Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

duminică, martie 17, 2024

Cine a fost Nichifor Crainic?



Nichifor Crainic (din botez Ion Dobre, născut la 22 decembrie 1889, la Bulbucata, județul Vlașca, decedat la 20 august 1972 la Mogoșoaia lângă București) a fost un scriitor, poet, ziarist, om politic, autor, director de reviste, editor, filosof (creator al curentului gândirist), pedagog și teolog român. Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă și a fost adeptul tendințelor tradiționaliste religioase, susținând că România trebuie să rămână credincioasă moștenirii spirituale creștin-ortodoxe.

Crainic a debutat ca poet înaintea primului război mondial. Ca scriitor si teolog a condus revista "Flamura" și a fost directorul și mentorul uneia dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică, "Gândirea".

Inițiatorul curentului gândirist, axat pe autohtonism, neo-ortodoxism și naționalism, Nichifor Crainic a rămas una din figurile politice culturale contestate, fiind considerat si un ideolog al extremei drepte din România. Astfel se explică și venerația de care s-a bucurat din partea legionarilor (aderenții "Gărzii de Fier").
La început a colaborat cu poezii la diverse publicații literare si naționalist-tradiționaliste: "Ramuri", "Luceafărul", "Drum Drept", "Flacăra", "Dacia", "Transilvania", "Cuget Românesc". După strămutarea revistei "Gândirea" de la Cluj la București, preia conducerea revistei de la Cezar Petrescu.

În "Gândirea" au apărut numeroase articole si eseuri programatice care vor defini orientarea politica naționalistă a curentului "gândirist". Acesta fusese tributar ortodoxismului militant, prezentând similitudini puternice cu fascismul italian. Crainic a scris mai multe articole etnocentriste în care a elogiat regimul dictatorial din Italia al lui Benito Mussolini. A elaborat apoi, în 1938, teoria "statului etnocratic" în lucrarea "Ortodoxie si etnocratie". De asemenea, a colaborat la publicații controlate de legionari, de pildă la: Revista Sfarmă-Piatră și Revista Buna Vestire.

Dumitru Stăniloae îl descrie pe Nichifor Crainic cu următoarele cuvinte: ”Nichifor Crainic este cel dintîi teolog român din epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strîmt și ocolit al specialiștilor, prezentând-o, într-o formă impunătoare, atențiunii generale a lumii intelec­tuale.... Nichifor Crainic înnoiește prin reactualizarea tradiției într-o teologie care se mulțumea cu cîteva coji din această tradiție, primite pe calea și de multe ori prin inter­pretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvîrșind “o adevărată restaurare a teologiei românești în duhul ortodox

Condamnat la închisoare pe viață în 1945, este arestat în 1947, trece prin mai multe penitenciare, printre care, Văcărești și Aiud. A fost eliberat în 1962. Intre 1962 - 1968 Nichifor Crainic colaborează la redactarea ziarului de propagandă comunistă "Glasul Patriei" - care avea menirea de a influența românii din exil. Moare la 20 august 1972. Este aproape sigur ca a fost forțat să colaboreze cu Securitatea ca informator pentru a putea primi acest post.

Poezii. Memorii scrise în timpul detenției: "Zile albe, zile negre" (1991).
Sfințenia - împlinirea umanului, Curs de teologie mistică (1993)
Nostalgia paradisului (1994)
Puncte cardinale în haos (1996 și 1998)
Ortodoxie și etnocrație (1997)
Țara de peste veac. Poezii antume: 1916-1944 (1997)
Dostoievski și creștinismul rus (1998)
Spiritualitatea poeziei românești (1998)

Laureat al Premiului Național pentru poezie (1930)
Doctor Honoris Causa al Universității din Viena (1940)

Nichifor Crainic (din botez Ion Dobre, născut la 22 decembrie 1889, la Bulbucata, județul Vlașca, decedat la 20 august 1972 la Mogoșoaia lângă București) a fost un scriitor, poet, ziarist, om politic, autor, director de reviste, editor, filosof (creator al curentului gândirist), pedagog și teolog român. Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă și a fost adeptul tendințelor tradiționaliste religioase, susținând că România trebuie să rămână credincioasă moștenirii spirituale creștin-ortodoxe.

