Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

luni, septembrie 11, 2017

Scrisoarea lui Abraham Lincoln către profesorul fiului său:

„Fiul meu va trebui să înveţe că nu toţi oamenii sunt sinceri şi oneşti.
Dar învăţaţi-l dacă puteţi minunăţia cărţilor… şi totuşi, daţi-i timp să se gândească la misterul etern al păsărilor cerului, al albinelor de sub soare şi al florilor de pe câmp.
În şcoală, învăţaţi-l că e mult mai onorabil să eşueze decât să trişeze…
Învăţaţi-l să aibă încredere în propriile-i idei, chiar dacă ceilalţi îi spun că se înşeală.
Învăţaţi-l să fie amabil cu oamenii amabili şi dur cu cei duri. Încercaţi să-i daţi fiului meu tăria de a nu urma mulţimea, să nu urmeze turma…
Învăţaţi-l să-i asculte pe toţi oamenii; dar învăţaţi-l de asemenea să selecteze ceea ce a auzit printr-un ecran al adevărului, şi să păstreze doar ce e bun.
Învăţaţi-l, dacă puteţi, cum să râdă când e trist… învăţaţi-l că nu e nicio ruşine în a plânge.
Învăţaţi-l să fie grijuliu cu cinicii şi să fie atent la linguşitori.
Învăţaţi-l să-şi „vândă” creierul celor care dau mai mult, dar niciodată să nu pună un preţ pe sufletul şi inima lui.
Învăţaţi-l să-şi astupe urechile la bârfă… şi să lupte când crede că aceasta este soluţia. Trataţi-l gentil, dar nu-l protejaţi, deoarece numai testul focului face oţelul bun. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi nerăbdător. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi brav.
Învăţaţi-l să aibă întotdeauna încredere sublimă în el însuşi, deoarece apoi va avea încredere în umanitate. Aceasta este o cerinţa mare, dar vedeţi totuşi ce puteţi face. Este aşa un copil de treabă, fiul meu!”

luni, iulie 31, 2017

Biserica Ortodoxă Română plătește taxe şi impozite

În urma reapariției în spațiul public a insinuării că Biserica Ortodoxă Română nu plătește impozite către stat și a discuției referitoare la o nouă formulă de impozitare a cultelor religioase din România, Patriarhia Română face următoarele necesare precizări:
Ø orice răspândire în spațiul public a informației (false) că Biserica nu plătește impozite este nocivă și denaturează grav dezbaterea publică asupra relației dintre stat și cultele religioase;
Ø cultele religioase au un statut fiscal similar cu al ONG-urilor, partidelor politice, sindicatelor, universităților etc., adică fondurile care circulă în interiorul organizației sunt menite să consolideze organizația și să înlesnească buna ei funcționare, în beneficiul societății în mijlocul căreia aceasta activează. Astfel, statul înțelege să faciliteze cetățenilor exercitarea libertății religioase, la fel cum, de exemplu, neimpozitând donațiile și contribuțiile membrilor partidelor politice, statul înlesnește exercitarea drepturilor și opiniilor politice, sau, în cazul sindicatelor, exercitarea drepturilor sociale;
Ø la fel ca toate cele 18 culte religioase din România, Biserica Ortodoxă Română nu beneficiază de privilegii fiscale, ci de facilități fiscale, ca expresie a regimului democratic în care cetățenii sunt încurajați și sprijiniți să-și exercite drepturile și libertățile, între care libertatea religioasă este unul dintre cele fundamentale. Niciun stat democratic nu exercită o presiune fiscală inutilă pe organizațiile societății civile, tocmai pentru că acestea își împlinesc vocația și misiunea fără intermedierea statului;
Ø singurele venituri ale cultelor religioase din Romania (și din spațiul Uniunii Europene) care sunt scutite de impozitare sunt cele provenite din vânzarea obiectelor de cult și contribuții (nu taxe) pentru nunți, botezuri și alte servicii religioase, care nu sunt activități comerciale. Pentru aceste contribuții se emit și trebuie să se emită chitanțe. Fondurile provenite din aceste surse, menite să sprijine autofinanțarea, rămân exclusiv în circuitul intern și sunt reinvestite în întreținerea și repararea lăcașurilor de cult, precum și în numeroasele activități cu caracter social-filantropic. În acest moment, Biserica Ortodoxă Română este instituția cu cea mai mare și intensă activitate filantropică din Romania.
Ø Biserica Ortodoxă Română plătește impozit pe clădiri și terenuri aflate în  folosință, pe salariile angajaților (personal clerical și neclerical), precum și pe orice venit obținut dintr-o activitate cu caracter economic, dacă fondurile rezultate din acea activitate nu sunt direcționate către opere social-filantropice, religioase, educaționale și culturale. Toate contractele comerciale/economice încheiate de Biserică cu terți sunt supuse impozitării, dacă surplusul de bani nu este direcționat către repararea și întreținerea lăcașurilor de cult sau către opere de natura celor menționate;
Ø Biserica Ortodoxă Romană, ca și celelalte culte religioase, este impozitată de către stat și beneficiază de anumite facilități fiscale, exact ca orice altă organizație a societății civile, inclusiv pentru efortul și capacitatea cultelor religioase de a integra peste 99,8% din populația rezidentă a României;
Ø astăzi, independent de numărul și dimensiunea proprietăților confiscate de stat de-a lungul timpului, începând cu regimul lui Alexandru Ioan Cuza și culminând cu regimul comunist, tema retrocedărilor are de-a face cu reconstituirea dreptului fundamental la proprietate și nu trebuie pusă în balanță cu aceea a facilităților fiscale. Biserica merită menținerea unui statut fiscal similar cu acela al altor organizații ale societății civile (bazat pe facilități fiscale, nu privilegii), indiferent dacă i se retrocedează toate proprietățile confiscate sau nu se întâmplă acest lucru;
Ø Biserica Ortodoxă Română este formată în mod organic din mai multe mitropolii, care s-au întemeiat cu mult înainte de anul 1863, când a fost emisă Legea secularizării averilor mănăstirești. Mitropolia Ţării Româneşti şi cea a Moldovei au luat naştere în secolul al XIV-lea, în acelaşi timp cu întemeierea acestor două state medievale româneşti. Dobândirea autocefaliei BOR (1885) și ridicarea sa la rangul de Patriarhie (1925) arată limpede că Biserica Ortodoxă Română exista, nu că nu exista ca instituție anterior anului 1863. Așadar, bunurile sale confiscate prin Legea secularizării averilor mănăstirești îi aparțineau deja de secole.
Biroul de presă al Patriarhiei Române


