Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

sâmbătă, iunie 14, 2014

Proiectul Calea Mântuirii la Buzău 2014

PROIECTUL «CALEA MÂNTUIRII», LA BUZĂU

J, 12 Iunie 2014
La Buzău a avut loc, marţi, 10 iunie 2014, ultima întâlnire din cadrul proiectului „Calea mântuirii“. Acest program, adresat adulţilor, s-a desfăşurat sub forma unui curs catehetic, în 12 sesiuni, despre credinţa ortodoxă. Evenimentul a reunit 25 de credincioşi de la mai multe parohii din oraş, care, sub coordonarea preotului Marcel Panait de la Parohia buzoiană „Sfântul Vasile cel Mare“, au dezbătut tema „Cerul pe Pământ: Membri ai Bisericii şi Cetăţeni ai Raiului“.
Proiectul „Calea mântuirii“ a fost conceput şi realizat de un colectiv de specialişti din cadrul Institutului pentru Studii Creştin-Ortodoxe de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, sub supravegherea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, şi a fost adoptat şi de Biserica noastră, fiind aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Video Calea Mântuirii
Proiectul Calea mantuirii, la Buzau pe video.crestinortodox.ro

miercuri, iunie 11, 2014

Cuviosul Paisie Aghioritul (film complet cu subtitrare in limba romana)

Va recomand cu caldura toate cartile Cuviosului Paisie Aghioritul, inclusiv cartea in care se povesteste viata lui minunata. Cuvintele acestui om cu viata sfanta care va fi canonizat cat de curand si care ne-a fost contemporan sunt atat de simple, de usor de inteles si atat de actuale. El vorbea pe intelesul tuturor si dezbatea multe probleme actuale dar si viitoare. Sunt o splendoare!

Le puteti comanda dand clic pe titlul:



APEL UMANITAR PENTRU FRAȚII SÂRBI !

Ați aflat din mijloacele mass-media despre cele mai puternice ploi din ultimi 120 de ani, care au provocat inundații catastrofale în Serbia și în Bosnia - Herțegovina. Sute de mii de oameni au pierdut tot ce au avut. În Bosnia, un sfert al populației este afectat de inundații. Zeci de mii de oameni au fost evacuați, aproximativ 100.000 de case, dar și 230 de şcoli și spitale sau policlinici au fost avariate sau distruse. Iar în Serbia, pagubele sunt deja comparabile cu cele provocate de războiul din anii 90. În ambele țări, zeci de oameni au murit din cauza inundațiilor.
"Zilele acestea, în Serbia, țara vecină și prietenă, a avut loc cel mai mare dezastru natural din istoria modernă a Serbiei, inundații imense și dezastruoase nemaiîntâlnite în ultimii 120 de ani, care au cuprins aproape jumătate din teritoriul tării. Potopul de dimensiuni biblice, orașe și sate întregi înghițite de apă, multe victime umane, mii de animale înecate, terenuri agricole și gospodării total distruse, suferință și durere de nedescris, ne îndeamnă să facem pentru vecinii și prietenii noștri sârbi acest apel pentru ajutor umanitar", se arată într-un comunicat al Ligii de Prietenie Română Sârbă, remis marti agerpres.
Urmare solicitării Preafericitului Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, de a-i ajuta prin rugăciune pe sinistraţii din Serbia, în urma inundaţiilor recente care au cauzat pagube imense, Patriarhia Română adresează un apel tuturor eparhiilor din România, mai ales celor din vestul ţării, să colecteze alimente neperisabile, pături şi haine, pentru a fi trimise apoi sinistraţilor din Serbia prin intermediul Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Centrele de colectare a ajutoarelor din toate eparhiile din România sunt: 
1. Centrul eparhial Timişoara (Arhiepiscopia Timişoarei), bd-ul. C.D. Loga nr. 7, cod 300021, mun. Timişoara, jud. Timiş, telefon: 0256/490287, fax: 0256/ 491176, e-mail: secretariat@arhiepiscopiatimisoarei.ro);
2. Centrul eparhial Caransebeş (Episcopia Ortodoxă a Caransebeşului) str. Mihai Viteazul nr. 11, cod 325400, mun. Caransebeş, jud. Caraş-Severin, tel: 0255/516.412, fax: 0255/ 516.402, e-mail: secretariat@ episcopiacaransebesului.ro);
3. Centrul eparhial Mehedinţi (Episcopia Severinului şi Strehaiei), str. I. Gh. Bibicescu nr. 6, cod. 220103, mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi. Telefon:  0252/333.048, fax: 0252/ 333.039, e-mail: secretariat@ episcopiaseverinului.ro)
Aceste centre eparhiale vor coopera cu Patriarhia Sârbă şi vor informa săptămânal Patriarhia Română, oferind date privitoare la desfăşurarea colectei.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Pe lângă aceste centre eparhiale se alătură și Centrul eparhial Buzău (Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei), Str. Aleea Episcopiei, nr. 3, cod. 120024, mun. Buzău, jud. Buzău, Tel./Fax: 0238-413608, Email: episcopiabzvn@yahoo.com, Website: www.arhiepiscopiabzvn.ro

