Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

vineri, noiembrie 30, 2007

P. F. Patriarh Daniel a pus piatra de temelie a noii Catedrale Patriarhale

In ziua de 29 noiembrie 2007, la ora 10.00, P.F. Parinte Patriarh Daniel a oficiat slujba de punere a pietrei de temelie si a sfintirii locului destinat construirii noii Catedrale patriarhale pe terenul situat in Calea 13 Septembrie, intre Ministerul Apararii Nationale si Parlamentul Romaniei.

La slujba au participat membrii Sfantului Sinod, aproximativ 200 de credinciosi, premierul Calin Popescu Tariceanu, ministrul Culturii Adrian Iorgulescu, presedintele Senatului Nicolae Vacaroiu, ministrul Finantelor Varujan Vosganian, fostul premier Petre Roman si fostul presedinte Emil Constantinescu.

Catedrala va avea doua hramuri: al Sfantului Apostul Andrei si hramul "Inaltarea Domnului".

P.F. Patriarh Daniel a spus in predica sa ca "aceasta Catedrala este o necesitate din punct de vedere al misiunii si al reprezentarii noastre ca Biserica Ortodoxa Romana si, in acelasi timp, speram sa fie un simbol al demnitatii noastre nationale, al sintezei pe care noi am facut-o intre Rasarit si Apus, intre traditie si contemporaneitate in toate zidirile de biserici si Catedrale din tara noastra. Catedrala patriarhala care se va construi este pentru noi un simbol, o Catedrala care se vrea una a sufletului romanesc si, in acelasi timp, o Catedrala pentru Capitala. Acum, municipiul Bucuresti este capitala europeana, iar Catedralele crestine sunt parte integranta din traditia europeana a acestor Catedrale frumoase, marete si cu valoare simbolica deosebita pentru o tara sau o regiune".

Preot prof. Marcel Panait

joi, noiembrie 29, 2007

Consiliul National Secuiesc vrea iar referendum pentru autonomie. De data asta, oficial

FILIALA COVASNA - Sfantu Gheorghe a Consiliului National Secuiesc va solicita conducerii CNS sa demareze, “in cel mai scurt timp”, pregatirile pentru un nou referendum, “oficial” de asta data, asupra autonomiei teritoriale a “Tinutului Secuiesc”, a anuntat miercuri, intr-o conferinta de presa, vicepresedintele “Scaunului” Sfantu Gheorghe al CNS, Tullit Attila, citat de agentiile de presa.
Acesta a invocat rezultatul “incurajator” obtinut la europarlamentarele de duminica de episcopul Ladislau Tokes, pe care CNS l-a sustinut fatis in campania electorala. “Voturile obtinute de Tokes (…) demonstreaza clar vointa de autonomie si autoguvernare a poporului secui (?!, n. red.), pentru ca mesajul domnului episcop a fost acelasi cu mesajul pe care noi l-am transmis la referendumul neoficial organizat pentru autonomia Tinutului Secuiesc”.
Tullit facea referire la “consultarea populara” convocata ad-hoc, in martie, de Consiliul National Secuiesc, pentru proclamarea autonomiei asa-zisului “Tinut Secuiesc”. In cele 8 unitati teritoriale denumite “scaune”, CNS pretinde ca peste 200.000 de cetateni ar fi spus atunci “da” autonomiei.
Pana cand conducerea CNS se va decide daca organizeaza sau nu vreun referendum “oficial”, Tullit Attila a lansat un “apel deschis” catre autoritatile locale si populatia maghiara din “Tinutul Secuiesc” sa arboreze pe toate cladirile, publice sau private, “steagul albastru cu însemne aurii” al secuilor!
Iesirea la rampa a liderului local al CNS vine la doar o zi dupa ce presedintele Consiliului Judetean Covasna, Demeter Janos, a anuntat ca va relua demersurile privind amplasarea panourilor inscriptionate “Tinutul Secuiesc” la granitele judetului Covasna. Primul panou cu aceste inscriptii a fost amplasat in luna august, fiind demontat la putine zile, din ordinul Ministrului Transporturilor.
Daca nici acum nu avem o instigare la separatism teritorial pe criterii etnice, cum arata aceasta, atunci?
Ce spune legea
Constitutia Romaniei