Îndemn la rugăciune, disciplină și unitate bisericească

În zilele de 27 şi 28 iulie 2017, a avut loc, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, o şedinţă de lucru a Comisiei pentru statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Patriarhul României. Au fost studiate prevederile statutare şi regulamentare privind disciplina clerului de toate gradele: diaconi, preoți şi episcopi.
În acest sens, s-a constatat că atât Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, cât şi Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată trebuie completate şi amendate privind procedurile de sesizare, cercetare şi judecare a abaterilor canonice şi administrative ale ierarhilor.
În această privinţă, a fost prezentată şi legislaţia bisericească în domeniul respectiv din unele Biserici Ortodoxe surori.
Propunerile Comisiei pentru statut şi regulamente de completare şi explicitare a prevederilor actuale statutare şi regulamentare vor fi prezentate spre analiză şi aprobare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 17 şi 18 august 2017, date pentru care a fost deja convocat şi Sinodul Permanent.
Preocupată de tulburarea şi întristarea produse în Biserică de acuzaţiile aduse unor clerici pentru anumite abateri de la morala creştină, Comisia pentru statut şi regulamente, în baza Sfintelor Canoane şi a practicii celorlalte Biserici Ortodoxe surori, a evidenţiat următoarele principii călăuzitoare:
1.                 Disciplina bisericească privind slujitorii Bisericii este o necesitate şi o obligaţie pentru toţi clericii: diaconi, preoţi şi ierarhi.
2.                 Sancţiunile sau pedepsele aplicate clericilor de toate rangurile pentru diferite abateri au ca scop atât restabilirea disciplinei bisericeşti, cât şi pocăinţa şi îndreptarea celor care au greşit, în vederea iertării păcatelor şi dobândirii mântuirii, sub îndrumarea duhovnicului.
3.                 Îndreptarea duhovnicească a clericilor care au comis abateri grave, precum şi îndreptarea tuturor păcătoşilor, în general, necesită multă rugăciune, post, pocăinţă şi sfătuire duhovnicească.
Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu multă durere în suflet, cerem iertare tuturor credincioşilor pentru tulburarea produsă de acuzaţiile aduse public unor clerici privind anumite abateri de la morala creştină.
Întrucât peste câteva zile începe perioada postului Adormirii Maicii Domnului (1–14 august), când fiecare creştin ortodox se roagă mai mult şi se gândeşte mai mult la propriile sale păcate sau greşeli, cerând, prin spovedanie, iertare de la duhovnic pentru a se împărtăşi mai des cu Sfânta Euharistie, este mare nevoie să ne rugăm lui Dumnezeu şi pentru înnoirea vieţii duhovniceşti a clerului Bisericii noastre de toate rangurile (diaconi, preoţi, ierarhi), precum şi a vieţii monahilor şi credincioşilor mireni.
Să ne rugăm Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, Păstorul şi Păzitorul sufletelor noastre (I Petru 2, 25), să lumineze şi să ajute cu rugăciunile ei pe toţi slujitorii Bisericii lui Hristos şi pe toţi credincioşii ei, pentru a spori în viaţă curată şi sfântă, în faptele iubirii milostive faţă de cei aflaţi în nevoi şi în necazuri, spre a dobândi pace, bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu, în familie, în parohie şi în societate.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Sursa: basilica.ro și http://arhiepiscopiabzvn.ro

marți, ianuarie 24, 2017

Desfacerea cununiei: La un preot bătrân a venit un cuplu de tineri...