joi, iunie 05, 2014

Sfinţii martiri Brâncoveni

La 28 octombrie 1688 se sfarsea din viata Serban Voda Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti, in timpul caruia s-au ridicat sfinte lacasuri de inchinare si s-a inceput tiparirea primei editii integrale a Bibliei in romaneste. In aceeasi zi boierii munteni au ridicat in scaunul de domnie pe nepotul de sora al celui raposat, logofatul Constantin Brancoveanu (n. 1655), cu rosturi insemnate in viata politica a tarii. Invatase carte, precum si limbile greaca, latina si slavona, cu dascali ale caror nume au ramas necunoscute, apoi s-a casatorit cu Maria, nepoata de fiu a domnitorului Antonie din Popesti, avand 11 copii: patru feciori si sapte fete. De tanar a fost chemat in slujbe domnesti, sub Gheorghe Duca si Serban Cantacuzino, ajungand in cele din urma, mare logofat.
Si-a inceput domnia in imprejurari grele pentru Tara Romaneasca, in timpul unui indelungat razboi intre turci si austrieci. Noul domn, printr-o diplomatie deosebita, a stiut sa pastreze legaturi de prietenie cu toti, astfel ca tara sa fie scutita de jafuri si pustiiri din partea unor osti straine. In astfel de imprejurari favorabile, cei 26 de ani de domnie reprezinta o epoca de maxima stralucire culturala si artistica. S-au ridicat acum biserici si manastiri, s-au deschis scoli de toate gradele, s-au tiparit carti in diferite limbi, au fost sprijiniti si incurajati oamenii de carte, s-au acordat ajutoare materiale multor asezaminte bisericesti ortodoxe cazute sub dominatie otomana.
In timpul lui Constantin Brancoveanu au trait la Bucuresti numerosi invatati straini-greci si de alte neamuri-fie reprezentanti ai culturii italiene, fie ai celei grecesti. Dar pe langa invatatii straini, in timpul domniei lui si-au desfasurat activitatea numerosi oameni de carte romani. Intre ei se numara unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, renumit istoric, cu studii la Padova, care a inceput o Istorie a Tarii Romanesti, dar n-a ajuns sa scrie decat o parte din ea, fratii Radu si Serban Greceanu, primul din ei fiind “cronicarul oficial” al domniei lui Brancoveanu, cu o insemnata lucrare istorica, Radu Popescu, cu o cronica privind intreaga istorie a Tarii Romanesti, fratii David si Teodor Corbea, fii unui preot din Brasov, renumitul psalt “Filotei sin agai Jipai”, de la care a ramas prima Psaltichie romaneasca cunoscuta, episcopii Mitrofan si Damaschin de la Buzau, mitropolitul Teodosie si urmasul sau, marele carturar Antim, originar din Ivria (Gruzia), romanizat si identificat intru totul cu nazuintele credinciosilor pe care-i pastorea, la care se adauga mai multi copisti de manuscrise romanesti, clerici sau mireni.
Constantin Brancoveanu a fost un mare sprijinitor al Academiei domnesti de la manastirea Sfantul Sava din Bucuresti, pe care a reorganizat-o, numind in fruntea ei pe invatatul grec Sevastos Kuminitis, urmat de Marcu Porfiropol. In 1707 domnitorul a procedat la o noua reorganizare a ei, cu ajutorul catorva carturari ai vremii. Academia era organizata ca o Facultate de Litere si Filosofie din cadrul Universitatilor apusene.Paralel cu Academia de la Sfantul Sava, functionau si alte scoli, in incinta unor manastiri, in care se preda in slavoneste si romaneste.Asa au fost scolile de la manastirile Sfantul Gheorghe Vechi si Coltea, amandoua in Bucuresti, care pregateau dieci pentru cancelariile domnesti, preoti si dascali. O serie de scoli romanesti existau in orasele tarii, in manastiri si chiar in mediu rural. In cateva manastiri au luat fiinta biblioteci renumite, cu lucrari procurate in mari centre culturale din Apus, tiparite in limbi clasice sau de circulatie, in diferite epoci. Intre ele s-au remarcat biblioteca de la manastirea Margineni a lui Constantin Cantacuzino, fondata de tatal acestuia, precum si biblioteca manastirii Hurezi, fondata chiar de Constantin Brancoveanu.
Dar acest domn a fost un mare ocrotitor al Tiparului. Domnia lui incepe printr-un act de cultura si anume prin aparitia Bibliei de la Bucuresti, prima editie integrala a ei in limba romana, opera de mari proportii pentru acel timp (944 pagini format mare, pe doua coloane, cu litera marunta). Tiparirea incepuse inca din timpul lui Serban Cantacuzino, la 5 noiembrie 1687; un prim triaj era terminat in septembrie 1688, deci in timpul vietii acestuia. Al doilea triaj s-a terminat abia in noiembrie 1688, sub noul domnitor. Potrivit unei note dintr-o alta tiparitura, Brancoveanu, ca mare logofat, a fost “ispravnicul” lucrarii de tiparire a acestei prime Biblii romanesti. Era o opera de colaborare a carturarilor romani de pretutindeni.
Pe langa tipografia mai veche infiintata in 1678 la Bucuresti de catre mitropolitul Varlaam, s-au infiintat acum cateva tipografii noi: la Buzau in 1691, prin stradaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de Husi), la Snagov, dupa 1694, la Ramnicul Valcea in 1705, la Targoviste in 1708, toate prin osteneala lui Antim Ivireanul care, din smerit ieromonah, a fost ales in 1705 episcop la Ramnic, iar in 1708 mitropolit. S-au tiparit felurite carti: de slujba, de teologie, de invatatura, de combatere a catolicismului si calvinismului, toate in limbile romana, greaca, slavona si chiar araba. De pilda, in tipografia infiintata de episcopul Mitrofan de Buzau, s-au imprimat Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movila, in romaneste (1691), cele 12 Mineie cu tipicul, paremiile si sinaxarul in romaneste (1698) si altele.
sf_brancoveni300.jpg
In tipografia de la Bucuresti, pusa din 1691 sub conducrea ieromonahului Antim Ivireanul, au aparut mai multe carti de slujba sau invatatura, intre care si un frumos Evangheliar greco-roman (1693). In cea de la manastirea Snagov, indrumata tot de Antim, s-a tiparit, intre altele, un Liturghier greco-arab in 1701, prima carte imprimata cu litere arabe, la rugamintea patriarhului Atanasie Dabas al Antiohiei. Reintors la Bucuresti, Antim Ivireanul imprima acolo noi carti in romaneste si greceste, precum si un Ceaslov greco-arab, cerut de acelasi patriarh.
Dupa ce a ajuns episcop la Ramnic, Antim Ivireanul a inceput - desigur cu consimtamantul domnitorului - sirul unor tiparituri romanesti, menite sa duca la triumful deplin al limbii romane in slujba bisericeasca. Astfel, in 1706 s-au tiparit Liturghierul si Molitvelnicul, primele editii romanesti ale acestor carti in Muntenia.
Ca mitropolit, din 1708, Antim Ivireanul a continuat editarea de carti de slujba in romaneste la Targoviste (Liturghierul, Molitvelnicul, Octoihul, Catavasierul, Ceaslovul, Psaltirea). Trebuie notat ca toate erau traduse de insusi mitropolitul Antim intr-o frumoasa limba romaneasca, deosebit de expresiva, incat traducerile sale se folosesc pana azi. In felul acesta, Antim Ivireanul, sprijinit de domn, a ramas in istoria Bisericii noastre drept creatorul “limbii liturgice romanesti”.
Cele peste 60 de carti tiparite de Antim, la care se adauga cele aproximativ 15 de la Buzau, reprezinta o perioada de maxima inflorire a tiparului la noi, aceasta fiind si o urmare a sprijinului generos al domnitorului.
In acelasi timp, Constantin Brancoveanu se numara printre marii ctitori de lacasuri sfinte din trecutul nostru. Inca inainte de a ajunge domn a ridicat doua biserici, una la Potlogi si alta la Mogosoaia, langa Bucuresti. In vara anului 1690 a pus piatra de temelie a celei mai de seama din ctitoriile sale, manastirea Hurezi sau Horezu, cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena, cu ziduri si turnuri de aparare, cu numeroase cladiri in incinta. Biserica mare a fost impodobita cu fresce de catre renumitul zugrav Constantinos, un grec care a trait insa la noi; se remarca in chip deosebit scenele legate de viata imparatului Constantin, dar mai ales un impresionant sir de personaje ale vietii politice din trecut: neamul Basarabilor, al Cantacuzinilor si membrii familiei domnitoare: Constantin Voda Brancoveanu cu cei patru fii si doamna Maria cu patru fete, toate in pronaos. Tot in pronaos era pregatit si mormantul in care sa fie asezat spre vesnica odihna trupul domnitorului si al sotiei sale. In afara de biserica principala, mai exista alte cateva schituri si paraclise: bolnita, ctitoria doamnei Maria, paraclisul, facut de domn, schitul Sfintii Apostoli, ctitorit de primul egumen Ioan, schitul Sfantul Stefan, ctitorit de Stefan, fiul domnitorului si schitul Sfantul Ioan Botezatorul.
Tot in Oltenia a refacut din temelie manastirea Mamul, pe locul unei biserici de lemn ctitorita de fratii Buzesti si Brancoveni, veche ctitorie a boierilor Craiovesti si a lui Matei Basarab, in care erau ingropati si membri ai familiei Brancoveanu.
In Bucuresti a ctitorit trei biserici, tot pe locul unora mai vechi: biserica Sfantul Ioan cel Mare sau Grecesc, demolata in secolul trecut, biserica manastirii Sfantul Sava, demolata in secolul trecut si biserica manastirii Sfantul Gheorghe Nou, existenta si azi, in centrul capitalei, restaurata in zilele noastre. In aceasta biserica au fost depuse si osemintele ctitorului, in anul 1720, aduse in ascuns de sotia sa, doamna Maria.
A mai zidit o biserica in satul Doicesti (jud. Dambovita). Impreuna cu unchiul sau, spatarul Mihai Cantacuzino, a ridicat manastirea din Ramnicu Sarat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, inchinata manastirii Sfanta Ecaternina din Muntele Sinai.
In afara de aceste manastiri si biserici, ridicate in intregime de binecredinciosul domn, a mai facut o seama de imbunatatiri si refaceri la multe altele, ca manastirile Cozia, Arnota, Bistrita, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dintr-un lemn, Curtea de Arges, Dealu, Snagov, bisericile Domneasca si Sfantul Dumitru din Targoviste etc.
