Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

marți, septembrie 24, 2013

Pro TV promovează „căsătoriile” homosexuale prin minciună și viclenie

Material preluat de pe Drum european
Pe 22 ianuarie 1973, în urma procesului Roe vs. Wade, Curtea Supremă din SUA a declarat neconstituțională legea care interzicea avortul și a permis întreruperea sarcinii în primul trimestru de sarcină, pentru orice motiv, iar în cazul unui pericol pentru sănătatea femeii, oricând peste această limită. În aceeași zi, în urma procesului Doe vs. Bolton, practic toate restricțiile privind avortul au fost înlăturate.
Ambele procese au fost intentate de către femei despre care avocații au declarat că sunt în situații defavorizate: „Roe” – Norma McCorvey ar fi fost însărcinată în urma unui viol în grup, iar „Doe” – Sandra Cano ar fi solicitat avortul deoarece era însărcinată cu al patrulea copil, la doi dintre cei anteriori pierzând custodia, iar unul dându-l spre adopție.
După câteva decenii, ambele femei au încercat să răstoarne rezultatul proceselor pe care le-au câștigat! De ce?
Norma McCorvey – „Jane Roe”: „Trebuie să recunosc că în 1973 am minţit, declarând că am rămas gravidă după ce am fost victima unui viol în grup. Sarah Weddington [avocata] a construit o bună parte din moţiune ştiind că americanii vor fi de acord cu întreruperea sarcinii unei femei violate. Însă nu era adevărat. Legea care a ucis milioane de vieţi a fost adoptată datorită unei minciuni. Totul a fost o minciună”.
Sandra Cano – „Mary Doe”: nu numai că nu a solicitat avortul, dar a fugit din statul în care locuia, atunci când mama sa și avocata au încercat să o forțeze să facă avort. Iar semnătura prin care a intentat procesul a fost dată fiind mințită că semnează actul de divorț de fostul soț și cererea de recâștigare a custodiei celor doi copii.
Din păcate, ele nu au putut să redeschidă procesele respective, când intenționau să spună adevărul și să le piardă, pentru că au trecut prea mulți ani de la judecarea lor, chiar dacă deciziile au fost bazate pe minciună.
De ce a fost nevoie de procese câștigate prin minciună?
În 1973 cei mai mulți americani erau împotriva avorturilor, iar dacă încercarea de legalizare ar fi fost onestă, ea ar fi fost cu siguranță respinsă. Prin minciună, judecătorii, politicienii, mass-media și oamenii obișnuiți au fost emoționați și manipulați. Astfel s-a eliminat protecția vieții copiilor nenăscuți într-o țară liberă și, prin efect de domino, în toate statele aflate în sfera de influență a SUA. Menționăm că pentru legalizarea avorturilor în spațiul comunist nu a fost nevoie de astfel de manipulări, deoarece în sistemele dictatoriale societatea nu trebuie convinsă de justețea unei legi, ci legea i se impune prin forță.
În România, înainte de anul 2000, mișcarea homosexualilor a cerut eliminarea articolului 200 din Codul Penal, articol care interzicea prozelitismul homosexual, deși acesta nu mai fusese invocat pentru a fi pedepsit cineva. În fața opiniei că astfel se face un pas înainte spre „căsătoriile” homosexuale și spre adopția de copii de către „familii” homosexuale, activiștii homosexuali au declarat răspicat că nu va fi vorba în nici un caz de așa ceva în România.
În prezent în Parlament a fost introdus un proiect de lege pentru legalizarea parteneriatelor civile între persoane de același sex, ceea ce înseamnă din punct de vedere civil „căsătorie” homosexuală. Pentru că România este acum o țară liberă, societatea trebuie convinsă de justețea acestei legi. Și cum este evident că românii o consideră greșită, pentru a le schimba opinia se folosește minciuna.
Pentru a reuși să facă un cap de afiș din „căsătoria” a doi bărbați, Pro TV a mințit, prin omisiune, nespunând celorlalți participanți și altor instituții implicate în realizarea emisiunii că reality-show-ul „Patru nunți și o provocare” prezintă și o „familie” de homosexuali. Unul dintre cei care au declarat public aceasta a fost Nicușor Coroamă, mirele de la una dintre nunți, foarte cunoscut întrucât a fost finalist al MasterChef.
Emisiunea în sine a fost prilej pentru a minți că în România nu sunt legale astfel de parteneriate datorită Bisericii. Despre aceasta părintele Eugen Tănăsescu a făcut câteva observații pe blogul său de la ziarul Adevărul.
646x404
PRO TV atacă şi jigneşte BOR / Pr. Eugen Tănăsescu
Naţiunea a văzut cum un episod din show-ul TV „Patru nunţi şi o provocare”, difuzat aseară de PRO TV, a făcut propagandă unei nunţi gay. Era de aşteptat, după frământările legate de noua Constituţie. Ceea ce m-a uimit a fost faptul că un post TV care are ca deviză gândirea liberă, toleranţa şi democraţia îşi permite atacarea şi jignirea unui cult, fie şi prin intermediul opiniilor participanţilor.