“ARTICOLUL 1(1) România este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.(5) În România, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.
ARTICOLUL 3(1) Teritoriul României este inalienabil.(2) Frontierele tarii sunt consfintite prin lege organica, cu respectarea principiilor si a celorlalte norme admise ale dreptului international.”
Codul Penal, art. 166 (1) - Actiuni împotriva ordinii constitutionale:
“Initierea, organizarea, savârsirea sau sprijinirea de actiuni care pot pune în pericol sub orice forma ordinea constitutionala, caracterul national, suveran, independent, unitar si indivizibil al statului român se pedepseste cu închisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.”
Codul Penal, Art. 167. – Complotul
“Initierea sau constituirea unei asociatii sau grupari în scopul savârsirii vreuneia dintre infractiunile prevazute în art. 155 - 163, 165 si 1661, ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unei astfel de asociatii sau grupari se pedepseste cu detentiune pe viata sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.”
Cine se aseamana, se aduna
Aceasta noua obraznicie si provocare vine, deci, la putine ore dupa alegerile de duminica, in care Laszlo Tokes a obtinut un mandat de europarlamentar, candidand ca independent. Rezultatul obtinut de Tokes le-a venit manusa liderilor CNS, care parea ca atata asteptau ca sa ceara iarasi ce stiu mai bine sa ceara.
De altfel, episcopul reformat n-a dus lipsa de sustinatori, care mai de care mai radicali, in pregatirea alegerilor. Suparati pe UDMR pentru contestarea “referendumului” din martie si pentru taraganarea, in opinia lor, a solicitarii fatise a autonomiei, Uniunea Secuilor din Romania, prin presedintele sau Kalman Kiss si Uniunea Civica Maghiara a lui Szasz Jeno, cat sunt ele de certate, au facut front comun pentru trimiterea episcopului la Strasbourg. Respectiv, l-au sprijinit masiv in campania electorala. Cu succes, pe fondul absenteismului masiv al romanilor.
Mai mult decat atat: saptamana trecuta lui Tokes i-a venit in ajutor chiar fostul premier al Ungariei, Viktor Orban, alt personaj care poarta sambetele Romaniei. Martea trecuta, sosit special pentru a participa la o adunare publica la Targu Mures, acesta a declarat în fata celor peste 600 de oameni:
(…)maghiarii “nu au nevoie de cineva care luni sprijina autonomia, marti nu, miercuri iar e pentru autonomie si asa mai departe”, a spus Orban Viktor, facând referire la UDMR. Mai mult, liderul politic din Ungaria a declarat ca vine direct de la Washington, unde “s-a auzit” ca exista maghiari în afara granitelor Ungariei si unde “se stie” de Tinutul Secuiesc, de aspiratia secuilor la autonomie si ca Tokes Laszlo “lupta de decenii pentru drepturile acestui popor”. La rândul sãu, candidatul Tokes Laszlo s-a pronuntat pentru autonomie, spunând ca nu isi doreste ca maghiarii sa ajunga “cersetori langa autostrada”. “E foarte bine sa primim bani de la Bucuresti. Si cersetorul primeste din când în când, dar tot cersetor ramâne. Nu vrem sa devenim cersetori”, a sustinut Tokes. (Jurnalul National, 21.11)
Au votat “la misto”?
De parca n-ar fi lucrurile suficient de serioase, cine arunca o privire peste statistica voturilor obtinute duminica de Tokes isi pune, cu siguranta, si mai multe intrebari.
Conform datelor finale oferite de Biroul Electoral Central, Tokes a obtinut 176.533 de voturi, la nivelul intregii tari. Daca e de inteles ca Tokes si UDMR si-au luat majoritatea procentelor din “secuime”, beneficiind de disciplina votantilor maghiari, cifrele arata straniu cand privim la numarul de sustinatori pe care episcopul reformat i-ar avea in judete unde numarul co-etnicilor sai e foarte redus.
Iata cateva exemple:- In Botosani locuiesc 83 de maghiari [date de la ultimul recensamant national], iar Tokes a primit 848 de voturi- Prahova: 655 de maghiari, 729 de voturi pentru Tokes- Iasi: la 310 maghiari s-au inregistrat 1475 de voturi pentru Tokes- Vaslui: 87 de maghiari si aproape 1000 de voturi pentru Tokes, in conditiile in care acesta nici nu si-a facut campanie electorala in acest judet!- Neamt: 307 etnici maghiari, 1048 voturi pentru Tokes- Suceava: 368 de maghiari, 969 de voturi pentru Tokes- Galati: 259 de maghiari, 655 de voturi pentru Tokes- Vrancea: 135 maghiari, 841 de alegatori au optat pentru Tokes- Dolj: 297 de maghiari, 474 de voturi pentru Tokes.
Sa mai tinem cont ca in fiecare din aceste judete si UDMR-ul a avut voturi, dar nicaieri acestea nu au fost, nici pe departe, atat de numeroase ca ale episcopului! Pentru cine are curiozitatea, rezultatele finale ale europarlamentarelor se gasesc la http://www.bec2007pe.ro/.
Ce sa deducem de aici? Ca, intr-un moment de mare sictir fata de politica, multi romani, in loc sa boicoteze pur si simplu votul, au gasit de cuviinta sa bage, masochisti, in urna, cate un buletin stampilat pe numele unuia despre care si un copil stie ca traieste doar ca sa-si indeplineasca visele separatiste?
Cum ne mana o curiozitate sincera si dorim sa deslusim adevarul, am decis sa oferim un premiu surpriza cititorului nostru care ne va face cunostinta fie si cu un singur roman, votant in cunostinta de cauza al lui Laszlo Tokes, din fiecare din aceste judete. Asteptam, asadar, provincia, la propriu - pe adresa redactiei.
Bogdan I. Stanciu
Cititi si:
Trei iredentisti maghiari reprezinta România in Parlamentul European
Zece intrebari despre tovarasa Smaranda

