marți, octombrie 10, 2006

"Minunea" unui fachir si rugaciunea lui Iisus

"Minunea" unui fachir si rugaciunea lui Iisus
arhimandrit Nikolai Drobiazghin

Autorul acestei m�rturii, ucis prin moarte martiric� în timpul regimului comunist, pe atunci proasp�t instaurat în Rusia, s-a bucurat de o carier� plin� de succes în calitate de ofiţer în flota imperial� rus�, fiind în acelaşi timp un pasionat al practicilor oculte şi editor al jurnalului de ocultism Rebus.
Salvat dintr-un tragic accident naval printr-o minune a Sfântului Serafim de Sarov, el a întreprins un pelerinaj la Sarov, în urma c�ruia a renunţat la cariera sa militar� şi la practicile sale oculte şi a devenit monah. Dup� ce a fost hirotonit preot, a plecat ca misionar în China, India şi Tibet, slujind la capelele diferitelor ambasade, birouri consulare şi legaţii şi ca stareţ al mai multor mân�stiri.
Dup� 1914 s-a retras la Marea Lavr� a Peşterilor Kievene (Pecerska), unde sf�tuia îndelung pe mulţi tineri care îl c�utau, cerându-i l�muriri despre ocultism şi practicile oculte, şi despre influenţa lor asupra evenimentelor pe atunci în plin� desf�şurare în Rusia. În toamna anului 1924, la o lun� dup� ce primise vizita unui anume Tuholx, autor al c�rţii intitulate Magia Neagr�, el a fost asasinat în chilia sa de “persoane necunoscute” dar în mod clar nu f�r� ştirea bolşevicilor. Stiletul cu care fusese înjunghiat avea un mâner cu semnificaţii oculte.