Nu o să mă refer la propaganda show-ului în sensul de a lămuri audienţa că homosexualitatea este ceva normal. Nu o să mă refer nici la relativizarea moralei publice, prin afişarea explicită a sărutului drăgăstos al „mirilor”, contrapusă cu grimasele, mirarea,naturaleţea sau scârba afişată de miresele „clasice”. O să mă refer doar la mesajul subtil al PRO TV cum că BOR este de vină că în România nu se legalizează căsătoriile gay. Era de aşteptat şi asta, dar anticipez că se va intensifica pe viitor:
1. Într-un cadru preluat din manifestaţiile publice ale LGBT apare o pancartă pe care scrie „Biserica nu dictează pe cine trebuie să iubesc”. Dar nu a făcut-o niciodată! Biserica recomandă, propune, arată o cale, oamenii o urmează sau nu. Este adevărat că Biserica socoteşte acest tip de viaţă intimă unul imoral, dar asta ţine de opinia ei. Oare o opinie este homofobie? În cel mai rău caz, ea poate fundamenta atitudini homofobe ale unor extremişti. Însă nu cred că BOR poate fi acuzată de homofobie. Unde sunt toleranţa şi dreptul la opinie, clamate intens de generaţia PRO? Din păcate, PRO TV şi-a asumat public mesajul de pe pancartă, deoarece nu l-a transmis ca o ştire, ci într-o producţie proprie.
2. În acest show, nu avea ce să caute o referire negativă la vreo Biserică, dacă ţinem cont că la el participa o reprezentantă a unui alt cult, pro-gay, Diane Fisher, episcop al Metropolitan Community Church din America. Altfel spus, o activistă gay ce acuză bisericile tradiţionale că exclud minoritarii LGBT de la exercitarea dreptului la slujbă în comunităţile lor şi doreşte ca acestea să fie obligate la oficierea acestor slujbe (nu înţeleg de ce este nemulţumită, din moment ce ea crede că le poate oferi „binecuvântarea lui Dumnezeu”). Să înţelegem că opinia PRO TV se raliază la opinia Metropolitan Community Church, unde cultele pro-gay sunt Biserici „bune”, iar cele contra sunt „rele” şi trebuie incriminate pentru delict de opinie?!
3. Mireasa „Daniel” (aşa il cataloghează show-ul) are câteva afirmaţii care atacă BOR. Prima „mă bucur că în România lumea începe să îşi schimbe mentalităţile […] să nu mai cânte prohodul, să nu ne mai arate cruci sau mai ştiu eu ce alte tâmpenii de pe margine”. Este discutabil dacă, aici, crucea, ca simbol al BOR, este tâmpenie sau nu. Apoi, discutând despre drepturile pe care le au sau nu, întrebat fiind de o altă participantă : „puteţi să vă faceţi căsătoria în biserică?”, el răspunde cu „nu”. Din moment ce un alt cult le-a „oficiat slujba”, înţeleg că se făcea referire strict la BOR, care nu le-ar acorda acest drept. Dar nici o lege nu poate obliga un cult ce slujbe să oficieze şi ce nu, aşa că este un atac gratuit la morala BOR. Probabil, revanşa la neacceptarea homosexualităţii. În fine, peste câteva secunde, acelaşi Daniel afirmă : „toţi îşi imaginează că o să mă îmbrac în rochie şi o să mă duc în Biserica Ortodoxă şi o să dănţuiesc cu preotul. Este o cretinătate sinistră”. Subtil nu?! Dacă tot nu merge în BOR, de ce se plânge de BOR ?! Mai departe, conchide cu o ironie la adresa BOR, când spune că „aşa scrie în Biblie, că trebuie să ajuţi alegerile”. Iar eu credeam că, în democraţie, alegătorul votează pentru a fi reprezentat. Ce democraţie o fi aceea în care majoritatea este dispreţuită doar pentru că este ortodoxă şi are alte convingeri???
4. Nici personajul „Mihai” nu ratează şansa de a arunca o săgeată spre BOR. Povesteşte, foarte indignat, cum a fost deranjat de ipocrizia unui preot ortodox care i-a spus că nimeni nu-l opreşte să facă ce vrea şi l-a sfătuit la o viaţă dublă: să se căsătorească (hetero), „să intre în rândul lumii”, după care nu trebuie să ştie nimeni ce ar face el „din când în când”. Cât de reprezentativ este acest preot pentru BOR nu se ştie, dar „puterea exemplului” permite o generalizare, aşa-i?! Iar Daniel îl completează spunând că motivul ipocriziei este faptul că toţi au impresia că homosexual înseamnă „doar momentul de sex”.
5. Personajul „Oana” spune, la un moment dat, referindu-se la jurămintele celor doi „miri”, că sunt frumoase ca în filme, că ar fi dorit să le facă şi ea dar „din păcate e diferit la noi, nu e ca la ei”. Adică, la noi nu e ca în filme de frumos şi nu avem jurăminte. Slujbă urâtă sau neplăcută, asta e ideea, nu?! E liberă să meargă unde îi place, nu o ţine BOR cu forţa. Dacă eu, pe acelaşi considerent de liberă opinie, spun că „din păcate, la ei e diferit”, sunt homofob? Cred că aceste atacuri şi jigniri au un scop clar. La ce specialişti există acolo, am fi naivi să credem că sunt doar simple„scăpări”. În rest, am constatat că deşi unii au spus că este doar o simulare, producţia este catalogată ca „reality show”, iar Daniel ne spune clar că relaţia lor va fi recunoscută oficial, cu acte (filmate în show), în părţi din SUA şi Canada. Deci, dragi români, a fost o nuntă „pe bune”, care a şi câştigat un sejur „de miere”. Chiar. . . o provocare.

