Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

duminică, august 04, 2019

PENTRU CINE PICĂ PLOAIA

Alexandru cel Mare a ajuns odată într-un sat îndepărtat din Africa. Oamenii pe care i-a descoperit acolo erau iubitori de pace. Ei niciodată nu au fost implicaţi în războaie. Alexandru a fost salutat călduros de toţi şi a fost dus, ca un oaspete de seamă, la casa şefului de trib.
În timp ce vorbeau cei doi conducători, iată că doi cetăţeni au intrat în casă, cerând ca şeful de trib să fie judecător în cearta lor.
- Eu am cumpărat o bucată de pământ de la acest om, a început primul. În timp ce săpam pământul, am descoperit o comoară, pe care el refuză să o ia. Când am cumpărat bucata de pământ pe un preţ de nimic, nu am ştiut că ar fi o aşa comoară acolo.
Celălalt s-a grăbit să spună:
- Când i-am vândut bucata de pământ, am renunţat la toate drepturile asupra vreunui lucru găsit în această proprietate. Comoara, aşadar, îi aparţine lui.
Şeful de trib a cântărit argumentele. După câteva reflecţii, el zise primului om:
- Din câte ştiu, tu ai un băiat?
- Da, domnule.
- Şi tu, se adresă el celuilalt, ai o fată?
- Da.
- Băiatul tău să se căsătorească cu fata lui, a zis şeful de trib. Comoara daţi-o celor doi ca un dar de nuntă.
Cei doi cetăţeni în litigiu, satisfăcuţi de judecata şefului de trib, se priviră cu multă bucurie. Au mulţumit şefului de trib şi au plecat.
Alexandru, profund mişcat de această realitate, şi-a exprimat surpriza asupra judecăţii.
- A fost cumva o judecată nedreaptă? A întrebat şeful de trib.
- O, nu, a răspuns Alexandru.
- Cum ai fi făcut tu în ţara ta? A întrebat şeful de trib.
- În ţara mea, cei doi oameni s-ar fi luptat ca să stăpânească comoara, s-ar fi duelat, poate s-ar fi şi omorât, sau guvernul ar fi confiscat-o.
Şeful de trib a fost şocat.
- Cade ploaie peste ţara ta? A întrebat şeful de trib.
- Da, desigur, a răspuns Alexandru cel Mare.
- Soarele răsare?
- Da!
Şeful de trib s-a gândit pentru un moment.
- Există animale care pasc în păşuni verzi?
- Cu siguranţă, da! A spus Alexandru. Sunt mii de animale de soiuri diferite.
- Da! A zis şeful de trib. Probabil din cauza animalelor face Dumnezeu să cadă ploaie şi să răsară soarele, căci cu siguranţă oamenii din ţara ta nu sunt vrednici de aşa mari binecuvântări ale lui Dumnezeu

joi, iulie 04, 2019

Nikola Tesla: „Ceea ce un om numeşte Dumnezeu, un altul numeşte legile fizicii…”




Evoluţia umanităţii a cunoscut salturi remarcabile, datorate scânteii de geniu a unor savanţi ce au reuşit să realizeze în cursul unei vieţi lucruri imposibile vreme de mii de ani, precum Arhimede, da Vinci, ori Edison. Despre Nikola Tesla s-a vorbit mai puţin, întrucât însuşi firea bizară a acestui savant l-a făcut puţin popular în epocă. Considerat prin excelenţă tipul geniului neînţeles de contemporanii săi, Tesla îşi relevă astăzi, la mai bine de jumătate de secol de la moarte, întreaga măsură a capacităţii sale creatoare. Ceea ce nimeni nu a putut descifra însă este cât de departe ar fi ajuns acest „geniu nebun” cu cercetările sale, dacă destinul i-ar fi permis…

