Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

marți, ianuarie 24, 2012

PSALTIREA CA O CARTE A TREBUINTELOR, potrivit practicii Sf. Arsenie Capadocianul, asa cum ne este înmânatã de Cuviosul Paisie Aghioritul.

Rostul Psaltirii în viata credinciosului

PSALTIREA CA O CARTE A TREBUINTELOR, potrivit practicii Sf. Arsenie Capadocianul, asa cum ne este înmânatã de Cuviosul Paisie Aghioritul.

Dupã cum Sfântul Arsenie obisnuia sã foloseascã Psalmii pentru binecuvântãri, îndeosebi atunci când nu se afla vreuna prescrisã unei anumite ocazii asa si noi vrem sã vã prezentãm aici acea ordine a psalmilor care era folositã de sfânt.

În Partea Intai vom încerca sã postãm o corespondentã între psalmi si diferite ocazii. Lista originalã greacã poate fi gãsitã în „O Geron Paisios", a Ieromonahului Hristodul, Agion Oros, 1994.

În Partea a Doua, am prevãzut un index (mai degrabã sãrac); poate altcineva se va îngriji sã întocmeascã unul mai bun. Dincolo de toate consideratiile religioase, aceastã „Carte a Trebuintelor" este un mare ajutor crestinului care îl poate întãri în nevoi. Nu vrem sã fim judecati pentru aceastã catalogare a psalmilor pe diferite trebuinte. Este demnã de retinut mai ales grija deosebitã pentru alinarea rãnilor psihologice, cât si a celor fizice, si mentionarea a ceea ce amnumi astãzi „tulburare tensionalã post-traumaticã". Pentru noi, cel putin, motivatia precisã din spatele alegerii de cãtre sfântul Arsenie a unui anumit psalm pentru o trebuintã datã, nu este întotdeauna vãditã; aceasta poate si pentru a încuraja o meditatie mai adâncã asupra cuvintelor. Ortodoxia nu este magie, si un document precum acesta nu este o încuviintare a „superstitiilor tãrãnesti" sau "bãbesti"; este mai degrabã un canal prin care Dragostea lui Dumnezeu poate întra în fiecare aspect al societãtii omenesti.

PARTEA ÎNTÂI: O LISTÃ A PSALMILOR SPRE FOLOSINTÃ CA BINECUVÂNTÃRI, ORÂNDUITÃ DUPÃ ORDINEA DIN PSALTIRE:(NOTA IMPORTANTA: Primul numãr este numãrul psalmului în Biblia greacã - Septuaginta. Al doilea numãr este numãrul psalmului asa cum se gãseste în textul masoretic)

1 (1) Atunci când un pom sau o vitã-de-vie este plantatã, ca sã poatã aduce roadã.

2 (2) Pentru ca Dumnezeu sã îi lumineze pe cei ce se duc la întâlniri si soboare.

3 (3) Pentru ca rãutatea sã iasã de la oameni, cã sã nu îsi mai chinuiascã cu nedreptate semenii.

4 (4) Pentru ca Dumnezeu sã tãmãduiascã pe oamenii cei simtitori, ce se îmbolnãvesc de deprimare din pricina purtãrii oamenilor cu inima împietritã.

5 (5) Pentru ca Dumnezeu sã tãmãduiascã ochii cei rãniti, ce s-au muscat de cãtre o persoanã rea.

6 (6) Pentru ca Dumnezeu sa dezlege persoana ce se afla sub o vraja.

7 (7) Pentru cei ce s-au pagubit din pricina fricii, a groazei si a amenintarii oamenilor celor rai.8 (8) Pentru cei ce sunt raniti de diavoli sau de oameni stricati.

9 (9 si 10) Pentru ca diavolii sa inceteze a te chinui in somn, sau cu inchipuiri in timpul zilei.

10 (11) Pentru perechile cu inima impietrita care se cearta si divorteaza (cand barbatul sau femeia impietrita la inima isi chinuiesc sotia sau barbatul simtitor).

11 (12) Pentru oamenii bolnavi cu mintea, care au rautate si ii vatama pe altii.

12 (13) Pentru cei ce sufera din pricina ficatului

13 (14) Pentru un diavol infricosator; repetat de trei ori pe zi, vreme de trei zile.

14 (15) Pentru ca talharii sau hotii sa isi schimbe cugetul si sa plece nefacand vreo vatamare, si pocaindu-se.

15 (16) Pentru ca cheia sa se gaseasca, atunci cand se pierde.

16 (17) Pentru o acuzatie grava si nedreapta, de trei ori pe zi vreme de trei zile.

17 (18) Cand se petrece un cutremur sau alt dezastru al naturii, sau ploaie torentiala cu fulgere.

18 (19) Pentru ca femeile sa nasca cu bine.

19 (20) Pentru ca perechile ce din pricini medicale nu pot avea copii, ca Dumnezeu sa ii tamaduiasca si ca sa nu divorteze.

20 (21) Pentru ca Dumnezeu sa inmoaie inimile celor bogati si ei sa faca milostenie catre cei saraci.

21 (22) Pentru ca Dumnezeu sa opreasca focul, ca sa nu se petreaca vatamare mare.

22 (23) Pentru ca Dumnezeu sa-i imblanzeasca pe copii cei foarte neascultatori, care aduc intristare parintilor lor.

23 (24) Pentru ca sa se deschida usa cand s-a pierdut cheia.

24 (25) Pentru cei a caror ispita ii tulbura foarte si aduce astfel mereu necazuri in vietile lor, facandu-i sa isi piarda linistea si sa se planga.

25 (26) Când cineva cere ceva bun de la Dumnezeu, ca El sã îl dãruiascã fãrã ca acela sã se vateme.

26 (27) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe tarani de ostile vrajmase, ca ele sa nu vatame oamenii sau campurile lor.

27 (28) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe cei ce sufera din pricina bolilor de obarsie nervoasa sau mintala.

28 (29) Pentru cei carora marea le face rau si le este teama de marea aspra.

29 (30) Pentru cei ce se afla in primejdie departe, pe taramul oamenilor salbatici si necredinciosi, ca Dumnezeu sa ii pazeasca si sa ii lumineze pe oamenii de acolo sa devina pasnici si sa vina la cunostiinta lui Dumnezeu.

30 (31) Pentru ca Dumnezeu sa dea grane si roade indeajuns, atunci cand vremea nu este buna pentru agricultura.

31 (32) Pentru ca cei ce calatoresc sa isi gaseasca drumul atunci cand s-au ratacit si sufera din pricina aceasta.

32 (33) Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevarul celor ce sunt intemnitati pe nedrept, si ca sa fie eliberati.