Viata Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Manastirea Brazi

Sfantul lerarh Teodosie s-a nascut in Tinutul Vrancei. In prima jumatate a veacului al XVII-lea, si, iubind din tinerete viata  calugareasca, s-a lepadat de lume si a primit sfantul chip ingeresc  al calugariei. Cugetand ziua si noaptea la Legea lui Dumnezeu si deprinzand de la dascalii incercati din manastirile Tarii de Jos invataturile cele folositoare, a fost ales egumen al manastirii Bogdana reconstruind, in vremea staretiei sale, acest sfant locas. Pentru vrednicia si pentru bunele sale obiceiuri, a fost hirotonit episcop de Radauti in anul 1670. iar peste un an a fost trimis sa pastoreasca Episcopia Romanului. Iubind cu adevarat sfintele lui Dumnezeu Biserici,  a cercetat si a ajutat pe cat i-a stat in putinta schiturile si manastirile din eparhia sa, sprijinind, totodata, si pe binecredinciosii crestini aflati in felurite necazuri sau cuprinsi de saracie.
In anul 1674, fericitul si preainvatatul mitropolit Dosoftei, silit de vitregia vremurilor, s-a retras in Polonia, impreuna cu domnitorul Stefan Petriceicu, iar Moldova a fost asuprita de cetele de turci si de tatari, care au adus la carma tarii pe Dumitrascu din neamul Cantacuzinilor. Acesta, vazand ca moldovenii au fost lipsiti de pastorul lor, a cerut arhiereilor sa-si  puna mitropolit. Noul domn avea nevoie urgenta de un nou cap al Bisericii Moldovene pentru a-si legitima domnia, primind de la acesta indatinata ungere. Ierarhul Teodosie, desi nu voia, mai mult fiind silit, a luat conducerea Mitropoliei Moldovei in acele vremuri greu de indurat, cand turcii si tatarii intrasera ca lupii infometati in smerita lui turma. De aceea, bunul arhiereu nu a rabdat mult a vedea in toate zilele cum sunt nedreptatiti crestinii, ci, punandu-si  sufletul pentru acestia, a mers la domnitor si i-a cerut sa puna capat asupririi poporului si sa alunge dincolo de hotare pe pagani. Maniat, Dumitrascu Voda nu a voit sa auda mustrarile cele drepte ale mitropolitului, ci, fara judecata, l-a silit sa-si paraseasca scaunul, pe care nu statuse decat vreme de un an, fiind pus sub paza in Manastirea " Sfantul Sava " din Iasi. Rabdand cu mult curaj cumplita prigonire, ierarhul marturisitor al dreptatii a stat inchis acolo pana la revenirea in tara a blandului Dosoftei mitropolitul, care l-a scos pe fericitul Teodosie din surghiunul sau. Acesta s-a retras in partile Tarii de Jos. locuind cand la Focsani cand in Manastirea Bogdana.
In rastimp s-a ingrijit, indeosebi, de reconstruirea Manastirii Brazi,  unde a ridicat o noua biserica si chilii, asezand  acolo monahi, pe care i-a pus sub ascultarea egumenului Zaharia, care vietuise o vreme in Sfantul Munte Athos.
In anul 1688, pe cand se afla la Focsani a fost rapit si dus in Tara Romaneasca, unde a indurat, vreme de 10 saptamani, inchisoare si chinuri. fiind cercetat - pentru pricini inchipuite - de unii greci, pusi la cale de rudeniile lui Dumitrascu Voda, fostul domnitor al Moldovei. Scapand  insa cu viata si din aceasta grea incercare, Ierarhul Teodosie a continuat sa se ocupe de sfintele locasuri din Tinutul Vrancei, pregatind toate cele necesare pentru ridicarea a inca trei schituri.
In toamna anului 1694  tatarii au navalit, din nou, in Moldova, jefuind pe crestini si distrugand bisericile. Cunoscandu-si mai dinainte sfarsitul, fostul mitropolit Teodosie s-a pregatit duhovniceste asa cum se cuvine a face orice crestin adevarat.  Curand, la Mänästirea Brazi, a venit o ceatä de tatari, care l-au schingiuit pe batranul arhiereu, cerandu-i sa le predea avutul si odoarele sfantului locas. Acesta a refuzat, preferand mai degraba sa fie chinuit decat sa dea in mainile paganilor putinele  valori si sfintele vase. In cele din urma, tatarii, dupa ce l-au chinuit indelung, i-au taiat capul. Noaptea, a fost ingropat in graba de cativa credinciosi. Asa a castigat cununa muceniciei  mult-patimitorul Ierarh, primindu-si prin sabie sfarsitul,  suferind pentru dragostea de Dumnezeu. Sfantul Antipa de la Calapodesti (1816-1882), pe care biserica noastra il pomeneste la 10 ianuarie, fiind novice la Manastirea  Brazi, in anul 1842, a fost de fata la descoperirea  in chip minunat a moastelor  mitropolitului martir. El relateaza urmatoarele: " Inainte ca arhimandritul Dimitrie  sa fie staret al Manastirii Brazi din Moldova, el a trait viata pustniceasca aspra  intr-o padure mare, unde din intamplare a gasit ingropat  un vas mare plin cu bani de aur. In vas a gasit  o insemnare, in care se spunea ca acesti bani sunt de la Mitropolitul Dositei (Thodosie) care i-a ascuns acolo,  prevazandu-si sfarsitul  sau mucenicesc din mana turcilor. In insemnare se mai spuneau si acestea: " cine va gasi acesti bani este indatorat sa zideasca din ei o manastire si trei schituri " si ca " la terminarea de zidit a celui din urma, al treilea schit, va afla si moastele mele ". Instiintand  pe mitropolitul de la Iasi despre aceasta minunata descoperire si primind de la el binecuvantare, arhimandritul Dimitrie a inceput cu ravna sa implineasca ultima dorinta a fericitului mitropolit [ …] A inaltat o mare biserica, iar dupa ce a terminat de construit cel de-al treilea schit, a randuit ca in ograda lui (n.n. a schitului) sa se sape si pentru dansul un mormant.
[ …] Deoarece groapa pe care el poruncise sa i se sape se darama mereu, a pus sa se sape din nou, in prezenta lui, si, sapandu-se,  s-a gasit sicriul cu moastele fericitului   mitropolit […] " 
