Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

vineri, septembrie 30, 2011

Transformaţi-vă relaţia de prietenie în căsătorie

Numeroşi tineri care se îndrăgostesc aleg să întârzie căsătoria, aşteptând ca, odată cu înaintarea în vârstă, să apară momentul potrivit. La această hotărâre cântăresc greu de multe ori părerile părinţilor şi ale prietenilor, care tind să le transmită ideea că mai bine mai aşteaptă, înainte de a face marele pas.

De multe ori, chiar persoanele mature din jurul lor le spun: "mai bine nu vă grăbiţi, aveţi toată viaţa înainte; bucuraţi-vă acum, că după aceea apar greutăţile". Deşi de multe ori sunt mesaje bine intenţionate, au totuşi efectul de a descuraja. Tinerii ajung să cântărească mai mult, fără a pune de multe ori în balanţă aspectele cele mai importante, precum sentimentele unul faţă de celălalt şi voia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nu trecerea anilor este importantă în întemeierea unei familii, ci gradul de maturitate al celor doi. Din acest punct de vedere, unii, chiar foarte tineri, ar putea fi pregătiţi pentru căsătorie, iar amânarea acestui pas ar însemna doar pierderea unei părţi din viaţa de familie pe care Dumnezeu le-a pregătit-o. Sfântul Ioan Gură de Aur spune foarte tranşant, adresându-se părinţilor care gândesc astfel: "Va spune cineva: "Dar e tânăr!". Sigur, ştiu şi eu asta. Dar, dacă Isaac s-a căsătorit când avea 40 de ani şi era fecior şi-şi trăise viaţa în curăţie deplină, cu atât mai mult ar trebui să gândească la fel şi tinerii noştri care au primit un har mai mare de la Duhul. Dar, ce pot să fac? Voi nu suportaţi să se îngrijească cineva de cuminţenia lor şi, deşi îi vedeţi cum se necinstesc ei înşişi, vă faceţi că nu vedeţi şi nu vă pasă. Îi lăsaţi să se spurce şi să se umple de toată mizeria şi scârba, neştiind că cel mai mare câştig în căsătorie este pentru tineri acela de a-şi păstra trupul curat. Dacă nu se întâmplă aşa, atunci căsătoria nu slujeşte la nimic."

O căsătorie reuşită se realizează numai prin relaţia cu Dumnezeu

Iată câteva etape prin care se poate transforma, în mod firesc, dragostea dintre doi tineri într-o relaţie de căsătorie:

În primul rând este important să realizaţi că dorinţa de a găsi persoana potrivită pentru a te căsători este o nevoie normală. Din ce în ce mai mult tinerii adoptă diferite măşti, pretinzând a fi persoane independente, preocupate de studii sau de cariera profesională, pentru care căsătoria nu reprezintă o prioritate. Deşi în sufletul lor îşi doresc întemeierea unei familii, ei aleg să îşi nege, în faţa celorlalţi şi uneori chiar în faţa lor înşişi, o nevoie firească. Este percepută din ce în ce mai mult drept un semn de slăbiciune recunoaşterea acestei nevoi fireşti, iar faptul de a nu fi găsit încă partenerul potrivit este interpretat drept un neajuns, un defect personal (nu eşti suficient de atrăgător/atrăgătoare, interesant/interesantă). Se pierde astfel cu uşurinţă din vedere lucrul cel mai important, căsătoria este o taină, iar o căsătorie reuşită se realizează numai prin relaţia celor doi soţi cu Dumnezeu.

Căsătoria este o poartă spre viaţa adultă

Este la fel de important ca tinerii să realizeze consecinţele, în special cele negative, ale întârzierii căsătoriei. Astfel, cu cât cineva se va decide mai târziu să se căsătorească, găsirea unui partener potrivit va fi mai dificilă. De asemenea, va fi din ce în ce mai mare presiunea de a se implica în relaţii de probă, care se pot înscrie într-un dureros ciclu încercare-eroare. La aceasta se mai adaugă riscul de a avea mai greu copii sau riscul de a se adapta mai greu la nevoile copilului şi la rolul de părinte, din cauza decalajului mare de vârstă.

Căsătoria este o poartă spre viaţa adultă, o oportunitate de a depăşi stadiul de egocentrism caracterizat prin axarea doar asupra propriilor nevoi. A rămâne mult timp în stadiul de celibatar poate oferi pe moment o stare de bine, dar poate face din ce în ce mai dificilă adaptarea ulterioară la nevoile partenerului. Acest confort temporar pe care îl oferă celibatul nu duce pe termen lung decât la menţinerea într-o adolescenţă prelungită şi reprezintă un refuz al maturizării.