Minunile din viaţa sa
Născut în noaptea de 9 spre 10 iulie 1856, la Lika, o regiune muntoasă din Balcani, Nikola Tesla a fost, la origine, sârb. Tatăl sau, Milutin, urmase un an şcoala militară, apoi se transferase la seminarul teologic din Viena, fiind hirotonit în 1845. Încă din anii de gimnaziu, Nikola s-a făcut remarcat ca un „copil minune”, abilitatea lui de a face în minte calcule dificile lăsându-i pe profesori cu gurile căscate. Tot din această perioadă datează şi primul episod straniu din viaţa sa: în momentul când a văzut, într-o litografie din cartea de geografie cascada Niagara, micului Nikola i-a apărut brusc în minte imaginea unei uriaşe roţi de oţel învârtită de apele vijelioase.
Ajuns acasă, i-a dezvăluit viziunea tatălui sau şi i-a spus că într-o zi va ajunge în America şi va captura energia cascadei în acest fel. Părintele l-a privit îngăduitor, convins că sunt doar fantezii copilăreşti, şi că, la maturitate, Nikola îi va da ascultare şi se va face preot. Dar copilul nu avea nici cea mai mică înclinaţie spre cele sfinte şi totuşi, nu îndrăznea să încalce porunca tatălui sau. Intervine al doilea episod bizar: Nikola se îmbolnăveşte de holeră şi, aproape muribund, îşi pune tatăl să promită că, dacă va scăpa cu viaţă, îi va permite să devină inginer, cum îşi dorea. Preotul înalţă rugăciuni pentru salvarea fiului şi Nikola se vindecă iar părinţii îl lasă să se înscrie la Şcoala Politehnică din Graz, pentru a studia ingineria.
„Nu cunosc decât doi oameni geniali pe lume: Edison şi Tesla”
După absolvirea acestei instituţii, este angajat la o companie din Budapesta, unde face primele schiţe ale motorului cu inducţie, o descoperire tehnologică menită să schimbe lumea. Imediat, este angajat de o altă companie de electricitate, de astă dată din Franţa, la Strasbourg, unde construieşte o centrală electrică revoluţionară, atrăgând atenţia lui Charles Batchelor, asistent al marelui inventator american Thomas Alva Edison. În 1884, Batchelor îi oferă o scrisoare de recomandare către Edison, personal. Din nou, intervine un episod ciudat: în gara Le Havre, nişte hoți îi fură distratului Tesla haina, cu tot cu bani şi cu biletul de transatlantic. Ameninţat să rateze călătoria, tânărul îl imploră pe căpitanul vasului să-l primească la bord şi acesta, impresionat, acceptă în cele din urmă. La 28 de ani, Nikola Tesla debarcă la New York având în buzunare patru cenţi, un carneţel cu calcule matematice, schiţa unui aparat de zbor şi scrisoarea de recomandare, în care Batchelor scrisese: „Dragul meu Edison, nu cunosc decât doi oameni geniali pe lume. Unul eşti tu, celălalt este puştiul din faţa ta”…
Intuind şi el, instantaneu, în tinerelul cu mustaţă şi ochi ageri ce stă stingher în faţa sa, un rival periculos, Edison îl primeşte cu răceală dar acceptă totuşi să-l angajeze, ca inginer electrician. Că americanul avusese dreptate să se teamă de geniul tânărului emigrant se va vedea peste doar câteva săptămâni, când generatorul Edison cu care era înzestrat transatlanticul Oregon se defectează, ameninţând ca un bănos voiaj peste Atlantic să fie amânat. Toţi spun că reparaţia nu se poate efectua în mai puţin de o săptămâna. Or, întârzierea ar fi produs armatorilor pagube de sute de mii de dolari. Tesla cere să fie trimis pe vas, spre a repara scurt-circuitul iar Edison, strâns cu uşa, îi promite o primă de 50.000 de dolari dacă vaporul va pleca la timp; după ce descoperă cauza, în distrugerea unor spire din bobina generatorului, Tesla rebobinează dispozitivul, muncind ca un Sisif, o zi şi o noapte, fără odihnă. De altfel, ritmul său de lucru îi sperie pe colegi: îi erau suficiente trei ore de somn pe noapte şi a păstrat acest ritm infernal, fără să simtă oboseală, până la bătrâneţe. Un adevărat extraterestru… Dar poate tocmai fiindcă era atât de „nepământean”, Tesla era şi uşor de păcălit. Când îşi cere răsplata, Edison îl ironizează: a fost o glumă. „Când ai să devii cu adevărat un american, ai să poţi pricepe o glumă americană”.