Despre aceea aflare a sfintelor moaste  relateaza si insusi  staretul Dimitrie, scriind, intr-o insemnare din 20 februarie 1842:"Am vrut sa-mi fac mormantul meu in tintirim la Brazi, tocmai in mijlocul locului unde a fost biserica veche. Si, sapand adanc de sase palme […]  am gasit locul unde la picioarele raposatului Mitropolit Teodosie, ctitorul Manastirii Brazi, se gasea capul mormantului meu. Si, sapand in sus, am gasit tot trupul deplin, insirate oasele, iar capul l-am gasit cu gura in jos, pus pe o caramida mare in cornuri, precum  este stiut cä a fost taiat de tatari si ingropat noaptea de niste  credinciosi".  Sfantul Antipa adauga: ,,M-am invrednicit eu insumi sa vad si sa sarut aceste moaste, din care iesea un parfum foarte mirositor ". La 6 mai 1842 osemintele au fost prohodite de un sobor de slujitori si asezate in mormant nou, zidit in partea de nord a paraclisului subteran.
Ierarhul-ctitor al Manastirii  Brazi a fost cinstit de clerici, monahi si credinciosi inca din timpul vietii, pentru virtutile sale: dragostea de Dumnezeu si de semeni, blandetea, rabdarea, spiritul de dreptate. El s-a identificat cu durerile si nevoile credinciosilor din aceste tinuturi, participand activ la solutionarea conflictelor - cu precadere patrimoniale -  ivite intre ei, atat ca episcop de Roman cat si ca fost mitropolit. El a sus cu tarie mentinerea privilegiilor acordate vrancenilor de Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant.
O alta latura foarte importanta a activitatii sale o constituie  ridicarea de sfinte locasuri. El a avut initiativa reconstruirii Manastirii Bogdana, indemnand la aceasta pe marele logofat Solomon  Barladeanu. Dupa moartea acestuia, el a continuat lucrarile in calitate de cel dintai staret al Bogdanei, si a chemat la sfintirea ei pe patriarhul Dositei al Ierusalimului, care il  aprecia in mod deosebit. Ca episcop de Roman, s-a ingrijit de bunul mers al unor manastiri din eparhia sa, precum: Soveja, Mera, Lepsa Buluc si Scanteia, asa cum o dovedesc documentele vremii. In mod deosebit, a purtat grija de reconstruirea Manastirii Brazi, pentru care a obtinut dreptul de proprietate asupra terenului inconjurator, iar apoi, ca fost mitropolit, a refacut din temelii acest asezamant  monahal. Tot el a luat initiativa ridicarii Schiturilor Musinoaiele si Trotusanu cumparand, din vreme, terenuri in acest scop. Il putem, deci, considera, pe  drept cuvant, unul din cei mai importanti ierarhi-ctitori de sfinte locasuri.
Cinstirea sa ca Sfant a inceput cu adevarat din momentul mortii lui martirice, prin care si-a pecetluit ostenelile intregii vieti. Potrivit relatarii Sfantului Antipa mitropolitul Teodosie si-a prevazut dinainte sfarsitul,  ascunzand banii daruiti de credinciosi pentru construirea a patru biserici, insotindu-i  cu un text lamuritor. Aflarea acestor bani de catre ieroschimonahul Dimitrie, tocmai cel insarcinat cu conducerea Manastirii Brazi, ne arata limpede lucrarea lui Dumnezeu, Care a facut sa se implineasca toate sfintele dorinte ale slujitorului Sau: zidirea celor patru locasuri  de cult si, indata dupa aceasta, aflarea  cinstitelor sale moaste.  Prezenta unei miresme deosebite ce iese din acestea - lucru confirmat cu claritate nu de oricine, ci chiar de catre Sfantul Antipa - este un semn neindoielnic al sfinteniei potrivit Traditiei ortodoxe. Remarcam, de asemenea, ca Sfantul Antipa il numeste fericit pe mitropolitul Teodosie si se inchina cu evlavie sfintelor lui moaste.  El subliniaza si faptul ca aflarea sfintelor moaste s-a facut ,, In chip minunat".Cinstirea acordata de SfantulAntipa de la Calapodesti  Ierarhului Martir Teodosie este o dovada incontestabila a cultului de care s-a bucurat. Nu mult dupa aflarea minunata a moastelor  Mitropolitului Teodosie, capul a fost scos din mormant si tinut in mare cinste de vietuitorii  sfantului locas.
Trebuie subliniat ca moartea martirica a mitropolitului nu a fost nicicand data uitarii la ctitoria sa, asa  cum reiese din cuvintele staretului  Dimitrie, care, afland moastele fericitului arhiereu. spune: ,,Este stiut ca a fost taiat de tatari si ingropat noaptea de credinciosi ". Credem ca tot staretul Dimitrie i-a scos din mormant capul spre a fi cinstit, fapt de care amintea, in 1857, egumenul  Manastirii Bogdana, Antonie Dumbrava: " La Manastirea Brazi din tinutul Putnei si acum se afla tidva capului sau (n.n. - a mitropolitului), scoasa din mormant  si pastrata  cu mare cinste ". Capul sfantului  ctitor si patimitor  a fost astfel pastrat si cinstit cu evlavie in altarul paraclisului  subteran, pana  la  desfiintarea asezamantului monahal de la Brazi  in anul 1959.  De atunci, capul a fost pus inapoi in mormant.
2002, Cercetarile  facute din incredintarea noastra, pe locul fostului paraclis subteran, au dus la aflarea sfintelor moaste ale Mitropolitului Teodosie.
Viata curata si sfanta a Ierarhului Mucenic Teodosie, ravnitoarea slujire a lui Hristos prin intreita misiune arhiereasca, osteneala lui pentru ridicarea de  sfinte locasuri si pentru cinstirea celor sfinte, smerenia sa adanca, dragostea pentru buna randuiala si chivernisire a obstilor  monahale, grija parinteasca fata de pastoritii sai - ca aparator al celor nedreptatiti si sprijinitor al celor saraci -, rabdarea tuturor suferintelor si prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum si lucrarea lui incununata de jertfa martirica au facut ca sa fie intotdeauna cinstit cu evlavie de dreptslavitorii crestini.
De  aceea, Sfantul  Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, ca urmare a deselor noastre demersuri si la propunerea Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfintilor Romani, a aprobat canonizarea Mitropolitului Teodosie al II-lea al Moldovei, randuind a fi cinstit in toata Biserica noastra si trecut in calendarul crestin-ortodox cu denumirea de SFANTUL IERARH MUCENIC TEODOSIE DE LA MANASTIREA BRAZI, ziua de praznuire fiind 22 septembrie - data trecerii sale la cele vesnice  dupa cum rezulta si din Tomosul Sinodal.
Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Teodosie, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin !
+ EPIFANIE
ARHIEPISCOPUL BUZAULUI SI VRANCEI