Anumite diferenţe între cei doi sunt nu doar normale, ci şi benefice în cuplu

Este de asemenea important ca, dincolo de sentimentele puternice de iubire, partenerii dintr-un cuplu tânăr - viitorii soţi - să parcurgă un proces de cunoaştere reciprocă. Dacă partenerul este o persoană calmă, care îşi respectă cuvântul dat, evită bârfele, reuşeşte să se controleze în situaţii dificile, este răbdător, altruist etc., relaţia va avea o bază solidă. O idee iraţională, dar cu toate acestea larg răspândită, este aceea că, odată intrată în relaţie, persoana se va schimba. Este o iluzie care în mod firesc va duce la deziluzie, întrucât deşi anumite aspecte se armonizează în cuplu, trăsăturile profunde ale caracterului rămân de obicei neschimbate.

Cu toate acestea, anumite diferenţe de temperament, caracter, opinii, preferinţe sunt nu doar normale, ci şi benefice în cuplu. Este bine să luptăm cu eventuala tendinţă de a încerca să îl schimbăm pe celălalt şi să ne bucurăm de aceste diferenţe ca de nişte daruri, să le apreciem, să înţelegem că fac parte din individualitatea partenerului. Dincolo de recunoaşterea acestor diferenţe, o mare importanţă o are cultivarea aspectelor, intereselor şi preocupărilor comune.

Sursa: Ziarul Lumina - Dana Alecu, psiholog

Tinerii si filtrele vietii intr-o prietenie

De multe ori, înainte de căsătorie, tinerii şi tinerele trec prin perioade de îndoieli. Prin întrebări de genul "oare este cineva potrivit pentru mine?","oare el sau ea este potrivit/ă pentru mine?", "oare pot avea o familie fericită împreună cu el/ea?", tinerii încearcă să îşi asigure o viaţă cât mai armonioasă, să se ferească de alegeri greşite sau de singurătate. Uneori ar vrea să fie o reţetă pe care să o urmeze, pentru a ajunge la finalitatea dorită, o viaţă de familie împlinită.

De multe ori, mitul "sufletului pereche", atât de promovat, în special în filme, creează aşteptări nerealiste de la partener, de la relaţie. Dacă alegem să credem într-un astfel de mit, ajungem să ne aşteptăm ca viitorul soţ/ soţie să aibă aceleaşi gusturi ca noi, mai degrabă decât să ne accepte cu preferinţele noastre; să ne ghicească gândurile, mai degrabă decât să ne asculte atunci când dorim să i le împărtăşim; să fie mereu vesel şi în formă, mai degrabă decât să fie deschis şi să ne vorbească despre ceea ce îl preocupă. Acest prototip mediatizat de relaţii nu spune nimic despre nevoia şi posibilitatea celor doi de a creşte împreună, de a se adapta unul la nevoile celuilalt, despre a face loc, pe lângă sentimentul de iubire, relaţiei de prietenie…, atât de importante într-o căsătorie.

În general, când iau hotărârea de a se căsători, când decid că persoana de lângă ei este "alesul/aleasa", oamenii trec prin trei modalităţi diferite de a discerne, şi anume: filtrul raţional, filtrul emoţional şi filtrul înţelegerii, prin rugăciune, a voii lui Dumnezeu, al nădejdii în ajutorul pe care El îl va da, mai ales în astfel de momente importante. Ne vom referi în prima parte la cele două filtre de natură psihologică la care recurg oamenii atunci când aleg asupra partenerului de viaţă.


Nu contează sentimentele?

Persoanele care recurg la filtrul raţional pun preţ mai mare pe gândire decât pe ceea ce simt. Aceste persoane obişnuiesc să se gândească, în mod raţional, la calităţile pe care ar dori să le aibă viitorul partener, realizând în mintea lor o adevărată listă. Este posibil ca aceste persoane, în timp ce cunosc diverse persoane - potenţiali parteneri/partenere - să nu facă altceva decât să compare mental modelul din mintea lor cu persoana din faţa lor. Uneori, aceşti oameni nu au încredere în sentimentele lor, nu îşi permit să simtă, crezând că doar în acest mod vor lua o hotărâre bună pentru ei. Există la astfel de persoane convingeri înrădăcinate, conform cărora sentimentele îi încurcă în luarea unei decizii, că sentimentele trec, motiv pentru care nu este important să ţină cont de ele.