33 (34) Pentru cei pe patul de moarte, cand sunt chinuiti de diavoli. Sau, pentru oastea vrajmasa cand aduce primejdie si trece granitele cu scopuri rele.

34 (35) Pentru ca Dumnezeu sa ii libereze pe oamenii buni din cursele oamenilor rai, care profita de norodul lui Dumnezeu.

35 (36) Pentru ca vrajmasia sa piara cu desavarsire dupa certuri si neintelegeri.

36 (37) Pentru oameni raniti grav de ucigasi.

37 (38) Cand falcile dor din pricina dintilor stricati.

38 (39) Pentru ca oamenii ce sunt parasiti si abatuti sa gaseasca de lucru, ca sa inceteze a se mai necaji.

39 (40) Pentru ca dragostea intre patron si lucrator sa se intoarca, atunci cand s-au schimbat vorbe grele.

40 (41) Pentru ca femeile sa nasca cu bine, atunci cand copilul vine inainte de vreme in lume.

41 (42) Pentru cei tineri atunci cand se imbolnavesc din pricina dragostei, si unul este ranit si sufera.

42 (43) Pentru ca oamenii sa se libereze din temnitele unui neam vrajmas.

43 (44) Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevarul perechilor, cand s-a petrecut o neintelegere, ca sa vina iarasi la pace si dragoste unul fata de altul.

44 (45) Pentru cei ce sufera din pricina inimii sau a rinichilor.

45 (46) Pentru tinerii ce sunt impiedicati de vrajmas din pricina pizmei sa intemeieze o familie (sa se casatoreasca).

46 (47) Pentru ca patronul sau lucratorul sa gaseasca pace, cand lucratorul pleaca suparat pe patron, si ca lucratorul sa gaseasca de munca.

47 (48) Cand bande de talhari jefuiesc si se petrec mari nenorociri; sa se citesca repetat vreme de 40 de zile.

48 (49) Pentru cei ce au o slujba primejdioasa.

49 (50) Pentru ca oamenii ce sunt departe de Dumnezeu sa se pocaiasca si sa se intoarca la Dumnezeu si sa se mantuiasca.

50 (51) Cand, din pricina pacatelor noastre si spre a ne indrepta, vine pedeapsa de la Dumnezeu (epidemie si moarte pentru oameni sau animale).

51 (52) Pentru ca stapanii cu inima impietrita sa se pocaiasca si sa devina milosi si sa nu chinuiasca oamenii.

52 (53) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze plasele si sa se umple de peste.

53 (54) Pentru ca Dumnezeu sa lumineze pe oamenii cei bogati care au cumparat robi, ca sa ii elibereze.

54 (55) Pentru ca numele unei familii care a fost acuzata pe nedrept sa se refaca.

55 (56) Pentru oamenii simtitori, ale caror suflete s-au ranit de catre semenii lor.

56 (57) Pentru acei oameni ce sufera dureri de cap din pricina unei mari suparari.

57 (58) Pentru ca lucrurile sa se aseze pe o cale folositoare celor ce lucreaza cu intentie buna, ca Dumnezeu sa impiedice orice actiune indaratnica a diavolilor sau a oamenilor necinstiti.

58 (59) Pentru cei ce nu pot grai, ca Dumnezeu sa le daruiasca putinta de a grai.

59 (60) Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevarul atunci cand un intreg grup de oameni este acuzat pe nedrept.

60 (61) Pentru cei ce au necazuri in lucrarea lor, fie din pricina trandaviei ori din cea a fricii.

61 (62) Pentru ca Dumnezeu sa usureze de necazuri pe cel ce este slab, ca sa nu fie stapanit de nevoia de a se plange.

62 (63) Pentru ca pomii si campurile sa dea roada atunci cand apa este putina.

63 (64) Cand cineva este muscat de un caine sau un lup ce are turbare. (Sfantul le dadea si sa bea apa sfintita).

64 (65) Pentru ca negutatorii sa prospere, ca sa nu vorbeasca prea mult si sa profite de oamenii simpli.

65 (66) Pentru ca cel rau sa nu puna piedici in camine si sa provoace intristare familiilor.

66 (67) Pentru ca locurile unde cresc clostile sa fie binecuvantate.

67 (68) Pentru ca femeile a caror sarcina s-a pierdut sa izbuteasca sa indure si sa fie sanatoase.

68 (69) Cand este ploaie puternica si raurile se revarsa, luand cu ele oameni si case.

69 (70) Pentru oamenii simtitori care se intristeaza din pricina unor lucruri marunte si deznadajduiesc, ca Dumnezeu sa le daruiasca tarie.

70 (71) Pentru oamenii desertati care au ajuns neinteresanti pentru ceilalti [lit. „plictisitori"] din pricina invidiei diavolului si au ajuns la deznadejde, ca sa poate gasi mila si tamaduire de la Dumnezeu.

71 (72) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze strangerea noii roade a campului, pe care taranii oaduc acasa.

72 (73) Pentru ca criminalii sa se pocaiasca.

73 (74) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe taranii ce isi lucreaza campul, cand vrajmasul a imprejmuit satul.

74 (75) Pentru ca patronul cel salbatic sa devina pasnic si sa nu-si chinuie semenii oameni, lucratorii.

75 (76) Pentru o mama ce este speriata in vreme ce da nastere, ca Dumnezeu sa ii dea neinfricare si sa o ocroteasca.

76 (77) Cand nu exista intelegere reciproca intre parinti si copii, ca Dumnezeu sa-i lumineze, ca astfel copii sa asculte de parinti si parintii sa arate dragoste.

77 (78) Pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze pe cei ce imprumuta, ca sa nu ii apese pe semenii lor pentru datorie, si ca sa fie milostivi.

78 (79) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca satele de pradarea si furaciunea ostirii vrajmase.

79 (80) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe cel al carui chip se umfla si il doare tot capul.

80 (81) Pentru ca Dumnezeu sa aiba grija de cei saraci ce sunt in nevoie si necaz si sunt abatuti din pricina saraciei.

81 (82) Pentru ca oamenii sa cumpere produsele taranilor, ca taranii sa nu fie tristi si abatuti.

82 (83) Pentru ca Dumnezeu sa ii impiedice pe oamenii cei rai ce vor sa ucida.

83 (84) Pentru ca Dumnezeu sa pastreze tot ce se tine in casa, si animalele, si produsele celor ce le produc.

84 (85) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe cei ce s-au ranit de catre talhari si pe deasupra sau vatamat sufleteste din pricina groazei.

85 (86) Pentru ca Dumnezeu sa izbaveasca lumea cand vine epidemia si oamenii mor.

86 (87) Pentru ca Dumnezeu sa lungeasca vietile acelor membri ai familiei de care are inca mare trebuinta restul familiei.

