Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

miercuri, ianuarie 31, 2007

Biserica ţint�


Biserica ţint�

Capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" din Raportul Tismaneanu arata reaua-vointa, ignoranta si manipularea de care au dat dovada "expertii" comisieiprezidentiale pentru a pune la zid Biserica Ortodoxa Romana

In nr. 12/2006 al revistei "Dosarele istoriei", profesorul Florin Constantiniu formuleaza o observatie remarcabila: "Comisia Tismaneanu" s-a nascut dintr-o "necesitate politica", nu stiintifica... Citit in aceasta cheie, capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" (pp. 446-471) devine cu atat mai relevant in ticalosia sa.


Dar perspectiva politica mai limpezeste ceva: lipsa de competenta a autorilor, evidenta si la nivelul proprietatii termenilor. Astfel, la p. 376 este intrebuintata sintagma "disidenta religioasa". Or, disidenta este un concept eminamente politic, care, introdus in sfera bisericeasca, nu poate insemna decat erezie. Corect ar fi fost: impotrivire, oponenta sau rezistenta... Venind vorba despre manastirea Vladimiresti se spune ca aceasta ar fi intrat in conflict cu Sinodul pentru "abateri de la doctrina si practicile liturgice ortodoxe" (p. 461), cand in realitate era vorba de abateri canonice (spovedanie colectiva, impartasiri necanonice). "Bisericile au facut nenumarate compromisuri cu regimul totalitar, morale, ideologice si de cateva ori chiar dogmatice", se afirma la pagina 458. Or, ideologia este iarasi un atribut politic. Bisericile autentice isi au propria Marturisire de credinta, au dogme si canoane; Dumnezeu nu este ideolog. O afirmatie se cere dovedita "stiintific". Care au fost concesiile "dogmatice" la care au recurs Biserica Ortodoxa, respectiv Biserica Romano-Catolica in vremea comunismului?!...

Cu atat mai mult cu cat ambele biserici sunt constituite din ierarhie, cler si popor, se intelege ca enoriasii, credinciosii acestora s-au pretat la compromisuri. Ei nu pot fi invinuiti de cesiunile sau declaratiile favorabile regimului facute de clericii sau ierarhii lor. Majoritatea au inteles ca aceste dajdii erau pretul continuitatii si al supravietuirii comunitatii de iubire si credinta a bisericii respective. Continuitate care s-a platit cu jertfe si sacrificii din partea clerului si a poporului lui Dumnezeu. Daca nu stralucesc la nivelul proprietatii termenilor, "expertii" raportului exhiba insa pretiozitate lingvistica; cuvantul "licentiati" (p. 446) este folosit in acceptiunea de "concediati" din limbile franceza si italiana, iar "fideli" (credinciosi) in sensul adoptat de Mita Baston.

Vanatoare de compromisuri

Autorii capitolului "Regimul comunist si cultele religioase" nu cauta sa stabileasca proportii prigoanei dezlantuite de regimul comunist asupra Bisericii nationale, ci vaneaza "compromisurile" ierarhiei ortodoxe. Celelalte biserici si culte sunt stropite cu apa de trandafir, iar Biserica Ortodoxa este facuta cu ou si cu otet.

Evita sa-i recunoasca statutul majoritar - pe care i-l recunosteau pana si comunistii -, iar la pagina 471 a textului se vorbeste de "doua biserici mai importante: Ortodoxa si Greco-Catolica", raportul dintre ele, ca numar de credinciosi, sau, ma rog, de "fideli" fiind astazi de unu la o suta...!

Nimic despre preotii executati

"Expertii" transcriu cifra de 1725 de clerici ortodocsi trecuti prin inchisorile comuniste, cifra oferita de lucrarea lexicografica "Biserica intemnitata", editata in urma cu un deceniu si depasita. Insa aceiasi "experti" nu spun un cuvant despre preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati la Jilava prin sentinta judecatoreasca (patru numai in cadrul lotului Arnautoiu, in 1960), desi ei sunt mentionati ca atare in volumul citat mai sus. O atare recunoastere le-ar fi umbrit afirmatia ca greco-catolicii au fost mult mai persecutati decat ortodocsii in vremea dictaturii comuniste.

Iar paradoxul consta in aceea ca Biserica Greco-Catolica, ce se autodefineste "martira", n-a dat nici un singur cleric martir. Singurul cleric ne-ortodox executat de fostul regim, potrivit aceleiasi lucrari, a fost un preot romano-catolic, pe nume Sandu Matei.

Ticalosia terminologica

Tot in lotul ticalosiei terminologice intra si afirmatia referitoare la "Detentia episcopilor uniti in manastirile ortodoxe..." (p. 463), intrucat detentia presupune celula si puscarie, eventual o manastire transformata in puscarie, ca inchisoarea Vacaresti, si nicidecum o manastire cu viata de obste, precum Caldarusani, unde episcopul Iuliu Hossu ocupa un veritabil apartament, spre deosebire de calugarii chinoviei, si unde primea vizite. La Caldarusani, ierarhul greco-catolic a dat chiar un interviu transmis de "Europa libera", ceea ce nu cred ca ar fi putut face la Aiud sau Gherla, unde rezidau nenumarati clerici, monahi si teologi ortodocsi... In conditii care nu se pot compara cu o inchisoare pentru detinuti politici au locuit si ierarhii uniti: la resedinta patriarhala Dragoslavele, iar dupa ce au fost scosi din puscariile regimului, la Curtea de Arges (1956). De altfel, "expertii" comisiei prezidentiale, ca si alti istorici, abordeaza trecutul recent al Bisericii Ortodoxe nu in sine, ci in functie de atitudinea Sa fata de Biserica Greco-Catolica, despre care evita sa spuna ca a fost suprimata din ordinul Moscovei, omitand sa indice in bibliografia aleasa pe sprancene o lucrare de referinta in acest sens a istoricului Cristian Vasile.

Parintele Staniloae, autor de "lucrari penibile"

Un demers "stiintific" presupune un limbaj adecvat, sobru si o cantarire a epitetelor. Autorii capitolului de care ne ocupam sunt departe de aceasta cutuma academica. Astfel, in numai cateva randuri, parintele Dumitru Staniloae este evaluat drept un "recuperat", autor de "lucrari penibile". Dar iata, textual, cum este caracterizat preotul socotit astazi unanim cel mai mare teolog ortodox din secolul al XX-lea: "Oficialitatea comunista a "recuperat" teologi care, cu numai cativa ani inainte, erau etichetati "periculosi" pentru ordinea sociala. Apartenenta Bisericii Ortodoxe romane la Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB), incepand cu anul 1961, a favorizat inchegarea unei diplomatii ecleziastice care, nu de putine ori, a insotit in mod penibil politica externa de "independenta" a lui Nicolae Ceausescu. In cadrul acestei diplomatii bisericesti au fost integrati si preoti-profesori fosti detinuti politici, intre acestia si cunoscutul teolog Dumitru Staniloae, trecut prin calvarul detentiei politice intre 1958-1963. Mai mult, intr-o perioada in care preotii si enoriasii greco-catolici inca mai erau supusi la hartuieli si intimidari, reputatul dogmatist publica penibile lucrari in care incerca sa demonstreze ca Biserica Romana Unita (BRU) a reprezentat doar o tentativa de dezmembrare a poporului roman." (pp. 462-463)

Un savant de talia lui Sextil Puscariu, ardelean dupa trup, exprima aceleasi convingeri privitor la uniatie si nimeni nu l-a socotit "penibil". Nici pe el, nici pe alti intelectuali de renume care nutreau aceleasi convingeri. Pentru culpe similare, cel mai mare istoric bisericesc roman actual, parintele Mircea Pacurariu, este desemnat in Raport ca autor de lucrari "jenante".

Apogeul

Insa vanatoarea de "compromisuri" chiriarhale atinge apogeul anti-ortodox al capitolului "Regimul comunist si cultele religioase" atunci cand vine vorba de ultimii trei patriarhi ai Bisericii nationale; Justinian, Iustin, Teoctist. Cea mai crasa dovada, amestecata involuntar cu ridicol, apare la pagina 466 a textului: "Patriarhul Iustin Moisescu, fost colaborator al Securitatii si santajabil in multe privinte...". Spre edificare, cititorul este trimis la nota 76 din subsol, care glasuieste: "Conform dosarului sau de retea, pastrat in arhiva SRI, la care expertii Comisiei prezidentiale au avut acces in 2006, fara insa a putea afisa vreun document".

