Cine a fost Nicolae Paulescu?

Nicolae C. Paulescu (30 octombrie 1869–17 iulie 1931), descoperitorul incontestabil al insulinei şi recunoscut ca atare de comunitatea ştiinţifică internaţională, continuă să rămână cvasi-necunoscut în ţara sa, exceptând mediile strict medicale.
Câţi dintre oamenii de rând, beneficiind de tratamentul cu insulina sau dintre cei, mult mai numeroşi, care fac gestul banal de a înghiţi o aspirină, ştiu ce-i datorează doctorului Paulescu? Câţi dintre cei care suportă o operaţie a hipofizei ştiu că procedeul întrebuinţat se numeşte, din 1906 încoace, “Procedeul Paulescu”? (Expus într-o carte celebră în Iumea medicală, apărută la Paris în 1906, intitulată “Ipofiza creirului” Câţi dintre cei care beneficiază de tratamentul anevrismelor, al glandei tiroide, al glandelor limfatice, ficatului şi splinei, de substanţe medicamen¬toase anestezice ori de somnifere, de cele destinate eliminărilor renale - ca să cităm doar câteva dintre direcţiile în care activitatea sa a revoluţionat de-a dreptul ştiinţa medicală - câţi dintre toţi aceştia, aşadar, ştiu ce-i datorează savantului Paulescu?
Cauzele acestei situaţii sunt de căutat în politica naţională falimentară pe care o practică mai-marii zilei, dar şi în felul în care mijloacele de informare în masă înţeleg să slujească valorile naţionale.
Intelectualul de rând a abdicat de la datoria sacră de a sluji adevărul, hrănindu-se dintr-un vag fond aperceptiv negativ, pe care-l activează, la nevoie, în câteva formule imprecise, îi e, până la urmă, indiferentă orice problemă dacă nu este şi o problemă personală.
Dar dacă această latură a savantului Paulescu va intra, până la urmă, în conştiinţa contemporanilor, ceea ce este mult mai greu de primit este modelul apostolic pe care l-a întruchipat, simultan, Paulescu.Cauzele, de această dată, trebuie căutate în propria noastră dezordine interioară, în conştiinţa schizoidă a omului “modern” care exhibă, public, nişte principii, dar se poartă, în fond, după cu totul altele.
Paulescu este dintre acei fericiţi oameni pentru care nici o dizarmonie nu tulbura echilibrul perfect dintre gând şi faptă.
Concepţia lui despre viaţă era una eminamente creştină: omul trebuie să slujească acest adevăr. “Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă”, aceasta a fost, timp de 31 de ani, deviza lui Paulescu, cât timp a ocupat catedra de Fiziologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Trebuie să probeze tot ce afirmă, inclusiv existenţa lui Dumnezeu; ceea ce a şi făcut, în toate cărţile şi cursurile sale, primind, ca urmare, titlul de „cel mai mare interpret ştiinţific al Divinităţii”.
Omul, aflăm din lucrarea „Instincte sociale, patimi şi conflicte, remedii morale”, din ciclul Fiziologie filozofică, 1910, „a ieşit din mâna lui Dumnezeu perfect, dar l-au schimonosit patimile”. Singura regenerare posibilă stă în educaţia creştină, în trăirea în spritul exigenţelor Evangheliei. În acest context, clerului îi revine un rol fundamental, aşa cum arată Paulescu în lucrarea „Sinagoga şi Biserica”; trei sunt funcţiile fundamentale care îi revin clerului:- cea apostolică - Predica - întemeiată pe porunca: “mergeţi şi învăţaţi toate neamurile…”.- ceea de săvârşire a Sfintelor Taine, întemeiată pe continuarea poruncii de mai sus: “…botezând pe oameni în numele Tatălui…” şi- jurisdicţia sacerdotală, care constă în “judecarea” credincioşilor şi aplicarea de pedepse “pur spirituale”, în urma spovedaniei.
Paulescu nu doar expune, la modul discursiv, aceste precepte, ci trăieşte el însuşi în cel mai deplin acord cu ele. Viaţa sa, deopotrivă cu munca sa, s-au desfăşurat sub semnul de neclintit al modelului apostolic. Nu doar că a trăit ca un stânt, în deplină asceză trupească, dar şi “fiecare din actele lui profesionale era un fel de oficiu sacerdotal” (Gomoiu, 1943).
Modelul apostolic al slujirii celorlalţi este expus de Paulescu încă din lecţia de deschidere la Facultatea de Medicină, din 1904, când se întorcea în ţară încărcat de glorie, cu titlurile de Doctor în Medicină, Doctor în Ştiinţe şi Doctor al Universităţii din Paris, în termeni lipsiţi de echivoc: “Munca este o continuare a Creaţiei şi o îndeplinire a poruncii divine, iar omul sănătos sau bolnav este făptura Dumnezeirii şi trebuie să-l cinstiţi şi să-l îngrijiţi ca atare”.
Căci, Ie-a spus Hristos apostolilor: “Acela dintre voi care vrea să fie mai mare să-i slujească pe ceilalţi”. Slujindu-ne pe noi, pe toţi, Paulescu este mai mare decât noi toţi.
De aceea, se cuvine, dacă n-am fost în stare să instituim un premiu internaţional care să perpetueze memoria acestui “gigant al Ştiinţei”, aşa cum propunea, cu ocazia come¬morării a 50 de ani de la descoperirea insulinei, prof. Roif Luft de la Institutul Karolinska-Sweden, preşedintele F.I.D., sau măcar să-i împrumutăm unui arbore numele savantului, aşa cum a făcut fiul lui Lancereaux (medicul francez de nespusă glorie cu care a studiat Paulescu la Paris), care dădea în parcul cu platani al proprietăţii familiei de la Nogent d’Artaud, numele elevilor tatălui său câte unui platan, şi “cel mai frumos, cel mai falnic era, desigur, Paulescu”, dacă, prin urmare, n-am fost capabili de aşa ceva, să ne plecăm, cel puţin, cu smerenie, frunţile, acum, la 125 de ani de la naştere, în amintirea celui care a fost Nicolae C. Paulescu.

