Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

marți, octombrie 10, 2006

"Minunea" unui fachir si rugaciunea lui Iisus

"Minunea" unui fachir si rugaciunea lui Iisus
arhimandrit Nikolai Drobiazghin

Autorul acestei m�rturii, ucis prin moarte martiric� în timpul regimului comunist, pe atunci proasp�t instaurat în Rusia, s-a bucurat de o carier� plin� de succes în calitate de ofiţer în flota imperial� rus�, fiind în acelaşi timp un pasionat al practicilor oculte şi editor al jurnalului de ocultism Rebus.
Salvat dintr-un tragic accident naval printr-o minune a Sfântului Serafim de Sarov, el a întreprins un pelerinaj la Sarov, în urma c�ruia a renunţat la cariera sa militar� şi la practicile sale oculte şi a devenit monah. Dup� ce a fost hirotonit preot, a plecat ca misionar în China, India şi Tibet, slujind la capelele diferitelor ambasade, birouri consulare şi legaţii şi ca stareţ al mai multor mân�stiri.
Dup� 1914 s-a retras la Marea Lavr� a Peşterilor Kievene (Pecerska), unde sf�tuia îndelung pe mulţi tineri care îl c�utau, cerându-i l�muriri despre ocultism şi practicile oculte, şi despre influenţa lor asupra evenimentelor pe atunci în plin� desf�şurare în Rusia. În toamna anului 1924, la o lun� dup� ce primise vizita unui anume Tuholx, autor al c�rţii intitulate Magia Neagr�, el a fost asasinat în chilia sa de “persoane necunoscute” dar în mod clar nu f�r� ştirea bolşevicilor. Stiletul cu care fusese înjunghiat avea un mâner cu semnificaţii oculte.

