarea, viclenia, duplicitatea, pentru a primi în suflet smerenia, iubirea, răbdarea şi sfinţenia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că nu e suficient să avem multe cunoştinţe teologice teoretice despre Hristos, ci trebuie să cerem şi ajutorul lui Iisus Hristos pentru a trăi Evanghelia Lui aşa cum ne-o cere El. În felul acesta, creştinismul nu este primit de noi doar ca o învăţătură sfântă, ci şi ca o viaţă nouă, iar această viaţă nouă este viaţa lui Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, prezentă şi lucrătoare în noi.

Aceasta este binecuvântarea Săptămânii Sfinte şi Mari în care intrăm acum, şi anume să-I cerem lui Hristos Cel răstignit şi înviat să lumineze viaţa noastră pentru a simţi bucuria învierii sufletului nostru din moartea păcatului. În Săptămâna Sfintelor Pătimiri se intensifică postul, întrucât răstignim mai mult în noi lăcomia de orice fel, sporim pocăinţa, această perioadă scurtă de timp fiind ultima săptămână de pregătire pentru cei care încă nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit. E bine ca cei care nu s-au spovedit şi împărtăşit până acum să o facă în Sfânta şi Marea Joi; nu în noaptea de Paşti, întrucât în Sfânta şi Marea Joi Mântuitorul a instituit Cina cea de Taină zicând: 'Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi' şi 'Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi care pentru voi şi pentru mulţi se varsă'.

Stâlpările, simbolul virtuţilor adunate în timpul Postului Sfintelor Paşti

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este o zi care prevesteşte Învierea lui Hristos, ea este, oarecum, un Paşte anticipat, o arvună a biruinţei asupra morţii, asupra păcatului, asupra răutăţii oamenilor, o biruinţă a iubirii lui Hristos-Dumnezeu, iubire mai tare decât orice ură şi invidie, decât orice trădare şi laşitate, decât orice lăcomie de bani şi de putere lumească trecătoare.

De ce purtăm în această zi ramuri de copaci, în special salcie, şi flori? Purtăm în mâini aceste ramuri, în primul rând, ca memorial sau aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu aproape 2000 de ani în urmă când Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat, mai ales de copii, cu stâlpări sau ramuri de finic. Însă, purtăm în mâini ramuri de copaci şi flori şi pentru că s-au încheiat cele 40 de zile de post în care am adunat în suflet florile credinţei cultivate prin post şi rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post. Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor fac, aşadar, trecerea spre o altă săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt şi mai sfinţitor, pentru că este timpul unei participări mistice sau tainice la Sfintele şi Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, ca noi să ne despătimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit răstignirea şi moartea lui Hristos. În acest sens, florile pe care le purtăm în mână în Duminica Floriilor reprezintă florile virtuţilor adunate în timpul postului: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive şi darnice, curăţia minţii dobândită prin pocăinţă, sfinţirea sufletului şi trupului dobândită prin spovedanie şi prin împărtăşire mai deasă, pe scurt florile iubirii sfinte faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Acestea sunt florile cultivate în timpul Postului pe care le aducem noi ca daruri cultivate în ogorul sfânt al Bisericii dreptmăritoare.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca şi noi, care purtăm în mâini ramuri de salcie (întrucât salcia se arată a fi cel mai smerit dintre copaci, deoarece îşi pleacă permanent înaintea Domnului crengile sale), să ne smerim şi să primim cu evlavie pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care intră acum nu numai în Ierusalimul pământesc, ca odinioară, ci şi în sufletul nostru şi în casa noastră, dacă Îl primim cu multă credinţă, spre bucuria Lui şi mântuirea noastră. Amin! 

(Articol publicat în ziarul Lumina de Duminică din data de 28 martie 2010)

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

joi, aprilie 02, 2015

Cu privire la Săptămâna Sfintelor Pătimiri

De luni până la Înviere se mănâncă doar seara, numai pâine şi apă în primele trei zile. În Joia Mare se ţine post, iar în Vinerea Mare şi în Sâmbăta Mare - post negru. De asemenea, în Săptămâna Patimilor se face curăţenie generală în gospodării, pentru ca Învierea lui Hristos să fie întâmpinată cum se cuvine. În fiecare seară a Săptămânii Mari, credincioşii merg la Denie, o slujbă menită să pregătească enoriaşii pentru a doua zi. Termenul „denie“ provine din slavonă şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. 
Semnificaţia Deniilor din fiecare seară 
• Denia de luni seara vorbeşte despre Pilda celor zece fecioare. Acestea trebuia, conform obiceiului iudaic, să îl aştepte pe mire cu candelele aprinse. În pilda istorisită de Iisus Hristos, dintre cele zece fecioare, doar cinci fuseseră prevăzătoare şi aveau ulei în candele. În momentul venirii mirelui, numai fecioarele înţelepte au putut intra în camera de nuntă, celelalte rămânând afară. 
• Denia de marţi seară (Utrenia Miercurii Sfintelor Patimi) aminteşte de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir de mare preţ picioarele Mântuitorului, fapt petrecut cu puţin timp înainte de Patimi. Gestul său simbolizează căinţa şi îndreptarea. 
• Denia de miercuri seară (Utrenia zilei de Joi a Sfintelor Patimi) este închinată a patru evenimente: spălarea picioarelor Apostolilor, Cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi vânzarea Domnului. Deniile din Joia şi Vinerea Patimilor sunt mai dezvoltate, cuprinzând rituri şi cântări despre Patimile Domnului: drumul Golgotei şi răstignirea. 
• Denia de Joi seară (Utrenia Vinerii Sfintelor Patimi) numită şi „Slujba Înfricoşătoarelor Patimi“, cuprinde douăsprezece fragmente din Sfânta Evanghelie în care sunt rememorate Patimile Domnului. După cea de-a cincea Evanghelie, preotul scoate din altar, în mijlocul bisericii, Sfânta Cruce. Acest ritual, în care preotul poartă în spate Crucea, aminteşte şi simbolizează purtarea Crucii de către Mântuitorul, de la locul judecăţii la Golgota, înainte de răstignire. 
• Denia de Vineri seară (Utrenia Sâmbetei celei Mari) este slujba înmormântării Domnului şi, de aceea, are un caracter profund funebru. Prohodul Domnului este cântat de către preot şi credincioşi, adunaţi în jurul Sfântului Epitaf din mijlocul bisericii. După cântarea Prohodului este înconjurată biserica de către cler şi credincioşi, cu Sfântul Epitaf. Acest ritual simbolizează ducerea la groapă şi înmormântarea trupului Domnului. 
Un alt moment important este acela al aşezării Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă din altar şi citirea lecturilor biblice. Aceste lecturi constituie un indiciu al vechimii slujbei – secolele XI-XII. Denia Prohodului constituie una dintre cele mai impresionante slujbe ale cultului divin, fiind socotită de către unii teologi ca „punctul culminant al creaţiei liturgice ortodoxe“ (S. Bulgakoff).