Asadar, "expertii" marii si atotputernicei comisii prezidentiale, despre care s-a spus ca au copiat si xeroxat pana si documente de care nu era nevoie, s-au multumit doar sa priveasca pretinsul dosar, dupa care au fost dati afara. Dar daca i-a inselat privirea? Istoria se scrie pe baza de dovezi, si cu atat mai mult istoria ultimilor cincizeci de ani. Pe baza de "dovezi" si nu de "fise". Toata povestea e grotesca. "Expertii" dau seama despre un document in felul in care ar povesti ca au vazut farfurii zburatoare.

Citind nota amintita am avut sentimentul ca ii citesc pe rabiatii frati catolici Catalan, unul fost salariat CNSAS dat afara pentru furt de documente, dusmani marturisiti ai Bisericii Ortodoxe. Preambul la nota reprodusa trebuie considerata si cea cu numarul 49 din subsolul paginii 460: "Biografia completa a calugarului Bartolomeu Anania, inclusiv perioada de dupa 1965, cat s-a aflat in misiune in SUA, poate fi scrisa doar pe baza accesului neingradit la toate documentele din Arhiva SIE si din Arhiva Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (ASSBOR). Cea din urma s-a dovedit la fel de impenetrabila ca prima...".

Inca o dovada ca "expertii" au avut un camp de investigatie arhivistica limitat si au recurs, cat mai "stiintific" cu putinta, la ipoteze, impresii si amintiri (pretinsul dosar "de retea" al patriarhului Iustin). Frustrarea lor se manifesta iarasi la nivelul limbajului; pentru autorii Raportului, IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului este doar "calugarul" omonim.

Dar daca pe la SRI si SIE "expertilor" comisiei prezidentiale li s-a aratat usa mai degraba decat documente, cartile privind ceea ce ei numesc "disidenta religioasa" se afla in biblioteci. Ca sa lase impresia de obiectivitate, autorii consacra o pagina curajosului parinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa, dar trec sub tacere actiunile preotilor Liviu Negoita, Cornel Avramescu, Viorel Dumitrescu, Emil Ambrus Cernat si Ionel Vinichici, toti din Mitropolia Banatului, care s-au solidarizat cu cel dintai, cerand printr-un memoriu adresat Patriarhului Iustin eliberarea acestuia. Cei cinci preoti au fost arestati de Securitate, anchetati, haituiti si in cele din urma caterisiti de IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. Dupa caderea comunismului, actiunea lor a facut obiectul unor interviuri si reportaje si al unui volum, "Biserica si Puterea", publicat de parintele Liviu Negoita in colectia "Document" a Editurii "Eurostampa" (Timisoara, 1980). De altfel, "expertii" trec cu vederea si depunerea, pensionarea fortata, in 1961, a mitropolitului Banatului, Vasile Lazarescu, care ajutorase oameni ajunsi in mizerie in fostul regim.

Dupa amplul si documentatul studiu consacrat Patriarhului Justinian Marina de istoricul George Enache in volumul "Ortodoxie si putere politica in Romania contemporana", cine ar mai putea sustine ca acesta ar fi fost o unealta a regimului comunist? Expertii comisiei prezidentiale incearca sa-i erodeze personalitatea si rolul providential. "Fostul preot de tara" e doar aspect. Avea pandant in epoca: pe mitropolitul Moldovei, Sebastian Rusan; sau pe mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza, in prezent.

Pe langa preot de tara, viitorul patriarh fusese director de tipografie bisericeasca, de seminar, publicist, iar fruntasul taranist Ion Mihalache, asa cum a demonstrat George Enache, se gandea sa-l sprijine sa devina episcop. "Proasta sa reputatie - scriu "expertii" la p. 459 subsol - se vadeste in literatura exilului romanesc, dar si in unele medii intelectuale est-europene..." A fost o impresie invalidata istoriceste. Occidentul avea o perspectiva mai apropiata de adevar decat refugiatii romani, deindata ce Regina Elisabeta a II-a a Angliei a tinut sa-l cunoasca si l-a primit la Londra intr-o audienta particulara, in 1966, oferindu-i hartie pentru doua sute de mii de biblii sinodale, dupa ce refuzase darul initial: un Rolls Royce.

Citam acum din pagina 460 a Raportului: "Intre cei retinuti si condamnati in anii 1950 s-au aflat si clerici apreciati si promovati chiar de Justinian Marina... Pe de alta parte, nu este mai putin adevarat ca mai multi clerici au ajuns in inchisoare din cauza ostilitatilor manifestate fata de patriarhul Justinian si fata de noua putere politica, iar episcopi precum Nicolae Popovici au fost pensionati in mod abuziv."

Afirmatia este marsava, intrucat decurge din ea ca a te opune puterii politice de atunci, cleric fiind, era totuna cu a te opune patriarhului. Iar daca te opuneai patriarhului, ajungeai in inchisoare. Cum se poate sustine lucrul acesta? Ni s-ar putea explica dandu-ni-se ca exemplu situatia parintelui Ioan Iovan de la Manastirea Vladimiresti, a staretei Veronica si compania. Numai ca acolo a fost opozitie fata de puterea politica, respectiv razvratirea fata de canoanele si randuiala Bisericii. Inainte de a ne opri asupra manastirii Vladimiresti, sa spunem, in lumina documentelor publicate si a studiilor aparute in ultimii ani, ca episcopul Nicolae Popoviciu (asa isi scria el numele) a fost scos din scaun de Ocarmuire si nu de Patriarhul Justinian. Nicolae Popoviciu insusi a afirmat ca "trebuie" sa faca puscarie, conform medalionului consacrat de George Enache, pentru a avea aura de martir si credibilitate. El credea in "maine", in venirea americanilor, iar multi il vedeau viitor patriarh. Tot conform documentelor, putem afirma cu George Enache ca atat Justinian, cat si Petru Groza - care avea sa fie inmormantat cu o somptuoasa ceremonie bisericeasca in 1958 - au depus toate eforturile pentru ca Nicolae Popoviciu sa fie transferat episcop la Galati si nu descaunat. A sustine ca Nicolae Popoviciu a fost "pensionat abuziv" de Patriarhul Justinian este minciuna sfruntata.

Minciunile despre manastirea Vladimiresti

...O mare minciuna se refera la avatarurile manastirii Vladimiresti: "Probabil la presiunea factorului politic, Sinodul Permanent al BOR a decis la 3 septembrie 1954 ca, prin circulare date in toate eparhiile, sa opreasca afluenta credinciosilor la manastirea Vladimiresti, sub pretextul ca in cuprinsul asezamantului monahal s-au produs mai multe abateri de la doctrina si practicile ortodoxe".

Nu era pretext, ci un adevar. Prima abatere canonica se produsese cu aproape doua decenii inainte, odata cu infiintarea manastirii de catre tanara Vasilica Barbu, abatere consemnata in volumul "Minuni si false minuni", publicat in 1940 de Mihai Urzica (reeditat ulterior de Editura "Anastasia"). Tanara Vasilica avusese o "vedenie", iar manastirile ortodoxe nu se intemeiaza pe "vedenii". Vasilica voia o manastire exclusiv de "fecioare" - ceea ce iarasi este contrar canoanelor. Manastirea s-a infiintat, dar ea avea sa adevereasca temerile lui Mihai Urzica: a adus numai necazuri Bisericii, cu toata afluenta de pelerini. Cat despre "fecioara" Vasilica-Veronica, aceasta a trecut prin experiente ocultiste, s-a casatorit dupa iesirea din inchisoare cu un om care avea sa se sinucida, arhitectul Gh. Vasii, iar dupa prabusirea comunismului a revenit ca stareta la manastirea Vladimiresti.