„La un preot bătrân a venit un cuplu de tineri, solicitându-i desfacerea cununiei, pe motivul că ei doi nu prea se potrivesc cu caracterele. Preotul cu compasiune a primit rugămintea lor :
– Ei dacă aşa e de grav, atunci să mergem, pentru a înlătura acest obstacol din viaţa voastră.
 Soțul și soția fericiţi îl urmează pe părinte, anticipând bucuria că deja în curând se vor putea scăpa de povara unei căsătorii eșuate şi a încerca să-şi refacă viaţa.
Preotul a intrat în altar, s-a îmbrăcat în veşmintele de sărbătoare, a aprins lumânările, şi a ieşit în faţa soţilor.
Pe cei ce doreau anularea căsătoriei i-a invitat să treacă în faţa amvonului, a deschis uşile împărăteşti , a luat Evanghelia din altar, care era îmbrăcată în fier, şi având o greutate destul de impunătoare, şi a mers în faţa mirelui şi l-a întrebat solemn:
– Vrei tu robul lui Dumnezeu Ioan, să anulezi căsătoria cu roaba lui Dumnezeu Elena, să încalci promisiunile făcute în faţa lui Dumnezeu la Taina Cununiei şi să fii un calcator de lege?
– Da, părinte, asta îmi doresc.
Preotul cu toată puterea l-a lovit pe Ioan peste cap cu Evanghelia, și, în timp ce acela îşi revenea de la șoc, s-a dus la mireasă si la fel de celebrat a întrebat:
– Doreşti tu roaba lui Dumnezeu, Elena, să anulezi căsătoria care te uneşte de robul lui Dumnezeu Ioan, să încalci promisiunile făcute în faţa lui Dumnezeu la Taina Cununiei şi să fii o călcătoare de lege?
– Da, părinte, îmi doresc.
Cu un ecou a răsunat lovitura primită şi de tânăra soţie în biserica goală, iar părintele era deja din nou în faţa soţului. Preotul din nou i s-a adresat cu aceeași întrebare și primind un răspuns afirmativ, cu aceeaşi forţă coborî Evanghelia peste capul soțului nefericit. După care procedura se repetă şi cu soţia.
Astfel părintele trecea de la mire la mireasa, şi de la mireasă la mire, revenind cu aceeaşi întrebare şi în același mod corespunzător aplicând peste capetele lor sfântă Evanghelie, până la un moment, când aceştia disperaţi au strigat:
-- Părinte, păi când în sfârşit va avea loc desfacerea cununiei ?
– Păi, până ce moartea nu vă va despărţi !
             Cuplul a fugit bin biserică şi refăcându-şi răsuflarea, pe o stradă laterală din apropiere, au decis totuși să păstreze căsătoria până la sfârșit. Ca să nu se mai întâmple ceva …”

Sursa: internet

vineri, ianuarie 06, 2017

Agheasma Mare

Cuvantul „agheasma“(gr. aghios -sfintire) inseamna sfintire si denumeste atat apa sfintita, cat si slujba pentru sfintirea ei. Agheasma Mare se sfinteste doar de doua ori in cursul unui an: in Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), dar si pe 6 ianuarie, cu ocazia sarbatorii Botezului Mantuitorului. Apa la Boboteaza este sfintita printr-o randuiala speciala si de aceea consumul acesteia cunoaste o perioada restransa. Astfel, Agheasma Mare se poate lua timp de 8 zile incepand cu sarbatoarea Botezului Domnului. Prefericitul Patriarh Daniel marturisea intr-o predica inchinata Botezului Domnului: "Agheasma Mare se gusta in fiecare zi, opt zile de la rand, pe nemancate. De ce opt zile si nu sapte? Pentru ca, asa cum spune intr-o rugaciune, ea este curatitoare spre viata vesnica. Gustand opt zile din apa aceasta, ne aducem aminte de botezul nostru, care a fost savarsit pentru ca noi sa avem arvuna vietii vesnice, mantuirea si dobandirea vietii vesnice. Cifra 8 este simbolul vesniciei. Deci, opt zile la rand gustam apa aceasta, ne sfintim, ne intarim si inmultim in noi harul pe care l-am primit la botez - fara ca aceasta sa fie o repetare a botezului, bineinteles -, ne curatim si devenim mai iubiti de Dumnezeu-Tatal, mai intariti in credinta de catre Dumnezeu-Fiul si mai sfintiti de catre Duhul Sfant".
Sunt si cazuri cand anumiti credinciosi, opriti de la Sfanta Impartasanie din cauza unor impedimente, pot lua Agheasma Mare cu binecuvantarea duhovnicului si dupa cele 8 zile recomandate de Biserica. Important este sa stim ca Agheasma Mare nu inlocuieste Sfanta Impartasanie. I se permite credinciosului sa guste din aceasta apa sfintita nu pentru ca ar fi identica cu Trupul si Sangele Domnului, ci pentru a nu-l lasa pe om la propriile puteri in lupta cu patimile.
Agheasma Mare se ia dimineata, pe nemancate, inaintea anafurei iar atunci cand credinciosul se impartaseste, dupa aceasta.
Prin gustarea din aceasta apa, credinciosul nadajduieste sa fie ferit de rele si de toata intinarea. Aceasta apa sfintita de Duhul Sfant, prin rugaciunile preotilor, are multe feluri de lucrari: "Si-i da ei (apei) harul izbavirii, binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe ea izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsa, plina de putere ingereasca. Ca toti cei ce se vor stropi si vor gusta dintr-insa sa o aiba spre curatirea sufletelor si a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfintirea caselor si spre tot folosul de trebuinta..."
In vechime, sfintirea apei la Boboteaza era facuta pentru botezul catehumenilor, care avea loc in ajunul sarbatorii. Randuiala slujbei de sfintire a apei este atribuita Sfantului Sofronie, patriarh al Ierusalimului († 638).
Slujba pentru Agheasma Mare este una solemna. Se iese in procesiune in fata bisericii, sau uneori se merge la o apa curgatoare, cu prapori, cruci si icoane. Sfintirea apei se face in afara bisericii pentru a ne arata ca venirea Domnului Iisus Hristos in lume are ca scop mantuirea intregii lumi. Acolo se citesc paremii, apostol si Evanghelie si ectenie mare cu cereri speciale pentru sfintirea apei. Sunt rostite rugaciunile compuse de Sfantul Sofronie al Ierusalimului si apoi se sfinteste apa de trei ori.
Cu aceasta apa se sfinteste si spatiul unde locuim si unde lucram pentru ca este aducatoare de binecuvantare. Crestinii obisnuiesc sa stropeasca cu agheasma si pamantul si animalele din gospodarie, avand credinta ca aceasta apa aduce ocrotire si binecuvantare de la Dumnezeu. Aceste acte ne descopera ca sfintirea apei de Boboteaza are drept scop sfintirea intregii creatii.