duminică, noiembrie 25, 2007

Părintele Ioanichie va continua „Convorbirile duhovniceşti“ în ceruri

Săptămâna aceasta, din chilia sa smerită, înţesată cu cărţi, părăsind o suferinţă de aproape patru ani de zile, a plecat la Hristos un alt vrednic vieţuitor al Sihăstriei, renumitul scriitor bisericesc, predicatorul neobosit şi „tăticuţul“ numeroşilor vizitatori, părintele arhimandrit Ioanichie Bălan.
Născut la 10 februarie 1930 în localitatea Stăniţa, judeţul Neamţ, ca al doilea copil din cei nouă ai părinţilor Constantin şi Elena, cel care avea să devină monahul Ioanichie, a urmat şcoala generală în satul natal, după care a studiat la Liceul Comercial din Roman. După terminarea liceului, a intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Sihăstria - judeţul Neamţ, la vârsta de 19 ani. A fost călugărit la 14 aprilie 1953 şi a avut ca frate de călugărie pe PS Epifanie, episcopul Buzăului şi Vrancei. A doua zi a fost hirotonit diacon. Între anii 1949-1971 a îndeplinit mai multe ascultări la mănăstirea de metanie. A fost casier, contabil, secretar şi ghid al mănăstirii. Părintele Petru Bălan, actualul casier al Mănăstirii Sihăstria, nepot al părintelui Ioanichie ne-a povestit că, pe la începutul perioadei de vieţuire în mănăstire, monahul Ioanichie a avut ascultarea de merceolog, asigurând aprovizionarea mănăstirii. „Mergeau cu caii la Târgu Neamţ, plecau de la 3 dimineaţa şi se întorceau seara, el şi părintele Onufrie Frunză, viitorul ieroschimonah, care era vizitiu“.

Prima carte despre cei mai însemnaţi părinţi duhovniceşti români
Din 1955 a început să se remarce ca un bun predicator, aşternând totodată pe hârtie portrete ale celor mai cunoscuţi călugări vieţuitori în mănăstirile nemţene. S-a remarcat printr-un stil deosebit de cald şi accesibil tuturor. Aceste portrete vor constitui mai târziu pietrele de temelie ale „Patericului românesc“, cea mai renumită carte a sa, în care au fost adunate, pentru prima dată, biografiile şi cuvintele de învăţătură ale celor mai însemnaţi părinţi duhovniceşti din România. „Părintele Ioanichie Bălan a făcut o lucrare de pionierat în monahismul românesc, el scoţând din vechile cronici şi documente chipuri de monahi îmbunătăţiţi“, după cum ne-a declarat exarhul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Timotei Aioanei.
Urmărit, anchetat, interzis
Primele sale pagini au fost versurile scrise în vremea prigoanei comuniste, duse împotriva călugărilor începând cu anul 1959, când sute de monahi au fost alungaţi din mănăstiri. Poeziile sale din acea perioadă au fost răspândite pe ascuns, fiind tipărite abia după 40 de ani, în anul 2006, sub titlul „Versuri duhovniceşti“. În anul 1971, sub presiunea autorităţilor comuniste, a fost transferat la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Neamţ, unde a rămas până în anul 1990. Aici a desfăşurat cea mai intensă activitate misionară, prin scrieri şi predică, luptând împotriva autorităţilor comuniste. A fost urmărit, anchetat, interzis. În această perioadă a scris „Patericul românesc“, „Vetre de sihăstrie românească“, „Convorbiri duhovniceşti“ şi altele.
Încuraja monahii pentru a depăşi greutăţile comunismului
La Mănăstirea Bistriţa, în chilia lui, părintele Ioanichie primea foarte mulţi oameni, pe care îi sfătuia şi-i încuraja. În cadrul unui interviu acordat postului de radio Trinitas, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Romanului, căruia i-a fost naş de călugărie şi care este nepot al părintelui Ioanichie Bălan, a povestit: „Eram aproape de el şi îi scriam la maşina de scris manuscrisele, după aceea, îl ajutam să structureze aşa cum ştia el cărţile“. Prea Sfinţia Sa îşi aminteşte de felul în care îi primea pe tinerii monahi, pe care îi sprijinea în misiunea lor spirituală: „Timpurile acelea sunt foarte importante. Trebuie evocat felul în care reuşea părintele să ne adune, să ne încurajeze să depăşim greutăţile pe care le întâmpina monahismul atunci. El era în permanentă convorbire cu părinţii duhovniceşti, cărora le sorbea ştiinţa şi pregătirea, fapt care ne-a îndemnat pe noi, ucenicii, să ne structurăm identitatea noastră de călugări, ca cei care dădeam viabilitate unor mănăstiri de atunci“.
„Un luceafăr în vreme de restrişte“
„L-am cunoscut acum 15 ani, când eram frate la Episcopia Romanului. Venea des la PS Eftimie pentru binecuvântare şi ajutor, în proiectul deosebit de valoros care îi fusese încredinţat, acela de reeditare a «Vieţilor Sfinţilor», în care s-au introdus toţi sfinţii canonizaţi în anul 1992. Era un om luptător pentru cuvântul lui Dumnezeu şi a încercat să scrie în aşa fel încât toţi să aibă acces la cartea românească. Se simţea responsabil să-şi spună cuvântul. A încercat să scrie câte ceva pentru tot creştinul, să spună fiecăruia un cuvânt. Ne-a fost călăuză, luceafăr în vreme de restrişte, ne-a luminat prin scris, s-a implicat foarte mult în viaţa Bisericii, atunci când aceasta trecea printr-o perioadă mai întunecată. Pe atunci, cuvântul lui Dumnezeu ajungea cu greu la noi“, ne-a mărturisit protos. Valerian Radu, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Între anii 1971-1975, renumitul scriitor bisericesc a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, susţinându-şi licenţa pe tema „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene“. Lucrarea se păstrează încă în manuscris. Pe 2 februarie 1979 a fost hirotonit ieromonah, iar în anul 1988 a fost hirotesit protosinghel. În anul 1990 s-a întors la Sihăstria, mănăstirea de metanie, unde şi-a continuat activitatea misionară, tipărind numeroase cărţi. În 1990, protosinghelul Ioanichie a fost ridicat la rangul de arhimandrit. În anul 2004 şi-a încetat orice fel de activitate, fiind pradă unei boli necruţătoare.
„Îţi simţea imediat vibraţiile sufleteşti“
Contemporan şi ucenic al părintelui Cleopa Ilie, a moştenit de la acesta un stil de predică foarte popular, pe înţelesul tuturor, captivant şi atrăgător. Părintele Valerian îşi aminteşte că monahul care a îndoliat în aceste zile, sufletele a zeci de credincioşi, aducea de fiecare dată, prin predici, exemple concrete din vieţile sfinţilor pe care îi studiase în profunzime, îndemnând la urmarea exemplului lor. „Avea o vorbire domoală şi te primea cu obişnuitul lui «tăticuţule». Un om sufletist, apropiat, care intra de la început în sufletul celor care veneau la el. Cu o adâncă experienţă, părintele îţi simţea imediat vibraţiile sufleteşti. Era un om foarte direct, şi câteodată devenea tăios, dar o făcea pentru că îi păsa şi voia să te îndrepte“, continuă pr. Valerian Radu.
Nicoleta OLARU