Cat despre duhovnicul Ioan Iovan, acesta, dupa indelungi ani de inchisoare prin sentinta politica, nu a mai vrut sa auda de manastirea Vladimiresti. "Razvratitul" care infrunta Sfantul Sinod in 1955 s-a pocait si a revenit sub ascultarea Soborului, fiind in prezent preot-duhovnic la Manastirea Recea din Arhiepiscopia Albei-Iulia. "Expertii" presedintelui Basescu puteau afla toate acestea din volumul maicii starete Cristina, pe care il citeaza in nota cu numarul 58 din subsolul paginii 461.

In 1954, Soborul Manastirii Slatina, din care faceau parte pe atunci marele duhovnic al Moldovei Cleopa Ilie si Parintele Daniel (Sandu Tudor) a redactat o "Scrisoare catre Sf. Manastire Vladimiresti" (cf. "Biserica, sectele si fratii mincinosi", editie ingrijita de pr. Simeon Adrian, Ed. "Peregrinul", Iasi, 1997). Iata ce se spunea in aceasta epistola duhovniceasca: "In concluzie, teoria si practica de la Vladimiresti a marturisirii colective si publice este o innoire gresita, nascuta dintr-o ravna romantica de inspiratie protestanta, care sfarseste in nespus de primejdioasa culpa a desfiintarii uneia din cele sapte taine." (pp. 92-93). Un alt pasaj care incepea cu "Problema Sfintei Impartasanii nu este o problema de cantitate" se referea la alta abatere grava. Intrucat maica Veronica "proorocise" Sfarsitul lumii la data de 22 septembrie 1954, Scrisoarea dezbatea si aceasta abatere. Aceiasi duhovnici - si marturiseau o alta ingrijorare: "Pasiunea aceasta pentru jertfa din jurul Vladimirestilor e cam tot un fel de autoflagelare si, ca orice stare psihologica de masa, e contagioasa." (p. 134) Asa incat Sinodul nu "inventase" abateri si le folosise ca "pretext" pentru desfiintarea manastirii Vladimiresti, ci duhovnicul, staretul si obstea iesisera din matca dogmelor, randuielilor si canoanelor ortodoxe. Aparuse acolo un fenomen de masa al ahtiatilor dupa "minuni", similar celui declansat de Petrache Lupu la Maglavit, ambele analizate de George Enache in lucrarea sa mai sus amintita. "Fenomenul" Vladimiresti a servit Securitatii de pretext pentru promulgarea Decretului 410/1959, care lovea crunt monahismul ortodox romanesc, decret pe care Patriarhul Justinian a refuzat sa-l semneze, adevar pe care "expertii" dlui Basescu nu-l formuleaza, preferand ambiguitatea sireata. In textul consacrat manastirii Vladimiresti, "expertii" citeaza si din volumul memorialistic "Crinul alb" al lui Petre Pandrea, fost avocat al acesteia. Paradoxala mi se pare insa aceasta afirmatie a sa dintr-o alta carte: "In mod ciudat, comunistii admirau Vladimirestii si Sf. Manastire Sihastru ca pe doua manastiri colhoznice" (cf. P. Pandrea, "Memoriile mandarinului valah", Ed. "Albatros", Bucuresti, 2001, p. 408). n


Atacul la Patriarhul Teoctist

Fratii Catalan, al caror duh pluteste peste capitolul de care ne ocupam, alti cercetatori si gazetari au cautat sa-i gaseasca actualului patriarh - fara succes - fie un precedent antisemit, fie un "dosar de retea", fara sa dovedeasca nimic concret in acest sens. "Expertii" comisiei prezidentiale au gasit insa cheia ascensiunii sale si a patriarhului Iustin.

Iat-o: "Amandoi s-au remarcat ca sustinatori ai "luptei pentru pace", tema favorita a propagandei comuniste, de fapt a discursului isteric antioccidental, in care au fost angrenati prelati si preoti, deveniti activisti in asa-numitele "Comitete de Lupta pentru Pace". Cateva documente descoperite foarte recent in fondul CC al PCR - Sectia Cadre, reprezentand fisa de cadre a Prea Fericirii Sale Parintele Patriarh Teoctist, indica cu claritate faptul ca apartenenta sa la aceste comitete a fost intr-un fel o conditie a ascensiunii sale catre cea mai inalta demnitate ecleziastica, a fost pretul platit pentru ca factorii decizionali de la varful PCR sa-l accepte mai intai ca episcop, apoi mitropolit si, in fine, in 1986, patriarh. (p. 464) Din nefericire pentru "experti", Patriarhul Teoctist a devenit episcop in 1950, cu un an inainte de tevatura propagandistica numita Apelul pentru Pace (1951). Daca deschidem volumul "A II-a Adunare a Cultelor din Romania pentru Dezarmare si Pace - Bucuresti, 16-18 septembrie 1985", vom gasi acolo o multime de clerici ortodocsi, de la preotul raspopit Ilie Sarbu, azi lider PSD, pana la parintele Galeriu, rostind cuvantari vibrante in care il elogiaza pe Ceausescu. Asa incat sprijinul luptei pentru pace de catre clerici n-a dus automat la episcopat. Sunt si cativa clerici si teologi care nu-l citeaza pe dictator in discursurile lor, precum preotul armean Zareh Baronian. Volumul incepe cu patriarhul Iustin, continua cu IPS Nicolae Corneanu - sase pagini si jumatate de carte, textul cel mai lung, de trei ori mai lung decat al... mitropolitului Teoctist Arapasu... Al treilea la rand (pp. 32-33) este "PS Episcop Ioan Robu - conducatorul Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti". Impartial, actualul mitropolit catolic ii invoca in discursul sau atat pe Ceausescu, cat si "Sfantul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea", insa dictatorul are intaietate: "Domnul Nicolae Ceausescu, ale carui initiative pentru pace si dezarmare sunt cunoscute si apreciate in toata lumea, a luat, in repetate randuri, atitudine hotarata cu initiative proprii, deosebit de constructive pentru cauza pacii." In total, avem in volum 13 ierarhi si preoti romano-catolici. Dupa IPS Ioan Robu urmeaza mons. Vittorio Luigi Blasuti, al carui "dosar de retea" l-a publicat inca din 1990 Mihai Petre Bacanu, pe doua pagini din "Romania libera". "Expertii" nu au nevoie sa scotoceasca dupa el la SRI sau SIE.

Cat despre discursul "antioccidental" evocat de "experti" - poate ca la rasariteni, bisericeste vorbind (il practica vehement calugarii athoniti), ii mai gasim o justificare. Dar cand il rosteste un ierarh romano-catolic, ce mai poti spune? Sa citam dar din alocutiunea sustinuta de IPS Ioan Robu in 1989 la Plenara Consiliului National al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste: "Prin grija statului nostru, a preocuparii domniei voastre neobosite, permanente, mult stimate domnule presedinte al Republicii, in Romania toti cetatenii au de munca, toti isi pot pune in valoare capacitatile lor creatoare. Ca unul care, prin natura functiei pe care o detin, am umblat si umblu mult prin lume, am vazut chiar in cele mai dezvoltate tari oameni cautand de lucru, zile si ani, flamanzi si goi, dormind sub cerul liber. Suntem deci indreptatiti sa respingem pe cei care - rau informati, rauvoitori sau de-a dreptul dusmanosi - ne calomniaza sau incearca sa ne dea sfaturi asupra modului cum sa ne oranduim treburile in gradina noastra, dar nu se uita in gradina lor." Revenim la ticalosul raport al "Comisiei Tismaneanu", unde citim la pagina 471 ca "Biserica Catolica parea sa fie o oaza de autonomie si chiar independenta". Marsavia si lichelismul autorilor n-au margini. Capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" din Raportul "Comisiei Tismaneanu" se incheie, la pagina 471, cu un citat dojenitor-moralizant la adresa Bisericii noastre nationale. Citatul provine dintr-o carte al carei coautor nu este altul decat Sorin Antohi, falsul "doctor", corifeu al societatii civile romanesti.

A vrut Dumnezeu ca o impostura haina sa se incheie sub egida unui impostor emerit.

Protestul oficial al Bisericii

Dupa prezentarea "Raportului Final" pe site-ul Presedintiei Romaniei, Biserica Ortodoxa Romana a reactionat oficial intr-un comunicat de presa.