Crainic a debutat ca poet înaintea primului război mondial. Ca scriitor si teolog a condus revista "Flamura" și a fost directorul și mentorul uneia dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică, "Gândirea".

Inițiatorul curentului gândirist, axat pe autohtonism, neo-ortodoxism și naționalism, Nichifor Crainic a rămas una din figurile politice culturale contestate, fiind considerat si un ideolog al extremei drepte din România. Astfel se explică și venerația de care s-a bucurat din partea legionarilor (aderenții "Gărzii de Fier").
La început a colaborat cu poezii la diverse publicații literare si naționalist-tradiționaliste: "Ramuri", "Luceafărul", "Drum Drept", "Flacăra", "Dacia", "Transilvania", "Cuget Românesc". După strămutarea revistei "Gândirea" de la Cluj la București, preia conducerea revistei de la Cezar Petrescu.

În "Gândirea" au apărut numeroase articole si eseuri programatice care vor defini orientarea politica naționalistă a curentului "gândirist". Acesta fusese tributar ortodoxismului militant, prezentând similitudini puternice cu fascismul italian. Crainic a scris mai multe articole etnocentriste în care a elogiat regimul dictatorial din Italia al lui Benito Mussolini. A elaborat apoi, în 1938, teoria "statului etnocratic" în lucrarea "Ortodoxie si etnocratie". De asemenea, a colaborat la publicații controlate de legionari, de pildă la: Revista Sfarmă-Piatră și Revista Buna Vestire.

Dumitru Stăniloae îl descrie pe Nichifor Crainic cu următoarele cuvinte: ”Nichifor Crainic este cel dintîi teolog român din epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strîmt și ocolit al specialiștilor, prezentînd-o, într-o formă impunătoare, atențiunii generale a lumii intelec­tuale.... Nichifor Crainic înnoiește prin reactualizarea tradiției într-o teologie care se mulțumea cu cîteva coji din această tradiție, primite pe calea și de multe ori prin inter­pretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvîrșind “o adevărată restaurare a teologiei românești în duhul ortodox

Condamnat la închisoare pe viață în 1945, este arestat în 1947, trece prin mai multe penitenciare, printre care, Văcărești și Aiud. A fost eliberat în 1962. Intre 1962 - 1968 Nichifor Crainic colaborează la redactarea ziarului de propagandă comunistă "Glasul Patriei" - care avea menirea de a influența românii din exil. Moare la 20 august 1972. Este aproape sigur ca a fost forțat să colaboreze cu Securitatea ca informator pentru a putea primi acest post.

Poezii. Memorii scrise în timpul detenției: "Zile albe, zile negre" (1991).
Sfințenia - împlinirea umanului, Curs de teologie mistică (1993)
Nostalgia paradisului (1994)
Puncte cardinale în haos (1996 și 1998)
Ortodoxie și etnocrație (1997)
Țara de peste veac. Poezii antume: 1916-1944 (1997)
Dostoievski și creștinismul rus (1998)
Spiritualitatea poeziei românești (1998)

Laureat al Premiului Național pentru poezie (1930)
Doctor Honoris Causa al Universității din Viena (1940)