marți, septembrie 03, 2013

Despre taxele pentru biserica - un punct de vedere

Zilele trecute un post de televiziune promova o stire ca un preot din jud. Iasi ar fi conditionat oficierea slujbei de inmormantare de plata contributiei pentru biserica pe ultimii 13 ani.

Nici nu stiu cum sa incep acest articol! Si totusi il incep cu cuvintele Preasfintitului Vincentiu Episcopul Sloboziei si Calarasilor rostite la Conferinta preotilor din jud. Calarasi in luna iunie a.c. “ Preotia este o jertfelnicie; cine se face preot cu gand de inavutire si-a gresit vocatia...” (am citat din memorie).

Sustin sigur ca atunci cand apare o neintelegere intre un preot si o familie din parohie niciodata cauza conflictului nu sunt banii. Este vorba de o alta neintelegere mai veche. Banii sunt folositi ca pretext de galceava. Nu cred ca exista preot in tara asta care sa pretinda bani unei familii cu adevarat lipsita de resurse materiale.

Sunt preot intr-o parohie din inima Baraganului de 32 de ani. Am crescut pe treptele manastirii Antim, am fost educat la biserica Domnita Balasa din Bucuresti si format ca preot de parintele Sofian si parintele profesor Bordasiu, am admirat mereu pe parintele Diaconescu de la biserica Zlatari care mi-a fost mentor. Slujesc in parohia mea cu toata dragostea “ urmand ce este placut lui Dumnezeu si oamenilor “ din toate puterile mele, atat cat pot. Fug de vicii, nu beau, nu fumez, am privit femeia ca pe fiica, sora sau mama mea, locuiesc in parohie, repar o biserica monument istoric trecand prin probleme de neimaginat si de necrezut, dar am un... pacat; tin foarte mult ca enoriasii parohiei mele sa-si plateasca contributia pentru biserica. Este singurul mod de a-si exprima multumirea fata de preotul lor.

Preotul este acela care trebuie sa judece daca o familie este sau nu sarmana. Taxele pentru serviciile religioase si contributia pentru biserica sunt fixate in fiecare parohie de catre Consiliul Parohial, nu de preot, atunci cand se intocmeste bugetul parohiei. Intr-adevar contributia este benevola pentru biserica, dar prin reciprocitate ar trebui ca si serviciile religioase ale preotului sa fie tot benevole.

Nu! Nu trebuie sa se ajunga aici. Credinciosul care se declara ortodox si solicita preotului un anumit serviciu trebuie sa fie constient ca biserica are greutatile ei financiare. Preotul nu are salariu integral de la stat, ci doar o contributie, restul completandu-se din incasari proprii.

Aud uneori intrebarea; ce face preotul pentru salariul primit de la stat? Savarseste in fiecare sambata si duminica precum si in sarbatori Sfanta Liturghie la biserica, spovedeste si impartaseste acasa la orice ora din zi si din noapte persoanele bolnave atunci cand i se solicita, sta in parohie si primeste acasa zilnic persoane cu diferite probleme (si chiar vin). Si cred ca nu este preot care in viata lui sa nu fi reparat sau pictat o biserica cel putin (neremunerat) sa nu fi construit sau reparat o casa parohiala.

Sunt mahnit ca activitatea unui preot este vanata cu camera ascunsa si datorita unui gest sau unei vorbe se pateaza uneori activitatea merituasa a unui preot. Preotul nu de putine ori este tratat “functionareste” si cand raspunde la fel printr-o intrebare “ce mai este gratis in tara asta ?” este blamat.

Poate gresim si noi preotii ca nu avem curajul sa recunoastem ca avem nevoie de taxe deoarece si biserica are cheltuieli ca orice institutie fara de care nu ar putea sa functioneze. Si eu la parohie platesc curent electric, somaj, sanatate, handicapati, sustinerea unitatilor ierarhic superioare, impozit, abonament tiparituri, etc. etc., suma ce depaseste 2500 lei lunar care trebuie “colectata” dintr-o parohie cu nici 300 de case.
Sunt preot, cum am scris, de 32 de ani in aceeasi parohie! Pun o intrebare retorica: “ Cum ma sfatuiti sa procedez cu o persoana care in cei 32 de ani nu a venit niciodata la biserica, nu a aprins o lumanare, nu m-a primit acasa cu Craciunul sau cu Botezul (iarna de Sfintele Sarbatori) doar intamplator cand il prindeam cu poarta descuiata?”
Am cautat sa stau de vorba cu familiile respective si in cursul anului. Mi-a fost imposibil. Mai nou am case de vacanta care stau cu poarta incuiata avand o educatie “ca la bloc”.

Consider ca sunt familii care in trecutul lor ori au avut vreo experienta neasteptata cu vreun preot sau vreo educatie neprincipiala fata de slujitorii Bisericii si de aici au urmat neintelegeri.

Scrie in Sfanta Scriptura: “De-ti va gresi tie fratele tau, mergi, mustra-l pe el intre tine si el singur. Si de te va asculta, ai castigat pe fratele tau. Iar de nu te va asculta i-a cu tine inca unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori sa se statorniceasca tot cuvantul. Si de nu-i va asculta pe ei, supune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si vames.” (Matei XVIII; 15-17). Aici Insusi Mantuitorul Hristos imi spune, si nu altcineva, ca un om la poarta caruia am batut 32 de ani, nu sa-i cer bani, ci sa Il vestesc pe Mantuitorul Hristos, si nu m-a ascultat, nu-mi spune sa-l iert si sa-mi fie ca un strain si vames. Preotul trebuie sa se jertfeasca dar si credinciosul trebuie sa se daruiasca pentru ca altfel degeaba pretindem sa ni se faca un botez gratuit pentru “o familie saraca” avand lant de aur la gat si camera de luat vederi in poseta.

Unde este jertfelnicia preotilor? Acolo unde este si calitatea credinciosilor!

Sunt culte carora credinciosilor dau zeciuiala, dar nu am auzit de vreun scandal de presa pe aceasta tema. Au credinciosi de o alta calitate ?
Preotul sa se fereasca de scandal de presa (cel mai destept cedeaza) dar si credinciosului sa-i fie rusine sa ajunga in situatia de conflict cu preotul din sat.

Vedem scandal la televizor ca se schimba un preot dintr-o parohie. E dreptul ierarhului sa o faca. Preotia inseamna ascultare. Ati vazut scandal de presa ca se schimba directorul vreunei scoli, sau seful de post, sau directorul vreunui spital ? Nu! Scandal la televizor ca preotul pretinde nu stiu cati bani pentru o cununie, iar eu am dat 700 de lei RON pentru o hartie eliberata de o institutie a statului, si 500 de lei RON pentru ca un expert sa-mi puna o stampila pe o expertiza. E drept cu factura si chitanta. Si preotul trebuie sa elibereze chitanta pentru toate sumele pretinse.