In Transilvania a zidit o biserica in Fagaras, alta in Ocna Sibiului, precum si manastirea Sambata de Sus, cea din urma distrusa cu tunurile in veacul al XVIII-lea, din dispozitia autoritatilor habsburgice si refacuta abia in prima jumatate a secolului nostru. In Constantinopol a zidit biserica Sfantul Nicolae din cartierul Galata, la manastirea Sfantul Pavel din Muntele Athos a facut un paraclis si o trapeza, iar la Ismail, pe malul stang al Dunarii, a ridicat o biserica cu hramul Sfantul Gheorghe.
Sotia sa, doamna Maria, a ctitorit biserica Dintr-o zi din Bucuresti, pe locul uneia mai vechi, din lemn, bolnita de la Hurezi, o biserica noua si chilii la manastirea Surpatele (jud. Valcea) si a refacut biserica manastirii Viforata (jud. Dambovita). Multe biserici au fost zidite de rudeniile sale apropiate.
sf_ianachie.jpg
Toate bisericile ctitorite acum au fost impodobite cu frumoase picturi in fresca de catre cei doi renumiti zugravi ai epocii Parvu Mutu, roman, fiu de preot din Campulung, care a zugravit mai cu seama ctitoriile Cantacuzinilor (dar si biserica Sfantul Gheorghe Nou) si grecul Constantinos, pictorul preferat al lui Constantin Brancoveanu, care a format o adevarata “scoala” de zugravi, mai ales la Hurezi si care ii vor continua munca. Un alt aspect din domnia lui Constantin Brancoveanu il constituie ajutorul sau permanent acordat asezamintelor bisericesti din Balcani si Orientul Apropiat, cazute sub dominatie turceasca. Aratam mai sus ca Antim Ivireanul a tiparit zeci de carti in limba greaca, raspandite in cuprinsul patriarhiilor din Constantinopol, Alexandria si Ierusalim. Unele din ele erau carti de aparare a Ortodoxiei impotriva catolicilor si calvinilor, altele erau carti de slujba. S-au mai tiparit si doua carti greco-arabe pentru bisericile din cuprinsul Patriarhiei ortodoxe arabe a Antiohiei. In tiparnita araba oferita patriarhului Atanasie Dabas si instalata in Alepul Siriei s-au imprimat apoi alte carti liturgice sau de invatatura pentru credinciosii ortodocsi de limba araba. Pentru Biserica ortodoxa din Ivria (Gruzia sau Georgia) s-au tiparit carti la Tbilisi, mester tipograf fiind Mihail Stefan, trimis acolo de Constantin Brancoveanu si mitropolitul Antim, la rugamintea regelui Vahtang VI al Georgiei.
A acordat numeroase ajutoare materiale celor patru Patriarhii, unor manastiri de la Muntele Athos, Muntele Sinai, din Grecia si insulele grecesti. Un numar insemnat de patriarhi si alti ierarhi din Rasarit considerau orasul Bucuresti ca a doua lor resedinta, stand mai mult aici, bucurandu-se de veniturile pe care le aveau din partea unor manastiri romanesti “inchinate” Locurilor Sfinte. Patriarhul ecumenic Dionisie IV Seroglanul l-a “uns” domn pe Brancoveanu si a murit la Targoviste. Dositei al Ierusalimului statea mai mult la Bucuresti, ca si urmasul sau Hrisant Notaras, ales cu sprijinul lui Brancoveanu si care va sfinti biserica manastirii Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti.
A sprijinit pe carturarii greci stabilit la noi, ca sa-si poata desfasura activitatea ca profesori la Academia de la Sfantul Sava, ori sa le fie editate lucrarile in tiparnitele conduse de Antim Ivireanul. Cativa tineri greci au facut studii in Apusul Europei cu ajutoare din partea domnului muntean.
O grija deosebita a aratat romanilor din Transilvania si Bisericii lor. Aratam mai sus ca a ctitorit aici trei lacasuri de inchinare, la Fagaras, Ocna Sibiului si Sambata de Sus. A daruit numeroase ajutoare bisericii Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului, pe care au ajutat-o, de altfel, si multi dintre inaintasii sai. Mitropoliei din Alba Iulia i-a acordat in 1698, o subventie anuala de 6000 de aspri, ca sa-i fie “de intarire si ajutor, intrucat o stim ca pe o corabie ce se leagana in mijlocul valurilor marii”, iar la 15 iunie 1700 i-a daruit o mosie de la Merisani, in partile Argesului. Ucenicul lui Antim Ivireanul, Mihail Stefan, a fost trimis in 1699 la Alba Iulia, unde a tiparit unChiriacodromion (o editie revazuta a Cazaniei lui Varlaam de la Iasi, din 1643) si o Bucoavna, adica unAbecedar. Dupa 1701, anul in care mitropolitul Atanasie Anghel din Alba Iulia a acceptat “unirea” cu Biserica Romei, Constantin Brancoveanu a trimis scrisori de incurajare catre romanii din Scheii Brasovului sfatuindu-i sa ramana statornici in dreapta credinta. Cartile romanesti tiparite in timpul domniei lui au cunoscut o larga circulatie in Transilvania, ajungand pana in Maramures. Unele erau daruite de el insusi, dupa cum arata insemnarile facute pe ele de anumiti preoti.
Starea de maxima inflorire bisericeasca si cultural-artistica din Tara Romaneasca s-a sfarsit odata cu inlaturarea din scaun a lui Constantin Brancoveanu. Numeroase pari si intrigi ale dusmanilor sai la Constantinopol, precum si faptul ca in cursul razboiului ruso-turc din 1711 unul din boierii sai a trecut de partea rusilor, au facut pe turci sa-l banuiasca de “necredinta” fata de ei si sa-l inlature din scaun. Dus la Constantinopol impreuna cu familia sa si o parte din averi - inca din martie 1714, in saptamana Patimilor - au fost aruncati in cunoscuta inchisoare a celor sapte turnuri (Edicule). In timp ce se aflau in inchisoare, li s-a promis ca vor scapa cu viata daca vor imbratisa religia mahomedana, propunere pe care evlaviosul domn a respins-o cu hotarare.
In ziua de 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, tocmai cand domnitorul implinea 60 de ani, au fost dusi cu totii spre locul de osanda. Fostul sau secretar pentru limbile apusene, Anton Maria del Chiaro din Florenta, relateaza ca, inainte de a fi ucisi, domnitorul a dat fiilor sai acest ultim indemn: “Copiii mei, fiti cu curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; sa ne mantuim cel putin sufletul, spalandu-ne pacatele in sangele nostru!”. Atunci in prezenta sultanului, a trimisilor unor tari straine, a sotiei, fiicelor si ginerilor lui Brancoveanu, adusi la acest fioros spectacol, a urmat decapitarea domnului si a celor patru fii. Mai intai i s-a taiat capul lui Ianache Vacarescu, cel mai de seama sfetnic al domnitorului, dupa care au fost retezate capetele celor patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei. Dupa ce a asistat la toata tragedia fiilor sai, a fost taiat si capul domnitorului martir. Capetele lor au fost purtate de turci prin Constantinopol, in varful sulitelor, iar trupurile le-au fost aruncate a doua zi in Vosfor. Niste pescari crestini le-au gasit pe mare si le-au ingropat in manastirea greceasca din insula Halki.
Doamna Maria, fiicele, ginerii si nepotii, care au scapat cu viata, au fost inchisi intr-o cetate din Asia Mica, de unde s-au putut reintoarce in tara abia dupa doi ani. In 1720, doamna Maria a izbutit sa aduca in ascuns ramasitele pamantesti ale domnitorului martir, pe care le-a ingropat in biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria sa. Deasupra mormantului a asezat o candela avand o inscriptie care consemna aceste lucruri.
Asadar, Constantin Brancoveanu a fost un mare “ctitor” de cultura si de lacasuri sfinte, un sprijinitor prin cuvant si fapta al Ortodoxiei de pretutindeni, o figura de seama din istoria neamului romanesc. Iar prin moartea lui cu adevarat muceniceasca, el a oferit tuturor o minunata pilda de daruire si de jertfa pentru tara sa si pentru credinta crestina.
Moartea lor a impresionat profund pe contemporani, chiar si pe necrestini. Ea a fost consemnata cu indignare in putinele ziare europene care apareau atunci, dar si de unele rapoarte diplomatice trimise din Constantinopol. Dupa cum era de asteptat, moartea muceniceasca a Brancovenilor a avut un larg ecou in sufletul poporului roman, care i-a plans in cantece si balade populare. Inca din 1730 s-a fixat in scris un cantec popular, care circula mai demult in Moldova, sub titlul “Istoria Maririi Sale lui Constantin Voda Brancoveanu din Bucuresti”. O cunoscuta balada a fost culeasa in secolul trecut de Vasile Alecsandri, in care era prezentata pe larg mucenicia lui “Brancoveanu Constantin / Boier vechi si domn crestin”. Intre altele, era mentionata si propunerea ce i s-a facut de a imbratisa religia islamica: “Lasa legea crestineasca / Si te da-n cea turceasca”, la care evlaviosul domnul a raspuns “Faca Domnul ce o vrea / Chiar pe toti de mi-i taia / Nu ma las de legea mea”.
La scurt timp dupa uciderea celor cinci noi mucenici ai dreptei credinte, la care se adauga si vistiernicul Ianache Vacarescu, mitropolitul grec Calinic al Heracleei († 1726) a alcatuit chiar un “Canon al domnului Valahiei Constantin Brancoveanu”, din care s-au pastrat patru induiosatoare tropare. Unul din tropare are acest cuprins:“S-a aprins astazi pentru iubitorii de praznice un sfesnic cu cinci lumanari ce-i lumineaza pe credinciosi si sarbatoare cu cinci raze de lumina, al lui Brancoveanu cel vestit impreuna cu copiii lui”.
O “slujba” a noilor patimitori pentru Hristos a fost alcatuita si in manastirile muntene, circuland in manuscris. Redam din ea un tropar si un icos de la slujba Vecerniei:
Troparul, glas 5“Pe florile Romaniei, cel de taina, pe cei intocmai cu mucenicii cei vechi, pe Sfant domnitorul Constantin Brancoveanul, impreuna cu fii sai Constantin cel viteaz, Stefan cel minunat, cu Radu cel vrednic de lauda, cu Matei cel mic, dar cu mintea ca un barbat desavarsit. Pre Ianache Vacarescu, cel cu suflet ravnitor… Toti noi trebuie sa-i laudam si cu cantari nevinovatia lor sa o fericim, ca se roaga Domnului sa se mantuiasca sufletele noastre”.

