Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

sâmbătă, septembrie 24, 2016

Responsabilitățile nașului de botez

Persoana nașului este sfințită, stabilește legături de înrudire duhovnicească cu cel pe care-l primește și cu familia lui. Și datorită naturii slujirii sale, se impune să fie o persoană de încredere și încuviințată de Biserică. Nașul trebuie să-și regăsească rolul său, adică să devină pentru cel primit din botez „garant în Hristos, capabil de a păzi cele ale Credinței și ale viețuirii creștine”.
Sfântul Nicodim Aghioritul spune că: „Dacă nașii ar ști ceea ce spun, ce făgăduiesc în timpul catehezei și al Botezului, și ce mare responsabilitate își asumă, nu ar mai vrea să boteze, nici chiar de ar fi îndemnați cu călduroase rugăminți”.
Sfântul Simeon al Tesalonicului spune referitor la naș: „Pe nași îi face iubitori de evlavie și dascăli ai Credinței”.
Cuviosul stareț din zilele noastre, arhimandritul Cleopa Ilie, spunea despre nași: „Cei care devin nași oare își dau seama că vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru fii lor duhovnicești? Putem spune că mulți nași se mântuiesc prin fiii lor duhovnicești, dacă îi educă cu frica lui Dumnezeu. Însă cei mai mulți se pedepsesc pentru lenea și nepăsarea lor față de fiii lor duhovnicești”.
1. Nașul este părintele duhovnicesc sau maică duhovnicească.
2. Nașul, care urmează să-și asume anevoioasa sa slujire, trebuie să fie creștin ortodox, nu numai cu numele, ci și cu toată viețuirea sa.
3. Nașul este dator să aibă o viață liturgică, să participe obligatoriu și regulat la Taina Spovedaniei și la cea a Dumnezeieștii Împărtășiri.
4. Nașul este dator să cerceteze Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum este redat în Sfânta Scriptură, Vechiul și Noul Testament.
5. Nașul este dator să participe regulat la slujbele Bisericii, să aibă o viață liturgică autentică, iar nu numai la marile sărbători ale Creștinismului, Paștile și Nașterea Domnului, prin a aprinde o lumânare sau prin a sta puțin în curtea bisericii.
6. Nașul este dator să cunoască nu numai Sfânta Scriptură, ci și Viețile Sfinților, scrieri patristice, așa-numitele cărți religioase. Să cunoască bine Credința Ortodoxă.
8. Nașul este dator să păzească cu acrivie tradițiile Bisericii noastre, cum ar fi posturile și rugăciunile. Nu se cuvine, de pildă, să meargă nașul cu finul la biserică pentru a-l împărtăși, iar el niciodată să nu dea pildă de împărtășire cu Preacuratele Taine.
9. Nașul este dator ca, în afară de darurile materiale, care pentru Biserică sunt considerate secundare, de orice marcă ar fi ele, să ofere daruri duhovnicești, cum sunt cărțile duhovnicești, CD-uri, DVD-uri și altele.
10. Nașul este dator să-l învețe pe finul său rugăciunea, mergerea regulată la biserică, pelerinaje la locuri duhovnicești, așa cum sunt bisericile noastre, mănăstirile noastre, școlile de catehizare, taberele duhovnicești, întruniri duhovnicești și altele.
11. Nașul este dator să contribuie la sporirea duhovnicească a finului său. Nu se concepe ca nașul să-l vadă pe finul său numai o dată sau de două ori pe an. Comuniunea regulată între ei pune temelii duhovnicești solide și mai ales în aceste vremuri grele în care toate cele din jurul nostru sunt stricate și putrede. Nașul poate rosti un cuvânt puternic și de multe ori determinant în alegerile greșite ale finului său și să evite ceva pe care nici însăși familia sa nu o poate izbuti. Dar pentru a se săvârși aceasta, va trebui ca legăturile dintre părinți, naș și fin să fie statornice și netulburate de josniciile vieții lumești. De aceea nașul este o persoană a casei, are cuvânt, nu este un element decorativ, nici luat drept un aducător de daruri sau „Moș Crăciun”.
12. Nașul se interesează de izbânzile duhovnicești ale finului său, oricare ar fi ele; se bucură atunci când există bucurie și plânge împreună cu el atunci când există nereușită, nefericire și mâhnire. Aceasta înseamnă că între naș și fin există o legătură duhovnicească puternică care nu poate fi ruptă cu nimic. Adică, chiar dacă finul are copil de aceeași vârstă cu cel botezat de el, trebuie ca, așa cum se nevoiește pentru copilul său trupesc, la fel să pătimească și pentru copilul său duhovnicesc. Intrigile și favorurile care uneori se întâmplă în cazul de mai sus, nu aparțin adevăratelor legături duhovnicești pe care le creează asumarea responsabilității de naș, ci în niște legături superficiale care, între naș și fin, au dată de expirare.
13. Nașul nu-și sfârșește lucrarea sa în biserică în ziua Botezului. Nici toată sărbătoarea sau prăznuirea, așa cum o numesc unii, se sfârșește cu o masă, pe care sunt datori să o dea nașului părinții noului botezat. Ci tocmai din ziua Botezului nașul își asumă o mare responsabilitate duhovnicească. Se poate ca astăzi apropierea superficială de Taină să nu conducă la doritul scop al consfințirii ortodoxe legat de slujirea nașului, însă aceasta nu anulează adevăratul motiv al existenței lui, indiferent în ce mod este abordat astăzi. Această stare nu afectează existența Bisericii întemeiată de Dumnezeu, ci ne nedreptățește pe noi toți care nu ne conformăm cu poruncile lui Dumnezeu, ale Sfintei noastre Biserici și ale Sfintelor noastre Tradiții. Cu toate acestea nașul este dator și trebuie să afle iarăși scopul primordial al misiunii sale, care nu este altul, decât cel al unui părinte duhovnicesc și frate în Hristos.