87 (88) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca pe toti cei ce nu au un ocrotitor si sufera din pricina semenilor lor cu inima impietrita.

88 (89) Pentru ca Dumnezeu sa dea tarie celor ce cad cu usurinta bolnavi si sunt slabi trupeste, ca sa poata lucra fara sa oboseasca si sa se deprime.

89 (90) Pentru ca Dumnezeu sa aduca ploaie cand este seceta, sau ca fantanile sa dea iar apa daca au incetat sa o faca.

90 (91) Pentru ca diavolul sa piara, atunci cand apare in fata unei persoane si o ingrozeste.

91 (92) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca prudenta oamenilor, ca sa sporeasca duhovniceste.

92 (93) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca corabia cand se afla in mare primejdie pe mare. (Sfantul sfatuia si aruncarea de apa sfintita in cele patru colturi ale corabiei).

93 (94) Pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze pe oamenii turbulenti care pricinuiesc probleme neamului si aduc tulburare oamenilor, provocand necaz prin neoranduiala si dezbinare.

94 (95) Pentru ca nici o vraja sa nu pricinuiasca perechilor a incepe sa gaseasca motive de cearta si bataie.

95 (96) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca oamenilor fara de auz, putinta de auzi.

96 (97) Pentru ca vrajile sa plece de la oameni.

97 (98) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca alinare celor ce sunt in necaz, ca sa inceteze a fi abatuti.

98 (99) Ca Dumnezeu sa binecuvinteze si sa dea har acelor tineri ce doresc sa lase toate si sa ii urmeze lui Dumnezeu. [Nu stiu cat de reusita este aici traducerea. In greaca, fraza precisa folosita ma face sa ma gandesc la cei care doresc sa urmeze viata monahala, dar nu sunt sigur. - n. trad.gr.]

99 (100) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze si sa faca adevarate dorintele oamenilor, care sunt pe potriva voii Sale.

100 (101) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca haruri si inzestrari oamenilor buni si simpli.

101 (102) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze pe oamenii ce au functii de putere, ca sa ii ajute pe oameni, cu bunatate si intelegere.

102 (103) Pentru ca curgerea de sange lunara sa ii vina unei femei cand este intarziata.

103 (104) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze avutiile oamenilor, ca sa nu fie tristi si abatutit, ci sa Il slaveasca pe Dumnezeu.

104 (105) Pentru ca oamenii sa se pocaiasca si sa-si marturiseasca pacatele.

105 (106) Pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze pe oameni ca sa nu se indeparteze de la calea mantuirii.

106 (107) Pentru ca Dumnezeu sa ii dea femeii ce nu poate da nastere, putinta sa o faca.

107 (108) Pentru ca Dumnezeu sa ii smereasca pe vrajmasi, ca sa isi schimbe scoprile cele rele.

108 (109) Pentru ca Dumnezeu sa-i tamaduiasca pe cei suferinzi de epilepsie. Sau, pentru ca Dumnezeu sa se milostiveasca de cei ce acuza pe nedrept si sa se pocaiasca.

109 (110) Pentru ca tinerii sa ii cinsteasca pe cei batrani.

110 (111) Pentru ca judecatorii cei nedrepti sa se pocaiasca si sa judece cu dreptate norodul lui Dumnezeu.

111 (112) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe ostasii ce merg la lupta.

112 (113) Pentru ca Dumnezeu sa o binecuvinteze pe vaduva cea saraca, ca sa isi poata plati datoriile si sa se izbaveasca de temnita.

113 (114 si 115) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe copii cei inapoiati cu mintea.

114 (116:1-9) Pentru ca Dumnezue sa binecuvinteze si sa aline pe copilasii cei saraci, ca sa nu fie priviti de sus de copiii celor bogati si astfel sa se deprime.

115 (116:10-19) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca groaznica patima a minciunii.

116 (117) Pentru ca familiile sa fie unite si cu dragoste si sa il slaveasca pe Dumnezeu.

117 (118) Pentru ca Dumnezeu sa ii smereasca pe barbari cand imprejmuiesc satul si aduc teama, si ca sa intoarca scopurile lor cele rele.

118 (119) Pentru ca Dumnezeu sa ii zdrobeasca pe barbari si sa smereasca lucrul lor cand ucid femei si copii nevinovati.

119 (120) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca rabdare si stapanire de sine celor ce trebuie sa vietuiasca cu oameni necinstiti si nedrepti.

120 (121) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca pe cei robiti de manile vrajmasului, ca sa nu fie schiloditi inainte de a fi liberati.

121 (122) Pentru ca Dumnezeu sa ii tamaduiasca pe cei ce sufera din pricina „ochiului celui rau".

122 (123) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca vedere orbilor si sa tamaduiasca ochii ce sunt intru durere.

123 (124) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca oamenii de serpi, ca sa nu muste.

124 (125) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca campurile celor drepti de oamenii cei rai.

125 (126) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe oamenii ce sufera din pricina unor dureri de cap fara de sfarsit.

126 (127) Pentru ca Dumnezeu sa aduca pace unei familii cand se petrec certuri.

127 (128) Pentru ca rautatea vrajmasului sa nu se apropie nicicand de camine, si ca sa fie pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu in familie.

128 (129) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca oamenii suferinzi de migrene, ori, pentru ca Dumnezeu sa se milotiveasca de oamenii nesimtitori si indiscreti ce aduc intristare celor sensibili.

129 (130) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca neinfricare si nadejde celor ce incep o slujba noua si nu o cunosc bine inca, ca sa nu afle mari greutati in lucrul lor.

130 (131) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca pocainta si sa aline cu nadejde oamenii, ca sa se mantuiasca.

131 (132) Pentru ca Dumnezeu sa arate mila lumii cand din pricina pacatelor noastre au loc necontenit razboaie.

132 (133) Pentru ca Dumnezeu sa lumineze neamurile si sa devina prietenoase si oamenii sa afle pace.

133 (134) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocoteasca pe oameni de orice primejdie.

134 (135) Pentru ca oamenii sa se concentreze la vremea rugaciunii si cugetul lor sa se uneasca cu Dumnezeu.

135 (136) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe emigranti cand isi lasa caminele si pleaca, ca sa fie izbaviti de salbatici.

136 (137) Pentru ca Dumnezeu sa aduca statornicie persoanei cu o fire nestatornica.

137 (138) Pentru ca Dumnezeu sa lumineze pe stapanii locului ca cererile oamenilor sa fie tratate cu intelegere.

138 (139) Pentru ca Dumnezeu sa opreasca ispitirea oamenilor simtitori cu ganduri de hula.