Icosul“Ca niste slugi bine credincioase ai iubitorului de oameni Dumnezeu, apucati inainte degraba izbavindu-ne pe noi de tot raul, dati-ne si cuvant de intelepciune ca sa putem a lauda patimirile voastre.
Bucura-te, domnitorule si mucenice al lui Hristos, cel ce ai domnit preste patimi, Constantine Brancovene.
Bucura-te viteazule intre mucenici, Ianache, vrednicule de lauda.
Bucura-te, cel ce cu inima barbateasca ai rusinat pe muftiul cel urat, Constantine Vrancovene, fericite.
Bucura-te cel ce ai indraznit a ocari cu cuvinte marete pe sultanul cel pagan, Stefane, alesule intre mucenici.
Bucura-te, ravnitorule cel adevarat al lui Hrisots, Radule, prea intelepte.
Bucura-te, mai micule intre frati, dar mai mare intre mucenici, Matei cel minunat.
…Bucurati-va toti impreuna si pentru noi faceti rugaciuni, ca sa ne ierte pacatele noastre, sa ne sfarsim in pocainta, ca mantuindu-ne sa putem canta si noi impreuna cu voi lui Dumnezeu: Aliluia”.
Aceste “slujbe”, ca si cantecele populare care pomeneau cu evlavie sfarsitul Brancovenilor, toate aparute la scurta vreme dupa patimirea lor, ne arata ca ei erau socotiti inca de atunci ca adevarati “mucenici” sau “marturisitori” ai Ortodoxiei. Drept aceea, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, in sedinta din 20 iunie 1992 a hotarat ca “de acum inainte si pana la sfarsitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brancoveanul, impreuna cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul Ianache sa fie cinstiti cu sfintii in ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe si cantari de lauda in ziua de 16 august, fiind inscrisi in sinaxar, cartile de cult, precum si in calendarul Bisericii noastre”. S-a mai hotarat sa se tipareasca viata si slujba lor, iar chipul lor sa fie zugravit in icoane si in biserici, alaturi de ale altor sfinti de neam roman.
Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu,
“Sfinti daco-romani si romani”, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 133-141.
* Icoanele sunt pictate de măicuţele de la Mănastirea Diaconesti.