Dora Mezdrea

Normal ca nu s-a scris/vorbit despre N. Paulescu, “anti-semitii” trebuie inlaturati, bagati la puscarie, in cel mai fericit caz ignorati de catre mass-media la ordinul stapanilor.
„La 7-8 luni de la apariţia rezultatelor definitive ale lui N.C. Paulescu în presa ştiinţifică internaţională(;) F.C. Banting şi C.H. Best, lucrând în laboratorul de fiziologie al profesorului McLeod de la Universitatea din Toronto, fac publice rezultatele obţinute în aceeaşi direcţie şi revendicate ca fiind ale lor. Adevăratul descoperitor protestează şi produce dovezile necesare, sprijinit de o parte a lumii ştiinţifice a vremii, dar nu mai poate împiedica marea nedreptate abil regizată de forurile occidentale (probabil şi sub anumite presiuni evreieşti, având în vedere proasta reputaţie de antisemit pe care şi-o crease savantul român). Banting şi McLeod primesc Premiul Nobel(;). Se comitea astfel, cu o abjecţie senină, probabil cea mai mare escrocherie din istoria ştiinţifică a secolului XX.”(Răzvan Codrescu, Doctorul Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui ScioDeum Esse, în volumul Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa mărturisitoare, Crestomaţie, note şi tablou bio-bibliografic de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2002, pag. 19-20)
De ce era Paulescu anti-semit? Pentru ca a avut curajul sa se adreseze evreilor prin “Scrisoare catre ovrei” (1921) “în care le arăta, cu propriile lor mărturii, intenţiile criminale şi viţiile, în care s-au scufundat, - de ce sunt urâţi de lume, - ce soartă nenorocită îi aşteaptă”. (Dr. V. Trifu, opera citată, pag. 45)
Ce stiam noi de C. Z. Codreanu si Legiune, despre Eliade, despre atatia oameni mari pusi la index de iudeo-comunism? Ce ni s-a spus la scoala?

Descarcati lucrarea “SPITALUL, CORANUL, TALMUDUL, KAHALUL ŞI FRANCMASONERIA” de Dr. Nicolae Paulescu