 Sursa: http://marturieathonita.ro/ 

marți, august 30, 2016

Varlaam, contemporanul nostru

Sfantul Ierarh Varlaam este praznuit in Biserica Ortodoxa pe 30 august. A fost trecut in randul sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pe 12 februarie 2007. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Varlaam a avut loc pe 29 august 2007, la Manastirea Secu, locul unde a fost ingropat si unde se afla osemintele acestuia. Cu ocazia acestei sarbatori, redam un articol al IPS Bartolomeu Anania:
„Sunt emotionat amintindu-mi si de faptul ca, de multi ani, aproape in fiecare vara, ma opresc la manastirea Secu, in fata zidului de miazazi al bisericii; acolo se afla o firida sub care se odihnesc osemintele mitropolitului Varlaam: pun acolo o floare si un gand inflorit.
Varlaam nu este inmormantat nici in biserica, sa se impiedice de el cei vii, nici in afara bisericii, sa se impiedice de el cei ce o inconjoara la Inviere sau la Prohod; este ingropat in zid, in interior, asa ca nu stanjeneste pe nimeni. Ii stanjeneste doar, in schimb, pe oamenii de stiinta, pe lingvisti, pe filologi, pe istoricii literari... si se vede ca-i deranjeaza teribil, de vreme ce se pune problema daca el este sau nu autorul unei opere care, "totusi“, este.
In ce ma priveste, mi-as lua libertatea de a gandi nitelus mai altfel, intrucat eu nu sunt nici istoric si nici critic literar, nici om de stiinta, nici om de catedra (am trecut doar meteoric, candva, pe la o catedra de teologie), dar ma gandesc cu foarte mari emotii si cu mare evlavie la acest Varlaam, care, intr-adevar, s’ar putea sa nu fi fost un carturar in sensul clasic al cuvantului, sa nu fi avut studii sistematice de filologie, teologie, filosofie, asa cum cunoastem ca le-a avut, de pilda, Constantin Stolnicul Cantacuzino; s’ar putea ca Varlaam sa fi fost ceea ce se cheama un autodidact. Ei si? Ce-i cu asta, ca adica a fost un autodidact, ca nu a absolvit o academie in Bologna, la Padova, la Venetia... Sadoveanu nu avea decat liceul; Arghezi avea tot numai liceul; Eminescu si Creanga, nici atat; Vasile Voiculescu nu a facut studii de litere si filosofie, ci numai de medicina. Totusi, fiecare din ei a fost ceea ce stim ca este! Da, e posibil ca acest Varlaam - un calugar smerit si un vladica tot atat de smerit - sa fi fost un autodidact, si e posibil sa fi... compilat! Ei si? Nu trebuie neaparat sa presupunem ca el a primit o comanda de la Vasile Lupu sau de la Miron Barnovschi sau de la un altul: "Asculta, Varlaame, de maine te asezi la masa de scris si-mi vei scoate o Cazanie pe limba romana!“ si ca i s’au pus in fata niste carti, ca omul le-a citit - presupunem ca stia greceste si slavoneste -, si a facut fise, le-a asternut pe masa si a zis: „Aici traduc exact, aici mi se pare ca trebuie sa schimb...“.
Inalt Prea Sfintitul Antonie nu are dreptate cand crede ca ipoteza sa este subreda; nu e subreda deloc! „A talmaci“ inseamna, intr’adevar, „a traduce“, dar e mai mult decat „a traduce“. „A talmaci“ e un cuvant pe care l-a preferat Arghezi: o traducere trebuie sa fie mai mult decat o transpunere dintr’o limba in alta. Arghezi l-a tradus pe La Fontaine (stia bine frantuzeste), dar a tradus din Krilov fara sa stie o boaba ruseste si a tradus din Berthold Brecht fara sa stie deloc nemteste. Zaharia Stancu a tradus din Esenin fara sa stie limba rusa; Sadoveanu a tradus Psaltirea lui David fara sa stie o boaba de ebraica. Ei, Doamne! fiecare din ei, ce talmaciri splendide au facut! Un La Fontaine al lui Arghezi e mai mult decat La Fontaine, un Krilov e mai mult decat Krilov, iar Esenin tradus de Zaharia Stancu e incomparabil mai frumos decat cel tradus de George Lesnea, care stia bine limba rusa. Succesul nu tine atat de filolog, cat de scriitor. Or, se vede cat de colo ca Varlaam e un mare scriitor!
Talmacind, sigur ca a tradus, dar a facut mai mult decat atat. Eu as duce lucrurile mai departe decat Inalt Prea Sfintitul Antonie. Noi, cei din tagma preoteasca, stim ca activitatea predicatoriala e un proces indelungat, de o viata intreaga, si ca predica nu vine chiar de la sine: inca de tanar citesti niste carti de predici, vezi cum au propovaduit si altii, indiferent ca s’au chemat Bossuet, Bourdalou sau Ilie Miniat. Iti construiesti predicile dupa niste modele initiale, apoi le folosesti de la an la an, o viata intreaga, incat ti se creeaza impresia ca le repeti si ca nu mai spui nimic nou, desi e cert ca ai adaugat de la tine din destul.
Actul cultural ce se numeste creatie - de facere a unei carti - este si simplu, si complex: nucleului original i se adauga toate lecturile care s’au contopit in tine si au format o magma din care iese ceva nou; e ca un vulcan foarte violent sau foarte domol, dar care vulcan se numeste, pana la urma, o carte. Pe vremea lui Varlaam nu exista sentimentul paternitatii literare, dar nici constiinta furtului (acestea sunt orgoliile noastre, ale modernilor; si facem un cap de tara din faptul ca cineva nu ne a citat; avea dreptate Inalt Prea Sfintitul Antonie: "scriem carti luand de la altii“ - cu corectivul: nu intotdeauna citam - fie ca uitam, fie ca ne facem ca uitam; cunoastem cazuri din propria noastra contemporaneitate - dar repet, anticii nu-l aveau -; ce-i drept, poate ca erau mai cinstiti sufleteste.