Nu este o reţetă…, este posibil pentru unii acest filtru să le fie de folos. Există însă şi câteva dezavantaje pe care dorim să le amintim. Este posibil să se piardă tocmai partea umană - afecţiune, spontaneitate - a relaţiei, a interacţiunii şi să ajungă să îl trateze pe celălalt cu o atitudine interesată şi calculată. De asemenea, faptul de a lua în mod controlat o decizie nu înseamnă că îţi dă posibilitatea de a controla toate aspectele vieţii. Poţi avea doar iluzia controlului şi poţi fi luat şi mai mult prin suprindere de situaţiile neprevăzute. Gândind în mod raţional la toate calităţile pe care ar trebui să le aibă, poţi deveni un partener perfecţionist, căutând cu minuţiozitate dacă persoana îndeplineşte toate criteriile. Pe scurt, dacă sunteţi o astfel de persoană, care analizează şi interpretează fiecare detaliu al vieţii, ar fi bine dacă, măcar din când în când, aţi reuşi să vă opriţi şirul gândurilor, să vă relaxaţi şi să simţiţi.


Dumnezeu îmi arată dacă celălalt e persoana potrivită pentru mine

Celălalt filtru, aplicat în alegerea partenerului, este cel al sentimentelor, în care există tendinţa de a-l privi pe celălalt doar în funcţie de ceea ce simţim faţă de el. Uităm însă uneori că sentimentele pot reflecta de multe ori starea noastră interioară şi mai puţin calitatea relaţiei cu celălalt, gradul de compatibilitate. Auzim uneori afirmaţii de genul "din clipa în care am văzut-o/l-am văzut am ştiut, am simţit pace". Aceste persoane au mare încredere în senzaţiile şi sentimentele lor, pe care se bazează în totalitate atunci când iau o hotărâre. Poate fi un alt stil, potrivit pentru unii, dar care presupune şi o serie de riscuri. Dacă ceea ce ai simţit nu a fost iubire, ci doar atracţie? Dacă atracţia dispare sau se transformă şi după nuntă nu mai simţi la fel?
Dacă cele două stiluri la care ne-am referit până acum sunt potrivite pentru fiecare, în funcţie de stilul personal, dar presupun şi riscuri şi trebuie privite cu anumită rezervă, acest ultim filtru este pentru fiecare. Astfel, chiar dacă nu eşti neapărat o persoană foarte credincioasă, poţi îndrepta un gând, o rugăciune către Dumnezeu, pentru a te ajuta să vezi dacă persoana la care te gândeşti este într-adevăr potrivită pentru tine. Chiar dacă răspunsul nu va apărea uneori chiar la momentul cerut, pe măsură ce vei dobândi pacea în suflet, va apărea şi certitudinea care te va ajuta apoi să treci şi prin momente mai tensionate ce vor apărea.

Sursa: Ziarul Lumina - Dana Alecu, psiholog

joi, septembrie 29, 2011

Parintele Adrian Fageteanu s-a mutat la Domnul

Din seara zilei de marţi, 27 septembrie, am mai câştigat un rugător în ceruri, lângă Scaunul Preasfintei Treimi. Părintele Adrian Făgeţeanu, vieţuitor la Schitul Locurele, Mănăstirea Lainici, a trecut la Domnul. Prohodirea cuviosului părinte va avea loc sâmbătă, 1 octombrie, la Mănăstirea Lainci.
Părintele Adrian Făgeţeanu s-a stins din viaţă marţi seara, la orele 19:30, în Bucureşti, pe patul spitalului unde fusese internat cu ceva timp în urmă.
După un accident cerebral pe care l-a traversat în luna noiembrie a anului trecut cu complicaţii neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat în ultimul timp şi problemele pulmonare, la fiecare 3-4 luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou.
Trupul neînsufleţit al părintelui a fost depus ieri, în decursul amiezii, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în paraclisul Mănăstirii Antim, unde credincioşii îi pot aduce un ultim omagiu. El va rămâne la Mănăstirea Antim până în această după-amiază, în jurul orei prânzului, când va fi transportat înapoi la Mănăstirea Lainici, unde va avea loc şi slujba de înmormântare, după cum informează stareţul mănăstirii Antim, protos. Vicenţiu Oboroceanu.
Despre valoarea personalităţii sale, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, a afirmat: "Este foarte interesant că mutarea la ceruri a părintelui s-a produs chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Antim Ivireanul. Nu este întâmplător acest lucru, pentru că părintele a fost vieţuitor la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti, făcând parte din Mişcarea "Rugul Aprins", alături de stareţul nostru, preacuviosul părinte Calinic Cărăvan. Mai mult decât atât, părintele Adrian va fi prohodit la Mănăstirea Lainici, chiar în ziua prăznuirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Pentru noi, plecarea părintelui la ceruri este o mare pierdere şi în acelaşi timp un mare câştig. Este o pierdere pentru că a plecat dintre noi un mare stâlp al Ortodoxiei şi un câştig pentru că am dobândit un mare rugător în ceruri. Viaţa lui întreagă a fost o suferinţă, murind şi înviind de mai multe ori. De data aceasta a înviat în ceruri. Mormântul său va fi aşezat lângă cel al părintelui Cărăvan, stareţul său iubit".