Curent alternativ versus curent continuu
Şocat şi dezgustat, tânărul îşi scrie demisia şi se angajează la o companie de construcţii, unde, timp de câteva săptămâni, va săpa şanţuri pentru canalizarea oraşului New York. Dar nu va rămâne mult la munca de jos, căci un grup de investitori, intuind geniul său, îl sponsorizează, încurajându-l să-şi deschidă propria firmă – Tesla Electric Light Company. Tânărul inventează imediat un bec superior, ca eficienţă şi design, celor realizate până atunci de Edison şi compania – al cărui preşedinte era doar cu numele – se umple de bani. Desigur, Tesla nu se alege decât cu faima… Dar norocul lui e pe cale să se schimbe. A.K. Brown, directorul importantei companii de electricitate Western Union îi încredinţează o suma considerabilă, pentru ca Tesla să-şi poată pune în practică ideea construirii unui motor cu curent alternativ. Un industriaş din Pittsburgh, George Westinghouse, intuind importanţa descoperirii pentru transmiterea informaţiilor la distanţă, vine în laboratorul lui Tesla şi cumpără patentul, pentru suma de 60.000 de dolari. Savantul investeşte toţi banii în dotarea laboratorului, fiind apoi împrumutat de prieteni pentru a nu muri de foame…
Geniu pustiu
Triumful lui Tesla va veni la 1 mai 1893, când la inaugurarea Expoziţiei Columb (se împlineau patru sute de ani de la descoperirea Americii), preşedintele Grover Cleveland apasă pe un buton, aprinzând astfel o sută de mii de lămpi incandescente, create de savantul din Balcani! Pe 16 noiembrie 1896, un nou triumf: prima hidrocentrala din lume este pusă în funcţiune, folosind, aşa cum visase Tesla în copilărie, forţa apelor vijelioase ale Niagarei. America era la picioarele „geniului extraterestru”. Urmează apoi unul dintre cele mai misterioase episoade din viaţa lui Nikola Tesla: experimentul Colorado. Inventatorul realizează un fulger artificial, lung de peste 40 de metri, tunetul produs de el auzindu-se la 50 km depărtare! Tesla va continua seria acestor experimente neobişnuite. Descoperind frecvenţa de rezonanţă a pământului, el reuşeşte să provoace un seism artificial, plasând în sol un oscilator care rezona cu aceeaşi frecvenţă cu a planetei. În primii ani ai secolului XX, Tesla prezice că vremea va putea fi controlată cu ajutorul energiei electrice şi propune implementarea unui sistem global de comunicaţii fără fir, cu multe decenii înainte de apariţia Internetului… Dar ideile sale erau prea avansate şi mulţi îl consideră nebun.
Cu câţiva ani înainte ca englezii să pună în funcţiune radarul, Tesla îi descrie principiile, dar îşi abandonează cercetările în această privinţă, convins că descoperise o nouă sursă de energie, o „rază mortală” care concentra fascicule de particule prin aer şi genera o asemenea energie încât putea doborî „o flotilă de 10.000 de avioane inamice la o distanţă de 250 mile”! O asemenea armă ar fi descurajat, credea Tesla, dorinţa oricărui stat de a comite agresiuni asupra altuia. Cei mai interesaţi de proiect se arată nu americanii, nici britanicii, ci… sovieticii, care chiar îi înaintează un cec de 25.000 de dolari pentru a pune la punct un prototip. Dar Tesla nu va mai putea să-şi pună în practică ideile, întrucât pe 7 ianuarie 1943 trupul lui neînsufleţit este găsit într-o camera a hotelului New Yorker.
http://www.istorie-pe-scurt.ro