Discutiile sunt extrem de interesante, si asupra lui Varlaam ca persoana, si asupra lui Varlaam carturarul, autodidactul, traducatorul, talmacitorul - cum i se spune -, dar eu as impinge ipoteza de lucru ceva mai departe: procesul elaborarii trebuie sa fi fost mult mai indelungat si, practic, aceasta Carte romaneasca de invatatura a fost rezultatul unei indelungate activitati predicatoriale pe care el, cel ajuns mitropolit, va fi desfasurat-o. Cat despre pasajele "suspecte“ din carte, pare evident ca acolo unde a tradus sau, sa zicem, a prelucrat, autorul nu a facut altceva decat sa-si rememoreze niste pasaje: a scos cartea din firida si a zis: "Aici oare-mi aduc eu bine aminte?...“ si din fuga condeiului a tradus sau mai degraba a parafrazat.
Mie mi se pare mult mai important faptul ca Varlaam a scris o Carte romaneasca de invatatura si ca aceasta carte exista, ca aceasta carte a cunoscut un destin glorios, ca aceasta carte a circulat si continua sa circule in toata suflarea romaneasca. Pentru aceasta, dumneavoastra, targumuresenii, sunteti vrednici de toata lauda, nu numai pentru ca judetul acesta poseda un important numar de exemplare din Cazania lui Varlaam, dar si pentru faptul ca acest moment emotionant al culturii romanesti se desfasoara, aici, in Targu-Mures.
As vrea sa reinnod gandul domnului Cornel Moraru, precum si pe al domnului Serafim Duicu, in sensul ca aceasta carte trebuie sa redevina foarte actuala. Mai mult: Varlaam trebuie sa devina - sau sa redevina -contemporanul nostru, dar, domnilor, nu pentru a demonstra ca noi, romanii, am fost unitari in credinta si limba si ca prin el noi avem inca un argument... Iertati ma, onorata asistenta: m’am saturat de argumente prin care noi, romanii, trebuie ca’n veci sa demonstram ca suntem la noi acasa! Suntem la noi acasa, iar aceasta nu se demonstreaza: este un adevar axiomatic, evident prin sine insusi! Faptul ca eu, roman, sunt acasa si in Moldova, si in Transilvania, si in Banat - de la Nistru pana la Tisa - nu poate fi sustinut prin argumente "stiintifice“: argumentul este fiinta mea, ca sunt aici, ca asa cum am trait intotdeauna si asa cum voi trai in vesnicie; eu am sentimentul eternitatii mele ca roman. De aceea, nici pe Varlaam nu-l pun pe masa negocierilor si argumentelor "stiintifice“; nu am nevoie de el in aceasta ipostaza; Varlaam imi este scump prin altceva: prin actualiatea lui.
Suntem la capatul catorva decenii in care stapanitorii comunisti au depus toate eforturile sa ne desparta in doua unitatea care ne-a caracterizat intotdeauna: credinta si cultura. Cu multi ani in urma am fost invitat in Maramures, intr’un Decembrie, la serbarile Maramuresului, si acolo se scria pe o pancarta mare: "Festivalul datinilor laice de iarna“, asa, ca sa se stie ca "celelalte“ sunt excluse, ca si cum cele laice si cele nelaice n’ar fi fost creatia unuia si aceluiasi popor! Tot acolo s’a admis, intr’un tarziu, sa se joace Vifleemul. Dar prin partile acelea, printre personajele cunoscute ale Vifleemului: Irod, magii, stratiotul, sunt si o seama de personaje secundare, figurative: ingerasii, de-o parte, si dracusorii, de alta parte. Ei bine, puterea de atunci, judeteana, i-a permis Vifleemului sa circule; dar, ca sa fie eliminata orice nota de "misticism“, au eliminat ingerasii, dar i-au pastrat pe dracusori!... Ei bine, eforturile acestea noi le am trait uneori la modul dramatic; este ca ei, comunistii, au cautat sa ne obisnuiasca cu gandul ca religia nu are ce cauta in cultura, si nici cultura nu are ce cauta in religie (pentru ca popa nu trebuie sa stie decat molitfele si sa dea cu cadelnita). In ciuda acestui fapt, noi, Biserica, a trebuit sa facem un efort sustinut si tacit pentru ca studentii nostri de la teologie sa invete nu numai teologie, ci si cultura generala, iar aceasta pentru ca preotul trebuie sa fie un carturar prin excelenta.
Acum reiau teza pe care am lansat o si asupra careia nu voi inceta sa insist: dupa aceste decenii de comunism, poporul roman are nevoie si de refacere morala; or, pentru aceasta refacere morala el are nevoie de refacerea unitatii dintre cultura si religie. Religia, pe de o parte, prin cultura, sa-si deschida ferestrele spre cerul larg al universalitatii umane, iar cultura la randul ei, prin religie, sa-si recapete profunzimea si dimensiunile firesti. Numai prin aceasta sinteza, prin aceasta unitate, vom izbuti sa ne debarasam de sechelele care ne-au mai ramas si de care trebuie sa ne scuturam noi si generatiile de dupa noi.
Din acest punct de vedere, Varlaam este carturarul si mitropolitul deopotriva, asemenea lui Dosoftei, lui Antim Ivireanul, lui Grigore Dascalul, lui Simion Stefan, asemenea lui Andrei Saguna, ca sa citez numai cativa dintre ierarhi. Omul de credinta si omul de cultura ne-a pus pe masa - si i-a pus o poporului roman - aceasta opera, carte deopotriva de credinta si de cultura. S’a vorbit frumos - si se va mai vorbi - despre splendida limba romaneasca a Cazaniei lui Varlaam; or, limba face parte din cultura, asa cum maduva ei face parte din credinta. Varlaam e un model pe potriva caruia se cere sa ne recapatam constiinta propriei noastre meniri in propria noastra tara si in propria noastra eternitate. Recapatandu-ne aceasta constiinta, vom simti intr’adevar ca Varlaam este contemporanul nostru si ca noi redevenim contemporanii lui Varlaam".
I.P.S. Bartolomeu Anania
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/