Incidentul descris în povestirea ce urmeaz� şi care dezv�luie natura unuia dintre “darurile” mediumistice întâlnite frecvent în religiile orientale, a avut loc cu puţin înainte de anul 1900 şi a fost consemnat în scris în jurul anului 1922 de Dr. A. P. Timofievich stabilit ulterior la Mân�stirea Noul Diveevo (Nov-Diveyevo, N.Y.)
* * *
ÎN ACEA MINUNATĂ dimineaţ� tropical�, vasul nostru t�ia valurile Oceanului Indian în direcţia Insulei Ceylon. Pasagerii, în cea mai mare parte englezi care mergeau la posturile sau afacerile lor din colonia indian�, erau vioi şi ner�bd�tori s� vad� p�mântul de vis pe care îl aveau în faţ�, insula misterioas� ale c�rei basme minunate le încântaser� copil�ria. Înc� nu se vedea insula, când vasul era deja înv�luit de mireasma grea şi îmb�t�toare adus� de briz�, a arborilor aromaţi de la ţ�rm.
La un moment dat un nor albastru cuprinse orizontul, m�rindu-se din ce în ce mai mult pe m�sur� ce vasul se apropia. Deja începeau s� se vad� cl�dirile de la ţ�rm îngropate în verdeaţa palmierilor maiestuoşi şi se vedea şi mulţimea multicolor� care aştepta sosirea vasului.
Pasagerii, care deja se împrieteniser� în timpul c�l�toriei, duceau conversaţii animate admirând peisajul insulei de poveste care se desf�şura în fala ochilor lor. Vaporul se leg�na încet, preg�tindu-se s� ancoreze în portul oraşului Colombo.
Aici vasul se oprea s� încarce c�rbune, aşa încât pasagerii aveau timp suficient s� ias� la ţ�rm. Ziua era atât de canicular�, încât mulţi se hot�râser� s� nu ias� din cabin� pân� seara, când fierbinţeala zilei avea s� fie înlocuit� cu o r�coare pl�cut�. Aşa încât, spre sear�, un grup de opt persoane, c�rora m-am al�turat şi eu, ghidaţi de colonelul Elliot, care mai fusese la Colombo şi cunoştea bine oraşul şi împrejurimile, a pornit la explorarea frumuseţilor insulei.
Colonelul chiar a f�cut o propunere foarte ispititoare: “Doamnelor şi domnilor, ce-aţi spune de o vizit� la câteva mile în afara oraşului spre a-i vedea şi noi pe vestiţii fachiri magicieni de prin p�rţile locului? Poate vom avea posibilitatea unor experienţe interesante!” Toţi au acceptat cu entuziasm propunerea colonelului.
Pe când str�zile zgomotoase ale oraşului r�maser� mult în urma noastr�, seara se l�sase deja de-a binelea iar drumul nostru şerpuitor prin jungla minunat� era luminat de milioane de licurici. La un moment dat drumul s-a l�rgit brusc şi ne-am aflat deodat� în interiorul unui luminiş înconjurat de jungl�. La marginea lui se afla un copac înalt sub care se vedea o colib� şi un om subţire, b�trân, cu turban pe cap, ce şedea turceşte şi privea fix la un foc mic ce ardea în faţa lui.
În pofida sosirii noastre zgomotoase, b�trânul nu s-a clintit din nemişcarea sa şi nu ne-a acordat nici cea mai mic� atenţie. De undeva a ap�rut un tân�r care s-a îndreptat c�tre colonel şi l-a întrebat încet ceva. Imediat dup� aceea a adus câteva scaune pe care grupul nostru s-a aşezat în semicerc nu prea departe de foc. Am simţit în jurul nostru un miros de fum pl�cut parfumat. B�trânul era în aceeaşi poziţie, neobservând pe nimeni şi nimic, din câte puteam s� ne d�m noi seama. P�trarul de lun� care r�s�rise mai împr�ştia întrucâtva întunericul nopţii şi în lumina aceea fantomatic� toate contururile c�p�tau un aer ireal. Toţi au t�cut f�r� s� vrea, aşteptând s� vad� ce o s� se întâmple.
Miss Mary a şoptit la un moment dat cu însufleţire: “Priviţi acolo sus, pe copac!”. Ne-am uitat cu toţii într-acolo. Şi într-adev�r, vârful coroanei copacului sub care st�tea fachirul parc� se topea în lumina moale a lunii şi copacul pur şi simplu disp�rea treptat de sub ochii noştri, şters parc� de o mân� nev�zut�, pân� când nu a mai r�mas nici o urm� de copac şi în faţa noastr� a ap�rut marea. Îi vedeam valurile rostogolindu-se unele dup� altele şi rândurile de spum� alb�; pe cerul, devenit deodat� albastru, pluteau nori uşori. Eram uluiţi.
Apoi la orizont a ap�rut un vapor alb. Din cele dou� hornuri ale sale ieşea un fum gros. Se apropia cu repeziciune de noi, t�ind valurile. Spre uluirea noastr� am v�zut c� este propriul nostru vas, cel cu care sosiser�m la Colombo! Un murmur a trecut printre noi, când am citit la pupa chiar numele vasului nostru, “Luiza”, cu litere mari, aurii. Dar lucrul cel mai uluitor a fost c� pe vapor ne vedeam chiar pe noi înşine! V� reamintesc c� la acea or� nu se pomenea de cinematografie, şi asemenea efecte nu erau de conceput.
Deci fiecare dintre noi se vedea pe el însuşi pe punte, printre oamenii care râdeau şi conversau unul cu cel�lalt. Dar lucrul cel mai uluitor era c� ne vedeam nu numai pe noi, ci pân� şi cele mai mici detalii de pe punte, ca şi când ne-am fi aflat într-un elicopter ceea ce hot�rât c� nu era în realitate. Eu de exemplu m-am v�zut pe mine printre pasageri, pe marinari lucrând la cap�tul cel�lalt al vasului, pe c�pitan în cabina sa şi pân� şi pe maimuţica Nelly, favorita tuturor, mâncând banane pe catargul mare. Toat� lumea comenta în şoapt� şi era emoţionat� la culme de ceea ce vedea.
Eu aproape c� uitasem cu totul de mine, de faptul c� eram la urma urmei un preot monah ortodox şi c� n-ar prea fi fost locul meu acolo, într-o aşa situaţie. Vraja era atât de puternic�, încât inima şi mintea mea erau ca paralizate. Pulsul mi s-a accelerat deodat�, ca în faţa unei primejdii, şi m-a cuprins o spaim� de moarte.
Am început s�-mi mişc buzele şi s� rostesc: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-m� pe mine p�c�tosul!”. M-am simţit deodat� uşurat. Parc� s-ar fi desf�cut şi ar fi c�zut de pe mine nişte lanţuri grele, invizibile. Rug�ciunea mea a devenit mai concentrat� şi odat� cu ea sufletul meu s-a liniştit. Priveam în continuare copacul, când, deodat�, tabloul m�rii disp�ru, suflat parc� de vânt. Nu se mai vedea decât copacul sc�ldat de lumina lunii, fachirul şezând t�cut lâng� foc şi însoţitorii mei, care continuau s� priveasc� marea, ce pentru ei înc� nu disp�ruse. Dar la un moment dat fachirul însuşi p�ţi ceva: se r�sturn� într-o parte şi tân�rul, alarmat, alerg� s�-l ridice. Spectacolul se întrerupse brusc.
Adânc mişcaţi de ceea ce v�zuser�, spectatorii se ridicar�, împ�rt�şindu-şi cu însufleţire impresiile şi neînţelegând de ce totul se terminase atât de brusc şi de neaşteptat. Tân�rul a explicat c� din cauza epuiz�rii fizice a fachirului, care acum şedea ca şi mai înainte, cu privirea îndreptat� în jos şi neacordând nici o atenţie celor prezenţi.
Dup� ce l-am r�spl�tit cu generozitate prin intermediul tân�rului, mulţumindu-i pentru c� ne d�duse ocazia acestui uluitor spectacol, şi când deja ne porniser�m cu toţii s� plec�m, mi-am întors f�r� s� vreau capul pentru a-mi imprima mai bine întregul tablou. Atunci am întâlnit privirea plin� de ur� a fachirului. Nu a durat decât o secund�, pentru c� imediat şi-a întors capul în poziţia obişnuit�; dar acea privire de o secund�, mi-a fost de-ajuns pentru a înţelege odat� pentru totdeauna a cui fusese puterea care produsese acel “miracol”.
(Text în lb. rus� în Ortodox Life 1956, no. 1; versiunea romana - cf. cartii “Ortodoxia si religia viitorului” de Serafim Rose, Editura Egumenita, Galati 2004)