"Din pacate, in capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" din Raportul intocmit de comisia Tismaneanu constatam cu surprindere o abordare nestiintifica - renuntandu-se la principiul "fara ura si partinire", fundamental pentru o cercetare istorica - si tendentioasa, formularea unor concluzii distorsionate si aprecieri care depasesc contextul temei studiate privind situatia Bisericii Ortodoxe Romane. Acest fapt a produs nedumerire in randurile clerului si credinciosilor ortodocsi, precum si ale unor istorici cu autoritate stiintifica, inclusiv membri ai Academiei Romane. Autorii capitolului respectiv au preferat sa utilizeze ca principala sursa de inspiratie anumite lucrari controversate inca din momentul aparitiei lor, in detrimentul celor realizate de institute de cercetare si de istorici consacrati in urma studierii in arhivele fostei securitati. Patriarhia Romana considera o astfel de abordare intr-un document oficial drept inacceptabila si neconforma cu adevarul istoric. In consecinta, propune infiintarea unei comisii de istorici care sa studieze situatia Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist in vederea realizarii unui studiu complet si obiectiv pe aceasta tema", afirma Biserica.

Initiativa BOR este sustinuta de Societatea academica pentru adevar istoric si de mai multi militanti anticomunisti care au anuntat ca vor prezenta un nou Raport asupra comunismului. (L.P.)


Texte de Dan CIACHIR

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=215108&data=2007-01-31

marți, ianuarie 30, 2007

„Mii de americani se convertesc an de an la Ortodoxie“

„Mii de americani se convertesc an de an la Ortodoxie“


- Interviu cu Herman Tristram Engelhardt jr., filosof Ĺźi medic american, fondatorul Bioeticii americane -

Domnule profesor, cum aĹŁi descoperit Ortodoxia?

Cel mai simplu r�spuns despre cum am devenit ortodox este acesta: prin harul lui Dumnezeu! Am 64 de ani şi am fost romano-catolic. În timpul liceului (am urmat cursurile unui liceu dominican) am citit o carte foarte bun� despre istoria creştinismului. Citind aceast� istorie, am realizat c� nu v�zusem înc� Biserica primar�, Biserica primului mileniu. Am întrebat-o pe c�lug�riţa care preda cursul de Istoria Creştinismului de ce nu am v�zut înc� aceast� Biseric�. Mi-a spus c� şi ea îşi pune astfel de întreb�ri şi m-a sf�tuit s� nu m� mai preocup de acest lucru. Câţiva ani mai târziu, când eram un b�iat de altar, am avut ocazia s� particip la o liturghie r�s�ritean� la care a slujit un episcop al credincioşilor ortodocşi palestinieni, uniţi cu Roma. Dup� slujb� episcopul m-a chemat şi mi-a zis: „Îţi voi spune ceva şi tu s� nu uiţi vreodat�. Întregul creştinism apusean va disp�rea. Adev�ratul creştinism va veni din R�s�rit. S�-ţi aduci aminte mereu de cuvintele mele!“ N-am ştiut ce s� înţeleg din aceste cuvinte. L-am întrebat şi pe tat�l meu, care nici el n-a ştiut ce s� zic� despre acele cuvinte. Aceste lucruri se întâmplau prin anii 1954-1955.
Am devenit un universitar şi, ca orice universitar, am privit lumea prin c�rţi, într-un mod mijlocit. Am început s� lucrez cu mulţi teologi romano-catolici, inclusiv cu un teolog care urma s� devin� cardinal, iar apoi chiar a fost propus pentru a fi ales pap�. Am început s� cercetez şi mai serios istoria bisericeasc�. Mi-a devenit foarte limpede c� nici Biserica Romano-Catolic�, nici Bisericile protestante nu puteau fi bisericile întemeiate de Hristos, pentru c� se schimbaser� atât de mult de-a lungul istoriei!
Deşi aveam o mare pl�cere intelectual� din discuţiile pe care le aveam cu prietenii mei romano-catolici (o patim� a oric�rui universitar pentru conversaţiile de bun� calitate), totuşi m� simţeam ca o persoan� cu dou� feţe. Lucram într-o instituţie în care îmi pl�cea foarte mult, dar ştiam c� nu era cea adev�rat�.

„Mi-am simţit rug�ciunea ascultat�“

Începusem s� simt o tensiune interioar� şi, într-o dimineaţ� prin 1988, în timp ce mergeam cu maşina spre universitate, m-am rugat aşa: „Doamne, dac� exist� o Biseric� adev�rat�, arat�-mi-o şi eu m� voi al�tura ei, indiferent cât m-ar afecta acest lucru“. Am avut un sentiment profund şi unic c� rug�ciunea mi-a fost ascultat�. Primul semn a ap�rut în mai puţin de dou� s�pt�mâni, când am primit acas� nişte invitaţii la un concert de muzic�, de la o biseric� ortodox� din Huston-Texas.
Am mers la acel concert împreun� cu soţia mea. Totul p�rea atât de diferit în acea biseric�. Şi-apoi, ne simţeam bine ca romano-catolici, de ce am fi renunţat la confesiunea noastr�? Totdeauna exist� aceast� ispit� s� nu te schimbi.
Tot în acel an am plecat la Berlin, împreun� cu soţia şi cele dou� fiice ale mele. Şi pentru c� în Berlin este foarte frig iarna, am hot�rât cu soţia s� mergem în Turcia, s� petrecem Cr�ciunul la Istanbul.
Am mers la slujba de Cr�ciun la biserica Patriarhiei Ecumenice, un loc foarte s�r�c�cios, dup� cum bine ştiţi. În biseric� erau în jur de 60 de persoane, care aveau vârste peste 60 de ani. În timpul Sfintei Liturghii una dintre fetele mele s-a întors c�tre mine şi m-a întrebat: „Nu-i aşa c� aceasta este Biserica cea adev�rat�?“.
Peste doi ani, eu şi familia mea, în Sâmb�ta Mare, ne-am convertit la Ortodoxie.
În acest moment m� simt obligat s� mulţumesc celor care s-au n�scut ortodocşi şi care au p�strat credinţa cea adev�rat�, aşa încât familia mea s� poat� veni la Biserica adev�rat�.

S-a adeverit profeĹŁia episcopului ortodox din Palestina?

Da, cu siguranţ� s-a împlinit…
Totuşi, creştinismul apusean rezist�...
La fiecare Sfânt� Liturghie spunem la Crez: „Cred într-una sfânt�, soborniceasc� şi apostoleasc� Biseric�“. Este vorba despre Biserica Ortodox�, şi nu despre alte biserici.
Nu ştiu cum a presimţit acel episcop ortodox palestinian, unit cu Roma, lucrurile care mi le-a spus, întrucât nu avea de unde s� cunoasc� problemele bisericii apusene. Îns� Biserica din Apus se afl� ast�zi într-un haos profund, cu mult mai profund decât cel în care se afla atunci când vorbeam cu episcopul acela, în 1953-1954.

Tehnologie versus credinţ�

Exist� vreo corelaţie între zonele mai slab tehnologizate şi cele în care credinţa se tr�ieşte la cote mai intense?

Este un punct de vedere mult prea simplist. Nu se poate corela progresul tehnologic cu decadenţa post-creştin�, cu îndep�rtarea de la valorile tradiţionale creştine. Cu siguranţ�, sunt mulţi factorii care produc secularizarea, îns� doar o analiz� riguroas� poate evidenţia corespunz�tor forţele implicate în acest fenomen. Sunt diferenţe majore între atitudinea americanilor şi a vest-europenilor faţ� de religie. Şi ambele regiuni sunt la fel de avansate din punct de vedere tehnologic. Este, aşadar, o greşeal� naiv� a corela, în mod necesar, progresul tehnologic cu secularizarea.
Dac� va încerca cineva s� priveasc� bisericile „din prima linie“ din Europa de Vest şi America, adic� cea catolic�, metodist�, episcopalian�, va sesiza cu uşurinţ� haosul în care acestea se g�sesc. Nimeni nu mai vrea s� devin� preot al acestor biserici. Num�rul seminariştilor din Biserica Romano-Catolic� a sc�zut din 1950 pân� ast�zi cu 90%. În acelaşi timp, baptiştii nu au aceast� problem� de recrutare a candidaţilor pentru preoţie. Rezult� c� Bisericile care se raporteaz� la un Dumnezeu viu şi nu doar la Dumnezeu ca un principiu, un temei al legii naturale (aşa cum au fost tentaţi dintotdeauna gânditorii romano-catolici s� se raporteze la Dumnezeu), au în continuare adepţi. Oamenii sunt însetaţi s�-L tr�iasc� pe Dumnezeu, nu de principii abstracte.
Bisericile care înţeleg c� a tr�i creştineşte înseamn� a nu te al�tura „revoluţiei sexuale“ decadente a secolului XXI înc� mai au familiile intacte, nu înregistreaz� avorturi şi au mulţi copii. Avem, aşadar, dou� tipuri de populaţie în Statele Unite.
Gândiţi-v� la num�rul înfricoş�tor de avorturi din România. Acesta nu este decât un rezultat al unui stil de viaţ� complet secularizat.