joi, august 04, 2016

Serpii Maicii Domnului - Kefalonia

Serpii Maicii Domnului reprezinta o minune deosebita pe care Maica Domnului o savarseste anual, in vremea postului Maicii Domnului, in insula Kefalonia. La numai doua sate departare de localitatea Pastra (3km), unde are loc minunea anuala a reinfloririi crinilor de la icoana Maicii Domnului, se afla localitatea Markopoulo, locul unei alte minuni a Maicii Domnului. Drumul ce porneste din port, inspre localitatea Markopoulo, aflata in sudul insulei, este strajuit pe stanga de munti si pe dreapta de mare.
Kefalonia este cea mai mare dintre insulele ionice. Stancile grecesti, ce se inalta brusc din apele albastre si transparente, alcatuiesc locul ideal pentru o viata linistita si senina: mici sate, case modeste, ruinele unei oras antic si cateva locasuri de cult, sunt doar o parte din frumusetile Kefaloniei. Recent, Kefalonia a fost numita "insula contrastelor", caci pe aceasta, ruine romane, venetiene si bizantine se inghesuie unele intr-altele, de-a lungul plajelor insorite.
Dintre bogatiile duhovnicesti ale insulei, amintim urmatoarele locasuri: Manastirea Sfantul Cuvios Gherasim, Pestera Sfantului Cuvios Gherasim, Manastirea Sfantul Andrei, Manastirea Panaghia Atrou, Manastirea Agrilion, Manastirea Maicii Domnului Themata, Manastirea Maicii Domnului Lagouvarda, Manastirea Lamia, Manastirea Kipouria, Biserica si Pestera Sfintei Paraskevi, Biserica Estavromenos si Biserica Maicii Domnului din Sission.
Serpii Maicii Domnului - Kefalonia
In fiecare an, in luna august, in postul Adormirii Maicii Domnului, cand crestinii praznuiesc Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august), un numar insemnat de serpi mici apar in jurul bisericii si a clopotnitei din localitatea Markopoulo. In aceasta perioada, biserica inchinata Maicii Domnului "Langouvarda" este luata cu asalt de o specie unica de serpi mici, fiecare avand capul insemnat cu o cruce.
Anual, in ziua de 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului, o specie unica de serpi (lungi de 60 de centimetri si insemnati cu o cruce alba, pe cap si pe limba) apar in jurul vechii biserici din localitatea Markopoulo. Serpii vor disparea, iarasi in chip minunat, dupa slujba savarsita in ziua de Adormirea Maicii Domnului. In timpul slujbei savarsite pentru Maica Domnului, serpii intra in biserica, umpland tot locul: se urca pe icoane, se incolacesc in jurul sfestnicelor, stau pe credinciosi si in Sfantul Altar.
Exista o emotie generala legata de aparitia acestor serpi, nu atat pentru vreun potential pericol, cat pentru faptul ca daca acestia nu vor aparea in perioada amintita, ceva rau se va intampla in regiune. Astfel, in anii 1940 si 1953, cand serpii nu au fost prezenti la biserica din Markopoulo, au avut loc razboaie si calamitati naturale.
In anul 1924, cand Biserica Ortodoxa din Grecia a adoptat, impreuna cu celelalte state crestine, calendarul indreptat (nou), multi au asteptat sa vada de vor mai aparea sau nu serpii Maicii Domnului. Aparand serpii, ca in fiecare an, crestinii au inteles ca Sfantul Sinod este in masura sa hotarasca asemenea lucruri administrative.
Aceasta biserica se afla zidita pe locul fostei Manastiri Langouvarda, distrusa de turci, precum si de un cutremur, in anul 1953. Traditia locala, bazandu-se mai mult pe legende insa, spune ca, in momentul in care manastirea a fost atacata de pirati, candva in anul 1705, maicile s-au rugat Maicii Domnului sa le transforme in serpi, spre a nu fi luate prizoniere sau batjocorite. Rugaciunea acestora a fost ascultata, iar piratii s-au infricosat de vederea serpilor.
Serpii Maicii Domnului, avand capul insemnat cu o cruce, precum si limba, in forma de cruce, apartin clasei de serpi "telescopus fallaxspecies", numita si "sarpele-pisica european". Acesti serpi intra in biserica in vremea slujbei, iar nu oricand, aratand o blandete deosebita fata de crestinii din interior. Imediat ce se termina slujba Sfintei Liturghii, serpii devin oarecum agresivi, ei iesind din biserica si intorcandu-se in pustiul din zona. Oricat ar fi cautati acestia, ei nu vor putea fi gasiti, pana anul urmator.
Teodor Danalache