Mucenicia Sfinţilor Brâncoveni - Scrisoarea trimisă Dogelui Veneţiei Andrea Menno, ambasadorul veneţiei la Ţarigrad (Istambul), prezent în ziua de 15 august 1714 la execuţie

“Duminică 15 august de dimineaţă s-a tăiat capul bătrânului principe al Valahiei, tuturor fiilor lui şi unui boier care îi era vistier .
sf_ianachie.jpg
Iată cum s-a făcut:
Încă de dimineaţă sultanul Ahmet se puse într-un caic împărătesc şi veni la seraiul zis foişorul Ialikiacs, pe canalul Mării Negre, în faţa căruia era o mică piaţă, unde au adus pe Brâncoveanul Voievod, pe cei patru băieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu, i-au pus în genunchi unul lângă altul, la oarecare depărtare, un gâde le-a scos căciulile din cap şi sultanul i-a mustrat, făcându-i haini. Apoi le deteră voie a face o scurtă rugăciune. Înainte de a se ridica securea asupra capului lor, fură întrebaţi de voiesc să se facă turci şi atunci vor fi iertaţi.
Glasul cel înăbuşit de credinţă al bătrânului Brâncoveanu răsună şi zise, spăimântat de această insultă: “Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut, am pierdut. Să nu ne pierdem însă sufletele! Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seama de moarte: priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit; credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa cea pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta“.
La aceste cuvinte, Ahmet se făcu ca un leu turbat şi porunci să li se taie capetele.
Gâdele înfiorător, ridică securea şi capul marelui vistier Enache Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi se începu cu uciderea copiilor. Când gâdele ridică securea la capul feciorului celui mai tânăr al domnitorului. Beizadea Mateiaş, numai de 16 ani, acesta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaş, văzând atâta sânge de la fraţii lui şi de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Însă Părintele său, Domnul, al cărui cap căzu în urmă, înfruntă pe fiul său şi zise: “Mai bine mori în legea creştinească decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ“.
Copilaşul ascultă şi, ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui: “Vreau să mor creştin, loveşte!
În urmă ucise şi pe Brâncoveanu.
sf_brancoveni300.jpg
O, Doamne! O, Doamne! Pana îmi tremură când vă scriu, Excelenţă, ceea ce am văzut…
Mă întreb [dacă] putut-a fi de faţă cineva să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş, tânăr-tinerel, rostogolindu-se pe jos, lângă capul părintelui său, care se apropiase de al copilului…părea a-l îmbrăţişa…
Gâdele, stropit de sângele creştinesc, face un salut sultanului şi se retrage. Sultanul, însoţit de plenipotenţiarii Germaniei, Rusiei, Angliei, se ridică să plece. Văzându-i cu ochii lăcrimaţi, spuse sultanul că regretă acum ceea ce a săvârşit”.
fragment din cartea “Icoana noilor martiri ai pământului românesc” Editura Bonifaciu