139 (140) Pentru ca Dumnezeu sa il faca pasnic pe capul familiei care are o fire foarte dificila si aduce suferinta intregii familii.

140 (141) Pentru ca Dumnezeu sa il faca pasnic pe stapanul salbatic al unui loc, ce isi chinuie semenii.

141 (142) Pentru ca Dumnezeu sa il faca pasnic pe razvratitul ce face rau; apoi, chiar daca este kurd, devine un miel. [Sf. Arsenie vietuia in Asia Mica. Kurzii, ce erau adesea soldati, aveau o reputatie printre alte grupuri etnice de a fi luptatori violenti. - n. trad. gr.]

142 (143) Pentru ca Dumnezeu sa ocoteasca mama de-a lungul sarcinii, ca sa nu piarda copilul.

143 (144) Pentru ca Dumnezeu sa ii impace pe oameni cand sunt nelinistiti, ca sa nu se petreaca un razboi civil.

144 (145) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze lucrul oamenilor, ca sa fie bine primit de catre Dansul.

145 (146) Pentru ca Dumnezeu sa opreasca curgerea sangelui, la oamenii ce sufera de ea.

146 (147:1-11) Pentru ca Dumnezeu sa ii tamaduiasca pe oamenii ce au fost muscati si raniti la falci de oameni rai.

147 (147:12-20) Pentru ca Dumnezeu sa aduca pace animalelor salbatice, ca sa nu vateme oamenii sau roada campului.

148 (148) Pentru ca Dumnezeu sa faca apa potrivita, ca oamenii sa aiba din belsug si sa Ii dea slava lui Dumnezeu.[Acestea au fost ale Sf. Arsenie. Urmatoarele doua sunt ale cuviosului Paisie Aghioritul.]

149 (149) Din recunostiinta si multumire lui Dumnezeu pentru multele Sale bunatati si pentru prea plinul dragostei Sale, ce nu cunoaste limita si ingaduinta cu noi.

150 (150) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca fericire si alinare celor intristati, frati si surori ale noastre, ce sunt in locuri departate, si acelora dintre fratii si surorile noastre ce sunt adormiti si sunt si mai departe. Amin.


PARTEA A DOUA: INDEX TEMATIC(NOTÃ IMPORTANTA: Doar numãrul psalmului din Septagintã este dat în acest index)

AGRICULTURÃ: 1, 26, 30, 50, 52, 62, 66, 71, 83, 124, 147, 148

ANIMALE, neprietenoase: 63, 123, 147

CALAMITÃTI: 17, 21, 30, 50, 62, 68, 85, 89

CÃLÃTORIE SI EMIGRATIE: 28, 29, 31, 92, 135, 150

COPII: 22, 76, 109, 113, 114

DUHOVNICESTI: 3, 9, 24, 25, 29, 49, 50, 57, 72, 91, 98, 99, 100, 104, 105, 108, 115, 119, 130, 134, 136, 149

LEGE SI GUVERNARE: 14, 16, 32, 36, 47, 51, 59, 72, 82, 84, 93, 101, 108, 110, 137, 140, 141, 143

LUCRU: 2, 38, 39, 46, 48, 51, 52, 57, 60, 64, 74, 81, 83, 100, 101, 103, 129, 137, 140,144MOARTE: 33, 150

OCROTIRE: 9, 13, 34, 47, 48, 57, 90, 133

PACE (între prieteni si în familie): 10, 19, 22, 35, 41, 43, 45, 54, 65, 76, 86, 94, 109, 116, 126, 127, 139

PACE SI RÃZBOI: 26, 33, 42, 73, 78, 93, 107, 111, 117, 118, 120, 127, 131, 132, 135, 140, 141, 143

PREOCUPÃRI SOCIALE: 20, 32, 35, 38, 51, 53, 59, 77, 80, 81, 87, 93, 101, 110, 112, 113, 114, 119, 124, 137, 140

PROPRIETATE: 14, 15, 23, 47, 83, 103, 124

SÃNÃTATE, a femeilor: 18, 19, 40, 67, 75, 106, 142, 145

SÃNÃTATE, sufleteascã/mintalã: 4, 7, 8, 9, 11, 24, 27, 41, 55, 56, 60, 61, 69, 70, 80, 81, 84, 97, 100, 103, 128, 136, 138

SÃNÃTATE, trupeascã: 5, 12, 28, 36, 37, 44, 56, 58, 63, 79, 86, 88, 95, 102, 108, 122, 125, 128, 145, 146

VRÃJI SI DIAVOLI: 5, 6, 8, 9, 13, 33, 57, 65, 90, 94, 96, 121

Împotriva vrãjmasilor, care te asupresc: Psalmii 3, 19, 30 si 31.

Când bântuie ciuma sau alte boli, la noi sau în altã parte: Psalmul 90.

Dupã ce ai cãzut în pãcat: Psalmii 50, 45, 46, 70 si 72.

Când mergi sã te judeci cu cineva: Psalmii 20 si 75.

Când te apucã frica: Psalmii 6, 66 si 76.

Când te supãrã necuratul: Psalmul 37.

În închisoare, în robie sau când cazi prizonier: Psalmul 69.

La dezlãntuirea fulgerelor si trãznetelor, sau când bate grindina: Psalmul 84.

Când mergi la rãzboi: Psalmul 84.

Când începi sã faci pâine din recoltã nouã, sã gusti din vinul nou, sau sã mãnânci întâi din orice fel de poame: Psalmul 33

luni, ianuarie 16, 2012

Sfântul Ipolit al Romei despre Taina Maslului :

„Să dai, Dumnezeule, sănătate celor ce se ung cu acest untdelemn...“
de Adrian Agachi

Mărturiile cu privire la Taina Sfântului Maslu sunt extrem de rare în primele trei secole. La început, această Taină nu avea un oficiu liturgic separat, ci, la fel ca şi celelalte Taine, era unită cu celebrarea euharistică. Cunoaştem faptul că, la finalul Sfintei Liturghii, aşa cum era aceasta săvârşită în perioada respectivă, diaconii duceau Sfintele Taine persoanelor bolnave sau întemniţate. Însă la Sfântul Ipolit al Romei găsim o mărturie esenţială care vorbeşte despre un ulei special care era sfinţit pentru persoanele bolnave.