Serpii Maicii Domnului - Kefalonia

Serpii Maicii Domnului reprezinta o minune deosebita pe care Maica Domnului o savarseste anual, in vremea postului Maicii Domnului, in insula Kefalonia. La numai doua sate departare de localitatea Pastra (3km), unde are loc minunea anuala a reinfloririi crinilor de la icoana Maicii Domnului, se afla localitatea Markopoulo, locul unei alte minuni a Maicii Domnului. Drumul ce porneste din port, inspre localitatea Markopoulo, aflata in sudul insulei, este strajuit pe stanga de munti si pe dreapta de mare.
Kefalonia este cea mai mare dintre insulele ionice. Stancile grecesti, ce se inalta brusc din apele albastre si transparente, alcatuiesc locul ideal pentru o viata linistita si senina: mici sate, case modeste, ruinele unei oras antic si cateva locasuri de cult, sunt doar o parte din frumusetile Kefaloniei. Recent, Kefalonia a fost numita "insula contrastelor", caci pe aceasta, ruine romane, venetiene si bizantine se inghesuie unele intr-altele, de-a lungul plajelor insorite.
Dintre bogatiile duhovnicesti ale insulei, amintim urmatoarele locasuri: Manastirea Sfantul Cuvios Gherasim, Pestera Sfantului Cuvios Gherasim, Manastirea Sfantul Andrei, Manastirea Panaghia Atrou, Manastirea Agrilion, Manastirea Maicii Domnului Themata, Manastirea Maicii Domnului Lagouvarda, Manastirea Lamia, Manastirea Kipouria, Biserica si Pestera Sfintei Paraskevi, Biserica Estavromenos si Biserica Maicii Domnului din Sission.
Serpii Maicii Domnului - Kefalonia
In fiecare an, in luna august, in postul Adormirii Maicii Domnului, cand crestinii praznuiesc Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august), un numar insemnat de serpi mici apar in jurul bisericii si a clopotnitei din localitatea Markopoulo. In aceasta perioada, biserica inchinata Maicii Domnului "Langouvarda" este luata cu asalt de o specie unica de serpi mici, fiecare avand capul insemnat cu o cruce.
Anual, in ziua de 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului, o specie unica de serpi (lungi de 60 de centimetri si insemnati cu o cruce alba, pe cap si pe limba) apar in jurul vechii biserici din localitatea Markopoulo. Serpii vor disparea, iarasi in chip minunat, dupa slujba savarsita in ziua de Adormirea Maicii Domnului. In timpul slujbei savarsite pentru Maica Domnului, serpii intra in biserica, umpland tot locul: se urca pe icoane, se incolacesc in jurul sfestnicelor, stau pe credinciosi si in Sfantul Altar.
Exista o emotie generala legata de aparitia acestor serpi, nu atat pentru vreun potential pericol, cat pentru faptul ca daca acestia nu vor aparea in perioada amintita, ceva rau se va intampla in regiune. Astfel, in anii 1940 si 1953, cand serpii nu au fost prezenti la biserica din Markopoulo, au avut loc razboaie si calamitati naturale.
In anul 1924, cand Biserica Ortodoxa din Grecia a adoptat, impreuna cu celelalte state crestine, calendarul indreptat (nou), multi au asteptat sa vada de vor mai aparea sau nu serpii Maicii Domnului. Aparand serpii, ca in fiecare an, crestinii au inteles ca Sfantul Sinod este in masura sa hotarasca asemenea lucruri administrative.
Aceasta biserica se afla zidita pe locul fostei Manastiri Langouvarda, distrusa de turci, precum si de un cutremur, in anul 1953. Traditia locala, bazandu-se mai mult pe legende insa, spune ca, in momentul in care manastirea a fost atacata de pirati, candva in anul 1705, maicile s-au rugat Maicii Domnului sa le transforme in serpi, spre a nu fi luate prizoniere sau batjocorite. Rugaciunea acestora a fost ascultata, iar piratii s-au infricosat de vederea serpilor.
Serpii Maicii Domnului, avand capul insemnat cu o cruce, precum si limba, in forma de cruce, apartin clasei de serpi "telescopus fallaxspecies", numita si "sarpele-pisica european". Acesti serpi intra in biserica in vremea slujbei, iar nu oricand, aratand o blandete deosebita fata de crestinii din interior. Imediat ce se termina slujba Sfintei Liturghii, serpii devin oarecum agresivi, ei iesind din biserica si intorcandu-se in pustiul din zona. Oricat ar fi cautati acestia, ei nu vor putea fi gasiti, pana anul urmator.
Teodor Danalache

Serpii Maicii Domnului - Kefalonia

Serpii Maicii Domnului reprezinta o minune deosebita pe care Maica Domnului o savarseste anual, in vremea postului Maicii Domnului, in insula Kefalonia. La numai doua sate departare de localitatea Pastra (3km), unde are loc minunea anuala a reinfloririi crinilor de la icoana Maicii Domnului, se afla localitatea Markopoulo, locul unei alte minuni a Maicii Domnului. Drumul ce porneste din port, inspre localitatea Markopoulo, aflata in sudul insulei, este strajuit pe stanga de munti si pe dreapta de mare.
Kefalonia este cea mai mare dintre insulele ionice. Stancile grecesti, ce se inalta brusc din apele albastre si transparente, alcatuiesc locul ideal pentru o viata linistita si senina: mici sate, case modeste, ruinele unei oras antic si cateva locasuri de cult, sunt doar o parte din frumusetile Kefaloniei. Recent, Kefalonia a fost numita "insula contrastelor", caci pe aceasta, ruine romane, venetiene si bizantine se inghesuie unele intr-altele, de-a lungul plajelor insorite.
Dintre bogatiile duhovnicesti ale insulei, amintim urmatoarele locasuri: Manastirea Sfantul Cuvios Gherasim, Pestera Sfantului Cuvios Gherasim, Manastirea Sfantul Andrei, Manastirea Panaghia Atrou, Manastirea Agrilion, Manastirea Maicii Domnului Themata, Manastirea Maicii Domnului Lagouvarda, Manastirea Lamia, Manastirea Kipouria, Biserica si Pestera Sfintei Paraskevi, Biserica Estavromenos si Biserica Maicii Domnului din Sission.
Serpii Maicii Domnului - Kefalonia
In fiecare an, in luna august, in postul Adormirii Maicii Domnului, cand crestinii praznuiesc Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august), un numar insemnat de serpi mici apar in jurul bisericii si a clopotnitei din localitatea Markopoulo. In aceasta perioada, biserica inchinata Maicii Domnului "Langouvarda" este luata cu asalt de o specie unica de serpi mici, fiecare avand capul insemnat cu o cruce.
Anual, in ziua de 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului, o specie unica de serpi (lungi de 60 de centimetri si insemnati cu o cruce alba, pe cap si pe limba) apar in jurul vechii biserici din localitatea Markopoulo. Serpii vor disparea, iarasi in chip minunat, dupa slujba savarsita in ziua de Adormirea Maicii Domnului. In timpul slujbei savarsite pentru Maica Domnului, serpii intra in biserica, umpland tot locul: se urca pe icoane, se incolacesc in jurul sfestnicelor, stau pe credinciosi si in Sfantul Altar.
Exista o emotie generala legata de aparitia acestor serpi, nu atat pentru vreun potential pericol, cat pentru faptul ca daca acestia nu vor aparea in perioada amintita, ceva rau se va intampla in regiune. Astfel, in anii 1940 si 1953, cand serpii nu au fost prezenti la biserica din Markopoulo, au avut loc razboaie si calamitati naturale.
In anul 1924, cand Biserica Ortodoxa din Grecia a adoptat, impreuna cu celelalte state crestine, calendarul indreptat (nou), multi au asteptat sa vada de vor mai aparea sau nu serpii Maicii Domnului. Aparand serpii, ca in fiecare an, crestinii au inteles ca Sfantul Sinod este in masura sa hotarasca asemenea lucruri administrative.
Aceasta biserica se afla zidita pe locul fostei Manastiri Langouvarda, distrusa de turci, precum si de un cutremur, in anul 1953. Traditia locala, bazandu-se mai mult pe legende insa, spune ca, in momentul in care manastirea a fost atacata de pirati, candva in anul 1705, maicile s-au rugat Maicii Domnului sa le transforme in serpi, spre a nu fi luate prizoniere sau batjocorite. Rugaciunea acestora a fost ascultata, iar piratii s-au infricosat de vederea serpilor.
Serpii Maicii Domnului, avand capul insemnat cu o cruce, precum si limba, in forma de cruce, apartin clasei de serpi "telescopus fallaxspecies", numita si "sarpele-pisica european". Acesti serpi intra in biserica in vremea slujbei, iar nu oricand, aratand o blandete deosebita fata de crestinii din interior. Imediat ce se termina slujba Sfintei Liturghii, serpii devin oarecum agresivi, ei iesind din biserica si intorcandu-se in pustiul din zona. Oricat ar fi cautati acestia, ei nu vor putea fi gasiti, pana anul urmator.
Teodor Danalache