Jertfa roditoare a Sfinţilor Martiri Brâncoveni – o rechemare la redescoperirea credinţei, la aprofundarea ei şi la trăirea ei mai vie
În fiecare an la 16 august Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache.
Despre importanţa jertfei acestor sfinţi pentru noi cei de astăzi şi în mod special pentru credincioşii din Transilvania am aflat de la Părintele Jan Nicolae: „Jertfa Sfinţilor Martirilor Brâncoveni este o jertfă roditoare ca jertfă a oricărui martir din istoria Bisericii lui Hristos, jertfa petrecută chiar în ziua Adormirii Maicii Domnului are pentru creştinii de pretutindeni o importanţă deosebită fiindcă sărbătoarea aceasta a Adormirii Maici Domnului este o sărbătoare a îndumnezeirii firii omeneşti şi practica tuturor oamenilor.

Voievodul martir Constantin Brâncoveanu s-a născut în ziua aceasta sfântă şi iată a trecut la Domnul în aceeaşi zi, în ziua în care ar fii împlinit chiar 60 de ani văzându-şi mai întâi copii săi martiriza-ţi în faţa călăului şi ginerele său sfetnicul Ianache. Este important spun eu pentru că de obicei noi români ne plângem că a existat momente de slăbiciune în istoria noastră moment în care am uitat de demnitate şi atunci când din fruntea ţării avem un astfel de exemplu când voievodul Tării Româneşti Constantin Brâncoveanu refuză lepădare de credinţă pentru a-şi cruţa viaţa lui şi al copiilor săi, cred că nu avem un moment mai sfânt în toată istoria Bisericii noastre şi a neamului nostru. De aceea consider şi eu ca mulţi alţi părinţi contemporani că în icoana Sfinţilor Brâncoveni avem practic cel mai frumos exemplu de sfinţenie ridicat din neamul nostru. Nu întâmplător cel mai roditor, cel mai izvoditor dintre scriitorii noştri, au scris despre jertfa brâncovenilor poeţii din Transilvania dintre ei îl amintesc pe Ioan Alexandru.
sf_ianachie.jpg
E importantă în acelaşi timp jertfa brâncovenilor pentru Ortodoxia din Ardeal deoarece ştim bine şi înainte de voievodul Constantin Brâncoveanu şi după, Ortodoxia din Transilvania a aflat un sprijin mare în Valahia, în Ţara Românească. Mitropolitul Ardealului din acea vreme, Atanasie Anghel de la Alba Iulia, a fost sfinţit întru această slujire la Târgovişte în vremea voievodului Brâncoveanu, a aflat sprijin material şi spiritual în acest voievod şi în mitropolitul din acea vreme al Ţării Româneşti, sprijin material referindu-mă chiar la o moşie primită în părţile Argeşului în satul Merişani. Există diplome care atestă acest sprijin material şi spiritual. Ştim că atunci când acest mitropolit a trecut la uniaţie, la catolicism, Voievodul Brâncoveanu la mustrat. Deci, practic, nu numai pentru că el avea interese, să spunem, administrative sau materiale în Transilvania, fiindcă avea o moşie în părţile Făgăraşului unde a zidit o mănăstire, mănăstire care a rămas un focar al ortodoxiei creştine, un bastion al credinţei noastre până astăzi, mănăstirea Sâmbăta, nu numai pentru că a ajutat cu ctitorirea şi refacerea unor biserici din Ardeal cum ar fii aceea de la Ocna Sibiului, ctitorită mai înainte de către voievodul martir Mihai Viteazul, ci pentru că Constantin Brâncoveanu a fost un adevărat creştin ortodox şi a iubit mai mult decât viaţa lui Ortodoxia.
De aceea ne sună nouă celor de astăzi, jertfa brâncovenilor ca o rechemare la redescoperirea credinţei, la aprofundarea ei, la trăirea ei mai vie.
Aş puncta încă ceva aproape duios: am o colega de facultate care are două surori călugăriţe la ctitoria principală a brâncovenilor, la Mănăstirea Hurez. Aceste maici mi-au mărturisit anul trecut că, maicile mai bătrâne din mănăstire, cele care trăiesc de zeci de zile în jurământul acesta al călugărie, în rugăciune curată îl văd pe Voievod plimbându-se prin mănăstirea sa. Oricât ar suna de duios acest lucru, eu cred că sfinţii brâncoveni sunt sfinţii cei mai frumos ridicaţi din neamul nostru, sunt printre noi cu rugăciunea cu îndemnul şi cu ajutorul. Maica stareţă de la Mănăstirea Hurez îmi mărturisea că există o evlavie sinceră faţă de aceşti sfinţi şi ori de câte ori au necazuri şi tulburări citesc acatistul lor şi se simte imediat sprijinul acestor sfinţi.”