sâmbătă, noiembrie 24, 2007

Parintele Ioanichie Balan, in drum spre Dumnezeu

Parintele Ioanichie Balan, in drum spre Dumnezeu

-- Unul dintre marii duhovnici si calugari carturari ai Romaniei, parintele Arhimandrit de la Sfanta Manastire Sihastria, va fi inmormantat sambata

Miercuri noapte spre joi, in jurul orei 02.00, a trecut la Domnul si parintele Arhimandrit Ioanichie Balan, de la Sfanta Manastire Sihastria, unul dintre marii duhovnici si calugari carturari ai Romaniei. Apropiat al parintelui duhovnic Cleopa, caruia i-a editat toate cartile din seria "De vorba cu Parintele Cleopa", ganditorul ortodox Ioanichie Balan traia, de o perioada, sub suferinta unei posibile boli Alzheimer.
Parintele Ioanichie s-a nascut la 10 februarie 1930, in Stanita, judetul Neamt. Dupa ce a absolvit Liceul comercial din Roman, in 1949, a venit la Manastirea Sihastria, unde s-a calugarit. A fost hirotonit ieromonah in 1979, hirotesit apoi protosinghel in 1987 si arhimandrit in 1992. La un moment dat, dupa venirea lui Daniel la conducerea Mitropoliei Moldovei, a fost silit sa se pensioneze. Monahii locului marturisesc ca bunul parinte a fost persecutat ani indelungati. Parintele s-a ocupat activ si de tipariturile manastiresti de intarire a credintei si a scris cartile: Patericul romanesc (Bucuresti, 1980), Vetre de sihastrie romaneasca (Bucuresti, 1981), Convorbiri duhovnicesti (vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 1984; vol. II, 1988), Marturii romanesti la locurile Sfinte (Ed. Episcopiei Romanului 1986), Calauza ortodoxa in biserica (Iasi, 1992), Calauza ortodoxa in familie (Iasi, 1993), Randuiala Sfintei Spovedanii si a Sfintei impartasanii (Iasi, 1993), Parintele Paisie duhovnicul, (Iasi, 1993), Parintele Cleopa duhovnicul (Iasi, 1994), Convorbiri cu teologi ortodocsi straini (Iasi, 1994). Totodata a reeditat Vietile Sfintilor in 12 Volume, dupa editia mitropolitului Grigorie Dascalul de la Bucuresti si Caldarusani din 1834 -1836 si a mai publicat Istorioare duhovnicesti (1991 si 1992), Cuvinte duhovnicesti (1992) si Puterea Sfantului Maslu (1993). Cartile sale au aparut in mai multe editii si au fost traduse in limbi de circulatie internationala, informeaza rostonline.org.
Parintele Ioanichie va fi inmormantat sambata, la Sfanta Manastire Sihastria, alaturi de prea bunul parinte duhovnic Cleopa. (V.R.)
Sfintii de langa noi
Tot sambata are loc si parastasul de un an al parintelui Gheorghe Calciu, la manastirea Petru Voda, aflata in apropiere de Sihastria. Legaturile dintre cei doi parinti marturisitori anticomunisti, Calciu si Ioanichie, se pastreaza si dupa moarte. Acestia, alaturi de parintele Cleopa (foto) si alti martiri ai perioadei comuniste sunt considerati de multi credinciosi drept sfinti ai vremurilor noastre. La Manastirea Antim din Bucuresti a fost abordata recent situatia martiriul sfintilor romani din perioada comunista si pana la evenimentele din decembrie, inclusiv. Parintele Mihail, egumenul Manastirii Antim, a adresat o chemare catre toti bunii crestini care au dragoste fata de sfintii romani, de a strange marturii despre minunile sfintilor romani, canonizati sau care ar trebui sa fie canonizati. Si laicatul, prin mai multe asociatii, sustine necesitatea canonizarii sfintilor inchisorilor si ai perioadei comuniste, din care nu trebuie sa lipseasca bunii parinti Voicescu, Cleopa, Calciu si, de acum si parintele indrumator al tinerilor anticomunisti, Ioanchie Balan. (V.R.)
Parintele Ioanichie Balan - Cuvant catre tineri - VIDEO
http://www.crestinortodox.ro/Parintele_Ioanichie_Balan___Cuvant_catre_tineri-video262.html
Parintele Ioanichie Balan - Despre Manastirea Sihastria - VIDEO
http://www.crestinortodox.ro/Parintele_Ioanichie_Balan___Despre_Manastirea_Sihastria-video201.html