Inchei sustinand ca preotia este o jertfelnicie pentru Biserica dar si credinciosul trebuie sa aiba jertfelnicie pentru aceeasi Biserica al carei cap este Insusi Mantuitorul Hristos, “iar noi toti una suntem in numele Lui” dupa spusele Sf. Ap. Pavel.
Preot Nicolae Trusca
Parohia Negoiesti

Obiectii si argumente despre cinstirea Maicii Domnului

Combaterea celor trei obiecţii neoprotestante împotriva cultului Maicii Domnului
1) „Maica Domnului este o simplă femeie”?
Această idee este argumentată de neoprotestanţi pe considerentull că Însusi Mântuitorul i s-a adresat de mai multe ori Fecioarei Maria numind-o «femeie» (Ioan, 2, 4; Ioan 19, 26).
Şi Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre naşterea Mântuitorului dintr-o simplă «femeie» (Gal., 4, 4). Deci, spun ei, atât Mântuitorul cât şi Sfântul Apostol Pavel nu i-au acordat Sfintei Fecioare o cinste deosebită de care s-a învrednicit ca Născătoare de Dumnezeu, ci adresându-i-se cu cuvântul «femeie», ar fi considerat-o o femeie obişnuită care a fost căsătorită şi a avut şi alţi copii.

Răspuns:
Peste tot în Sfânta Scriptura, ca şi în textele menţionate, cuvintele de «bărbat» şi «femeie» sunt, în general, folosite pentru a marca deosebirea de gen, indiferent de starea civilă sau socială (Matei, 26, 7; Fapte, l, 10—11; Fapte 5,35).

Adam o numeşte pe Eva “femeie”, deşi era fecioară (Fac. 2, 22-23);

Sfintii Îngeri i se adresează Mariei Magdalena, venită la mormântul Domnului, după Înviere, cu cuvântul «femeie» (Ioan, 20, 12—13);

La Înaltarea la cer a Mântuitorului, Sfintii Îngeri li se adresează Sfintilor Apostoli cu expresia «barbati galileeni» (Fapte l, 10—11);

Acest mod de adresare, specific acelor timpuri, este folosit şi de Sfântul Apostol Petru la Cincizecime (Fapte 2, 14, 22), şi de Gamaliel în sinedriu (Fapte, 5, 34-35).

Deci, termenii de «femeie» şi «bărbat» sunt folosiţi ca apelative şi mod de adresare, nu de dispreţ şi, totodată, arată, în chip tainic, că Maica Domnului este femeia aceea prin care se va zdrobi capul şarpelui (Fac. 3, 15) şi prin care va veni mântuirea neamului omenesc.

În Matei 12:47-50, Mântuitorul nici n-a înlăturat înrudirea Sa cea trupească cu Maica Sa, nici n-a micşorat cinstirea ce i se cuvenea unei mame de la fiul ei, ci numai a căutat să accentueze că cealaltă înrudire cu El, cea sufletească, deşi este de mai mare preţ, o poate realiza, totuşi, orice credincios (Maica Domnului a fost şi singura care a împlinit desăvârsit voia lui Dumnezeu - Luca 1:38 ). Aşadar, a fost un cuvânt de îndemn şi de încurajare la adresa mulţimii, iar nu unul de dispreţ la adresa Maicii Sale. Şi cum oare ar fi putut să dispreţuiască pe Mama Sa, când Însusi Dumnezeu a dat poruncă să cinstim pe tată şi pe mamă (Deut. 5, 16) ?

Maica Domnului este acea fecioară care a născut pe Emanuel - Dumnezeu (Isaia 7, 13) , nu o femeie oarecare, ca toate femeile. Ea L-a purtat în pântece pe Dumnezeu, a Cărui slavă nu o cuprinde nici cerul, nici pământul (II Paral. 2, 6).

Dumnezeu Se putea naşte doar din cea mai sfântă femeie din toate generaţiile, care să fie demnă de a-I da naştere.

Şi cine s-a mai invrednicit dintre oameni şi îngeri să aibă ca fiu pe Însusi Domnul?

Zămislind de la Duhul Sfânt pe Mântuitorul în pântecele ei, a fost cu totul curaţită de păcate, ca nici un alt om, oricât de sfânt ar fi fost. A nu o cinsti înseamnă a nega puterea sfinţitoare a Duhului Sfânt.

Maica Domnului este roaba lui Dumnezeu (Luca 1 ,38), dar îi este şi Maica şi Fiica. Ea este noul Chivot al Legământului, prin care a lucrat Dumnezeu la mântuirea neamului omenesc.

2) "Maica Domnului nu poate să mijlocească pentru oameni, pentru că singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni este Iisus Hristos." (I Timotei 2, 4-6).

Răspuns:

În textul de la Timotei 2, 2-4 se vorbeşte despre jertfa obiectivă sau generală a lui Hristos pentru toţi oamenii. Mijlocirea lui Hristos pentru mântuirea noastră este alta decât cea a Născătoarei de Dumnezeu. Ea mijloceşte înaintea lui Dumnezeu prin viaţa ei curată, prin suferinţa produsă de sabia păcatelor omeneşti în sufletul ei (Luca 2, 35) şi, după mutarea Ei la cer, prin rugăciune (Ioan 19, 26; Psalm 44, 5-11), iar Hristos prin jertfa Sa pe cruce (Ioan 3, 14-15; Evrei 9, 5-12).

Posibilitatea de mijlocire şi puterea rugăciunii Maicii Domnului pe lângă Fiul ei, Iisus Hristos, sunt confirmate de cele ce au avut loc la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 3-10), unde Mântuitorul a ascultat şi a împlinit ruga Maicii Sale, savârsind aici prima minune.

3) „Maica Domnului a avut şi alţi copii de la Iosif”.

La Matei 1, 24, se spune: „Şi n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său Cel Întâi Născut şi a chemat numele Lui Iisus”, iar la Matei 13, 55: „Oare nu este acesta fiul tâmplarului?… Si surorile Lui oare nu sunt toate la noi?”.

Răspuns:

Expresia „pâna ce” (eos în greacă) de la Matei 1, 24 nu determină nimic cu privire la ceea ce se va întâmpla după aceea, ci numai un punct fix după care nu ne interesează nimic.