marți, aprilie 02, 2019

De ce trebuie să mai mergem la Biserică?

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, text

duminică, februarie 24, 2019

Natura umană este de a ajuta!

Odată, am văzut un șarpe negru pe moarte, în foc, şi instinctiv am decis să-l salvez, dar când l-am scos de acolo, şarpele m-a mușcat.
Din durere, l-am lăsat să plece, dar șarpele a căzut, din nou în foc.
Am încercat să-l ajut din nou și șarpele m-a mușcat, din nou!
O altă persoană care ne-a privit în acel timp, s-a întors către mine şi a spus :
- Scuză-mă, dar eşti puțin cam...prea încăpățânat în dorința ta de a face bine. Nu înţelegi că, de fiecare dată când o să încerci să-l iei din foc, târâtorul o să te muşte ?
I-am răspuns și mi-am răspuns și mie în același timp:
- Natura șarpelui este de a muşca, dar nu o va schimba pe a mea, aceea de a ajuta!
Cu ajutorul unui “toiag de fier”, am scos şarpele din foc şi viața i-a fost salvată, chiar dacă a rămas pe viață puțin cam “pârlit”.
MORALĂ :
Nu-ţi schimba natura, construcția ta umană, nici dacă cineva îţi face rău, chiar și voit. Nu pierde ceea ce eşti, doar pentru că unul care s-a născut șarpe a avut nevoie de tine pentru a supraviețui iar apoi ți-a mușcat perfid mâna.
Nu merită! El va rămâne șarpe o viață, tu străduiește-te să rămâi om, un om bun!

luni, ianuarie 28, 2019

De ce nu mai vreau să vin la Biserică !?

„Un tânăr merge la preotul paroh și îi spune:
- Părinte, eu nu mai vin niciodată la Biserică.
Preotul îl întrebă:
- Ah. Poți să-mi spui care este motivul?
Tânărul îi răspunde:
- Dumnezeule! Aici văd o femeie care bârfește despre altă femeie; domnul din față nu citește bine; cei din cor se ceartă încontinuu; în timpul Liturghiei oamenii butonează telefonul mobil; fără să mai aduc în discuție și comportamentul egoist al persoanelor după ce pleacă de la Biserica...
Preotul îi spune:
- Ai dreptate. Dar înainte de a părăsi definitiv Biserica, aș vrea să-mi faci o favoare. Ia, te rog, acest pahar plin cu apă și înconjoară de trei ori biserica, fără să verși nicio picătură de apă din pahar. După poți pleca.
„Doar atât?” - s-a întrebat tânărul.
A făcut cele trei ture, așa cum i-a cerut preotul. După ce a terminat, i-a spus:
- Părinte, am făcut.
Preotul l-a întrebat:
- În timp ce înconjurai biserica cu paharul în mână, ai observat vreo persoană care o bârfea pe alta?
Și tânărul:
- Nu.
- Ai văzut persoane care butonau telefonul?
Tânărul:
- Nu.
- Știi de ce? Erai concentrat asupra paharului pentru a nu vărsa apa. Și vezi... în viața noastră e la fel. Când inimile noastre se concentrează pe Iisus Hristos, nu mai avem timp să ne uităm la greșelile oamenilor. Cei care părăsesc Biserica din cauza creștinilor ipocriți, cu siguranță că niciodată nu au intrat în ea pentru Dumnezeu.”
(Text preluat de pe internet)