Lipsa surselor privitoare la Taina Sfântului Maslu din primele trei secole nu este un element care să sprijine vreo ipoteză legată de o eventuală absenţă a acestei Taine în perioada respectivă. Trebuie să ne aducem aminte că primul secol a fost unul plin de evenimente importante, odată cu apariţia Bisericii la Cincizecime şi propovăduirea Apostolilor în lumea întreagă.
Raritatea surselor din primele secole - o problemă?
Creşterea Bisericii a fost însoţită de multe semne minunate, printre care s-au numărat şi vindecările miraculoase. Sfânta Scriptură însă, prin pasajele deja consacrate (Marcu 6, 13 şi Iacov 5: 14-16), confirmă încă o dată existenţa unui ritual de rugăciune şi ungere cu untdelemn a bolnavilor. Nu ştim în ce consta acesta în mod concret, dar putem să fim siguri de faptul că a reprezentat formula de bază pentru extinderea ulterioară a slujbei, petrecută în perioada secolelor IV-XII (Charles Gusmer, And You visited Me: Sacramental Ministry to the Sick and Dying, Liturgical Press, Collegeville, 1990, pp. 5-6). O formă clară de vindecare fizică şi spirituală, în afara oricărei ungeri cu untdelemn sau tratări miraculoase, a fost reprezentată de Sfânta Euharistie. În mod clar primii creştini considerau Împărtăşania ca aducând o vindecare asupra omului ca întreg. Sfântul Ignatie a numit Împărtăşania "leacul nemuririi". Însă nici un creştin nu a considerat că simpla împărtăşire cu Tainele sau ungerea cu untdelemn sfinţit urma să îi aducă o vindecare magică. El rămânea conştient că doar voia lui Dumnezeu putea să îl ridice din patul bolii sale. În primele veacuri, Împărtăşania era dusă bolnavilor de către diacon sau de către preot. Totodată, bolnavii primeau şi anumite daruri sfinţite în cadrul celebrării euharistice şi care fuseseră aduse de către ceilalţi credincioşi pentru a putea fi împărţite. O asemenea mărturie este înregistrată şi în lucrarea Tradiţia Apostolică, scrisă de Sfântul Ipolit al Romei la începutul secolului al III-lea. "În caz de necesitate, dacă nu este prezbiter, diaconul să dea bolnavilor semnul [signum] cu râvnă, şi după ce va fi dat cât va fi necesar, când va fi primit ceea ce se împarte, să mulţumească şi să le consume acolo. Dacă primeşte cineva şdaruriţ ca să le aducă unei văduve, unui bolnav, sau celui ce se ocupă de cele ale Bisericii, să le aducă în acea zi. Şi dacă nu le-a dus, să le ducă în ziua următoare, sporind din ale lui cele ce erau, fiindcă la el a rămas pâinea săracilor" (Sfântul Ipolit al Romei, Tradiţia Apostolică, XXIV, în: "Canonul Ortodoxiei", trad. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008, p. 583). Considerăm că în prima parte a pasajului se vorbeşte în principal de Darurile euharistice, în timp ce în cea de-a doua se face referire la diversele pomeni de haine sau mâncare care trebuiau duse bolnavilor sau persoanelor sărace. Aşadar, Biserica avea încă de la început un sistem de ajutorare a persoanelor aflate în situaţii dificile. Bolnavii se aflau şi ei printre acestea şi beneficiau de un sprijin important. Acest sprijin însă nu era doar de natură socială, prin aducerea de hrană şi îmbrăcăminte, ci şi unul duhovnicesc, deoarece bolnavii primeau Sfintele Taine prin intermediul diaconilor şi, atunci când exista şi o sfinţire specială, untdelemn binecuvântat de episcop.
Ofranda de untdelemn
Rugăciunea de sfinţire a untdelemnului care era oferit inclusiv bolnavilor păstrează însă anumite ambiguităţi. Ea cuprinde următoarele pasaje: "Dacă aduce cineva drept ofrandă untdelemn, [episcopal] să mulţumească în aceeaşi ordine ca şi la pâine şi vin. Să mulţumească însă nu spunând aceleaşi cuvinte, ci în acelaşi sens astfel: - Ca sfinţind acest untdelemn, să dai, Dumnezeule, sănătate celor ce se ung cu el şi gustă din el. Aşa cum ai uns împăraţi, preoţi şi profeţi, tot aşa să dea celor ce gustă din el şi se folosesc de el întărire şi sănătate" (op. cit., p. 575). Este foarte interesantă precizarea făcută de Sfântul Ipolit al Romei înainte de exprimarea rugăciunii. Episcopul care a prezidat la Sfânta Liturghie, sfinţind pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului, este acelaşi săvârşitor al acestui act liturgic. Se cere, însă, evitarea unei repetări a anaforalei liturgice (care cuprinde Sfinţirea Darurilor) în vederea sfinţirii untdelemnului. Trebuie să amintim aici că, în primele veacuri, nu exista o rugăciune de sfinţire standardizată şi că, adesea, episcopii improvizau pe loc. Acest fapt nu însemna însă că Cinstitele Daruri nu mai erau sfinţite. Lucrarea Duhului plinea slăbiciunea umană. Ce trebuie remarcat în plus aici este că Sfântul Ipolit îndeamnă la o păstrare a sensului rugăciunii de sfinţire, nu a cuvintelor! Aşadar, oficiantul (episcopul în acest caz) trebuia să păstreze acelaşi Duh de rugăciune şi simţire duhovnicească înainte de a binecuvânta untdelemnul. Scopul principal al untdelemnului sfinţit constă în acordarea sănătăţii persoanei care se unge sau gustă din el. Ungerea diverselor părţi ale corpului sau consumarea untdelemnului binecuvântat erau încă de la început cele două modalităţi de utilizare ale sale. Până în prezent untdelemnul sfinţit la Maslu este utilizat fie pentru ungerea bolnavului, fie pentru gătirea meselor acestuia.
Ungerea împărătească
Analogia făcută de Ipolit al Romei între ungerea împăraţilor, preoţilor şi profeţilor şi a persoanelor care se află acum în diverse nevoi şi suferinţe este absolut remarcabilă. Practic, acest untdelemn binecuvântat nu se adresează exclusiv bolnavilor, deoarece un al doilea scop este enunţat în fraza finală a rugăciunii, şi anume: întărirea [fizică şi sufletească]. Împăraţii, preoţii şi profeţii erau consacraţi prin ungerea cu untdelemn binecuvântat. Acesta era un semn al începerii slujirii lor, dar şi unul al pogorârii Duhului Sfânt asupra lor şi a ocrotirii Sale ulterioare pe care Acesta le-o acorda. Aşadar, considerăm că aici întâlnim un argument solid în vederea participării persoanelor sănătoase la slujba Sfântului Maslu. Taina Maslului nu este o slujbă doar pentru cei bătrâni şi bolnavi, ci şi pentru creştinii care se află în putere şi care au nevoie de o întărire sufletească. Regenerarea unui om nu se regăseşte numai în vindecarea bolii de care suferă fizic, ci mai ales a rănilor sale sufleteşti. Desigur, ne putem spovedi, ne putem împărtăşi, dar din când în când ar fi bine să mai frecventăm şi slujba frumoasă a Sfântului Maslu. Chiar dacă nu simţim nici o apăsare a conştiinţei, nici un ghimpe în trup al bolilor fizice, este bine măcar să îi înconjurăm cu toată dragostea noastră pe cei care au nevoie de o eliberare din aceste puncte de vedere. Dificultăţile vieţii nu se rezumă doar la necazuri fizice sau păcate sufleteşti, ci şi la apariţia singurătăţii care împinge la deznădejde. O biserică goală la slujba Maslului spune multe şi despre capacitatea creştinilor de astăzi de a împărtăşi şi a prelua suferinţele celor bolnavi şi singuri, pe care nu îi văd alţi oameni, în afara Dumnezeului Întrupat...