De exemplu, citatul din Ps. 109, 1 („Zis-a Domnul Domnului meu: „Sezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Mei aşternut picioarelor Tale”), nu vrea să spună că, după ce îi va aşterne pe vrăjmaşi, Domnul nu va mai şedea de-a dreapta Tatălui. A se vedea şi textele de la Facere 8,7 („Şi a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ”) si de la II Regi 6, 23 („Şi Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până ce a murit”). David spune: “Aşa cum se uitã ochii iubitei dupã iubitul ei, asa se uitã ochii noştri dupã Domnul Dumnezeul nostru, pânã când El se va milostivi de noi” (Ps. 122,2). Deci proorocul va avea ochii îndreptaţi spre Domnul numai pânã când va cãpãta îndurare, apoi si-i va îndrepta înapoi spre pãmânt?

La acestea să mai adăugăm şi observaţia că expresia ''până când'' nu limitează nicidecum durata stării de feciorie a Mariei, ci, dimpotrivă, este folosită tocmai ca să accentueze faptul că Iisus Hristos S-a născut din fecioară fără de bărbat.

În modul de vorbire al evreilor din Vechiul Testament, „întâiul născut” era folosit la modul propriu, indiferent dacă urmau sau nu copii. Acesta este un fel de a vorbi al Vechiului Testament, unde ''întâiul născut'' se numeşte cel ce deschide întâi pântecele, indiferent dacă va mai avea şi alţi fraţi sau nu (les. 13, 2) şi unde, adeseori, numeralul cardinal este înlocuit ori întrebuinţat amestecat cu cel ordinal.

Dacă am urma interpretarea protestantă, ar însemna că evreii ar fi trebuit să aştepte să aibă şi alţi copii pentru a-l duce la Templu pe primul, ceea ce i-ar fi dus la nerespectarea Legii.

Biblia vorbeşte despre Fecioara Maria şi Iosif numai ca fiind logodiţi. Cu excepţia cazului în care s-ar fi cãsãtorit ulterior, ei aveau toate responsabilitãtile unei cãsãtorii, însã ar fi pãcãtuit dacã ar fi avut relaţii matrimoniale unul cu altul. Este clar din Evanghelii cã ei erau numai logoditi atunci când au pãrãsit Nazaretul si când Fecioara era însãrcinatã. Credeti cã s-ar fi putut cãsãtori ulterior fãrã a fi mai întâi omorâti cu pietre?

Iar despre „fratii şi surorile Domnului” de la Matei 13, 55 arătăm că, la vechii evrei, ca şi în general la toţi orientalii, la unii şi astăzi, cuvintele „frate” şi „soră” se dau şi rudeniilor apropiate. De exemplu, Avraam era unchiul lui Lot, iar el nepot de frate şi se numeau "fraţi " sau " rude" (Facerea 11, 27; 12, 5 ; 13, 8; 14, 14-16); apoi, Iacob, nepotul lui Avraam, s-a căsătorit cu verişoarele lui -surorile Lia si Rahela -fiicele lui Laban, nepot de frate lui Avraam, frate cu Nahor, şi se numeau "fraţi" (Facerea 11, 27; 29,15-28). De asemenea, Eliazar şi Kis erau fraţi; şi fiicele lui Eleazar s-au căsătorit cu fiii lui Kis, cu care erau veri, dar se numeau " fraţi" sau rude cu ele (I Paralipom. 23, 22).A se vedea şi Tobit 5:11, Neemia. 4:14; 5:1,5,8,10,14.

Aşa-zişii „fraţi” ai Domnului sau „fraţii lui Iisus” - Iacob, Iosif, Simon, Iuda - si aşa-zisele „surori” (conform textului de la Matei 13, 55-56; Marcu 6,3; Luca 4, 23; Ioan 2, 12; Ioan 6, 42; Ioan 7, 3-5; Fapte 1, 14) nu sunt decât rudele, verii şi verişoarele Lui.

Aceştia sunt copiii Mariei lui Cleopa, numită „sora” Maicii Domnului (Ioan 19, 25). Doar Sfântul Evanghelist Ioan precizează calitatea de soră („sora Mamei Lui”), precum şi cea de soţie a lui Cleopa. La rândul lor, Sfintii Evanghelisti Matei şi Marcu arată ca acei „fraţi” ai Domnului sunt copiii Mariei şi ai lui Cleopa, dintre care amintesc de doi: Iacob şi Iosif. Deci, această Marie, soţia lui Cleopa – ci nu Maica Domnului – era mama adevărată a celor numiţi „fraţii lui Iisus”.

Iată textele biblice lămuritoare:

“Şi erau acolo multe femei, privind de departe... între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu” (Matei 27, 55-56). Iacov şi Iosi sunt doi din cei patru ''fraţi" ai Domnului (Matei 13, 55). Mama lor, aşadar, este o altă persoană decât Maria, mama lui Iisus. Evanghelistul continuă: “După ce a trecut sâmbata..., au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul” (Matei 28, 1). Aici, iarăşi este vorba de ''cealaltă Marie'', care nu poate fi alta decât mama ''fraţilor" Domnului şi despre care a fost vorba şi în textul precedent. În chip asemănător scriu şi ceilalti evanghelişti: ”Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui losi şi Salomeea” (Marcu 15, 40).

“Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus” (Marcu 15, 47).

Acelaşi evanghelist scrie: “Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca sa vină să-L ungă” (Marcu 16, 1).

Apoi, în alt text: “Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea” (Luca 24, 10). Şi, în sfârşit, altul: ”Şi stăteau lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (Ioan 19, 25).

În toate textele de mai sus, este vorba de aceleaşi femei care au luat parte la evenimentele Patimilor şi ale Învierii Domnului. Toate sunt pomenite cu numele, numai Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi (doi din ''fraţii" Domnului - Matei 13, 55) este numită, în ambele locuri, “Maria, mama lui Iacov” apoi alteori “mama lui Iosi” sau “cealaltă Marie”, iar în alte locuri, “sora mamei Lui, Maria lui Cleopa”. Dar este vorba de aceeaşi persoană, căci totdeauna este numita ''Maria''. Deci ''fraţii Domnului", având altă mamă decât pe Maria, mama lui Iisus, nu pot fi fii ai Fecioarei Maria şi fraţi naturali ai lui Iisus.