Adrian Cocosila

miercuri, decembrie 21, 2016

Steaua de la Betleem

Dupa Kepler, steaua magilor a fost de fapt aspectul pe care l-a luat pentru observatorul de pe Pamant o tripla conjunctie a planetelor Jupiter si Saturn in constelatia Pestilor: aliniate una peste alta, cele doua planete, avand in fundal constelatia Pestilor, dadeau impresia unei stele cu o stralucire aparte.
Conjunctiile simple ale celor doua planete sunt destul de dese. O tripla conjunctie se produce insa la intervale de sute de ani. Ori, asa cum a stabilit Kepler, o astfel de tripla conjunctie - si inca perfect vizibila, mai ales pentru observatorii din Orientul Apropiat - a avut loc in anul 7 i.H. Ea a avut trei maxime (adica trei perioade de maxima stralucire): pe 23 mai, la 3 octombrie si pe 4 decembrie. De altfel, o inscriptie cuneiforma pe o tablita de lut ars, provenind de la scoala astronomica din Sippur, langa Babilon, confirma faptul ca "steaua" magilor a fost observata vreme de 5 luni in anul 7 i.H.
Kepler a presupus ca magii, fiind astrologi (cititori in stele) din Babilon, au observat aceasta tripla conjunctie de la bun inceput. A doua maxima, cea din octombrie, i-a determinat sa porneasca imediat la drum in cautarea Celui a Carui nastere o vestea "steaua". Au plecat, deci, din Babilon la inceputul lui octombrie si, dupa o calatorie de aproximativ o luna si jumatate, au sosit la Ierusalim. Reaparitia "stelei", pe cand magii tocmai plecasera de la Irod (Mt 2, 9-l0), ar fi fost de fapt a treia maxima, cea din 4 decembrie, a triplei conjunctii amintite.
Ipoteza lui Kepler a facut adepti nu numai printre astronomi, ci si printre teologi, care considera ca anul 7 inaintea erei crestine este, de altfel, o data perfect verosimila pentru evenimentul Nasterii Domnului. Astfel, Hristos s-ar fi nascut candva intre anii 7-5 inaintea erei crestine.
Trebuie sa tinem seama insa de faptul ca tot ceea ce sustine Kepler ramane totusi o simpla ipoteza.
Steaua de la Betleem - Ce spun Sfintii Parinti?
Foarte important este sa vedem insa si perspectiva Sfintilor Parinti ai Bisericii. In primul rand, difera in mod radical modul de abordare al acestei probleme. Sfantul Ioan Gura de Aur comentand pasajul evanghelic in care se aminteste despre calauzirea magilor de catre stea, afirma: "Avem nevoie de multe privegheri, de multe rugaciuni, ca sa putem interpreta textul acesta, sa aflam cine erau acesti magi, de unde au venit, din ce pricina, ce i-a facut sa vina si in sfarsit ce e cu steaua aceasta." Asadar, Bisericii  ii este proprie viziunea duhovniceasca asupra lucrurilor si evenimentelor.
Sfantul Ioan Gura de Aur merge mai departe aratand ca steaua aceasta nu a fost una din multele stele ale cerului si ca aceasta, mai mult, nu s-a aratat potrivit legilor care guverneaza creatia vazuta: "Ca n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, dupa parerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevazuta, care a luat chip de stea, se vede in primul loc din mersul ei. Nu este vreo stea care sa mearga pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem ca si soarele si luna si toate celelalte stele merg de la rasarit la apus; steaua aceasta, insa, mergea de la miazanoapte la miazazi, ca asa se afla Palestina fata de Persia. In al doilea loc, si din timpul in care s-a aratat putem vedea ca steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua in amiaza mare pe cand stralucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; ca luna depaseste in stralucire pe toate celelalte stele, dar cand se ivesc razele soarelui, se ascunde indata si dispare. Steaua aceasta, insa, prin marimea stralucirii sale, a biruit si razele soarelui; stralucea mai tare decat ele; lumina mai puternic, desi era atata lumina. In al treilea rand, se vede ca nu era una din celelalte stele, pentru ca aparea si apoi iarasi disparea.

Pe drumul pana in Palestina steaua se arata conducand pe magi; cand au ajuns in Ierusalim, s-a ascuns; apoi iarasi, cand magii au parasit pe Irod, dupa ce-i spusesera pricina pentru care venisera si au plecat, steaua iar s-a aratat; si acest lucru nu poate fi miscarea fireasca a unei stele, ci a unei puteri inzestrate cu o ratiune deosebita. Nici nu avea un drum propriu; mergea cand magii trebuiau sa mearga; cand stateau ei, statea si ea; slujea tuturor celor de trebuinta. Era ca stalpul cel de nor din pustie: oprea si scula tabara iudeilor atunci cand trebuia. In al patrulea rand, se vede bine ca nu era o stea precum celelalte din chipul in care a aratat locul unde s-a nascut Pruncul. Ca n-a aratat locul ramanand sus pe cer - de altfel nici nu putea sa le arate locul de ramanea sus -, ci l-a aratat, pogorandu-se. Stiti doar ca locul era atat de mic cat putea incapea o coliba, dar mai bine spus, cat putea incapea trupul unui prunc; iar o stea obisnuita nu putea sa arate un astfel de loc pentru ca o stea sta la o inaltime foarte mare si nu poate sa arate un loc atat de mic, nici sa-l faca cunoscut celor care vor sa-l gaseasca.