Serpii Maicii Domnului - Kefalonia

Serpii Maicii Domnului reprezinta o minune deosebita pe care Maica Domnului o savarseste anual, in vremea postului Maicii Domnului, in insula Kefalonia. La numai doua sate departare de localitatea Pastra (3km), unde are loc minunea anuala a reinfloririi crinilor de la icoana Maicii Domnului, se afla localitatea Markopoulo, locul unei alte minuni a Maicii Domnului. Drumul ce porneste din port, inspre localitatea Markopoulo, aflata in sudul insulei, este strajuit pe stanga de munti si pe dreapta de mare.
Kefalonia este cea mai mare dintre insulele ionice. Stancile grecesti, ce se inalta brusc din apele albastre si transparente, alcatuiesc locul ideal pentru o viata linistita si senina: mici sate, case modeste, ruinele unei oras antic si cateva locasuri de cult, sunt doar o parte din frumusetile Kefaloniei. Recent, Kefalonia a fost numita "insula contrastelor", caci pe aceasta, ruine romane, venetiene si bizantine se inghesuie unele intr-altele, de-a lungul plajelor insorite.
Dintre bogatiile duhovnicesti ale insulei, amintim urmatoarele locasuri: Manastirea Sfantul Cuvios Gherasim, Pestera Sfantului Cuvios Gherasim, Manastirea Sfantul Andrei, Manastirea Panaghia Atrou, Manastirea Agrilion, Manastirea Maicii Domnului Themata, Manastirea Maicii Domnului Lagouvarda, Manastirea Lamia, Manastirea Kipouria, Biserica si Pestera Sfintei Paraskevi, Biserica Estavromenos si Biserica Maicii Domnului din Sission.
Serpii Maicii Domnului - Kefalonia
In fiecare an, in luna august, in postul Adormirii Maicii Domnului, cand crestinii praznuiesc Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august), un numar insemnat de serpi mici apar in jurul bisericii si a clopotnitei din localitatea Markopoulo. In aceasta perioada, biserica inchinata Maicii Domnului "Langouvarda" este luata cu asalt de o specie unica de serpi mici, fiecare avand capul insemnat cu o cruce.
Anual, in ziua de 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului, o specie unica de serpi (lungi de 60 de centimetri si insemnati cu o cruce alba, pe cap si pe limba) apar in jurul vechii biserici din localitatea Markopoulo. Serpii vor disparea, iarasi in chip minunat, dupa slujba savarsita in ziua de Adormirea Maicii Domnului. In timpul slujbei savarsite pentru Maica Domnului, serpii intra in biserica, umpland tot locul: se urca pe icoane, se incolacesc in jurul sfestnicelor, stau pe credinciosi si in Sfantul Altar.
Exista o emotie generala legata de aparitia acestor serpi, nu atat pentru vreun potential pericol, cat pentru faptul ca daca acestia nu vor aparea in perioada amintita, ceva rau se va intampla in regiune. Astfel, in anii 1940 si 1953, cand serpii nu au fost prezenti la biserica din Markopoulo, au avut loc razboaie si calamitati naturale.
In anul 1924, cand Biserica Ortodoxa din Grecia a adoptat, impreuna cu celelalte state crestine, calendarul indreptat (nou), multi au asteptat sa vada de vor mai aparea sau nu serpii Maicii Domnului. Aparand serpii, ca in fiecare an, crestinii au inteles ca Sfantul Sinod este in masura sa hotarasca asemenea lucruri administrative.
Aceasta biserica se afla zidita pe locul fostei Manastiri Langouvarda, distrusa de turci, precum si de un cutremur, in anul 1953. Traditia locala, bazandu-se mai mult pe legende insa, spune ca, in momentul in care manastirea a fost atacata de pirati, candva in anul 1705, maicile s-au rugat Maicii Domnului sa le transforme in serpi, spre a nu fi luate prizoniere sau batjocorite. Rugaciunea acestora a fost ascultata, iar piratii s-au infricosat de vederea serpilor.
Serpii Maicii Domnului, avand capul insemnat cu o cruce, precum si limba, in forma de cruce, apartin clasei de serpi "telescopus fallaxspecies", numita si "sarpele-pisica european". Acesti serpi intra in biserica in vremea slujbei, iar nu oricand, aratand o blandete deosebita fata de crestinii din interior. Imediat ce se termina slujba Sfintei Liturghii, serpii devin oarecum agresivi, ei iesind din biserica si intorcandu-se in pustiul din zona. Oricat ar fi cautati acestia, ei nu vor putea fi gasiti, pana anul urmator.
Teodor Danalache