Sursa: Ziarul Lumina

vineri, ianuarie 13, 2012

Taina smerită a Maslului

Sfântul Maslu este, fără îndoială, cea mai "smerită" dintre toate cele şapte Taine. O considerăm smerită, deoarece la ea participă de obicei doar credincioşii care cunosc ceva mai detaliat viaţa duhovnicească a Bisericii, dar şi pentru că teologii s-au dovedit destul de puţin preocupaţi de o interpretare amănunţită a ritualului ei.

Cu alte cuvinte, Taina Sfântului Maslu este adesea ignorată sau considerată ca fiind semnificativă doar pentru persoanele în vârstă sau cele bolnave. Vom încerca să schimbăm această optică eronată prin mai multe analize care să demonstreze de ce Taina Sfântului Maslu merită cu adevărat un loc de frunte în viaţa creştinului şi nu doar unul secundar.
De ce este importantă Taina Maslului pentru laici?
Credincioşii Bisericii sunt, de regulă, preocupaţi să afle cât mai multe despre slujbele liturgice. Acestea constituie forma principală de contact cu Dumnezeu în Ortodoxie. Biserica Ortodoxă nu promovează nici o religie a cărţii şi nici una pur abstractă. De aceea, prima impresie cu impact enorm asupra unui necunoscător al Ortodoxiei este generată de participarea la minunatele slujbe liturgice care alcătuiesc într-o proporţie covârşitoare ceea ce un creştin consideră a fi modul cel mai intens de comunicare cu Dumnezeu în afara rugăciunii personale. Însă, la o analiză mai atentă a vieţii creştinilor din zilele noastre, constatăm că prezenţa lor la slujbele liturgice se reduce de regulă la Sfânta Liturghie şi, atunci când împrejurările o cer, fie la cununia unor prieteni apropiaţi sau a rudelor, fie la botezarea copiilor acestora. Taina Maslului este, adesea, ignorată sau considerată ca fiind o slujbă adresată exclusiv celor bolnavi sau celor bătrâni. Desigur, o incursiune în istoria scripturistică şi liturgică a Tainei Maslului dovedeşte că aceasta este o părere eronată. Este adevărat că scopul principal al Tainei Maslului pare să constea în vindecarea trupului, aşa cum afirmă spre exemplu Paul Evdokimov (Ortodoxia, trad. arhiereu Irineu Ioan Popa, EIBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 325), dar nu trebuie să uităm că ea se adresează în egală măsură şi sufletului, curăţind păcatele pe care le-am uitat şi ajutând la distrugerea rădăcinilor patimilor care au invadat inimile noastre (aşa cum afirmă spre exemplu părintele Dumitru Stăniloae în Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, pp. 213-214). Din nefericire, aspectul din urmă este cunoscut de foarte puţini creştini şi el merită detaliat şi aprofundat cu fiecare ocazie. De aceea, îi îndemnăm pe această cale pe cei care consideră că nu au nevoie de Taina Sfântului Maslu să se gândească la propria viaţă duhovnicească. O gândire cu adevărat profundă ne va spune că nu am ajuns la desăvârşire, iar Taina Maslului, unde se adună persoanele bolnave şi bătrâne, ne poate arăta, de asemenea, cât de mult au alte persoane nevoie de ajutorul nostru. Taina Maslului ne pune în legătură cu mădularele bolnave ale Bisericii, care au multă nevoie de un sprijin din partea comunităţii. Aşadar, trebuie să încercăm să privim cu alţi ochi această Taină pe care mulţi creştini, din păcate, o ignoră aproape întotdeauna.
De ce este importantă Taina Maslului pentru teologi?
Dacă pe tema Tainelor Botezului, Euharistiei sau Pocăinţei există nenumărate studii, articole, prezentări şi cărţi voluminoase, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Taina Sfântului Maslu. Este şocant să observi cât de ignorată poate fi din punct de vedere teologic această Taină atât de importantă. De regulă, atunci când un teolog doreşte să scrie câteva aspecte despre toate cele şapte Sfinte Taine, Taina Maslului este pusă la urmă şi, de regulă, are cele mai puţine pagini dedicate. Această situaţie se menţine în toate ţările ortodoxe şi rămâne la fel şi în Apus, unde studiile de interes pe această temă sunt adesea pline de concluzii forţate, fiind influenţate de dezvoltarea diferită a Tainei în zona respectivă. Sfinţii Părinţi au scris totuşi despre această Taină, chiar dacă nu i s-a dedicat niciodată un tratat cuprinzător. Doar din punct de vedere liturgic se poate spune că Taina Maslului a beneficiat de un tratament mai conform cu importanţa ei. Practica liturgică a Bisericii a confirmat semnificaţia ei pentru viaţa creştinilor. Din punctul de vedere al unui teolog însă, este clar că lucrurile au nevoie de o schimbare profundă. Este nevoie de mai multe analize teologice, de mai multă importanţă acordată acestei Taine, nu pentru că ar fi un subiect "original", o "mină de aur" sau o cale sigură de publicare şi obţinere a unui succes comercial. Este nevoie în primul rând de o aplecare duhovnicească şi o sesizare cu multă delicateţe a impactului Tainei în viaţa Bisericii. Trebuie să descoperim şi să punem în valoare răspunsuri la întrebări legate de dezvoltarea istorică a Tainei Maslului, semnificaţia ei pentru Sfinţii Părinţi şi viaţa liturgică a creştinilor sau importanţa ei pentru activitatea pastorală a preotului ortodox. Deoarece aceste întrebări nu au cum să capete un răspuns doar prin intermediul activităţii predicatoriale a preotului, rolul teologilor rămâne imperios şi, în momentul de faţă, există deja câteva semne pozitive în acest sens, al căror rod sperăm să fie cât mai bogat şi să cuprindă de asemenea şi câteva soluţii în vederea unei cunoaşteri mai ample a Tainei şi de către credincioşii simpli prin evitarea unui limbaj teologic stufos şi hiperspecializat.
De ce este importantă Taina Maslului pentru misiunea pastorală a preotului?
La această întrebare preferăm să lăsăm un preot să răspundă. Într-un studiu publicat în anul 1989, părintele Vasile Răducă afirma următoarele: "Semnul dragostei din partea comunităţii ecleziale vine să confirme şi raporturile bolnavului cu semenii. Ştiut fiind că multe dintre suferinţele fizice se datorează stărilor conflictuale şi tensiunii sufleteşti, lipsei de relaţii normale cu semenii, nu de puţine ori creştinul bolnav este posibil să fie chinuit de gândul că boala lui se datorează realmente păcatelor lui faţă de semeni, iar co-participarea acestora la suferinţa bolnavului vine să confirme că, din partea semenilor, acesta se bucură de dragoste, înţelegere şi rugăciune la Dumnezeu, ca Dumnezeu să dispună modul în care fratele lor să fie izbăvit de suferinţă. (...) Prezenţa mai multor preoţi, cu darurile şi personalitatea lor, la casa sau la căpătâiul bolnavului, vine să sporească atmosfera de rugăciune care se creează la căpătâiul bolnavului, afirmând caracterul profund eclezial al acestei Sfinte Taine" ("Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului", în: BOR, nr. 7-10, 1989, pp. 183-184). Într-o asemenea atmosferă de rugăciune pentru persoana bolnavă, preotul are ocazia, poate unică, de a discuta într-un cadru solemn cu bolnavul şi a-i deschide acestuia mintea şi inima în vederea primirii lui Hristos. Uneori, se poate dovedi ultima şansă pentru a face acest lucru. Alteori, va fi doar începutul unei vieţi creştine reînnoite prin vindecarea miraculoasă şi regenerarea sufletească. Însă, pentru a face acest lucru, preotul trebuie să fie pregătit el însuşi să primească în inima sa suferinţa persoanei. Oare ce putem face mai mult atunci când un mădular al Bisericii suferă, decât să suferim şi noi alături de el? Vom încerca şi noi, prin materialele pe care le publicăm aici, să suferim alături de cei care suferă şi să sprijinim, cu puţinul pe care îl avem, misiunea pastorală a Bisericii. În definitiv, nu doar rugăciunea preotului, ci şi cea a comunităţii, lucrează spre vindecarea persoanei bolnave...