De lucrul acesta poti sa te incredintezi uitandu-te la luna; desi este cu mult mai mare decat stelele, totusi pare ca este aproape de toti locuitorii lumii raspanditi pe o intindere atat de mare de pamant. Spune-mi, te rog, cum ar fi putut steaua sa arate locul asa de ingust al ieslei si al colibei de n-ar fi parasit inaltimea aceea, de nu s-ar fi pogorat jos si n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? Acest lucru il lasa evanghelistul sa se inteleaga cand spune: "Si iata steaua mergea inaintea lor, pana a venit si a stat deasupra unde era Pruncul".
Pentru Sfantul Ioan Gura de Aur faptul ca magii au urmat steaua si au crezut ii plaseaza in antiteza cu iudeii care "n-au crezut nici pe profeti, desi le vorbisera in urechile lor." El afirma in continuare: "Dupa parerea mea, lucrul acesta nu se datoreste numai stelei, ci si lui Dumnezeu, Care a pus in miscare sufletul lor, asa precum a facut si cu imparatul Cir determinandu-l sa elibereze pe iudei din robie. Dumnezeu n-a facut asta nimicindu-le libera lor vointa. La fel si cu Pavel, l-a chemat printr-un glas de sus, iar prin aceasta a facut cunoscut si harul Sau, dar si ascultarea lui Pavel.”
Ce este steaua sau a fi "stea"?
Nu trebuie neaparat sa vedem o contradictie intre explicatia stiintifica a stelei magilor ca un fenomen astronomic repetabil - chiar daca, asa cum am spus, la distante temporale foarte mari - si interpretarea Sfantului Ioan Gura de Aur. Dumnezeu ar fi putut descoperi Nasterea Fiului Sau pe ambele cai, atat printr-un eveniment astronomic, cat si printr-o minune.
Interesant este faptul ca mult mai multe intrebari si-au pus oamenii de-a lungul timpului cu privire la stea, decat au facut-o, probabil, magii. Despre ei stim ca "au vazut si au crezut”. Nu cunoastem daca au problematizat sau nu asupra naturii ei. Important este ca datorita acesteia, ei s-au invrednicit a se inchina Pruncului dumnezeiesc.
Steaua de la Betleem poarta cu sine peste timp o mare taina. Acest aspect este surprins si in colindele traditionale romanesti:  "Steaua sus rasare/Ca o taina mare". Nimeni nu va cunoaste adevarata ei natura. Sensul ei adanc ni se dezvaluie insa  in Biserica, prin talcuirile Sfintilor Parinti, iar nu prin cercetari si calcule stiintifice.
Acest lucru este pus in evidenta de urmatoarele cuvintele ale Sfantului Ioan Gura de Aur: "Asa a facut si cu magii (Dumnezeu); a vrut sa-i cheme prin aratarea unei stele, ca sa-i inalte cu mintea mai sus de propria lor gandire. Pentru ca, dupa ce i-a condus si i-a calauzit si dupa ce i-a adus langa iesle, nu le mai vorbeste prin stea, ci prin inger. Asa au ajuns incetul cu incetul mai buni."
Cu acelasi scop ne va vorbi steaua din Betleem tuturor crestinilor pana la sfarsitul timpului: sa devenim mai buni. Atat de buni, incat prin lumina  care suntem, sa ne asemanam stelei de la Betleem care povatuia odinioara pe pagani catre aflarea lui Dumnezeu, dupa cuvantul Scripturii: "Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri." (Matei 5, 16).

Radu Alexandru

Magii de la Răsărit

Singura marturie scripturistica ce face referire directa la magii de la Rasarit este Evanghelia dupa Matei. Primele treisprezece versete ale celui de-al doilea capitol, in care ne este relatata istoria magilor, nu ne ofera insa detalii cu privire la tara de provenienta, la data sosirii, la numele, la infatisarea si numarul lor. Acest fapt a dezamagit pe unii dintre cercetatorii moderni rationalisti care considera acesta relatare drept fictiune, alaturand-o asa numitelor “legende ale copilariei lui Iisus”, ca adaugiri apocrife la Evanghelii. Foarte probabil, Evanghelistul Matei nu le-a consemnat pentru ca nu le-a considerat esentiale. In realitate, alta a fost insemnatatea inchinarii magilor inaintea Pruncului Hristos relatate succint in Evanghelie. Sfanta Traditie a fost insa cea care a afirmat, a imbogatit si a pastrat acest inteles pana astazi in Biserica.
Astfel, prin Traditie, magii de la Rasarit, au fost in tot acest timp, “foarte prezenti” in cultul si viata Bisericii. Ne vorbesc despre magi Sfintii Parinti in talcuirile si omiliile lor la Evanghelia dupa Matei, reprezentarile iconografice, dar si imnografia.
Magi sau imparati?
Atat in Vechiul cat si in Noul Testament cuvantul mag are sensul de “magician”, “vrajitor”. Sfantul Iustin, Origen, Sfantul Augustin, Sfantul Ieronim gasesc acelasi inteles in cel de-al doilea capitol al Evangheliei dupa Matei, chiar daca nu putem afirma ca aceasta ar fi interpretarea unanima.
Un tropar din Mineiul pe decembrie intareste acest aspect: "Pe magi, ucenicii vrajitorului Valaam, ii cheama Hristos, spre cunostinta prin stea si Cel ce imbraca cerul cu nori si de Care se cutremura heruvimii in iesle se culca, si in pestera incape cel ce umple toate”.
De obicei, in cantarile bisericesti ni se spune ca au fost imparati ai persilor. La acest lucru a contribuit faptul ca s-a considerat ca Ps. 71,10-11 ar face referire la acestia: “Imparatii Tarsisului si insulele daruri vor aduce, imparatii arabilor si ai reginei Saba prinoase vor aduce.  Si se vor inchina lui toti imparatii pamantului, toate neamurile vor sluji lui."