marți, februarie 06, 2024

Porunca păstrării unirii dintre bărbat și femeie


Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 224-225

„Să nu te miri, dar, că Hristos nu Se adresează femeii când dă aceste porunci. Femeia este mai slabă. De aceea o și lasă la o parte, dar o pune pe calea cea bună, amenințând pe bărbat. Hristos a făcut ceea ce face un tată care are un copil rău. Tatăl lasă la o parte pe copilul său și mustră pe cei care i-au stricat copilul, interzicându-le să mai aibă legături cu el, să se mai apropie de el. Dacă ți se pare grea porunca aceasta, atunci adu-ți aminte de poruncile date de El mai înainte, în care a fericit pe ascultătorii Săi, și vei vedea că și această poruncă este cu putință de îndeplinit, fiind ușoară. Da, cum să-ți alungi femeia din casă când ești blând, făcător de pace, smerit, milostiv? Cum să te cerți cu soția ta când tu împaci pe alții? Nu numai prin asta, dar și în alt chip a făcut Hristos ușoară porunca aceasta. Prin cuvintele: În afară de cuvânt de desfrânare, Hristos lasă bărbatului numai un singur caz când își poate lăsa femeia; că altfel s-ar fi ajuns iarăși la același lucru. Dacă i-ar fi poruncit bărbatului să o țină în casă, deși femeia lui a trăit cu mulți bărbați, atunci fapta bărbatului ar duce iarăși tot la adulter. Vezi ce acord este între porunca aceasta și cele spuse mai sus? Bărbatul care nu se uită cu ochi desfrânați la o femeie nu săvâr­șește adulter; iar dacă nu săvâr­șește adulter nu dă prilej unui alt bărbat să-și lase femeia lui. Pentru aceea, deci, Hristos îl strânge pe bărbat cu toată tăria, îl îngrădește cu frică, ridică asupra lui mare primejdie dacă își lasă soția; căci pe bărbat îl face răspunzător dacă femeia săvâr­șește adulter. Așadar, ca să nu so­cotești la auzul cuvintelor: Scoa­te-ți ochiul tău!, că aceste cuvinte le-a spus și despre femeie, Domnul a adăugat la timp îndreptarea aceasta, îngăduindu-i bărbatului să-și lase femeia numai într-un singur caz; în altul, nicidecum.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)

Sursa: https://ziarullumina.ro

vineri, ianuarie 12, 2024

O întâmplare reală și educativă din viața unei personalități cu notorietate

 ,Un bărbat de 75 de ani călătorea cu trenul de la Paris la Lyon și folosea timpul acesta pentru a lectura. Alături de el un tânăr student citea și el o carte voluminoasă. După un timp, tânărul observă că bătrânul de lângă el citește Biblia și fără menajamente îl întreabă: „Dumneavoastră mai credeți în această carte plină de fabule și povești?” „Bineînțeles, răspunse vârstnicul. Numai că aceasta nu este o carte de povești sau fabule, ci Cuvântul lui Dumnezeu! Dumneavoastră socotiți că e greșit să cred asta?”

„Bineînțeles că e greșit! Cred că ar trebui să vă dedicați timpul mai degrabă studiului științei și istoriei universale. Veți vedea cum Revo­luția Franceză, acum mai bine de 100 de ani, a demonstrat miopia spirituală a celor care frecventează Biserica, stupiditatea și minciunile religiei. Doar persoane fără cultură sau fanatice mai pot crede în astfel de prostii. Dumneavoastră, domnule, ar trebui să cunoașteți puțin mai mult părerea oamenilor de știință cu privire la lucrurile acestea.”
„Și spune-mi, tinere, aceasta este părerea oamenilor noștri de știință despre Biblie?” „Îmi pare rău. Următoarea stație este Dijon, îl anunță tânărul. Acolo trebuie să cobor și nu am timp să vă explic. Vă rog să îmi dați cartea dumneavoastră de vizită și vă voi trimite prin poștă câteva lucrări pe tema aceasta. Așa vă veți edifica asupra acestei teme care preocupă întreaga lume.”
Bătrânul, cu multă răbdare și liniștit, căută în buzunarul hainei sale. După un scurt timp îi întinse cartea sa de vizită. Când tânărul citi, se rușină și nu mai îndrăzni să ridice capul din pământ. Pe cartea de vizită scria: Profesor Doctor Louis Pasteur, director general al Institutului Național de Cercetare Științifică al Academiei Franceze.”
Sursa: Ziarul Lumina



miercuri, decembrie 27, 2023

Cum scăpăm de griji?