vineri, noiembrie 23, 2007

Mănăstirea Sihăstria este în doliu

Mănăstirea Sihăstria este în doliu

Cunoscut scriitor bisericesc, părintele arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria a trecut la cele veşnice, ieri, la orele 02.30 ale dimineţii, la vârsta de 77 de ani. Părintele Ioanichie s-a născut în localitatea Stăniţa - judeţul Neamţ, la 10 februarie 1930, fiind al doilea copil din cei nouă ai familiei Bălan. A urmat şcoala generală în satul natal, după care a studiat la Liceul Comercial din Roman. În anul 1949 a intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Sihăstria, fiind călugărit în anul 1953. În 1953 a fost hirotonit diacon, îndeplinind ascultările de casier, contabil, secretar şi ghid. În 1971 a fost transferat la Mănăstirea Bistriţa unde a stat până în 1990, când s-a întors la mănăstirea de metanie. A studiat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, între anii 1971-1975. De-a lungul vieţii sale, chiar şi în timpul regimului comunist ateu, s-a remarcat ca un bun predicator, atrăgând mii de oameni, prin stilul său deosebit de cald şi accesibil tuturor. Este cunoscut ca un scriitor prolific, un mare duhovnic, în perioada comunistă scriind foarte multe cărţi. Printre acestea se numără: „Patericul românesc“ (1980), „Vetre de sihăstrie românească“ (1981), „Convorbiri duhovniceşti“ (vol.I-1984 şi II-1988), „Viaţa părintelui Cleopa“ (1999) şi altele. Înmormântarea părintelui Ioanichie Bălan va avea loc mâine, la Mănăstirea Sihăstria. După cum a declarat PS Ioachim Băcăuanul pentru Radio Trinitas, părintele Ioanichie Bălan a fost şi unul dintre cei mai importanţi susţinători ai monahismului din Moldova în perioada regimului comunist, care i-a sprijinit neîncetat pe tinerii monahi în misiunea lor spirituală.

miercuri, noiembrie 21, 2007

Hristos ca gentleman şi cavaler


Încrederea - prima calitate a boierului, cavalerului şi gentlemanului
Bănuiala - trăsătura fundamentală a şmecherului