La Rasarit ... care este tara de provenienta?
Primii scriitori bisericesti au inteles magii ca venind din o singura regiune (de obicei Persia).
Nu avem insa o traditie unanima asupra a ceea ce insemna "la Rasarit”. Ar insemna Babilon dupa Sfantul Maxim si Teodot de Ancira; Persia dupa Sfantul Clement de Alexandria si Sfantul Chiril al Alexandriei; Arabia, potrivit Sfantului Justin, Tertulian si Sfantului Epifanie.
La est de Palestina, numai Media, Persia, Asiria si Babilonia aveau magi preoti in vremea nasterii lui Hristos. Din una din aceste parti ale imperiului Part puteau veni magii. Au trecut probabil prin desertul sirian, ce se intinde intre Eufrat si Siria, trecand prin Alep, si calatorind catre Damasc si spre sud, prin ceea ce in prezent este calea spre Mecca, pastrand Marea Galileii si Iordanul spre vest, pana au trecut pe langa Ierihon.
Din Persia de unde se presupune ca ar fi venit este o distanta de 1000-1200 mile. Putea fi parcursa intre trei si doisprezece luni cu camila. Au fost de asemenea multe saptamani de pregatire. Magii ar fi putut ajunge in Ierusalim la un an dupa ce steaua s-ar fi aratat.
In sec. VIII, istoricul si teologul anglo-saxon Beda Venerabilul a inregistrat o traditie tarzie potrivit carei cei trei magi ar fi reprezentat fiecare cele trei parti ale lumii – Africa, Asia si Europa – si ca ar fi descendenti din fiii lui Noe.

Numarul si numele magilor
Spuneam ca nici numarul, numele si nici descrierea fizica a magilor nu apar in Biblie. Nici intr-una din primele mentiuni extrabiblice a calatoriei lor, evanghelia apocrifa a copilariei cunoscuta ca Protoevanghelia lui Iacov, nu se indica numele si numarul magilor. Cu toate acestea, unele traditii s-au adaugat relatarii biblice, mai intai prin intermediul traditiei orale.
Numarul magilor - trei - deriva din cel al darurilor pe care acestia le-au facut lui Hristos, dupa cum ne spune Matei. O pictura din Catacomba Domitilei arata patru magi in timp ce una din Catacomba lui Petru si Marcelin numai doi. Mai multe documente siriene numesc doisprezece magi.

O evanghelie armeana a copilariei de la anul 500, ii numeste pe Melkon, Regele Persiei, Gaspar, Regele Indiei si Baltazar, Regele Arabiei - fiind cea mai apropiata marturie de variantele apuseane Melchior, Gaspar si Baltazar.

Magii in talcuirile Sfintilor Parinti

Parintii Bisericii interpreteaza istoria magilor in lumina profetiilor din Vechiului Testament. Crestinii inteleg traducerea in limba greaca a scripturilor iudaice (Septuaginta) ca fiind textul sacru ce contine tipurile si figurile ce trimit la venirea lui Iisus ca Mesia. Este posibil ca si magii sa fi fost familiarizati cu profetiile mesianice. Multi iudei nu s-au mai intors din exil impreuna cu Neemia. Cand s-a nascut Hristos, exista fara indoiala o populatie de evrei in Babilon si, probabil, in Persia. Oricum, traditia iudaica a supravietuit in Persia. Mai mult, Virgiliu, Horatiu, Tacit si Suetoniu dau marturie de faptul ca, in timpul nasterii lui Hristos, era raspandita in intreg Imperiul Roman o neliniste si o asteptare a unei "perioade de aur" si a unui eliberator. Mai degraba putem intelege ca magii au fost manati de astfel de influente ebraice subtile legate de Mesia.

Sfantul Iustin Martirul (+165) in Dialogul cu Iudeul Trifon, interpreteaza magii ca pe implinirea profetiei vechi testamentare cu privire la venirea Rascumparatorului. Pentru Sfantul Iustin, magii erau preoti ai unui cult oriental si practicieni ai magiei si astrologiei. Vizita magilor la iesle a reprezentat momentul convertirii lor precum si momentul renuntarii la practicile idolatre. Sfantul Iustin citeaza relatarea lui Matei, ca pe un semn oferit lumii potrivit caruia Crestinismul este credinta cea adevarata.

Ceea ce poate fi recunoscut drept cea mai impresionanta exegeza este aceea potrivit careia magii au fost primii marturisitori ai Sfintei Treimi. Aceasta explica aparitia lor in aproape toate imaginile artistice si traditiile literare ca trei oameni, diferiti, insa asemanatori. Magii s-au inchinat lui Hristos ca unui Dumnezeu oferindu-i aur, tamaie si smirna.

Parintii au interpretat si au dezvoltat insemnatatea simbolica a darurilor. Potrivit Sfantului Irineu de Lyon, magii i-au oferit lui Iisus mir (care era folosit la ungerea cadavrelor) pentru a arata ca Acesta avea sa moara si ca va fi inmormantat din dragoste pentru oamenii muritori, aur deoarece era un Imparat in Vesnica Imparatie, si smirna (arsa pe altar ca jertfa) pentru ca era Dumnezeu.