joi, octombrie 05, 2006

CLONAREA ESTE “COPILUL” DARWINISMULUI

CLONAREA ESTE “COPILUL” DARWINISMULUI

Clonarea, ca şi alte tehnici moderne “dedicate” umanismului, îşi are r�d�cinile în teoriile materialiste ale evoluţiei vieţii pe p�mânt. Tr�ind într-o lume a nedrept�ţilor, asuprit de stat, de nobili şi de Biseric�, omul încearc� s� demitizeze societatea apusean� şi s� se elibereze de constrângerile impuse de aceasta. Astfel, el revoluţioneaz� arta şi ştiinţele exacte, d� naştere ideilor umaniste ce-i vor da rolul de centru al universului

Cum a ajuns omul s� fie propriul lui dumnezeu? Societatea uman� a cunoscut o involuţie spiritual�, ca urmare a implic�rii Bisericii Apusene ca instituţie în politica imperial�. Marcat� de marea schism� din 1054, lumea occidental� se zbate între problemele economice ale statului feudal şi interesele politice ale Bisericii. Tr�ind într-o lume a nedrept�ţilor, asuprit de stat, de nobili şi chiar de clerici, omul de rând şi-a c�utat un refugiu în credinţ�. Dar Biserica Apusean� a Evului Mediu propov�duia credinţa într-un Dumnezeu crud şi nemilos, nedrept�ţind şi ea, la rândul ei, oile sale.

În acest context, omenirea încearc� s� se “scuture” de jugul Bisericii Catolice, epoc� marcat� de apariţia unor curente ideologice ce ofereau omului rolul de centru al universului. În încercarea sa de a demitiza societatea apusean� şi de a se elibera de constrângerile impuse de aceasta, omul Evului Mediu revoluţioneaz� arta şi ştiinţele exacte, d� naştere ideilor umaniste ce-l vor plasa în vârful unei piramide a evoluţiei P�mântului, ce a avut loc f�r� vreo intervenţie exterioar�.


Astfel, în 1859, Charles Darwin emite teoria sa materialist� a evoluţiei lumii vii, generând un nou curent de gândire ce va primi numele de darwinism. De la simplu la complex, de la dezordine la ordine, de la neviu la viu. Conform lui Darwin, viaţa a evoluat din materie moart�, din haos, existând un lanţ evolutiv al c�rui apogeu este omul, el având un str�moş neuman - maimuţa.

Teoria lui Darwin va revoluţiona ştiinţele naturii, ea fiind în permanenţ� generatoare de dezbateri. Ştiinţele naturale se reorganizeaz� în jurul conceptului de evoluţie, în locul celui de creaţie, Dumnezeu fiind împins tot mai departe atât în timp cât şi în spaţiu. Celelalte ştiinţe vin în întâmpinarea darwinismului, oferindu-i credibilitate şi girându-l.

În secolul XX, darwinismului îi va lua locul neo-darwinismul şi, mai târziu, evoluţionismul, curente moderne ce utilizeaz� ca argumente ultimele descoperiri ale contemporaneit�ţii. Ele preiau ideile darwiniste, c�rora le aduc aşa-zise îmbun�t�ţiri, îngustând practic aria de percepere a evoluţiei, datorit� specializ�rii lor. Cu toate acestea, toate teoriile materialiste emise pân� în prezent cu privire la originea p�mântului şi a omului nu sunt argumentate riguros din punct de vedere ştiinţific.