Ei sunt,de fapt, veri secundari, pentru că însăşi mama lor, Maria lui Cleopa, deşi este numită „sora Maicii Domnului” era în realitate verişoara ei primară, întrucât se ştie că Maica Domnului a fost singurul copil al parinţilor ei, Ioachim şi Ana. Deşi mama lor este numită ''soră'' a Maicii Domnului (Ioan 19, 25), ea nu putea să fi fost sora bună a acesteia, deoarece purta acelaşi nume cu Maria şi foarte rar se obişnuia, în vechime, ca două surori sau doi fraţi să poarte acelaşi nume.

În acest sens,există dovezi din secolele II-III :

[Sf. Egesipus [mort în 170 DC], Fragmente din cele cinci cãrti ale lui cu comentarii asupra Bisericii, Pãrintii Ante-Niceeni, Vol. 8, pag. 762] :

“Se poate spune cã Simeon a fost unul din cei care l-au vãzut si l-au auzit pe Domnul, dată fiind vârsta lui înaintatã si faptul cã Evangheliile pomenesc pe Maria (sotia) lui Cleopa, care, dupã cum a arãtat deja naratiunea noastrã, era tatãl lui.

[...] Ei au venit atunci si au devenit conducãtorii fiecãrei biserici, în calitate de martori ai lui Hristos, fiind rude ale Domnului. Dupã ce s-a stabilit linistea în fiecare bisericã, ei au rãmas pânã în vremea lui Împãratului Traian; adicã pânã când cel care se trãgea dintr-un unchi al Domnului, mai sus-numitul Simeon fiul lui Cleopa, a fost acuzat de diferiti eretici si judecat împreunã cu altii pentru acelasi motiv înaintea consulului Aticus. ”

[Istoria bisericeascã a lui Eusebiu 3:11]:

"Cu toţii l-au ales pe Simeon, fiul lui Cleopa, despre care vorbeşte şi Evanghelia (de notat cã Evangheliile vorbesc de Simeon ca de un frate al Domnului), ca fiind vrednic de a ocupa scaunul episcopal din acea parohie. Acesta era, spun ei, vãr al Mântuitorului. Din datele lui Egesipus reiese cã era fratele lui Iosif”.

Aşa trebuie, deci, înţeleasă expresia „fratii Domnului” şi nu altfel, pentru că, dacă ar fi avut fraţi, Mântuitorul:

a) Nu ar fi încredinţat-o pe Mama Lui ucenicului Ioan înainte de a muri pe cruce (Ioan 19, 26-27).

b) I-ar fi făcut apostoli; dar ei n-au fost dintre cei doisprezece apostoli. Deşi mulţi presupun că aceştia doi dintre ''fraţii Domnului", anume Iacov şi Iuda, ar fi identici cu cei doi apostoli dintre cei doisprezece care poartă acest nume (Apostolul Iacov, connumit la fel cu ''fratele Domnului" cel Mic, în toate listele apostolilor, iar Iuda ''fratele Domnului" ar fi fost Apostolul Iuda Tadeul), aceasta este o simplă presupunere, neîndestulător de întemeiată, mai ales că ei înşişi nu se numesc ''apostoli'', după cum nu se numesc nici ''fraţi ai Domnului'', ci “rob”(Iacov 1:1) şi “slujitor”(Iuda 1:1), iar despre apostoli vorbesc la persoana a treia (Iuda 1, 17).

c) Am fi găsit informaţii despre ei în Evanghelia lui Luca, unde se vorbeşte despre ‘rude şi cunoscuţi’(Luca 2:44), dar nu şi de fraţi.

d) Îngerul Domnului nu i-ar fi vorbit lui Iosif de “mama Pruncului”, ci de “soţia ta” (Matei 2:13).

Analizând versetele Luca 1, 29-35, vedem că Fecioara Maria s-a uimit când îngerul i-a spus că “va lua in pantece”. Dacă Fecioara Maria ar fi dorit să se căsătorească, nu ar fi fost uimită de vestea dată de înger, dat fiind faptul că îngerul nu i-a spus “ai luat în pantece”, ci “vei lua în pantece”, deci putea presupune că se va întâmpla după căsătorie.

Sfânta Tradiţie ne spune că Fecioara Maria a fost dusă la Templu, la 3 ani, deci a fost

fagaduită Domnului, de aceea şi uimirea ei la cuvintele Îngerului. Dreptul Iosif era un bărbat în vârstă, care a fost ales spre a avea grijă de Fecioara Maria, care avea doar 15 ani şi nu mai putea rămâne în Templu, dar nu îi mai avea nici pe părinţii săi.

Şi cum ar fi putut oare Iosif cel drept şi temător de Dumnezeu (Matei 1, 19) să îndrăznească a se atinge de Preasfânta Fecioară după naşterea lui Hristos, mai ales după ce el a primit descoperirea de la Însuşi Dumnezeu, prin îngerul Său, că Cel ce S-a zămislit în pântecele Fecioarei este de la Duhul Sfânt (Matei 1, 19-21) şi că Cel zămislit din Duhul Sfânt va fi Mântuitorul lumii, Hristos (Matei 1, 21)?

Atunci când ne gândim cã Dumnezeu s-a întrupat din pântecele Fecioarei, nu este greu sã ne închipuim cã acest pântece va rãmâne curat.

Asadar, Maica Domnului este Fecioară înainte de a-L naste pe Mântuitorul (Isaia 7, 14), în timpul nasterii (Isaia 66, 7) şi după naştere (Iezechiel 44, 1-3), într-un cuvânt este pururi-fecioara, aşa cum învaţă sinodul VII ecumenic. Ioan 19,25 Şi lângă crucea lui Iisus stăteau mama Sa şi sora mamei Sale, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena.
Ps 37:11 Mt 27:55-56 Mt 27:61 Mt 28:1 Mc 15:40-41 Lc 2:35 Lc 23:49
26 Atunci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, i-a zis mamei Sale: „Femeie g, iată, fiul tău!“
27 Apoi i-a zis ucenicului: „Iată, mama ta!“ Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine h.Dispoziţie testamentară consemnată de însuşi Ioan, cel implicat direct în ea, de unde reiese limpede că Iisus era unicul fiu al Mariei şi că aceasta, după moartea Lui, nu mai avea pe nimeni care s'o ocrotească. Dimensiunii filiale i se adăuga cea duhovnicească, prin care Maria, „Eva cea nouă“, devine Maica tuturor credincioşilor.

Sursa: www.facebook.com