Sursa: Ziarul Lumina

Adrian Agache

Politeţea, secret al unei discuţii constructive

Articol scris de Corneliu Ciocan
În decursul mileniilor existenţei umane, în toate tipurile de civilizaţii au existat modele de comportament şi de exprimare a relaţiilor din cadrul comunităţilor. Începând cu epoca pietrei şi terminând cu era supercomputerizată, relaţionarea între indivizii unei comunităţi s-a făcut şi se face pe baza unor reglementări şi legi, parte scrise, parte nescrise, adunate sub titlul generic de "cod al bunelor maniere".

Se spune astăzi că o persoană este "bine crescută" sau "manierată" atunci când modul ei de comportament o face agreabilă celor din jur, respectând în acelaşi timp nişte reguli care ţin la urma urmei de bun-simţ şi de educaţie.
Astfel, un element esenţial în relaţiile interumane este conversaţia. Secretul aşa-zisei arte a conversaţiei este acela de a şti să ascultaţi. "Ştiinţa" recunoaşterii meritelor şi calităţilor celui cu care discutaţi este un element esenţial în comunicare. A face caz de propriile cunoştinţe, a vorbi necontenit de propriile calităţi, a presăra conversaţia cu o ploaie de dictoane şi locuţiuni poate rupe eventualele punţi de comunicare cu cei din jur. Este bine să vă feriţi a fi pisălogi în conversaţie. Trebuie să fiţi mereu atenţi la reacţiile interlocutorului dumneavoastră. Dacă staţi de vorbă cu două persoane, iar la un moment una din ele pleacă, nimic nu este mai penibil decât a începe imediat să o bârfiţi în faţa persoanei rămase, chiar dacă vă este antipatică.
Simplitatea în modul de exprimare vă ajută mult. Cuvintele savante şi prea sofisticate trebuie evitate într-o conversaţie generală. Există riscul de a părea pedant afectat sau ridicol. Modul de adresare trebuie să fie diferit. Nu vă puteţi adresa în acelaşi mod unei persoane superioare ierarhic şi unui prieten intim. Într-o conversaţie, indiferent de nivelul cultural al interlocutorilor, evitaţi cu orice preţ folosirea cuvintelor vulgare. Cei din jur vor putea trece cu vederea o greşeală de exprimare, dar sigur nu vor fi tolerate vulgaritatea şi grosolănia. "Câ est le ton qui fait la musique", spuneau francezii. Niciodată acesta nu trebuie ridicat într-o conversaţie civilizată. Politeţea în discuţii este un alt element al unei bune creşteri.
Tăcerea e de aur, vorba este de argint
Un mod civilizat de comportament include obligatoriu obişnuitul "bună ziua" sau "sărut mâna" (dacă vă adresaţi unei doamne sau unui preot ortodox,) "vă rog", "pardon", "la revedere". Acestea trebuie să fie urmate de " domnule" sau "doamnă", după caz. Nu şuşotiţi niciodată pe la colţuri. Într-o colectivitate sau în societate nu se comunică nimic la urechea celuilalt. Dacă trebuie să comunicaţi secrete trebuie să ieşiţi din încăpere împreună cu interlocutorul dumneavoastră. Nu este indicat să-l întrerupeţi pe cel care vorbeşte, iar dacă trebuie neapărat să o faceţi adăugaţi la intervenţia dumneavoastă şi scuzele de rigoare. Este foarte indicat ca în anumite situaţii să păstraţi tăcerea şi să ascultaţi. Tăcerea este de aur, iar vorba numai de argint. Gafele într-o conversaţie, chiar dacă discuţia este aprinsă, sunt considerate ca o lipsă de atenţie şi de respect. Soluţia cea mai rezonabilă pentru ieşirea dintr-o asemenea situaţie penibilă este trecerea cu vederea chiar dacă sunteţi doar martor la gafa respectivă.
Asupra ei nu trebuie insistat. Se trece repede la un alt subiect şi sunt şanse mari ca aceasta să fie uitată. Bineînţeles, această soluţie nu se poate aplica gafelor monumentale. Întrebările mai delicate sau stânjenitoare pot fi evitate prin ignorare. Dacă se insistă, explicaţi, dacă se poate zâmbind, că nu doriţi să răspundeţi. Este recomandabil să se evite neadevărul. Minciuna poate duce la situaţii mult mai penibile.
Comunicarea este imposibilă fără cuvinte. Ele pot exprima toate simţămintele sufletului omenesc, dar în acelaşi timp pot deveni periculoase pentru cei din jurul dumneavoastră având de multe ori puterea unor arme. Nu vă puteţi permite în societate să vorbească gura fără dumneavoastră. Nu puteţi vorbi tot ce vă trece prin cap. Chiar şi la furie sau supărare, trebuie să evitaţi cuvintele care pot răni. Atunci când sunteţi înjuraţi, evitaţi să răspundeţi la insulte. Chiar dacă vă simţiţi lezaţi trebuie ştiut că aceasta nu este laşitate, ci inteligenţă şi bună creştere. Nu trebuie să te cobori la nivelul celui care te jigneşte. Este şi aceasta o metodă de a stinge conflictul. Întotdeauna trebuie să vă măsuraţi cuvintele şi evitaţi conflictele. Nu bârfiţi, nu ironizaţi prin cuvinte cu subînţeles şi nu faceţi aprecieri jignitoare. O modalitate de a atenua impactul cuvintelor mai dure poate fi utilizarea expresiilor de genul "cred că...", "mi se pare…".