Origen si Sfantul Irineu de Lyon interpreteaza relatarea evanghelica despre magi in lumina profetiei lui Valaam. "O stea va rasari din Iacob si un sceptru va rasari peste Israel” (Numeri 24-17). Acest aspect este surprins intr-o cantare bisericesca din cadrul Vecerniei din 21 decembrie: "Prorociile vrajitorului Valaam se plinesc, ca cei ce priveau cu uimire la inselatoriile persienesti, luminandu-se cu stralucirea stelei celei neobisnuite, cu daruri au insemnat pe Hristos, Soarele cel neapus, Dumenzeu, Imparatul cel in Betleem intrupat si de bunavoie mort. (Si acum ...21 dec)
Dar din paralelism, "Steaua lui Valaam” este si un mare Print, nu un corp ceresc, dupa cum ne arata o alta cantare: "Cereasca Stea din pantecele tau a rasarit si pe cititorii in stele i-a indemnat sa o vada, care cu cunostinta ei s-au luminat intru Duhul, Preacurata Fecioara, pururea binecuvantata.”

Papa Leon cel Mare, sustine faptul ca magii s-au convertit aratand astfel adevarul lui Hristos, pe de-o parte dubla natura (umana si divina), iar pe de alta, slujirea Imparateasca (davidica si cereasca).

Prin urmare, Leon arata ca drumul magilor catre Iisus poate fi intrepretat ca o alegorie la calatoria sufletului catre Dumnezeu, dupa cum lumina stelei trebuie sa patrunda atat mintea umana cat si inima, aratandu-le calea adevarului. In cuvantarile sale la Botezul Domnului, Leon scrie: Cum s-a intamplat ca acesti trei oameni, care au parasit casele lor si tarile lor fara a-l vedea pe Iisus, si nu cunosteau nimic concret despre el, sa arate o asa inchinare, oferindu-i daruri atat de speciale? Steaua a fost cea care a atras privirile lor, insa razele adevarului au patruns in inimile lor, astfel incat inainte ca acestia sa porneasca in calatorie, mai intai au inteles ca Celui caruia erau promisi, I se cuveneau aur pentru regalitate, tamaie ca unui Dumnezeu si mir ca unuia ce avea sa moara.

Acelasi aspect este evidentiat in cantarile bisericesti ce preced Nasterea Domnului: "Pe magi cheama Mirele Bisericii Darurile acestora la primeste Fiul Fecioarei.” (Ceasuri) - " Din Persia, magii aur, smirna si tamaie au adus de demult Imparatului, Celui ce S-a nascut, si Dumnezeu. Iar noi acum, mai inainte praznuind Nasterea Lui, cu buna cinstire sa-I aducem din suflet, nadejde, credinta si dragoste, laudand pe Fecioara.”, sau acest tropar din Canonul Inaintepraznuirii: "Magii cei din Persia cunoscandu-Te pe Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, Imparat nascut din Fecioara pe pamant, s-au grabit sa se inchine Tie cu daruri.”
Este sigur faptul ca magilor li s-a spus in vis sa se intoarca pe alta cale in tara lor. Nici acest aspect nu putea fi trecut cu vederea de catre Sfintii Parinti. Multi dintre ei au vazut in acest detaliu convertirea magilor, schimbarea care s-a produs in sufletele lor odata ce au cunoscut Adevarul. 

Scriind din Cartagina, la o generatie dupa Sfantul Iustin, parintele apostolic Tertulian dezvolta argumentele lui Sfantului Iustin, sugerand ca visul magilor care le-a spus sa se intoarca la casele lor pe alta ruta, nu trebuie inteles numai literar, ci si ca o mustrare pentru a parasi obiceiurile si practicile idolatre. In acest sens, cantarile bisericesti afirma ca magii au primit lumina Duhului Sfant: "Cereasca Stea din pantacele tau a rasarit si pe cititorii in stele i-a indemnat sa o vada, care cu cunostinta ei s-au luminat intru Duhul, Preacurata Fecioara, pururea binecuvantata.”

Cultul magilor
S-a afirmat ca dupa ce s-au intors in tara lor, ulterior, magii ar fi primit botezul de la Sfantul Apostol Toma propovaduind la randul lor credinta in Hristos. Aceasta traditie apartine unui scriitor arian si nu apare mai devreme de secolul al VI-lea. Acest autor recunoaste ca scrie dupa cartea apocrifa a lui Set, si ceea ce scrie despre magi tine de legenda.
In sec. IV Bisericile din Orient celebrau pe sase ianuarie nasterea Domnului, Adorarea Magilor si Botezul lui Hristos, in timp ce in Occident , Nasterea lui Hristos era sarbatorita pe 25 decembrie. Aceasta data a fost in cele din urma introdusa in biserica Antiohiei de catre Sfantul Ioan Gura de Aur, trecand apoi in Bisercile din Ierusalim si Alexandria.
Pana astazi, in unele parti ale lumii crestine, pe 6 ianuarie, mai mult decat pe 25 decembrie, este un timp de a face cadouri, in amintirea darurilor facute de magi lui Hristos.

In 490, Imparatul bizantin Zenon a afirmat ca a descoperit ramasitele celor trei "regi” undeva in Persia, aducandu-le in Constantinopol. Moastele au ajuns in Apus probabil in timpul Cruciadelor, mai intai in Milan fiind aduse de Frederik Barbarossa in 1164 in Cologne. Sunt cunoscuti de catre pelerini si turisti drept "Cei trei Regi din Cologne”.