În opoziţie cu darwinismul şi susţin�torii s�i contemporani se afl� creaţionismul, care afirm� crearea lumii şi a omului de c�tre Dumnezeu, cu trup şi suflet pe deplin umane din momentul procre�rii. Creaţionismul izvor�şte din cartea Facerii din Sfânta Scriptur�, el înf�ţişând dogma Bisericii referitoare la creaţie.

Ştiinţa r�mâne un instrument care poate servi la fel de bine intereselor antagoniste. În cazul de faţ�, atât darwinismul şi teoriile moderne ale evoluţiei cât şi creaţionismul pot fi la fel de bine argumentate ştiinţific şi, de asemenea, nu pot fi negate sau comb�tute cu rigurozitate. Astfel, rezultatele şi interpret�rile diferitelor fenomene ştiinţifice depind, în fapt, de credinţ�.

Ast�zi, în ciuda faptului c� aproape o treime din populaţia globului este creştin�, teoria evoluţionist� şi-a g�sit foarte mulţi adepţi, acceptarea ei conducând treptat la o negare inconştient� a lui Dumnezeu. Ap�rut în epoca industrial�, ca o reacţie la corupţia şi proasta p�storire a Bisericii Catolice, darwinismul a condus, de-a lungul a o sut� de ani, la pierderea credinţei. Ulterior, datorit� mediatiz�rii perseverente, deşi nesusţinut� ştiinţific, teoria evoluţionist� va da naştere unor curente noi, extrem de periculoase prin aceea c� dau senzaţia din ce în ce mai puternic� omului c� este propriul lui dumnezeu.

Darwinismul şi teoriile evoluţioniste au fost rezultatul unei epoci întregi de îndep�rtare de Dumnezeu, de revolt� a omului faţ� de Biseric�. Ast�zi, renaşterea umanit�ţii are consecinţe neb�nuite, ale c�ror roade încep s� se întrez�reasc�.

Aşa s-au “n�scut” fertilizarea in vitro, prin care omul şi-a f�cut singur dreptate acolo unde Dumnezeu l-a “nedrept�ţit”, ca şi la începuturi (renaşterea este “fructul” drept�ţii umane), eutanasia – încununare a umanismului, omul putând alege sinuciderea ca fiind cea mai demn� cale spre moarte, criogenia şi multe altele. Îns�, “copilul” preferat al darwinismului este clonarea, ea permiţând omenirii s� cread� c� poate pl�smui viaţ�, fapt care nu s-a l�sat îndelung aşteptat.

Pornind de la ideea c� omul nu a fost creat de Dumnezeu, ci el este produsul unei evoluţii încete din materie moart� pân� la des�vârşirea uman�, scopul oamenilor de ştiinţ� de ast�zi este de a concretiza cum a avut loc o astfel de evoluţie. Încerc�ri repetate de reproducere a condiţiilor de viaţ� existente la începutul evoluţiei vieţii pe p�mânt s-au soldat cu eşecuri. Aflându-se în imposibilitatea de a demonstra practic veridicitatea teoriei evoluţioniste, oamenii de ştiinţ� au încercat, în schimb, s� recreeze omul prin clonare.

Cu toate acestea, din punct de vedere ştiinţific clonarea uman� este inexistent�, fiind imposibil de realizat. Din nou, mediatizat� cu perseverenţ�, şi la fel de nesusţinut� ştiinţific ca şi darwinismul şi teoriile evoluţioniste, clonarea reuşeşte s� fac� “victime” în societatea uman�. Ap�rut în urm� cu aproape jum�tate de mileniu, umanismul a învins, pas cu pas, ca doctrin�. Minciuna umanismului modern – situarea omului în centrul universului – este aceeaşi minciun� cu care vr�jmaşul i-a înşelat pe Adam şi Eva în rai: “veţi fi ca Dumnezeu”.

Ieri darwinismul, ast�zi clonarea – acestea sunt capcanele umanismului, prin care omul, în ciuda p�rerilor sale înalte despre sine, se înjoseşte. Prin acceptarea evoluţionismului, omul s-a limitat pe sine însuşi la o perspectiv� materialist�, acceptând doar ceea ce recepţioneaz� cu cele 5 simţuri. Mai mult decât atât, el s-a mutilat sufleteşte prin acreditarea ideii c� este urmaşul maimuţelor, el însuşi un animal.

Iar dac� viaţa a ap�rut din nefiinţ�, printr-un proces întâmpl�tor, înseamn� c� şi omul o poate face.

http://ro.altermedia.info/cultura-vietii/clonarea-un-pas-inainte-in-negarea-lui-dumnezeu-iv_5209.html#more-5209