Sursa: Ziarul Lumina

duminică, ianuarie 01, 2012

Sfântul Vasile cel Mare

VIAŢA


Sfântul Vasile cel Mare se naşte în anul 330 într-o familie evlavioasă la Cezareea Capadocsiei. Pe mama sa o chema Emilia, iar pe tatăl său Vasile. A făcut parte dintr-o familie cu 10 copii, dintre care 3 vor deveni episcopi: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa şi Sf. Petru de Sevasta. Cinci dintre ei vor deveni monahi: cei 3 episcopi, Macrina cea Tânără şi Naocratios; iar 6 vor deveni sfinţi: cei 3 episcopi, Macrina cea Tânăra, Macrina ce Bătrână(bunica Sf. Vasile) şi Emilia(mama Sf. Vasile). Macrina cea bătrână a fost ucenica Sf. Grigorie Taumaturgul.


Vasile primeşte prima învăţătură în casa părintească. După aceea studiază la Cezareea Capadociei şi Atena. A avut profesori vestiţi: pe Libaniu, Proheresiu şi Himeriu. Încheagă o prietenie vestită cu Sf. Grigorie de Nazianz. Viaţa lor studenţească e un model pentru teologii de totdeauna. Cunoşteau doar două drumuri: al şcolii şi al Bisericii. S-a întors în patrie pe la anul 355. A profesat câtva timp retorica, dar a fost câştigat pentru misiunea bisericească de sora sa, Macrina. A renunţat la lume şi a intrat în monahism după ce a fost botezat. A făcut o primă împărţire a averii sale la săraci. A călătorit pentru cunoaşterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt şi Mesopotamia. S-a întors hotărât să organizeze viaţa monahală după criteriul obştei. Pentru acest scop l-a chemat pe Sf. Grigorie Teologul la mănăstirea înfiinţată de el in Pont, pe malul râului Iris, nu departe de satul Annesi. Aici el îmbina munca manuală cu rugăciunea şi cu râvna caldă intelectuală. Aici a scris el Regulile vieţii monahale(Regulile mari şi mici) şi a pus bazele Filocaliei cu Sf. Grigorie.


În curând, a fost chemat de episcopul Eusebiu şi hirotonit preot în 364, spre a i se încredinţa pastoraţia episcopiei. După un conflict trecător cu episcopul, se împacă cu acesta. În 368, cu prilejiul unei mari foamete, Sf. Vasile a organizat admirabil asistenţa socială şi a făcut a doua împărţire a averii sale săracilor. În 370, fu ales episcop-mitropolit a Cezareei, cu o dârză opoziţie din partea adversarilor. În urma atitudinii sale neînfricate contra arianismului şi a manevrelor împăratului Valens, dioceza i se împărţi in două.


În interiorul eparhiei, Sf. Vasile s-a impus printr-o uriaşă activitate dogmatică, pastorală şi socială. Nu s-a lăsat înfrânt de arieni. Se cunoaşte scena cu prefectul Modestus de Valens. A înfiinţat instituţii de asistenţă socială: azil, ospătărie, casă pentru reeducarea fetelor alunecate, spital(şi de leproşi), şcoli tehnice. Toate aceste aşezăminte erau cunoscute sub numele de Vasiliada. A luptat pentru alinarea suferinţelor celor mulţi, criticându-i pe bogaţi. N-a făcut deosebire între neamuri şi credinţele oamenilor. A împodobit serviciul divin cu Sfânta sa liturghie.


În politica externă bisericească, Sf. Vasile a încercat să împace bisericile orientale, făcând apel la Sf. Atanasie şi la papa Damasus. De asemenea a încercat o împăcare între Orient şi Occident împărţite pe tema schismei meletiene. Sf. Vasile a fost un mare animator în lupta contra arianismului. El a dat lovituri grele acestei erezii. I-a ajutat pe tineri la învăţătură, a menţinut legătura cu profesorul său Libaniu. A fost pretutindeni prezent. A fost mare preot, mare liturghisitor, mare pedagog, mare prieten, mare organizator, mare om de ştiinţă. A fost numit „un roman printre greci”. A murit la 1 ianuarie 379, plâns de toţi şi numit încă de atunci „cel Mare”



OPERA



a) Opere dogmatice


1) Contra lui Eunomiu – care era conducătorul anomeilor. Lucrare scrisă în anul 364, fiind alcătuită din 3 părţi


2) Despre Sfântul Duh – în care susţine că Sfântul Duh are aceeaşi putere ca Tatăl şi Fiul.


b) Opere ascetice


1) Învăţături morale


2) Regulile mari


3) Regulile mici


c) Omilii şi cuvântări


1) 9 omilii la Hexaemeron, care explică fenomenele legate de crearea lumii, până în ziua a V-a a creaţiei, iar ziua a VI-a este completată de fratele său Sf. Grigorie de Nyssa, în lucrarea Despre facerea omului.


2) Despre credinţă – este un comentariu


3) Contra bogaţilor


4) Contra beţiei


d) Opere liturgice, canonice şi de corespondenţă


1) Liturghia Sfântului Vasile cel Mare


A scris aproximativ 365 de scrisori de natura dogmatică, monahală, misionară sau ocazională.


Doctrina


a) Cunoaşterea naturală a lui Dumnezeu – Sf. Vasile afirmă că Dumnezeu poate fi cunoscut decât prin lucrările sale şi acestea pe calea minţii

Sfânta Treime – Sf. Vasile este cel care face diferenţa dintre fiinţă şi ipostas: o singură fiinţă, trei ipostase.