Criteriile apostolicit�ţii Bisericii

Pe de o parte, spuneţi c� Biseric� va fi cea gr�itoare a adev�rului în Occident, pe de alta, vorbiţi despre decadenţa Bisericii Catolice, Biseric� apostolic�, pentru ca la final s� vorbiţi despre succesul baptiştilor, care sunt foarte recenţi. Cum împ�c�m aceste lucruri?

Eu nu ştiu s� zic dac� Biserica Romano-Catolic� este mai apostolic� decât cea baptist�. Cred c� este o mare dilem�. Totuşi consider c� baptiştii înţeleg mai bine miza scrierilor creştine a primelor trei secole. Aceast� înţelegere a lor explic� de ce foarte mulţi dintre ei se convertesc la Ortodoxie, devenind chiar preoţi ortodocşi. E posibil ca ei, în inimile lor, s� fie mult mai aproape de Biserica apostolic�.
În afara Bisericii Ortodoxe, eu nu m-aş gr�bi s� mai numesc o Biseric� sau alta ca fiind apostolic�. Decât s� numim, pur şi simplu, o biseric� ori alta apostolic�, mai bine s� urm�m sfatul Evangheliei, de a ne uita la roadele credinţei lor. Cred c� acel episcop care mi-a vorbit despre dec�derea creştinismului apusean se referea la romano-catolicism.
Morala întregii discuţii este aceea c� dac� noi, ortodocşii, nu vom lua foarte în serios condiţia post-creştin� a vremurilor noastre, cu toate aspectele negative pe care aceasta le presupune, aspecte care îi afecteaz� cel mai mult pe tineri, îi vom pierde pe aceşti tineri.
Eu sunt şi medic şi am ocazia de a înv�ţa din experienţ�.
Experimentele puse în aplicare în Occident au eşuat lamentabil. În 1954, când am mers prima dat� în Italia, bisericile erau pline, puteai vedea preoţi pe str�zi. Era ca în România de ast�zi. Ast�zi, în Italia poţi vedea o biseric� goal� şi plictisit�.
Noi trebuie s� ne întreb�m cum putem evita ceea ce s-a întâmplat confesiunilor creştine apusene.
Modul în care înţeleg baptiştii americani s� p�streze etosul creştin în mijlocul familiei poate constitui un exemplu vrednic de urm�rit. Evident, aceasta nu are nici o leg�tur� cu urmarea înv�ţ�turilor lor de credinţ�, foarte multe fiind total greşite, datorit� rupturii de Tradiţia Bisericii. Vrednic� de atenţie este seriozitatea cu care ei abordeaz� morala, de pild�.
Walker Percy, un cunoscut nuvelist american care a murit în 1990, obişnuia s� le spun� prietenilor s�i: „Ar�taţi-mi un restaurant hitit!“. Neprimind nici un r�spuns, continua: „Atunci duceţi-m� la un restaurant evreiesc!“. Prietenii lui ştiau c� în oraş existau câteva restaurante cu specific evreiesc.
În urm� cu 3.500 de ani, hitiţii erau un mare imperiu şi o mare civilizaţie, iar evreii nu însemnau aproape nimic. Acest Walker Percy se întreba: „Cum de-au disp�rut hitiţii, iar evreii înc� sunt aici?“. Orice rabin evreu va r�spunde acestei întreb�ri în acelaşi fel: „Ne înv�ţ�m copiii s� se gândeasc� la Dumnezeu 24 de ore pe zi, şapte zile pe s�pt�mân�.“.
Noi, creştinii ortodocşi, trebuie s� p�str�m cu zel Noul Leg�mânt încredinţat nou� de Dumnezeu. Trebuie s� p�str�m corect� înv�ţ�tura şi s� primim în Biseric� pe toţi cei care vor dori s� vin�. Altfel, vom înc�lca porunca Domnului, de a propov�dui Evanghelia la toate popoarele.

„Este datoria noastr� s� convertim America“

Vorbiţi de o Ortodoxie care poate salva spiritual Occidentul. Totuşi Ortodoxia este foarte slab reprezentat� în aceste regiuni…

Biserica Ortodox� este biserica cu creşterea cea mai evident�, în Occident şi în special în Statele Unite. Exist� situaţii în care comunit�ţi întregi aparţinând altor confesiuni, împreun� cu preoţii lor, se convertesc la Ortodoxie. Sunt convins c� Biserica Ortodox� din America este preg�tit� s� converteasc� întreaga Americ�.

Şi ce va urma dup� aceasta? R�spândirea universal� a Ortodoxiei nu va coincide cu dispariţia ei, atunci când toţi vor uita motivele convertirii?

Nou� nu ne este greu s� r�mânem ortodocşi? Nu trebuie s� ne poc�im în fiecare zi? Este sarcina fiec�rui creştin ortodox de a-şi reaminti în fiecare zi ceea ce este el, ce înseamn� a sluji drept, a m�rturisi drept. Datoria noastr� de ortodocşi este de a-L asculta pe Dumnezeu, iar a prezenta lumii Ortodoxia reprezint� o dovad� de ascultare. Vorbim despre o obligaţie şi nu despre o opţiune! Convertirea Americii reprezint� o datorie a noastr� faţ� de Dumnezeu. Şi, odat� întâmplat acest lucru, vom face ceea ce facem şi acum pentru a ne p�stra credinţa. Câţiva apostoli au convertit întreg Imperiul Roman, inclusiv pe str�moşii românilor. Dar, din p�cate, acum, deşi o ţar� majoritar ortodox�, România are cea mai ridicat� rat� a avortului din lume. Aceasta arat�, în primul rând, cât de p�c�toşi suntem şi cât de necesar� este înnoirea tr�irii ortodoxe în noi înşine. Propov�duirea ortodox� trebuie s� o facem cu r�bdare, cu dragoste şi cu insistenţ�.

V� doresc succes în misiunea pe care o anunţaţi ca un program!

Nu-i misiunea mea, ci e datoria pe care Hristos ne-a încredinţat-o! S� fac o subliniere: nu-i vorba despre misiunea unuia sau a altuia, ci de datoria noastr� a tuturor, pe care Hristos ne-a încredinţat-o în Evanghelie. Eu sunt cel mai leneş dintre toţi. De la Dumnezeu trebuie s� cerem toat� t�ria pentru îndeplinirea poruncilor Sale.


De ce sunteţi atât de preocupat de acest „imperialism“ ortodox?

M� înţelegeţi greşit. Hristos ne-a zis s� ajut�m s�racii cu tot sufletul şi, în acelaşi timp, a ştiut c� s�racii vor fi mereu cu noi. Ne îndeamn� s� propov�duim Evanghelia la toate popoarele şi, în acelaşi timp, ştie c� toţi oamenii sunt p�c�toşi. Aceasta nu înseamn� imperialism, ci o dovad� de iubire. Înseamn� a realiza valoarea unei perle şi a încerca s� o d�ruieşti celuilalt.
În calitatea mea de medic, prescriu pacienţilor mei cele mai bune medicamente. Ei pot s� le refuze. Ar fi un act de ur�, nu de lips� de atitudine imperialist�, dac� nu le-aş recomanda medicamentul cel mai bun. Este un act de ur� a nu chema pe toţi la Biserica Ortodox�. Nu-i chem�m s� formeze aici un imperiu, ci îi chem�m la împ�r�ţia lui Dumnezeu.


Cine este profesorul Tristram Engelhardt?