Incidentul descris în povestirea ce urmeaz� şi care dezv�luie natura unuia dintre “darurile” mediumistice întâlnite frecvent în religiile orientale, a avut loc cu puţin înainte de anul 1900 şi a fost consemnat în scris în jurul anului 1922 de Dr. A. P. Timofievich stabilit ulterior la Mân�stirea Noul Diveevo (Nov-Diveyevo, N.Y.)
* * *
ÎN ACEA MINUNATĂ dimineaţ� tropical�, vasul nostru t�ia valurile Oceanului Indian în direcţia Insulei Ceylon. Pasagerii, în cea mai mare parte englezi care mergeau la posturile sau afacerile lor din colonia indian�, erau vioi şi ner�bd�tori s� vad� p�mântul de vis pe care îl aveau în faţ�, insula misterioas� ale c�rei basme minunate le încântaser� copil�ria. Înc� nu se vedea insula, când vasul era deja înv�luit de mireasma grea şi îmb�t�toare adus� de briz�, a arborilor aromaţi de la ţ�rm.
La un moment dat un nor albastru cuprinse orizontul, m�rindu-se din ce în ce mai mult pe m�sur� ce vasul se apropia. Deja începeau s� se vad� cl�dirile de la ţ�rm îngropate în verdeaţa palmierilor maiestuoşi şi se vedea şi mulţimea multicolor� care aştepta sosirea vasului.
Pasagerii, care deja se împrieteniser� în timpul c�l�toriei, duceau conversaţii animate admirând peisajul insulei de poveste care se desf�şura în fala ochilor lor. Vaporul se leg�na încet, preg�tindu-se s� ancoreze în portul oraşului Colombo.
Aici vasul se oprea s� încarce c�rbune, aşa încât pasagerii aveau timp suficient s� ias� la ţ�rm. Ziua era atât de canicular�, încât mulţi se hot�râser� s� nu ias� din cabin� pân� seara, când fierbinţeala zilei avea s� fie înlocuit� cu o r�coare pl�cut�. Aşa încât, spre sear�, un grup de opt persoane, c�rora m-am al�turat şi eu, ghidaţi de colonelul Elliot, care mai fusese la Colombo şi cunoştea bine oraşul şi împrejurimile, a pornit la explorarea frumuseţilor insulei.
Colonelul chiar a f�cut o propunere foarte ispititoare: “Doamnelor şi domnilor, ce-aţi spune de o vizit� la câteva mile în afara oraşului spre a-i vedea şi noi pe vestiţii fachiri magicieni de prin p�rţile locului? Poate vom avea posibilitatea unor experienţe interesante!” Toţi au acceptat cu entuziasm propunerea colonelului.
Pe când str�zile zgomotoase ale oraşului r�maser� mult în urma noastr�, seara se l�sase deja de-a binelea iar drumul nostru şerpuitor prin jungla minunat� era luminat de milioane de licurici. La un moment dat drumul s-a l�rgit brusc şi ne-am aflat deodat� în interiorul unui luminiş înconjurat de jungl�. La marginea lui se afla un copac înalt sub care se vedea o colib� şi un om subţire, b�trân, cu turban pe cap, ce şedea turceşte şi privea fix la un foc mic ce ardea în faţa lui.
În pofida sosirii noastre zgomotoase, b�trânul nu s-a clintit din nemişcarea sa şi nu ne-a acordat nici cea mai mic� atenţie. De undeva a ap�rut un tân�r care s-a îndreptat c�tre colonel şi l-a întrebat încet ceva. Imediat dup� aceea a adus câteva scaune pe care grupul nostru s-a aşezat în semicerc nu prea departe de foc. Am simţit în jurul nostru un miros de fum pl�cut parfumat. B�trânul era în aceeaşi poziţie, neobservând pe nimeni şi nimic, din câte puteam s� ne d�m noi seama. P�trarul de lun� care r�s�rise mai împr�ştia întrucâtva întunericul nopţii şi în lumina aceea fantomatic� toate contururile c�p�tau un aer ireal. Toţi au t�cut f�r� s� vrea, aşteptând s� vad� ce o s� se întâmple.
Miss Mary a şoptit la un moment dat cu însufleţire: “Priviţi acolo sus, pe copac!”. Ne-am uitat cu toţii într-acolo. Şi într-adev�r, vârful coroanei copacului sub care st�tea fachirul parc� se topea în lumina moale a lunii şi copacul pur şi simplu disp�rea treptat de sub ochii noştri, şters parc� de o mân� nev�zut�, pân� când nu a mai r�mas nici o urm� de copac şi în faţa noastr� a ap�rut marea. Îi vedeam valurile rostogolindu-se unele dup� altele şi rândurile de spum� alb�; pe cerul, devenit deodat� albastru, pluteau nori uşori. Eram uluiţi.
Apoi la orizont a ap�rut un vapor alb. Din cele dou� hornuri ale sale ieşea un fum gros. Se apropia cu repeziciune de noi, t�ind valurile. Spre uluirea noastr� am v�zut c� este propriul nostru vas, cel cu care sosiser�m la Colombo! Un murmur a trecut printre noi, când am citit la pupa chiar numele vasului nostru, “Luiza”, cu litere mari, aurii. Dar lucrul cel mai uluitor a fost c� pe vapor ne vedeam chiar pe noi înşine! V� reamintesc c� la acea or� nu se pomenea de cinematografie, şi asemenea efecte nu erau de conceput.
Deci fiecare dintre noi se vedea pe el însuşi pe punte, printre oamenii care râdeau şi conversau unul cu cel�lalt. Dar lucrul cel mai uluitor era c� ne vedeam nu numai pe noi, ci pân� şi cele mai mici detalii de pe punte, ca şi când ne-am fi aflat într-un elicopter ceea ce hot�rât c� nu era în realitate. Eu de exemplu m-am v�zut pe mine printre pasageri, pe marinari lucrând la cap�tul cel�lalt al vasului, pe c�pitan în cabina sa şi pân� şi pe maimuţica Nelly, favorita tuturor, mâncând banane pe catargul mare. Toat� lumea comenta în şoapt� şi era emoţionat� la culme de ceea ce vedea.
Eu aproape c� uitasem cu totul de mine, de faptul c� eram la urma urmei un preot monah ortodox şi c� n-ar prea fi fost locul meu acolo, într-o aşa situaţie. Vraja era atât de puternic�, încât inima şi mintea mea erau ca paralizate. Pulsul mi s-a accelerat deodat�, ca în faţa unei primejdii, şi m-a cuprins o spaim� de moarte.
Am început s�-mi mişc buzele şi s� rostesc: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-m� pe mine p�c�tosul!”. M-am simţit deodat� uşurat. Parc� s-ar fi desf�cut şi ar fi c�zut de pe mine nişte lanţuri grele, invizibile. Rug�ciunea mea a devenit mai concentrat� şi odat� cu ea sufletul meu s-a liniştit. Priveam în continuare copacul, când, deodat�, tabloul m�rii disp�ru, suflat parc� de vânt. Nu se mai vedea decât copacul sc�ldat de lumina lunii, fachirul şezând t�cut lâng� foc şi însoţitorii mei, care continuau s� priveasc� marea, ce pentru ei înc� nu disp�ruse. Dar la un moment dat fachirul însuşi p�ţi ceva: se r�sturn� într-o parte şi tân�rul, alarmat, alerg� s�-l ridice. Spectacolul se întrerupse brusc.
Adânc mişcaţi de ceea ce v�zuser�, spectatorii se ridicar�, împ�rt�şindu-şi cu însufleţire impresiile şi neînţelegând de ce totul se terminase atât de brusc şi de neaşteptat. Tân�rul a explicat c� din cauza epuiz�rii fizice a fachirului, care acum şedea ca şi mai înainte, cu privirea îndreptat� în jos şi neacordând nici o atenţie celor prezenţi.
Dup� ce l-am r�spl�tit cu generozitate prin intermediul tân�rului, mulţumindu-i pentru c� ne d�duse ocazia acestui uluitor spectacol, şi când deja ne porniser�m cu toţii s� plec�m, mi-am întors f�r� s� vreau capul pentru a-mi imprima mai bine întregul tablou. Atunci am întâlnit privirea plin� de ur� a fachirului. Nu a durat decât o secund�, pentru c� imediat şi-a întors capul în poziţia obişnuit�; dar acea privire de o secund�, mi-a fost de-ajuns pentru a înţelege odat� pentru totdeauna a cui fusese puterea care produsese acel “miracol”.
(Text în lb. rus� în Ortodox Life 1956, no. 1; versiunea romana - cf. cartii “Ortodoxia si religia viitorului” de Serafim Rose, Editura Egumenita, Galati 2004)

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

<< Home