luni, decembrie 24, 2018

Pilda vulturului... găină

Era primăvară şi un om, străbătând pădurea, a găsit un pui de vultur, căzut din cuib, l-a adus acasă şi l-a pus în curte, unde acesta a învăţat repede să ciugulească mâncarea găinilor şi să se poarte ca ele.
Într-o zi un naturalist, în trecere pe acolo, a întrebat pe gospodar:
–Cum un vultur, regele păsărilor, a ajuns să trăiască printre găini?
–Fiindcă l-am hrănit cu mâncarea găinilor şi l-am învăţat să se poarte şi să fie o găină, deci nu mai este vultur.
–Totuşi, a insistat naturalistul, are inima şi aripile unui vultur şi poate, desigur, învăţa să zboare!
După ce s-au sfătuit multă vreme, cei doi au hotărât să vadă, dacă acest lucru ar fi cu putinţă. Naturalistul a luat cu delicateţe vulturul în braţe şi a spus:
–Tu aparţii cerului, nu pământului. Deschide-ţi, aripile şi zboară!
Dar vulturul părea nesigur. Nu ştia bine cine era şi văzând găinile, care ciuguleau prin curte s-a întors degrabă la ele. Fără să se descurajeze, deloc, naturalistul s-a întors a doua zi, a luat vulturul, l-a urcat pe acoperişul casei şi i-a spus:
–Tu eşti vultur, deschide-ţi aripile şi zboară!
Dar tânărului vultur îi era frică de această noutate şi s-a întors înapoi, să ciugulească alături de găini.
A treia zi, naturalistul s-a sculat devreme, a luat vulturul şi l-a dus pe vârful unui deal înalt. Acolo a ridicat în sus, cât îi permiteau braţele, pe regele păsărilor şi i-a spus cu dragoste şi încredere:
–Eşti un vultur, aparţii cerului şi pământului, deschide-ţi aripile şi zboară!
Vulturul a privit în jur, s-a uitat spre vale, la curtea cu găini, apoi spre cerul azuriu. Dar nu şi- a luat zborul încă. Atunci naturalistul s-a urcat mai sus, pe o stâncă şi l-a întins către soare. Vulturul a început să tremure. Încet, încet şi-a deschis aripile. În sfârşit, cu un strigăt de triumf, şi-a luat zborul spre cer.
S-ar putea ca vulturul să-şi amintească şi acum de găini, s-ar putea ca, din când în când, să viziteze poiata, dar după cât se ştie nu s-a mai întors niciodată să trăiască ca o găină.

CEL MAI MARE NEBUN...

Nebunul era o fire născocitoare; vesel, voios, gata cu răspunsul râzător și în stare să facă și pe alții să râdă. Oricui îi era îngăduit să râdă de el, ba să-l și pălmuiască sau să-l lovească cu piciorul. La rândul lui putea și el să râdă de alții și adesea în glumă spunea mai marilor săi crude adevăruri.
Un nebun de la curtea unui prinț primi într-o zi de la el un băț cioplit din topor.
- Ține acest băț, zise stăpânul, și nu-l lăsa din mână, decât atunci când vei întâlni un om mai nebun ca tine. Aceluia poți să i-l dai.
Nebunul a încuviințat. De atunci, fie că sta, fie că pornea la drum, totdeauna îl vedeai cu bățul în mână.
Trecură câțiva ani de atunci și prințul căzu bolnav. Nebunul veni să-l vadă și rămase în picioare, lângă pat, rezemat în băț.
- Cum se află stăpânul meu? întrebă el cu multă plecăciune.
- Rău de tot, răspunse prințul. Văd bine că va trebui să plec curând de aici.
Nebunul începu să plângă.
- Și când te vei întoarce, stăpâne? Peste o lună?
- Nu, suspină prințul.
- Poate peste un an?
- Vai! Nu!
- Dar peste cât timp, stăpâne?
- Niciodată! Nu mă voi mai întoarce niciodată!
- Niciodată! repetă nebunul încremenit. Dar, stăpâne,te-ai pregătit de drum pentru o lipsă așa de îndelungată?
- Pregătiri de plecare? Niciuna. Nici nu am gândit măcar.
- Și tu vei pleca în curând... Ești gata să părăsești casa ta, ca să mergi în tărâmuri de unde nu te vei mai întoarce niciodată, și n-ai făcut nicio pregătire de plecare. Ține bățul, stăpâne! Ia-l.
EU N-AM ÎNTÂLNIT PÂNĂ ACUM UN OM AȘA DE NEBUN CA TINE!