„P�rintele fondator al bioeticii americane“, cum este recunoscut Engelhardt, s-a n�scut în 1941, în Texas, SUA, într-o familie cu r�d�cini germane. Medic de profesie, Engelhardt a moştenit pasiunea pentru vindecarea suferinţei de la tat�l s�u, medic internist şi traduc�tor din limba latin� medieval�. A studiat medicina la New Orleans şi Louisiana, şi filosofia în Austin, Texas. Dubla sa specializare, de medic şi de filosof, l-a f�cut s� p�trund� uşor în zona bioeticii. A urmat o ascensiune profesional� rapid�. Engelhardt a fost profesor de medicin� (obstetric� şi ginecologie), profesor de medicin� şi filosofia medicinei la nu mai puţin de şase mari universit�ţi americane. Pân� în prezent a publicat cinci volume proprii şi unul în colaborare şi peste trei sute de studii şi articole de specialitate. Nu în ultimul rând, profesorul este editor principal la „Journal of Medicine and Philosophy“ şi la „Philosophy and Medicine Series“.
Dup� o carier� profesional� prolific� şi în continu� ascensiune şi dup� frecvente contacte cu teologi şi eticieni creştini, devine conştient de rolul vital pe care l-a jucat creştinismul în „fragmentarea moral� modern� şi apoi postmodern�“, iar principiile creştinismului îi devin din ce în ce mai apropiate. Intelectual rasat, profesorul Engelhardt a intrat spre finalul anilor â80 într-o criz� existenţial�. Dup� cum el însuşi a m�rturisit, s-a rugat lui Dumnezeu s�-i releve existenţa unui creştinism autentic, pe care s�-l poat� îmbr�ţişa. R�spunsul avea s�-l afle în cadrul unei vizite la o biseric� din Constantinopol (Istanbul), la periferia Fanarului, când a participat împreun� cu soţia la o liturghie ortodox�. „Mi-am dat seama c�, oricât de s�r�cit şi pus la zid, acolo se g�sea creştinismul autentic“, a declarat profesorul.
Dup� numai trei ani, pe 6 aprilie 1991, americanul s-a botezat creştin ortodox, chiar în ziua de Sâmb�ta Mare, şi a c�p�tat numele de Herman, dup� cel al unui sfânt creştin din Alaska. „Sunt convertit la Ortodoxie nu prin propriile mele puteri, ci prin harul lui Dumnezeu şi vreau s� ştiţi c� sunt mii de texani, mii de americani care se convertesc an de an la Ortodoxie. F�r� Dumnezeu suntem pierduţi. Adev�rul nu este un Ceva, ci un Cineva. El se ascunde în revelaţia personal� a Dumnezeului Treimic. De aceea, pentru c� acesta este sensul adev�rului în Ortodoxie, mulţi se întorc la tradiţia neîntrerupt� a Bisericii din primul mileniu şi îmbr�ţişeaz� credinţa ei“, a explicat profesorul american.


diac. Nicolae DIMA

http://www.ziarullumina.ro/articole;323;1;10831;0;Mii-de-americani-se-convertesc-an-de-an-la-Ortodoxie.html

duminică, ianuarie 28, 2007

Evangheliile au fost scrise chiar de Matei, Luca, Marcu si Ioan

Evangheliile au fost scrise chiar de Matei, Luca, Marcu si Ioan
Senzationalul papirus Bodmer, daruit lunea trecuta Vaticanului, confirma autenticitatea si adevarul textului Noului Testament
27.01.2007

Pe 22 ianuarie 2007, Radio Vatican anunta ca arhivarul si bibliotecarul Vaticanului, Cardinalul Jean-Louis Tauran, i-a prezentat Papei Benedict al XVI-lea papirusul Bodmer XIV-XV, care dateaza de la inceputul secolului al III-lea, daruit recent bibliotecii Sfantului Scaun. Acest artefact cuprinde ample fragmente din Evangheliile dupa Luca si Ioan. Exceptionalul document a fost pastrat pana acum la Cologny, in Elvetia, in apropiere de Geneva, de catre Fundatia Bodmer, caruia ii apartinea. El reprezinta una dintre cele mai importante marturii ale textului Noului Testament si are o imensa valoare critica si istorica, demonstrand, daca mai era nevoie, veridicitatea faptelor descrise in Legea cea Noua.

Existenta acestor artefacte din primele secole crestine si a unor marturii de epoca demonstreaza, fara tagada, ca Evangheliile au fost scrise chiar de catre evanghelisti. Va prezentam astazi cateva din aceste marturii si documente care, credem noi, pun capat definitiv speculatiilor cu privire la adevarul Sfintelor Scripturi.

Papias din Hierapolis: Matei a scris Loghia in ebraica
Papias, un prezbiter din Hierapolis-Frigia, a trait intre anii 80-164 d.Hr., fiind contemporan cu Apostolul Ioan si cu alti ucenici care l-au urmat pe Hristos. El spune ca „Matei a scris Loghia in ebraica si fiecare a tradus-o cum a putut mai bine“, iar despre Ioan spune ca a vorbit-o bisericii, iar ucenicii au scris-o, desprinsa de pe buzele lui. La fel vorbeste si despre Evanghelia lui Marcu, din care da citate. Asta inseamna ca pe vremea lui Papias Evangheliile erau scrise si ajunsesera pana in Frigia.

Marturiile lui Papias sunt cuprinse in „Istoria Bisericeasca“ a lui Eusebiu din Cezareea.
Despre Marcu spune ca a „fost interpretul lui Petru“, si ca a scris „tot ce el a mentionat, fie vorbele sau faptele lui Hristos, nu insa in ordine... caci el a fost atent la un singur lucru: sa nu omita nimic din ceea ce a auzit si sa nu includa nimic fals.“

Dr. A. H. Strong: Evangheliile originale au fost scrise intre anii 63 si 96 d.Hr.
ĂŽi mai mentionam printre martori pe Clement din Roma, care a murit la anul 101, Ignatiu din Antiohia, martirizat la 115, si Policarp din Smirna, care a trait intre 80-166, toti tovarasi si prieteni ai apostolilor. Ei au lasat in scrierile lor 100 de citate sau aluzii la Noul Testament, ceea ce dovedeste ca pe vremea lor Evangheliile erau scrise si raspandite.
Irineu, care a trait la Lyon intre anii 120-200, spune si el ca Matei a scris Evanghelia in limba evreilor, ca Marcu a scris ce a predicat Petru, iar Luca, insotitorul lui Pavel, a scris Evanghelia predicata de acest apostol. „Ioan a scris a patra Evanghelie, in timpul sederii sale la Efes, in Asia“, mai spune Irineu.

Justin Martirul, Tatian, Clement Alexandrinul, Tertulian sau Origene sunt alti martori care, prin ceea ce au scris, dovedesc ca Evangheliile au fost scrise in primul rand de catre acei ale caror nume il poarta.
Conform cartii „Systematic Teology“ a dr. A. H Strong, Evanghelia dupa Matei a fost scrisa intre anii 65-70, Marcu la anul 68, iar Luca la anul 60, intrucat toti omit implinirea proorociei lui Iisus cu privire la Ierusalim. Apoi, Faptele Apostolilor au fost scrise in 63, la doi ani dupa sosirea lui Pavel la Roma. Evanghelia lui Ioan ar fi fost scrisa intre anii 93 si 96 d.Hr.


Celebrele codexuri, confirmate de manuscrise mai vechi
In prezent, in lume, exista aproximativ 5.000 de manuscrise grecesti care cuprind Noul Testament in intregime sau numai partial, nici unul insa dintre ele din primul secol crestin. Iata cateva dintre cele mai celebre: „Codex Sinaiticus“, din secolul al IV-lea; „Codex Alexandrinus“, din secolul al V-lea; „Codex Beze“, tot din secolul al V-lea; „Codex Rossanensis“, din secolul al VI-lea; „Codex Purpureus“, scris in secolul al IV-lea si „Codex Vaticanus“, scris in acelasi secol.
Se pune firesc intrebarea: Sunt aceste manuscrise tarzii conforme cu originalele?