miercuri, iunie 22, 2016

Păcatele strigătoare la cer

Păcatele strigătoare la cer se ridica impotriva inclinatiilor firesti pe care Dumnezeu le-a pus in firea noastra. Aceste pacate intuneca si deformeaza chipul lui Dumnezeu din om. Ele sunt atat de grele, incat, mai mult decat altele, cer o rasplatire (dreptate) de la Dumnezeu chiar in lumea aceasta. Ele izvorasc mai ales din necredinta si rautatea constienta a omului, fiind savarsite cu multa inainte cugetare.
Potrivit tradiției crestine, pacate strigatoare la cer sunt urmatoarele cinci: omuciderea constienta si avortul; homosexualitatea si practicile sexuale impotriva firii; asuprirea celor lipsiti de aparare: vaduve, orfani, saraci, straini etc; nedreptatile sociale, mai ales cele financiare si materiale; nerespectarea si chinuirea parintilor.
1. Omuciderea conștientă si avortul
Viata este cel mai mare dar pe care ni l-a facut Dumnezeu, iar nu atat pentru faptul ca acum ne putem bucura de frumusetile acestei lumi si ca putem lucra toate cele dorite, cat mai ales pentru faptul ca, dupa aceasta existenta, ne asteapta viata vesnica.
Cain l-a omorat pe fratele sau, Abel. Cain este primul criminal din lume. Dupa omorarea lui Abel, Dumnezeu i-a spus lui Cain: "Ce ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant. Si acum esti blestemat de pamantul care si-a deschis gura sa, ca sa primeasca sangele fratelui tau din mana ta. Cand vei lucra pamantul, acesta nu-si va mai da roadele sale tie; zbuciumat si fugar vei fi tu pe pamant" (Facere 4, 10-12).
Omorarea unui om este un pacat strigator la cer, caci glasul sangelui celui omorat se ridica la Dumnezeu si cere dreptate, adica razbunare. Constiinta il macina pe criminal, iar societatea il marginalizeaza ca pe un corp strain. Acest lucru este exprimat amplu in romanul "Crima si pedeapsa", scris de F.M.Dostoievski, unde Rascolnicov savarseste o crima si, apoi, nemaifacand fata mustrarilor constiintei, se preda singur autoritatilor.
Istoria crimei: mandria naste manie; mania naste ura; ura naste agresivitate; agresivitatea naste violenta; violenta naste sadism; sadismul duce la crima, iar crima este cea mai mare nebunie care-l poate imbolnavi pe om, alaturi de necredinta in Dumnezeu. Pentru ca uciderea este rodul maniei, Domnul Iisus ne indeamna sa ne curatim mai ales inimile, "caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile" (Marcu 7, 21).
Batjocorirea si lovirea in cinstea aproapelui este socotita ca o ucidere morala a acestuia, precum insusi Hristos ne spune: "Ati auzit ca s-a zis celor de demult: "Sa nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osanda. Eu insa va spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau "netrebnicule", vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice "nebunule", vrednic va fi de gheena focului" (Matei 5, 21-22).
Avortul este o crima care, desi este trecuta cu vederea de societate, striga la cer, inaintea lui Dumnezeu. Parintele Serafim Man spune: "Ne intristam cand auzim de razboaie, de crime sau accidente, dar nu ne gandim ca, de-a lungul timpului, avortul a curmat mai multe vieti decat toate razboaiele si bolile la un loc. In fata lui Dumnezeu, avortul este cea mai urata crima, ca insusi mama sa-si ucida copilul, lucru ce nu se intampla niciodata in lumea animalelor. (...)
Avortul este unul dintre pacatele mari care aduc mania lui Dumnezeu peste noi toti. Avortul il putem considera crima cu premeditare; chiar daca dupa legile omenesti nu este sanctionat, dar in judecata lui Dumnezeu va fi chiar mai aspru pedepsit decat uciderea unui om. Avortul este o dubla crima: in primul rand, impotriva lui Dumnezeu, care a creat acea fiinta, si apoi impotriva acelui suflet, care, nefiind unit cu Hristos prin taina Sfantului Botez, va fi lipsit de slava lui Dumnezeu, ramanand intr-un loc intunecos pana la Infricosata Judecata cand, prin mila lui Dumnezeu va fi izbavit."
2. Homosexualitatea si practicile sexuale impotriva firii
Desfraul impotriva firii (sodomia, sexul anal) isi trage numele de la cetatea Sodoma, ai carei locuitori si-au atras mania lui Dumnezeu, facand fapte pe care nici macar animalele nu le fac. Fiind tarata in sodomie, firea omului striga catre Dumnezeu, precum citim: "Strigarea Sodomei si a Gomorei e mare si pacatul lor cumplit de greu. Pogori-Ma-voi deci sa vad daca faptele lor sunt cu adevarat asa cum s-a suit pana la Mine strigarea impotriva lor, iar de nu, sa stiu" (Facere 18, 20-21). Ingerii lui Dumnezeu, cand au sosit in Sodoma, au spus: "Noi avem sa pierdem locul acesta, pentru ca strigarea impotriva lor s-a suit inaintea Domnului si Domnul Ne-a trimis sa-l pierdem" (Facere 19, 13).
Impotriva firii sunt toate acele apropieri trupesti care nu au loc asa cum le-a randuit Dumnezeu, in chip firesc, intre un barbat si o femeie. Pacate care striga la cer pot avea loc intre doi barbati, intre doua femei, dar si intre un barbat si o femeie, dupa cum urmeaza: sexul anal, sexul oral, alte practici sexuale perverse, precum si pozitiile sexuale, care nu cauta firescul, ci altceva. Intre acestea, pot fi numarate si urmatoarele: vasectomia si legarea trompelor; folosirea prezervativului si a altor anticonceptionale, care impiedica trairea fireasca a apropierii trupesti.
Credem in Dumnezeu si facem tot ce ne-a indemnat Fiul Sau, ori ne facem voile si renuntam la gandul ca putem dobandi viata cea vesnica. "Nu va amagiti: Nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii (...) nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu" (I Corinteni 6, 9-10).
3. Asuprirea celor lipsiti de aparare
Asuprirea celor lipsiti de aparare (vaduve, orfani, saraci, straini, napastuiti etc) este un pacat care striga la cer, caci se incalca libertatea omului si firescul dreptatii. Cand acestia, nefiind rai, striga catre Dumnezeu cu durere si cer sa li se faca dreptate, El le asculta strigarea si-i pedepseste pe asupritorii lor.