O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blând, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic ş.a.m.d.
Din relatările Evangheliilor - fără excepţie - ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile minunate ale unui gentleman şi cavaler.
Mai întâi că stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Şi încrederea e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a şmecherului. Gentlemanul e cel care - până la dirimanta probă contrarie - are încredere în oricine şi nici nu se grăbeşte, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie - putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei.
Mai departe. Hristos iartă uşor şi pe deplin. Şmecherul nu iartă niciodată, ori dacă se înduplecă (fără ca să ierte), o face greu, în silă, cu ţârâita. Pe când Domnul: "Nici eu nu te osândesc. Mergi şi nu mai păcătui." Nici eu nu te osândesc...
E oricând gata să vină în ajutor, atâta aşteaptă. Îi e milă. Pe văduva din Nain, pe orbi, pe femeia gârbovă, îi milostiveşte fără ca ei să fi cerut ceva. Ştie să gradeze aprecierea, dă fiecăruia ce-i al său. Hananeancei, care a dat dovadă de stăruinţă şi curaj, îi spune mai mult decât altora pe care-i izbăveşte, întrebuinţează o formulă complementară: O, femeie! mare îţi este credinţa ta. (Numai ei; numai ei şi exclamativul O! şi calificativul mare!)
E mereu - şi cu osebire de grijuliu asupra acestui punct - atent şi politicos; prietene îi spune lui Iuda. Niciodată o insultă sau o vorbă dispreţuitoare faţă de păcătos. Nu se vede din nici un text vreun moralism înţepat, vreo pudoare de comandă. Şi nici o condiţie prealabilă pusă păcătoşilor, nici o discriminare: Pe cel ce vine la mine nu-l voi scoate afară. Fiului risipitor îi iese în cale (şi încă departe fiind...). Iar ori de câte ori dă, dă, din belşug, mai mult decât s-ar cuveni, boiereşte. (Ce poate fi mai străin de contabila meschinărie şi fariseic drămuita socoteală, şi mai bună dovadă de mărinimie, decât aceste cuvinte de la Ioan 3, 34: "Căci Dumnezeu nu dă duhul cu măsură"?) Gospodăreasca, nu, cuvântul e prea frumos, administrativa îngrijorare a lui Iuda pentru banii cheltuiţi pe mir arată, pe de o parte, că vânzătorul era lipsit de simţul dărniciei, iar pe de alta că Domnul de la sine trecea - boiereşte - peste orice calcul şi avariţie (fie ele sulemenite în opere de binefacere şi patronaj) pentru a gusta bucuria de a risipi (care-i tot una cu a jertfi) în clipe de înălţare sufletească. Şi acesta este un gest nobil, nobilul fiind oricând în stare să-şi sacrifice viaţa sau să-şi spulbere averea. (Nobilul îşi va da uneori viaţa în duel pentru motive mundane ori îşi va pierde averea la cărţi - dar purtările lui, ca tot ce-i pământesc, nu-s decât stângace imitaţie a virtuţilor mărinimoase; dragostea trupească nu-i oare şi ea biată contrafacere a dragostei divine?)
Încredere în oameni, curaj, detaşare, bunăvoinţă către cei năpăstuiţi de pe urma cărora nu te poţi alege cu nici un folos (bolnavi, străini, întemniţaţi), simţ sigur al măreţiei, predispoziţia pentru iertare, dispreţul faţă de prudenţi şi agonisitori: toate sunt trăsături ale gentlemanului şi cavalerului.
Pe toţi oamenii îi îmbie să se recunoască ceea ce sunt cu adevărat: nişte fii ai Tatălui, ai stăpânului. Din acest punct de vedere cartea cea mai apropiată de Evanghelii este Don Quijote, de vreme ce şi cavalerul din La Mancha le spune celor din cârciumă că sunt castelani fără s-o ştie şi le cere să se şi poarte ca nişte nobili ce sunt.
Prinţul Mâşkin, când fapta lui Ganea nu se deosebeşte de a unui mojic şi a unui cămătar, cum reacţionează? Îi e milă şi ruşine de cel care şi-a uitat (în mânie şi-n setea de bani) titlul de copil al lui Dumnezeu.
Situaţia de creştin e tot una cu statutul de aristocrat.
De ce? Pentru că îşi are temeiul în cele mai "seniorale" însuşiri: libertatea şi încrederea (credinţa).
Ce este nobilul, feudalul? Mai presus de orice un om liber.
Ce înseamnă credinţa? Încredere în Domnul, deşi lumea e rea, în ciuda nedreptăţii, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative.
Cuvintele lui Tolstoi în Anna Karenina (scena alegerii mareşalului nobilimii din gubernie): "D-aia suntem nobili, ca să avem încredere."
În L’Otage, Claudel afirmă un lucru deosebit de important, pe care toată experienţa vieţii şi spectacolul lumii de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial încoace ni-l confirmă, sfredelitor.
"Să vedem, îi zice Coufontaine lui Turelure, ce va să iasă când lumea afecţiunii şi a încrederii va fi înlocuită cu lumea concurenţei."
Se prea poate ca şi în lumea veche mângâietoarele cuvinte afecţiune şi încredere să fi sfârşit prin a se goli de conţinut, să fi ajuns formale ca atâtea altele. Dar de văzut am văzut noi ce înseamnă o lume întemeiată numai pe concurenţă, lumea căreia urmaşa ei dialectică i-a pus capac venind cu noile temeiuri: ura, invidiam bănuiala.
Marea taină a tuturor nenorocirilor: bănuiala. Otrava, neghina, pârjolul.
Nu degeaba e pentru Bergson timpul aducător de nebănuite surprize iar evoluţia e creatoare.
Dovadă: cine s-a gândit în primii ani ai veacului că acestea vor fi problemele noastre de căpetenie: frica, bănuiala generalizată, şmecheria atotputernică? Iată că totuşi sunt. Pentru noi, futilităţile - cum numeşte Camus problema pusă de Copernic şi Galileu, heliocentrismul ori geocentrismul - sunt gravele şi naivele preocupări de la începutul secolului XX: progresul, răspândirea democraţiei libere, ştiinţa binefăcătoare.
Avem, noi, ale griji.
Şi printre ele, chinuitoarea problemă prefăcută în boală endemică.
[...]
Pentru creştinism bănuiala e un păcat grav şi oribil. Pentru creştinism încrederea e calea morală a generării de persoane. Numai omul îşi făureşte semenii proporţional cu încrederea pe care le-o acordă şi le-o dovedeşte. Neîncrederea e ucigătoare ca pruncuciderea; desfiinţează ca om pe cel asupra căruia este manifestată. Omul însuşi, făurit de Dumnezeu, îşi transformă pe aproapele său în persoană - printr-un act creator secund - datorită încrederii pe care i-o arată (Claudel).
Dând nume animalelor, potrivit poruncii dumnezeieşti, omul le rânduieşte în cuprinsul creaţiei; purtând aproapelui dragoste şi acordându-i încredere, face din el o persoană, altceva decât un individ.
Iată pentru ce bănuiala este atât de nocivă. Din persoană omenească ea îl transformă pe cel bănuit în - în ce? Nu în brută, ar fi prea bine, ci în ceva nespus mai făcător de rău, în făptura cea mai abjectă, mai pernicioasă, mai cancerigenă ce poate fi - în şmecher.
Corolar: când însă ne formăm convingerea că un individ ori un grup de indivizi intră sub calificarea de ticălos ori ticăloşi, altul e procedeul (tot creştin): neîntârziată, neşovăitoarea luare de măsuri - stârpirea.
[...]
Hristos ca gentleman şi cavaler.
La diavolul contabil nu încape nici ştersătura cea mai mică. Hristos, dintr-odată, şterge un întreg registru de păcate.
Hristos, boier, iartă totul. A şti să ierţi, a şti să dăruieşti, a şti să uiţi. Hristos nu numai că iartă, dar şi uită. Odată iertat, nu mai eşti sluga păcatului şi fiu de roabă; eşti liber şi prieten al Domnului.
Şi cum i se adresează Acesta lui Iuda, pe care-l ştie doar cine e şi de ce a venit? Prietene, îi spune. Acest prietene mi se pare mai cutremurător decât chiar interzicerea folosirii sabiei şi decât vindecarea urechii lui Malhus. Exprimă ceea ce la noi, oamenii, se numeşte înaltul rafinament al stăpânirii de sine în prezenţa primejdiei - virtute supremă cerută samuraiului. Poate că vorbe paşnice (nu scoateţi sabia) şi fapte milostive (tămăduirea rănii) să le fi putut grăi şi face şi un sfânt. Dar prietene implică o măreţie şi o linişte care, numai venind din partea divinităţii, nu dau impresia de irealitate.
(Ce-i drept că un simplu om, ba şi foarte păcătos, regele Ludovic al XV-lea, se urcă pe o culme surprinzătoare când, atins de cuţitul lui Damiens, îl indică pe atentator cu vorbele: acesta este domnul care m-a lovit.)
Cf. povestea cu nobilul la care vine croitorul cu o creanţă. Nobilul refuză plata. Şi-apoi, în prezenţa croitorului cu înscrisul în mână, porunceşte feciorului să poarte două mii de galbeni unuia faţă de care în ajun pierduse pe cuvânt de onoare acea sumă la joc de cărţi. Croitorului, care-şi manifestă nedumerirea, îi explică: datoriile de onoare se achită deoarece nu există dovezi. Drept care, numaidecât, croitorul îşi aruncă înscrisul în focul din cămin.
Aici anecdota ia de obicei sfârşit, nobilul plătindu-l pe croitor.
Dar e un sfârşit imbecil şi duhnind a fals. De bună seamă că Nobilul avea să-l plătească! Asta-i de la sine înţeles. Şi o brută ar fi procedat la fel. Dar nobilul - dacă-i nobil - face altceva, şi asta-i versiunea autentică a poveştii, spune: luaţi loc, domnule, şi vă voi plăti de îndată suma ce vă datorez. Acest luaţi loc domnule e dovada boieriei, nu plata în sine. E o luare la cunoştinţă a posibilităţii omului de a se transfigura. Ne putem oricând transfigura şi deveni fulgerător de repede vrednici de a fi poftiţi să luăm loc pe scaun la nunta împărătească. (Altfel cum ar putea cina Domnul cu noi şi cum s-ar înţelege cuvintele: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu"?)
Numai că nu oricine este în stare să recunoască transfigurarea când o întâlneşte. Şmecherii pentru nimic în lume nu o concep; şi nici contabilii sau fariseii. În bio-noosfera lor, pe care o duc mereu cu ei, în câmpul lor magnetic nu pătrunde ce nu-i conform crezului lor. Piesa lui Franz Werfel, Pavel printre evrei; durerea cea mai cumplită a mărturisitorului au pricinuit-o rânjetul şi încăpăţânarea iscate pe faţa şi în minţile celor pe care-i conjura să creadă că acum e altul.
[Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, 1992, pp.101-126 passim]