Magii in arta crestina
Una dintre primele reprezentari ale magilor, datand de la mijlocul sec. III, apare in Catacomba Priscilei, in Roma. Ca in aproape toate imaginile timpurii ale magilor, aici sunt infatisati trei barbati, identici in marime, imbracati (in culori variate) si in miscare (alergand). Fiecare poarta un dar.
In multe alte imagini timpurii apar ca privind catre stea. Uneori camilele sunt reprezentate in spatele lor, precum in relieful de pe sarcofagul aflat in Muzeul Vatican.
Primele imagini apar intotdeauna in imprejurari funerare - pe zidurile catacombelor si sarcofage. Scena magilor se numara printre primele imagini narative ale artei crestine, precedand reprezentarile multor alte pasaje biblice din Noul Testament, precum si multe alte reprezentari ale nasterii lui Iisus.

Chiar daca Matei a vrut sau nu sa lege steaua lui Valaam cu magii, Biserica primara in mod cert a facut-o. Figura lui Valaam poate fi distinsa in spatele Mariei si lui Iisus in pictura Inchinarii din Catacomba Priscila. De asemenea, apare in epitaful funerar din sec. IV, al unei femei numite Severa, unde Valaam se afla in spatele Mariei, privind la stea ca la venirea magilor.

Din sec. V, arta crestina se raspandeste din catacombe si sarcofage in marele spatiu public si magii au inceput sa apara in decoratiile mozaicale ale primelor mari biserici. Aceste mozaicuri impartasesc aceea compozitie de baza pe care o intalnim in arta funerara timpurie.

In mozaicul din sec. VI din biserica San Apolinare Nuovo, in Ravena, Italia, de exemplu, magii apar ca trei nobili extravaganti, purtand darurile si privind catre stea. Inaintea lor, pruncul Iisus este asezat pe genunchiul Mariei, inconjurat de ingeri. Magii din mozaicul de la Ravena pot fi deosebiti numai prin culoare parului si prin nume: Baltazar, Melchior si Gaspar (Caspar).

Din sec. XIV, unul din cei trei apare ca negru. Ca "imparati’ ai tuturor popoarelor, acestia poarta o corona din aur in multe alte picturi ulterioare.

Secole mai tarziu, artistii aveau sa picteze ceea ce se credea ca magii ar fi marturisit -Treimea -  facandu-se manifestata la Nastere. Scena Nasterii  Domnului intr-un manuscris de la inceputul secolului al XV-lea, il include pe Dumnezeu Tatal intr-un nor, pe Duhul Sfant in forma unui porumbel, si Fiul in chipul celui nou-nascut.

***
Chiar daca in Biserica Ortodoxa nu exista o sarbatoare, respectiv un cult inchinat celor trei magi, acestia sunt intalniti  in doua creatii esentiale ale Sfintei Traditii ce constituie fiecare, o adevarata sinteza teologica a Nasterii Domnului: troparul si icoana praznicului.
Iata textul troparului, pe care il auzim atunci cand preotul ne binevesteste Nasterea Domnului venind in casele noastre cu icoana, dar si de mai multe ori in slujba de Craciun: "Nasterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca intru ea cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie!”
De asemenea, magii sunt amintiti in multe alte tropare si stihiri in cadrul slujbelor ce preced Nasterea Domnului, fiind puse in evidenta mai ales aspectele duhovnicesti.
Una din cele mai frumoase cantari ce ne prezinta succint intreaga istorie a magilor este slava Litiei Nasterii Domnului: ”Magii, imparatii persilor, cunoscand lamurit pe Imparatul ceresc, Cel ce S-a nascut pe pamant, de stea luminata fiind povatuiti, au ajuns la Betleem, aducand daruri alese: aur, tamaie si smirna. Si cazand s-au inchinat, ca au vazut pe Cel fara de ani Prunc culcat in pestera.”
O alta cantare ne arata in chip minunat raportul dintre stea, magi si fiecare dintre noi: " In taina Te-ai nascut in pestera, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovaduit, punand steaua inainte ca o gura, Mantuitorule. Si a adus Tie pe magi care Ti s-au inchinat cu credinta; impreuna cu care miluieste-ne pe noi.”
Teologii se afla in acord cu Traditia atunci cand vad exemplul magilor ca rod al revelatiei dumnezeiesti naturale in sanul lumii pagane: "Taine invatand pe magi, Intelepciunea lui Dumnezeu, cheama parga cea din pagani, pe cei mai inainte necuvantatori sa-i ospateze prin cuvant, masa de taina fiind pusa in ieslea animalelor; catre care, calatorind alearga cu daruri, stralucindu-le inainte steaua.”
Deloc intamplator, Biserica a stabilit a ne pune inainte tuturor pilda magilor peste veacuri prin Scriptura, icoana si cantare. Daca odinioara, Crestinismul a luat nastere in mijlocul unei lumi pagane, in prezent, paganismul renaste in mijlocul unei lumi crestine. Multi dintre crestini au ajuns a se inchina, asemenea paganilor, creaturii si nu Creatorului.

Magii deschid lunga serie nou testamentara - ce se continua in viata Bisericii pana la sfarsitul acestei lumi - a acelor pagani , a acelor pacatosi, care ajung sa-L cunoasca si sa-L marturiseasca pe Hristos ca Dumnezeu, inaintea celor "dreptcredinciosi”. De aceea, intr-un anumit sens, magii sunt exceptia de la regula, insa numai de la regula umana, nu si de la "cea dumnezeiasca”. Uitam ca Lui Dumnezeu toate-i sunt cu putinta, si mai uitam ca si noua, oamenilor, ne sunt toate cu putinta prin Dumnezeu. Si noi putem fi "magi” aducandu-ne, "pe noi insine si unii pe altii”, dar bineplacut lui Dumnezeu.

Radu Alexandru