Existenta unor fragmente de manuscrise mai vechi confirma codexurile amintite. Iata numai cateva exemple: „Chester Beaty Biblical Papiri“ consta in 11 codici de papirusuri care contin aproape in intregime Noul Testament si care au fost scrisi intre anii 200-250 d.Hr.; „Fragmente dintr-o Evanghelie necunoscuta“ cuprind cateva papirusuri datate de specialisti la anul 150 d.Hr. Despre acestea „The Times Literary Supliment“ din 25 aprilie 1935 scria:“ Aceste fragmente au fost scrise de cineva care a vazut cele patru Evanghelii dinaintea sa si le cunostea foarte bine“. „Fragmentul Moratorian“, care contine o lista a cartilor Noului Testament pomenind de Luca si Ioan, Apocalipsa lui Petru etc., a fost datat de paleograficieni ca fiind scris pe la anul 130. d.Hr.

Una dintre cele mai recente descoperiri a fost „Papirusul Bodmer II“, anuntat de Biblioteca Bodmer din Geneva in 1956. Acest papirus a fost scris in anul 200 si contine primele 14 capitole din Evanghelia dupa Ioan si parti din celelalte sapte capitole. Tot din anul 200 dateaza si manuscrisul donat recent Vaticanului, despre care am amintit la inceputul materialului.

Veridicitatea manuscriselor, atestata de dovezi anterioare anului 100
Veridicitatea manuscriselor amintite, faptul ca ele sunt conforme cu originalul si ca Biblia este adevarata, este dovedita si de unele aluzii si citate din Noul Testament, in alte scrieri timpurii, unele datand chiar dinainte de anul 100. Iata numai cateva exemple: Intaia Epistola a lui Clement, scrisa la Roma la anul 95 d.Hr., in care da citate din Faptele Apostolilor si din Evanghelii („Aduceti-va aminte de cuvintele Domnului Iisus caci El a zis: «Vai de acel om. Ar fi fost mai bine daca el nu s-ar fi nascut...»)“; Didahia, lucrata in Siria sau Palestina pe la anul 100, un manuscris grecesc descoperit in 1873, Epistola lui Barnaba, scrisa pe la anul 130 etc.
Dumitru Manolache
http://www.gardianul.ro/2007/01/27/important-c33/evangheliile_au_fost_scrise_chiar_de_matei_luca_marcu_si_ioan-s89364.html

marți, ianuarie 23, 2007

"Program de distrugere a religiei crestine in Birmania"

"Program de distrugere a religiei crestine in Birmania"

Regimul militar din Uniunea Myanmar (Uniunea Burma sau Birmania) intentioneaza sa scoata din tara crestinismul, se arata intr-un document secret care ar apartine Ministerului Afacerilor Religioase, relateaza cotidianul britanic The Telegraph.
Intitulat "Program de distrugere a religiei crestine in Birmania" incendiarul memoriu contine, punct cu punct, instructiuni despre cum trebuie scosi crestinii din tara. Textul, care incepe cu fraza "nu ar trebui sa existe nici o casa in care se practica religia crestina", cere ca orice persoana care este surprinsa ca evanghelizeaza sa fie aruncata in inchisoare.

Documentul sfatuieste: "religia crestina e foarte deschisa - identifica si utilizeaza-i slabiciunile". Aceasta descoperire este ultima dintr-o serie de alte informatii conform carora persecutiile religioase au crescut in ritm alarmant: bisericile sunt arse din temelii, crestinii sunt fortati sa se converteasca la religia majoritara - budismul - iar copiilor crestini li se interzice accesul la scoli. Documentul, trimis cotidianului britanic The Sunday Telegraph de catre grupurile care apara Drepturile Omului, a fost se pare emis de catre un grup budist sponsorizat de Stat, cu aprobarea tacita a juntei militare. Regimul a negat ca ar fi creat acest document (care, printre altele, solicita adolescentilor sa nu poarte haine vestice) insa nu a negat sau condamnat continutul acestuia. Ieri, un raport care vorbea despre aceste documente si evenimente trebuia prezentat in Marea Britanie. (M. BICA)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=214715&data=2007-01-24

duminică, ianuarie 14, 2007

Cateva observatii marunte

Cateva observatii marunte(I)

Ar trebui sa fac in continuare bilantul anului literar 2006, dar, sub presiunea evenimentelor din actualitatea arzatoare (ca sa vorbim in limbajul eroilor lui I. L. Caragiale!), las deoparte literatura pentru a putea spune cateva cuvinte despre problemele ce agita, observ, de o buna bucata de vreme lumea romaneasca.
Nu sunt analist politic si nici nu intetionez sa devin. Dl. Sorin Rosca Stanescu a avut amabilitatea de a ma cita printre analistii care colaboreaza la Ziua, ii multumesc, dar nu primesc. Politicul nu este destinul meu si, oricat s-ar supara vechii mei prieteni de la "Romania literara", continui sa cred ca literatura trebuie sa stea departe de politica. Desi, trebuie sa recunosc, acest lucru este aproape imposibil in zilele noastre. Prin literatura inteleg, in cazul de fata, critica literara. Continui de asemenea sa cred ca principiul autonomiei esteticului nu s-a perimat si ca el trebuie sa functioneze fara gres chiar si atunci cand istoria are alte prioritati. Ce-i curios este ca, dupa 1989, au repudiat autonomia esteticului chiar si aceia care ar fi trebuit s-o apere. Ma gandesc la Dna Monica Lovinescu care, in locul conceptului maiorescian pentru care a luptat toata viata tatal sau, criticul E. Lovinescu, propune un concept moral, ("est-etic") menit sa departajeze cartile si oamenii in alt chip decat acela bazat pe ideea resemnarii in fata valorii esteticului. Nu-i, dupa opinia mea, solutia cea mai buna si, ca dovada, ca dupa 1990 lucrurile au devenit foarte confuze.

Voiam, in fapt, sa fac unele mici observatii in legatura cu temele ce vin si revin in presa romaneasca. De pilda, problema icoanelor in scoala. Dupa parerea mea, nu acesta ar trebui sa fie subiectul care sa ne preocupe, acum, in preajma integrarii europene, dar altii gandesc altfel si se arata indignati ca scolerii romani invata intr-o clasa unde, de pe perete, ii supravegheaza chipul simbolic al Sfantului Nicolae sau chipul tragic al Mantuitorului. Un profesor buzoian, ateu convins - dupa cat se pare - protesteaza, cerand scoaterea icoanelor din scoala pentru a elibera astfel spiritul romanesc tanar de fantasme. Mi s-a parut, la inceput, o mica diversiune, asa cum au fost atatea si, probabil, vor mai fi. Am remarcat insa ca, in sprijinul eliminarii simbolurilor religioase din scoli, sunt aduse si argumente care ma intriga prin irationalitatea lor. Ma voi referi la unul singur. Am citit, de pilda, cu catva timp in urma, demonstratia pe care o face Dna Zoe Petre, istoric reputat, intr-un articol din Ziua in favoarea scoaterii icoanelor din scoli. Parerea ei este ca aceia care sustin icoanele nu reprezinta in lumea de azi decat "un rezidu comunist" (citat din memorie). De ce? Cum? Pe ce baza? Argumentul mi se pare straniu pentru ca, daca nu ma insel, comunismul n-a agreat niciodata biserica si nici simbolurile religioase. Dovada ca, timp de 50 de ani, cuvantul "biserica" a fost eliminat de cenzura din cartile noastre si, daca voiai sa vorbesti de Dumnezeu, nu puteai decat prin aluzii sofisticate. Si atunci? Atunci cred ca o societate care timp de o jumatate de secol n-a putut sa-si practice religia decat pe furis are dreptul sa puna intr-o scoala un simbol al religiei in care crede. Ideea ca mistificam spiritul tanar este absurda. Religia reprezinta si o morala comuna. Vorbind de religia dominanta in Europa (crestinismul) este cazul sa ne amintim ca ea a format, in buna parte, ceea ce numim spiritul european... Asadar: argumentul legat de "rezidurile comunismului" este, in cazul de fata, complet suprarealist. Sunt, nu mai incape vorba, de partea celor care cred ca religia trebuie predata in scoala inteligent, cu masura, cu respect fata de valorile umanismului european.