Trăitor profund al adevărurilor de credinţă

S-a născut la data de 16 noiembrie 1912 în localitatea Deleni, foarte aproape de Cernăuţi, tatăl său fiind preot. Dragostea pentru învăţătură a dobândit-o din familie, paşii fiindu-i călăuziţi spre cele mai de seamă şcoli ale Basarabiei străbune: Liceul "Aron Pumnul" şi Facultatea de Drept din Cernăuţi (1931-1937) fiind doar începutul. După finalizarea stagiului de avocatură, a funcţionat o vreme ca avocat la Fălticeni şi Bacău. Trăitor profund al adevărurilor de credinţă şi ancorat temeinic în viaţa Bisericii, tânărul comisar a lăsat deoparte cele ale lumii şi s-a înrolat definitiv în armata lui Hristos, închinoviindu-se ca frate la Mănăstirea Putna, în 1943. În acelaşi an a început şi cursurile Facultăţii de Teologie din Suceava pe care le-a finalizat în 1947.
Cercetător neobosit, părintele Adrian a ajuns în Bucureşti pentru a se înscrie la cursurile Facultăţii de Filosofie (1947). Făcea cunoştinţă cu o cu totul altă dimensiune duhovnicească, implicându-se în Mişcarea "Rugul Aprins" alături de părintele Sandu Tudor, mitropolitul Tit Simedra, monahul cărturar Benedict Ghiuşi sau profesorul Alexandru Mironescu. În consecinţă, a fost răsplătit cu şase ani de temniţă grea pe care i-a ispăşit la Aiud, între 1950-1956. După eliberare a bătut la porţile mai multor mănăstiri, însă nu a fost primit nicăieri. Bolnav de o tuberculoză avansată, părintele Adrian s-a îndreptat către Lavra Lainiciului unde a găsit ajutor şi alinare, sub mantia preacuviosului părinte Calinic Cărăvan. Aici părintele s-a ocupat de şcolirea fraţilor din mănăstire, mulţi dintre ei fiind neştiotori de carte. A doua oară a fost ridicat la 8 noiembrie 1958 şi condamnat la "două zeci de ani de muncă zilnică, zece ani de degradare civilă şi confiscarea totală a averii personale". A fost eliberat în anul 1964 reluându-şi activitatea misionară, trecând prin mai multe parohii, pe la Mănăstirea Viforâta şi mai apoi stabilindu-se la Mănăstirea Antim.
Din anul 2000, părintele Făgeţeanu s-a reîntors din nou la Sfânta Mănăstire Lainici, căutând de data aceasta liniştea isihiei pe Muntele Gropu, la Schitul Locurele.

Cuvinte de folos de la părintele Adrian

Înfrânarea şi puterea rugăciunii le sunt date tuturor oamenilor. Dacă vrem să ne înfrânăm trupul de la cele necurate şi dacă vrem să ne rugăm, nu există "nu pot".
Oamenii îl caută pe Dumnezeu numai la necaz, greutăţi şi suferinţe. Dumnezeu ne-a spus: "Nu vă puneţi nădejdea în oameni" şi noi ne aducem aminte de aceasta la nevoie. Îi sfătuiesc pe toţi creştinii să nu uite de rugăciune nici când le stă bine. Şi să nu pună pe alţii să se roage pentru ei. Să se roage pentru ei înşişi.
Cel mai greu vot este de îndeplinit ascultarea în mănăstire, iar în lume, tot ascultarea de Dumnezeu este cel mai greu de făcut. Ascultarea şi împlinirea cuvântului Lui. Să urmăm pilda Maicii Domnului, care a spus: "Fie mie după cuvântul tău!"
Dumnezeu îţi dă mai mult decât meriţi ca să te întoarcă apoi către El.
Dumnezeu are două braţe, iubirea şi mila, şi cu amândouă ne poate salva. Întâi avem nevoie de milă, căci noi, păcătoşii, nu putem pretinde iubire."

Sursa: Ziarul Lumina