marți, noiembrie 20, 2007

PF Daniel va pune piatra de temelie la Catedrala Mantuirii Neamului

PF Daniel va pune piatra de temelie la Catedrala Mantuirii Neamului

Pe 28 noiembrie, in prezenta tuturor ierarhilor in Bucuresti, la sedinta Sfantului Sinod, va fi pusa piatra de temelie la Catedrala Mantuirii Neamului, dupa ce, cum a anuntat Patriarhul, s-a decis ca amplasamentul viitoarei catedrale va fi pe terenul din spatele Palatului Parlamentului. \"A fost dorinta tuturor Patriarhilor Romaniei, dar mai ales a vrednicului de pomenire Parintele nostru Teoctist. Catedrala Mintuirii Neamului sau Catedrala Nationala este, de asemenea, un simbol al credintei si al demnitatii noastre\", a spus PF Daniel la slujba de sfintire a Bisericii Sfinta Parascheva din Voluntari, unde a anuntat deblocarea proiectului. Lucrarile de constructie vor incepe in primavara, spera Patriarhia, in conditiile in care pana atunci se vor rezolva si problemele juridice cu terenul primit de Biserica de la stat. Pentru 3,8 ha din cele 11 ha alocate Patriarhiei exista aproape 50 de cereri de revendicare. \"Noi am facut propunerea ca Administratia Domeniilor Statului sa ofere un teren la schimb acestor proprietari si acesta sa fie in nordul orasului, ca sa fie tentant pentru ei. Acest teren s-a gasit, e undeva vizavi de proiectul Baneasa Investments, iar documentatia se afla la Guvern spre aprobare\", spune primarul general Adriean Videanu, citat de Cotidianul. Daca Guvernul va aproba schimbul de terenuri, Patriarhia spera ca finalizarea proiectului si obtinerea autorizatiei de constructie sa nu mai dureze decit citeva luni. \"O echipa de arhitecti deja lucreaza la acest proiect\", spune preotul Constantin Stoica, purtatorul de cuvint al Patriarhiei. Constructia in sine, cu tot cu anexe, nu va avea o suprafata desfasurata la sol mai mare de 2 ha, precizeaza acesta.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Preot prof. Marcel Panait