miercuri, iunie 04, 2014

Cum au tăiat Turcii pe Vodă Brâncoveanu şi pe feciorii lui


brancoveanu
15 august 2014 – 300 de ani de la Moartea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei
Trei luni şi jumătate l-au chinuit Turcii, cu fel si chip de munci, pe Vodă Brâncoveanu; l-au strâns in cătuşe de fier, i-au făcut tăieturi la cap şi la mâini, l-au ars pe piept cu cleşte înroşit în foc şi când au văzut că nu mai pot scoate nimic de la el, au hotărât să-l omoare, mai ales că pârâşii din țară nu încetau să întetească pe Turci la acest lucru.
Era in ziua de Săntămăria Mare, 15 August. În tară credincioşii inăltau rugăciuni in bisericile Brâncoveanului pentru măntuirea ctitorului şi binefăcătorului lor, iar la Tarigrad, în temnită, Vodă Brâncoveanu şi cu toată casa lui rugau fierbinte, în genunchi, pe Maica Domnului să-i scape din chinuri şi urgie. Dar iată că portile grele ale temnitei se deschid şi mai multi slujitori turci le poruncesc să-i urmeze. Istoviti de chinuri şi de suferinte şi incărcati cu lanturi, cu capul descoperit, cu picioarele goale şi numai în cămăşi Vodă Brâncoveanu cu Doamna Maria, feciorii patru la număr, ginerii, nepotelul Constantin şi boerul Ianache Văcărescu, sunt duşi pe malul Bosforului, în fata unui chioşc împodobit. În acel chioşc, impăratul turcesc Sultan Ahmed şedea tolănit intr-un scaun scump, inconjurat de boerii săi, iar in fata lor sta un călău cu sabia scoasă. Când Brâncoveanu cu ai săi au ajuns acolo, împăratul îi zise: Ghiaur Brâncovene, eşti pedepsit la moarte cu toţi feciorii tăi; dar te iert, dacă spui unde e averea şi dacă te laşi de legea ta şi treci în legea turcească.
Când auziră aceste grozave vorbe, Doamna Maria şi cu copiii cei mici începură să plângă cu amar, dar Vodă Brâncoveanu răspunse cu hotărîre: Împărate, averea mea câtă a fost tu ai luat-o si alta, cum am mai spus, nu mai am. Iar de legea mea creştinească nu mă las; în ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau să mor; pământul tării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi acum la bătrânete să mă inchin în geamiile voastre turceşti? Nu, împărate! Moşia mi-am apărat, credinta mi-am păzit, în credinta mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei. Dumnezeu să plătească fiecăruia după faptele lui.
Apoi Vodă Brâncoveanu vorbi copiilor săi aşa: Fiilor, fiți cu curaj, am pierdut tot ce aveam pe lumea asta pământeasca. Nu ne-au mai rămas decât sufletele; să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate în fața Mântuitorului nostru lisus Hristos; să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru. Când auzi aceste vorbe, păgânul de împărat porunci să taie întăi băietii, ca să fie chinul tatălui lor şi mai mare. Intăi luară pe măndrul Constantin, feciorul cel mai mare şi îl urcară sus, pe scaunul de tăiere. Tănărul se închină de trei ori cu credintă şi puse liniştit capul pe tăietor.
Sabia călăului îi reteză gătul, iar Vodă Brăncoveanu ziseDoamne, fie voia ta! Apoi tăiară capetele lui Ştefan cel invătat şi cucernic şi lui Radu, acum mirele mortii şi nu al miresei sale care-i bocea intr-ascuns.
Când veni răndul lui Mateiaş, cel mai mic fecior, el începu să plângă şi să se ascundă la sânul mamei sale.  Atunci Brâncoveanu ii porunci să urmeze pe fratii săi şi copilul puse liniştit gătul supt sabia călăului. Patru feciori ca patru brazi tineri, fala lui Vodă Brâncoveanu şi nădejdea casei lui, zăceau acum in nesimtire la picioarele obiditului lor părinte.
Păgânii tăiară apoi capul lui Ianache Văcărescu, boerul de încredere şi vistierul lui Vodă. La urmă veni răndul lui Brâncoveanu. Liniştit şi hotărît Constantin Vodă Brâncoveanu se închină şi zise: Doamne, fie voia ta! şi puse gătul pe tăietor. Călăul dete cu sabia; gătul lui Vodă se frânse, dar nu se despică dintr-o lovitură din trupul chinuit. Şi atunci, o grozăvie, cum scârtâie fierăstrăul când taie lemne, aşa a hârjâit sabia călăului până ce capul nefericitului părinte sări in balta de sânge a copiilor săi.
Aşa se sfârşi casa lui Brâncoveanu, Domnul Românilor, cel bogat, credincios şi drept, în anul 1714, luna lui August în 15 zile, cănd Biserica noastră prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, tocmai în ziua când Brâncoveanu împlinea şaizeci de ani, iar Doamna lui Maria îşi prăznuia ziua numelui. Ca mucenicii cei vechi s-a sfârşit Brâncoveanu şi copiii săi şi ei sunt adevărati mucenici ai neamului nostru românesc. Apoi păgânii le înfipseră capetele în vârful sulitelor şi le purtară prin oraş, iar trupurile le târiră în fata palatului impărătesc şi le lăsară acolo, până seara, ca să le vadă lumea, iar a doua zi le aruncară in mare. Nişte credincioşi pescari le culeseră din mare şi le ingropară pe ascuns in mănăstirea din ostrovul Halchi, lângă Ţarigrad.
Mult chinuita Doamna Maria împreună cu nurorile şi cu singurul nepotel Constantin, scăpat de la moarte ca prin minune, fură închise intr-un oraş turcesc din Asia şi abia după doi ani putură să scape şi să vină in țară, după ce plătiră sume mari de bani.
Iar când a fost in anul 1720, Doamna Maria a adus în tară, pe ascuns, oasele lui Constantin Vodă Brâncoveanu, le-a îngropat cu cinste inbiserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, şi a pus deasupra mormântului candelă, ca să lumineze veşnic locul unde odihnesc oasele slăvitului Domn al Românilor, Constantin Vodă Brâncoveanu.
Iar noi să ne rugăm cu credintă Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru lisus Hristos ca să-i dăruiască cununa cea neveştejită a muceniciei, pe care a gătit-o celor ce şi-au vărsat săngele pentru slava numelui Lui, căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în vecii vecilor, Amin.
sursa : fragment (capitol) din cartea  “Viata si faptele Domnului Tarii Romanesti Constantin Voda Brancoveanu” – Pr. Acad. Niculae M. Popescu – Editura Idaco…dar din har…
christusmonogramm

martiriul-sf-brancoveniScena martiriului Sfintilor Brancoveni, fresca in pronaosul Man. Brancoveanu – Sambata de Sus

luni, iunie 02, 2014

Oficierea Tainei Sfintei Cununii numai în locaşurile de cult parohiale.