Eugen SIMION - Jurnal public
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=213718&data=2007-01-06


Cateva observatii marunte (II)

Am scris in articolul anterior despre simbolurile religioase care, prezente in scoala, nu au cum sa mistifice spiritul elevilor nostri lasati, altminteri, in ceea ce priveste educatia, mai degraba in seama strazii si a televiziunii.
Am urmarit intre timp o emisiune pe TVR1 despre aceeasi tema. M-a ingrozit nivelul moral si intelectual al dezbaterii. Prezenta unor intelectuali autentici, ca Dan Puric, n-a putut schimba prea mult stilul si calitatea, absolut execrabila, a discutiei. N-a lipsit nici protagonistul acestui lamentabil scandal, celebrul, de acum, Moise din Buzau. Furios, limbut, incoerent si cu argumente "de coma", cum spun in jargonul specific elevii pe care el ii apara de ispita crestinismului ortodox. Intrebat de ce este impotriva prezentei icoanelor in scoala si a predarii religiei, dl Moise, filosof privat ateu din Buzau, si-a motivat refuzul sau vehement zicand ca religia, in genere, violenteaza, mistifica constiinta elevilor "atei, agnostici". Ascultandu-l, m-am intrebat daca la 7 ani sau 11-12 ani elevii au avut timp sa devina atei si agnostici si, in genere, daca la aceasta varsta frageda scolerii nostri stiu ce inseamna agnosticism. Este limpede ca dl. Moise din Buzau bate campii fara gratie, vorbeste ca la o sedinta de demascare la U.T.C. si ameninta ca un tanar activist rural suparat ca ceva nu merge bine in parohia de care raspunde. Dl. Moise ne anunta, apoi, ca nu accepta crestinismul ortodox pentru ca discrimineaza femeile: nu le lasa sa intre in altar... Va da in judecata, in consecinta, nu stiu ce organism guvernamental pentru ca nu a luat in seama reclamatia sa privind aceasta veche, teribila, inacceptabila discriminare... N-ar fi de mirare sa citim prin gazete in zilele urmatoare ca filosoful din Buzau, suparat pe ortodoxia romaneasca, s-a adresat deja Tribunalului european de la Strasbourg... In sprijinul cruciadei lui anti-crestine a sarit Dna Renate Weber, sefa comisiei care cerceteaza in aceasta tara lasata de izbeliste legile discriminatorii... Peisaj oniric. Actori pe masura. Ascultandu-i, iti vine sa repeti intrebarea retorica a lui I.L. Caragiale: "Tara-i asta, mai Costache?" ...

Aud mereu, de cativa ani, ca revolutia de la 1989 a fost furata, a fost confiscata, deturnata, mistificata etc. Nu stiu cat de adevarata este aceasta propozitie, dar ce observ este ca unii au facut si fac inca o frumoasa cariera politica in umbra ei. Ca si cu ideea anticomunismului, adusa in fata ori de cate ori trebuie reprimata o opinie sau un individ. In domeniul literaturii, cel putin, acest argument face ravagii. Vrei sa discreditezi un adversar care a spus ceva de rau despre cartea ta? In primul interviu pe care il acorzi unui ziar il treci in randul nomenclaturistilor. Este cineva de parere ca Rebreanu si Preda trebuie sa fie selectati printre scriitorii canonici? Apare numaidecat dl. Cartarescu si scrie in Jurnalul National ca in spatele acestei optiuni se afla o conspiratie si, ca toate conspiratiile, firele ei sunt adanci si pacatoase... Aperi valorile spirituale nationale si esti de parere ca, totusi, literatura romana dupa cel de al doilea razboi nu-i o Siberie a spiritului, atat iti trebuie! - primesti numaidecat ce meriti: reprezinti generatia "expirata", aceea care apara ideologia sistemului totalitar! Pana in decembrie 1989, baietii acestia buni de gura si foarte disponibili nu scoteau o silaba macar. Faceau contestatie, cum zice Augustin Buzura, pe sub mesele de la Casa Scriitorilor. Acum, sub umbrela anticomunismului, papa tot si injura tot (de la Eminescu la ideea de spiritualitate nationala). Ma intreb daca anticomunismul poate justifica orice imoralitate, orice aberatie, orice prostie, orice agresiune mitocaneasca impotriva valorilor umanismului europene din care fac parte, cum se stie, si valorile crestinismului.

Eugen SIMION
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=214116&data=2007-01-13

sâmbătă, ianuarie 06, 2007

Cateva cuvinte in favoarea Legii Cultelor

Cateva cuvinte in favoarea Legii Cultelor

O adevarata furie a cuprins intreaga presa romaneasca: toata lumea infiereaza articolul 13 aliniatul 2 din proaspat promulgata la Cotroceni Lege a Cultelor.

Ziaristii au fost iritati de urmatoarele cuvinte: "sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase". Nu imi amintesc de vreo efervescenta de o amploare cel putin comparabila in urma cu un an, cand Cristian Tudor Popescu proclama in direct interdictia de publicare a caricaturilor profetului Mahomed, aparute initial in Danemarca. La acea data presa romaneasca se grabea sa-si suprime libertatea de exprimare si nu s-au auzit de nicaieri proteste in numele libertatii de constiinta.

In paralel cu strigatele ne-necesare pentru libertatea de exprimare s-a declansat si o campanie de dezinformare - defaimare (nu ca ar fi prima de acest gen impotriva Romaniei). O agentie de stiri internautica (www.bosnewslife.com) lasa sa se inteleaga ca grupurile religioase, inclusiv Uniunea Baptista din Romania, vor fi in curand interzise, pentru ca nu ating pragul necesar de membri. Minciuna cat casa: in Romania cei 129.937 de credinciosi baptisti dispun de 1523 de biserici, slujite de 373 de pastori. Sunt sigur ca vor mai urma astfel de minciuni si dezinformari. Nu sunt foarte sigur ca presa din Romania se va repezi sa le verifice pe toate.

Apoi majoritatea presei din Romania s-a speriat la unison de reactia Institutului pentru Religie si Politici Publice din Washington: "vaaai! ne-au condamnat Legea Cultelor!" Nimeni nu s-a grabit se verifice cine este respectivul institut. Am fi aflat astfel ca Institutul pentru Religie si Politici Publice din Washington este acuzat de un scientolog renegat, Gerry Armstrong, ca sustine in actiunile sale secta scientologilor, o mancarica nediferentiata de meditatie transcendentala si science-fiction. Care secta este interzisa in Germania, Belgia si Franta - tari cat se poate de membre ale Uniunii Europene, NATO etc - cu alte cuvinte, cat se poate de frecventabile. Ma intreb daca nu cumva ne paste si o condamnare internationala pe motiv ca productia de scientologi la hectar din Romania lasa foarte mult de dorit. Pana una alta, Legea Cultelor a fost discutata timp de peste doi ani de zile si a beneficiat de expertiza Comisiei de la Venetia, Consortiului european stat-biserica si a Comitetului Helsinki. Mai lipseste sa ne condamne samanii din Novaia Zemlea.

Revenind la temerile artistilor care tremura de frica articolului 13 din Legea Cultelor - un comunicat de la Cotroceni incearca sa-i linisteasca prin vocea consilierului Cazaban: "Oamenii vor fi liberi in continuare sa discute orice idee si credinta religioasa. Mai mult, acest articol nu prevede nicio pedeapsa, ci doar respectul pe care il avem fata de simbolurile religioase". Pana la urma despre asta este vorba, despre respectul reciproc. Nu vad de ce o pentagrama mazgalita pe zidul unei biserici nu ar primi aceeasi pedeapsa ca si o svastica afisata pe peretele unei sinagogi. Cu siguranta Alina Mungiu Pippidi nu va fi tarata pe strazile Iesilor, despletita si intr-o camasa de canepa pentru a fi parpalita la foc de candela din cauza piesei de teatru "Evanghelistii" - asa cum lasa sa se inteleaga aparatorii libertatii de constiinta. Piesa de teatru amintita nu este mai mult decat o obraznicie de tip publicitar, pe modelul Gunter Grass, care temandu-se ca nu i se va vinde foarte bine volumul si-a "amintit" ca a luptat intr-o divizie SS. Iar Basescu a umblat prea mult prin porturile lumii pentru a deveni un ayatollah Khomeini al Romaniei, asa cum a fost acuzat de curand.


George DAMIAN
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=213717&data=2007-01-06