Aceste categorii sociale erau asezate sub protectia lui Dumnezeu inca din Legea Veche, precum citim: "Pe strain sa nu-l stramtorezi, nici sa-l apesi, caci si voi ati fost straini in pamantul Egiptului. La nici o vaduva si la nici un orfan sa nu le faceti rau! Iar de le veti face rau si vor striga catre Mine, voi auzi plangerea lor, si se va aprinde mania Mea si va voi ucide cu sabia si vor fi femeile voastre vaduve si copiii vostri orfani" (Iesire 22, 21-24).
Sfanta Scriptura este precum un cod de legi care ii apara pe cei lipsiti de aparare pe pamant, asezandu-i in mana iubitoare a Dumnezeu. Pentru aceasta, ne facem impreuna-slujitori cu Dumnezeu sau maini lucratoare ale lui Dumnezeu in viata celor napastuiti atunci cand implinim urmatorul indemn: "Invatati sa faceti bine, cautati dreptatea, ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva" (Isaia 1, 17).
Sfintii lui Dumnezeu i-au ocrotit pe cei napastuiti ai lumii, precum marturiseste despre sine Dreptul Iov: "Fiindca scapam de pieire pe cel sarman care striga dupa ajutor si pe orfanul fara sprijin, binecuvantarile celui ce era gata sa piara veneau asupra-mi si umpleam de bucurie inima vaduvei" (Iov 29, 12-13); "Din tineretile mele, am crescut pe orfan ca un tata si de la nastere, am calauzit pe vaduva" (Iov 31, 18); "Strainul nu petrecea noaptea niciodata afara; portile mele le deschideam calatorului" (Iov 31, 32).
La asemenea fapte ne indeamna si Sfantul Apostol Iacov, cand zice: "Cucernicia curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu si Tatal, aceasta este: sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim pe noi fara de pata din partea lumii" (Iacov 1, 27).
Pacate strigatoare la cer savarsesc cei care-i asupresc pe oamenii saraci, prin egoism, indiferenta si nepasare, dispret si batjocura, camata, jefuire, partinire in judecata etc. Domnul a zis: "Sa nu faceti nedreptate la judecata; sa nu cautati la fata celui sarac si de fata celui puternic sa nu te sfiesti, ci cu dreptate sa judeci pe aproapele tau" (Levitic 19, 15).
Asemenea gresesc si cei care isi bat joc de cei cu deficiente fizice, precum citim: "Sa nu graiesti de rau pe surd si inaintea orbului sa nu pui piedica. Sa te temi de Domnul Dumnezeul tau" (Levitic 19, 14).
In aceasta privinta, Apostol Iacov ne spune:
"Fratii mei, nu cautand la fata omului sa aveti credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Caci, daca va intra in adunarea voastra un om cu inele de aur in degete, in haina stralucita, si va intra si un sarac, in haina murdara, iar voi puneti ochii pe cel care poarta haina stralucita si-i ziceti: Tu sezi bine aici, pe cand saracului ii ziceti: Tu stai acolo, in picioare, sau: Sezi jos, la picioarele mele, n-ati facut voi, oare, in gandul vostru, deosebire intre unul si altul si nu v-ati facut judecatori cu socoteli viclene? Ascultati, iubitii mei frati: Au nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt saraci in ochii lumii, dar bogati in credinta si mostenitori ai imparatiei pe care a fagaduit-o El celor ce Il iubesc? Iar voi ati necinstit pe cel sarac! Oare nu bogatii va asupresc pe voi si nu ei va tarasc la judecati? Nu sunt ei cei ce hulesc numele cel bun intru care ati fost chemati? Daca, intr-adevar, impliniti legea imparateasca, potrivit Scripturii: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti", bine faceti; iar de cautati la fata omului, faceti pacat si legea va osandeste ca pe niste calcatori de lege" (Iacov 2, 1-9).
4. Nedreptatile sociale
In continuarea pacatului mai sus amintit se numara si "oprirea platii lucratorilor", dupa cum este numit acest pacat, care insumeaza mai ales nedreptatile sociale: amenzi nedrepte, specula, munca neplatita la justa ei valoare; scaderea cu rea vointa a platilor datorate muncitorilor; scumpirea exagerata a produselor, falsificarea alimentelor etc.
Dumnezeu a poruncit: "Sa nu nedreptatesti pe aproapele si sa nu-l jefuiesti. Plata simbriasului sa nu ramana la tine pana a doua zi" (Levitic 19, 13). Omul nu a ascultat: "Plata lucratorilor care au secerat tarinile voastre, pe care voi ati oprit-o, striga; si strigatele seceratorilor au intrat in urechile Domnului Sabaot" (Iacov 5, 4). Strigatele celor nedreptatiti nu raman neauzite, iar castigul celor rai se preface in paguba.
5. Nerespectarea si chinuirea parintilor
Nerespectarea si chinuirea parintilor incalca porunca lui Dumnezeu de a-i respecta pe acestia in toata vremea: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie" (Iesire 20, 12). Fiind datatoare de viata, aceasta porunca a lui Dumnezeu este amintita si in Noul Testament: "Copiilor, ascultati pe parintii vostri intru toate, caci aceasta este bine-placut Domnului" (Coloseni 3, 20).
In perioada Vechiului Testament, cuvintele adresate copiilor care nu-si respectau parintii erau deosebit de aspre: "Cel ce va bate pe tata sau pe mama sa fie omorat. Cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa, acela sa fie omorat" (Iesire 21, 15-17). "Blestemat sa fie cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa" (Deuteronom 27, 16). "Ca un hulitor este cel care paraseste pe tata si blestemat de Domnul este cel care manie pe mama sa" (Sirah 3, 16).
Pentru nasterea unui copil, parintii au meritul de a nu fi refuzat darul lui Dumnezeu. Recunostinta pentru acest lucru nu trebuie sa ii paraseasca pe copii toata viata: "Din toata inima cinsteste pe tatal tau si nu uita niciodata durerile mamei tale. Adu-ti aminte ca ei ti-au dat viata; ce le vei da tu in schimb pentru ceea ce au facut ei pentru tine?" (Sirah 7, 28-29). Chiar si atunci cand parintii ne devin dusmani nu se cuvine a-i dispretui, a-i vorbi de rau sau a-i ura, caci Mantuitorul ne spune: "Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi; binecuvantati pe cei ce va blesteama, rugati-va pentru cei ce va fac necazuri" (Luca 6, 27-28).

Teodor Danalache