Hotărârea Sfântului Sinod nr. 311 din 28 februarie 2013 privind necesitatea respectării rânduielilor liturgice referitoare la oficierea Tainei Sfintei Cununii numai în locaşurile de cult parohiale. 
Potrivit tradiției canonice şi prevederilor statutare, preotul, ca delegat al chiriarhului, este păstorul sufletesc al credincioşilor dintr-o parohie, îndatorat să îndeplinească slujirea învățătorească, sfințitoare şi pastoral-misionară doar pentru păstoriții săi. Întreaga activitate are, în conformitate cu prevederile sfintelor canoane, legătură cu un locaş de cult şi o jurisdicție identificate în mod concret, fără posibilitatea ieşirii din acest cadru decât cu binecuvântarea chiriarhului, în cazuri speciale. 
În condițiile unei secularizări accentuate se constată înmulțirea solicitărilor pentru oficierea Tainei Sfintei Cununii în afara locaşului de cult, în cele mai diverse locuri, urmând unui curent de aşa zisă modernitate, fără nicio legătură cu Sfânta Taină a Cununiei, a cărei sacralitate este trecută în plan secundar. Aceste cereri sunt întemeiate pe dorința de a realiza un spectacol în cadrul căruia oficierea Tainei Cununiei trebuie să se încadreze, teatral, doar pentru îndeplinirea unei tradiții pur formale. 
Potrivit sfintelor canoane 31 ap., 31 şi 59 trulan, 10 VII ecum. şi 12 I-II 
Constantinopol, clericii pot sluji unele Sfinte Taine în afara locaşului de cult doar cu aprobarea prealabilă a chiriarhului lor, abaterea fiind sancționată cu caterisirea. Oficierea Sfintei Taine a Cununiei în afara locaşului de cult, cu excepția cazurilor de forță majoră, alterează caracterul de aşezământ dumnezeiesc al acestei Sfinte Taine şi ignoră că mireasa este primită de către mire, şi reciproc, ca binecuvântare a lui Hristos, în fața sfântului altar, deodată ca dar şi legământ. 
Clericul care oficiază Taina Sfintei Cununii în afara lăcaşului de cult, fără aprobarea chiriarhului, potrivit can. 31 ap., 31 şi 59 trulan, este schismatic şi va fi pedepsit cu scoaterea din cler, pentru ruperea comuniunii şi părăsirea responsabilităților canonice privind parohia încredințată. 
De asemenea, potrivit tradiției Bisericii noastre (Îndreptarea legii din 1652, glava 135 – „şi ieromonahul, adecă popa călugăr, nuntă nu cunună, adică nu blagosloveşte, că aceasta este fără de lege şi fără de cale şi nu se cuvine. Pe unul ca acela-l canonesc dumnezeieştii părinți cu lipsă de preoŃia lui”) şi sfintelor canoane (6 ap., 3 IV ecum, 10 VII ecum.), Taina Cununiei nu se va oficia în mănăstire, ci doar în bisericile parohiale (de mir), excepție făcând catedralele centrelor eparhiale, atunci când nu sunt deservite de cler monahal. 
În acest sens, pentru a veni în sprijinul întăririi credinței prin redescoperirea mesajului Sfintei Taine a Cununiei şi a Tainei Botezului precum şi pentru aplicarea unor măsuri unitare, pe temeiul tradiției şi sfintelor canoane, se impune oprirea exagerărilor şi secularizării acestor evenimente importante şi sfinte în viața credincioşilor Bisericii noastre. 
În cadrul discuŃiilor s-a evidenŃiat că este deosebit de importantă catehizarea ocazionată de săvârşirea fiecărei Sfinte Taine. La Taina Cununiei clerul trebuie să manifeste o atentă preocupare pentru catehizarea mirilor precum şi a naşilor în ceea ce priveşte familia creştină, dar şi filiația duhovnicească. La Taina Botezului catehizarea are ca obiectiv responsabilizarea naşilor, dar şi a familiei copilului în ceea ce priveşte creşterea şi educația duhovnicească a pruncului. Totodată, s-a precizat că această formare duhovnicească a familiei, nu se poate realiza în mănăstire. S-a mai arătat că mănăstirea nu deține documente de evidență administrativă a primitorilor Tainelor Cununiei şi Botezului (registre mitricale) şi nici formulare tipizate pentru eliberarea certificatelor specifice. 
În urma discuțiilor în plen, la propunerea Comisiei canonice, juridice şi pentru disciplină, Sfântul Sinod a hotărât: 
1. În Patriarhia Română, potrivit sfintelor canoane, Taina Cununiei şi Taina  Botezului se vor oficia doar în biserică (de mir) sau în catedralele eparhiale care nu sunt deservite de cler monahal; 
2. În cazurile de forță majoră (biserica în restaurare, în consolidare sau imobilitate a mirilor), pentru obținerea dispensei chiriarhale în vederea oficierii Tainei Cununiei în afara locaşului de cult, cererile vor fi însoțite de recomandarea preotului care va săvârşi Taina Cununiei, împreună cu toate documentele justificative în susținerea motivelor invocate; 
3. Clericul care va oficia Taina Cununiei sau a Botezului (cu excepția botezului de necesitate) în afara locaşului de cult va fi trimis în judecata consistoriului eparhial, pentru neascultare canonică; 
4. În situația în care Taina Cununiei sau Taina Botezului se oficiază în altă parohie decât cea de care aparțin mirii, la oficiere va participa şi preotul de la parohia de unde provine unul dintre miri. 
Prezenta hotărâre s-a comunicat tuturor eparhiilor din țară şi străinătate, în vederea adoptării măsurilor necesare pentru punerea în aplicare. 

 Sursa: www.basilica.ro