 

Sfântul Macarie Egipteanul, Apoftegme, III, 40-41, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 12, p. 42

„Se spunea despre avva Macarie că, pe când lipsea el, i-a intrat un tâlhar în chilie. Iar când s-a întors în chilie, l-a găsit pe tâlhar încărcând cămila cu lucrurile lui. Iar el, intrând în chilie, lua din lucruri și încărca împreună cu acela cămila. După ce au încărcat-o, a început tâlharul să bată cămila ca să se ridice, și ea nu se ridica. Văzând avva Macarie că nu se ridică, a intrat în chilie și a găsit un târnăcop mic și, scoțându-l, l-a pus pe cămilă și a zis: Frate, pe acesta îl caută cămila. Și, lovind-o bătrânul cu piciorul, a zis: Ridică-te! De îndată s-a ridicat și a mers puțin, pentru cuvântul lui, și iar s-a așezat și nu s-a mai ridicat până ce au descărcat toate lucrurile; și așa a plecat.
Avva Aio l-a întrebat pe avva Macarie, zicând: Spune-mi un cuvânt! I-a zis avva Macarie: Fugi de oameni, șezi în chilia ta și plânge-ți păcatele tale, să nu iubești a grăi cu oamenii și te vei mântui.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Apoftegme, IV, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 12, p. 43

„Avva Teodor din Fermi a căpătat trei cărți bune și s-a dus la avva Macarie și i-a zis: Am trei cărți bune și am folos din ele; și frații le împrumută și au folos. Spune-mi, dar, ce trebuie să fac? Să le țin pentru folosul meu și al fraților, sau să le vând și să dau săracilor? Și, răspunzând, bătrânul a zis: Sunt bune faptele, dar mai mare decât toate este neagoniseala. Când a auzit aceasta, ducându-se, le-a vândut și a dat săracilor.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)

marți, noiembrie 28, 2023

Dieta după un accident vascular cerebral

Pentru pacienții care au trecut printr-un accident vascular cerebral și care au rămas cu probleme de înghițire, alimentația poate fi mult îngreunată, ceea ce duce la carențe nutriționale. În perioada de recuperare, acești pacienți pot primi informații utile de la logoped despre cum să mănânce și să bea în siguranță, dar au nevoie și de sfatul unui dietetician pentru a se asigura că au o alimentație adecvată din punct de vedere nutritiv. În plus, o alimentație sănătoasă îi poate ajuta pe acești pacienți să se recupereze mai rapid și, mai ales, să reducă riscul de a face un nou accident cerebral, susţin specialiştii.

Textura alimentelor pe care ei le consumă se recomandă să fie una fluidă, pentru a putea fi ușor înghițite. Astfel, cele mai recomandate mâncăruri sunt supele și piureurile. Nu este bine nici ca alimentele să fie prea lichide, pentru că se pot scurge în afara cavității bucale. În această situație, se pot adăuga în compoziție unele pudre ca agenți de îngroșare (de exemplu, o linguriță de amidon alimentar sau pudră din fibre de ovăz), recomandă, într-un articol din publicaţia Viața Medicală, dr. Laura Davidescu, medic specializat în nutriție și siguranță alimentară.

Orice problemă legată de difi­cultățile de înghițire după un acci­dent vascular cerebral ar trebui identificată și evaluată încă din spital. Vestea bună este că, de cele mai multe ori, disfagia este trecătoare și se ameliorează în câteva săptămâni de la accidentul vascular. Totuși, la unele persoane, perioada de recuperare poate fi de durată mai lungă.

Dacă pacientul nu poate mișca normal mâna cu care mănâncă de obicei sau are probleme de memorie ori de gândire, cei apropiați ar trebui să apeleze la sfaturile unui terapeut ocupațional, care să-i învețe mici trucuri prin care pacientul să rețină că TREBUIE să mănânce și să bea la anumite intervale de timp.


luni, octombrie 02, 2023

Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei înșiși

„Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil.

Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza. Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, adevenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei.

Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca..

Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii.

In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce, ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea. Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic.

In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara, a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara."

Emil Cioran

luni, iunie 05, 2023

Sărbătoarea Sfintei Treimi

 Credinţa în Preasfânta Treime este învăţătura principală a Bisericii Ortodoxe. Ea a fost descoperită în Sfânta Scriptură, mai ales a Noului Testament şi formulată apoi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii la primele două Sinoade Ecumenice, în Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan (381), pe care îl mărturisim în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie, la Botez şi la alte slujbe. 

În Simbolul credinţei, mărturisim că noi credem „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului…, şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii…, şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit…”

În formularea acestei învăţături, Sfinţii Părinţi au pornit de la cele descoperite în Sfânta Scriptură referitor la Sfânta Treime sau la Persoanele Acesteia.

În Vechiul Testament găsim unele texte care mărturisesc despre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”(Facere 1, 26), iar înainte de alungarea primilor oameni din Rai, a spus: „Iată că Adam s-a făcut ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul” (Facere 3, 22). De asemenea, la amestecarea limbilor celor ce voiau să construiască Turnul Babel, Dumnezeu a zis: „Să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor”(Facere 11, 7).

La stejarul din Mamvri, Preasfânta Treime S-a arătat sub chipul a trei Îngeri lui Avraam (Facere 18), iar în cântarea întreită a îngerilor din jurul Tronului dumnezeiesc, din vedenia lui Isaia se zice: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot” (Isaia 6, 3), adică se repetă „Sfânt” de trei ori.

În Noul Testament cele trei Persoane ale Preasfintei Treimi se descoperă în mod vădit. La Buna Vestire, arhanghelul îi spune Sfintei Fecioare Maria: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35).

La Botezului Domnului, când Fiul lui Dumnezeu Se botează în Iordan de către Ioan, Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel, iar Tatăl mărturiseşte din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 16-17). Sfânta Treime este mărturisită atunci când Mântuitorul Hristos îi trimite pe ucenici la propovăduire, zicându-le: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19).

Învăţătura despre Sfânta Treime era propovăduită şi de către Sfinţii Apostoli. Sfântul Ioan Evanghelistul spune lămurit: „Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi Aceştia Una sunt” (1 Ioan 5, 7), iar Sfântul Apostol Pavel, îi binecuvintează pe corinteni prin cuvintele: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Sfinţii Părinţi şi teologii Bisericii au explicat, în scrierile lor, învăţătura creştină ortodoxă despre Sfânta Treime: Tatăl este nenăscut, Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl.

În Bisericile Ortodoxe locale praznicul Preasfintei Treimi este legat, prin tradiţie, de sărbătoarea Cincizecimii (ca în Biserica Rusă) sau de Lunea Pogorârii Sfântului Duh (mai ales în Bisericile greacă şi română).

Este sărbătoarea în care aducem în mod deosebit laude şi cântări duhovniceşti Persoanelor Preasfintei Treimi, pentru că toată lucrarea liturgică şi sfinţitoare a Bisericii Ortodoxe se săvârşeşte în numele şi spre slava Preasfintei Treimi.

De aceea, se cuvine să mărturisim întotdeauna pe Sfânta Treime: pe Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, să o preamărim şi să I ne închinăm Ei, zicând: „Sfinte Dumnezeule, Cel ce toate le-ai făcut prin Fiul, cu împreună-lucrarea Sfântului Duh; Sfinte tare, prin Care pe Tatăl am cunoscut şi prin Care Duhul Sfânt a venit în lume; Sfinte fără de moarte, Duhule Mângâietor, Cel ce din Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti, Treime Sfântă, slavă Ţie!”.

Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Troparul, glas 8:
Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire ție.