miercuri, noiembrie 14, 2007

Cateva cuvinte despre Postul Nasterii Domnului


Crestinii ortodocsi renunta sa manance "de dulce" timp de sase saptamani, pana pe 24 decembrie. Preotii sfatuiesc la buna intelegere.
Astazi este prima zi din Postul Craciunului. Credinciosii crestin ortodocsi incep sa astepte marea sarbatoare a Nasterii Domnului prin post si rugaciune. Timp de sase saptamani, de pe 14 noiembrie pana pe 24 decembrie inclusiv, nu se mananca „de dulce”, adica se renunta la carne, branza si oua.
Preotii ii incurajeaza pe credinciosi, amintind ca Postul Craciunului este cel mai usor post dintre toate, cu dezlegare la peste si vin in fiecare sambata si duminica, precum si in zi de sarbatoare cu cruce rosie a unui sfant. Aspectul cel mai important al acestei perioade nu este insa restrictia alimentara,
cat incercarea de a fi mai ingaduitori cu ceilalti, de a face fapte bune si de a petrece mai multe clipe de interiorizare si rugaciune, pentru a primi asa cum se cuvine marea bucurie a Nasterii Domnului, spun calugarii de la Manastirea Caldarusani.
Cele mai multe dezlegari dintr-un post
Postul Craciunului sau al Nasterii Domnului simbolizeaza si ajunarea (postirea) de patruzeci de zile a proorocului Moise, dar si postul patriarhilor din Vechiul Testament, care asteptau venirea Fiului lui Dumnezeu pe Pamant. Si noi, crestinii ortodocsi, asteptam acum acelasi lucru: ca Iisus Hristos sa se nasca.
„Este un post al bucuriei, pentru ca vine Domnul si ne aduce aceasta bucurie a Nasterii Sale de catre Fecioara Maria”, spune ieromonahul Laurentiu Andreescu, de la Manastirea Caldarusani. Poate de aceea crestinii au atatea dezlegari la peste in aceasta sarbatoare.
Astfel, in zilele de sambata si duminica, pana pe 20 decembrie exclusiv, se poate servi peste, untdelemn si vin, explica parintele. „Daca in zilele de luni, miercuri si vineri se praznuieste un sfant mare, insemnat in
calendar cu cruce neagra, atunci putem folosi uleiul la mancaruri si putem bea vin. La cruce rosie sau la sarbatorirea hramului unei biserici, iarasi se mananca peste”, lamureste ieromonahul Nectarie Sofelea, de la Manastirea „Radu Voda” din Bucuresti. Ajunul Craciunului este zi de post negru, abia seara se mananca si numai grau fiert indulcit cu miere, covrigi sau turte din faina.
„Nu va laudati ca tineti post!”
Ieromonahul Laurentiu Andreescu spune ce inseamna sa postesti pentru venirea Domnului, dincolo de restrictia „nu ai voie sa mananci carne”. „Post inseamna, de fapt, abtinere. Abtinere de la toate: de la a manca prea mult, de la a te certa cu ceilalti, de a le face rau.” Chiar daca nu mancam carne, nu inseamna ca trebuie sa mancam de post in exces.
„Imbuibarea nu e buna. Chiar daca vorbim despre fasole sau cartofi, ce e prea mult strica”, explica parintele. „Nu va laudati ca tineti post!” - este un alt indemn al ieromonahului. „Daca sunt invitat la o onomastica, nu spun la toata lumea ca nu pot sa servesc. Mananc, acolo, o salata sau ceva de post, ce gasesc pe masa, si atat.”
„Sa nu adormi in manie si ura”
Dar esenta acestei perioade este de fapt spiritul. „Acum trebuie sa te retragi in tine si seara, inainte de culcare, sa incerci sa nu adormi in manie si ura”, ne sfatuieste calugarul. Rugaciunea trebuie sa insoteasca postul alimentar, „pentru linistea casei, a familiei, pentru morti si pentru dusmani”, completeaza el. „Degeaba tii post daca nu ai liniste in casa si nu traiesti in liniste cu
cei din jur”, incheie parintele.

ISTORIE
Primul Craciun, in anul 320
De ce sarbatorim Craciunul in luna decembrie si cum a fost stabilita perioada pentru a marca Nasterea Domnului? Sarbatoarea Craciunului dateaza din anul 320 e.n. si a fost stabilita de catre Biserica Crestina, pentru a anula sarbatorile pagane din acele timpuri, dedicate Solstitiului de iarna. Pentru pagani, ziua Solstitiului, 22 decembrie, semnifica faptul ca Marea Zeita dadea nastere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.
Cel care a stabilit ca ziua de 25 decembrie este data oficiala a nasterii lui Iisus Hristos a fost Papa Iulius, in anul 320 e.n. Cinci ani mai tarziu, imparatul roman crestin Constantin cel Mare hotara o sarbatoare cu data fixa ce aminteste de Nasterea Mantuitorului.
Ajunul Craciunului, seara de 24 decembrie, deschidea la vremea aceea sirul Sarbatorilor de Iarna, care tineau 12 zile si se terminau in Ajunul Bobotezei, pe 6 ianuarie. Conform traditiei, ritualurile din acea perioada aveau la baza ideea coborarii lumii in haos si instaurarea unei noi ordini cosmice. Cele 12 zile erau considerate o perioada impura, periculoasa, in care se desfiintau granitele dintre lumea aceasta si cea de „dincolo”. Astfel, se considera ca aceasta perioada era propice magiei si actelor divinatorii destinate cultului stramosilor.

marți, noiembrie 13, 2007

Maine incepe Postul Craciunului

Miercuri incepe pentru crestini Postul de 40 de zile care precede marele praznic al Nasterii Domnului - Craciunul.
Acest post, care inchipuie ajunarea de 40 de zile a lui Moise, pe Muntele Sinai, in asteptarea primirii Tablelor Legii, precum si ajunarile patriarhilor Legii Vechi (Avraam, Isaac si Iacob) este randuit de Biserica Ortodoxa pentru ca venirea lui Mesia, nascut din Sfanta Fecioara Maria, se cuvine sa fie asteptata cu post si rugaciune. Postul Craciunului are 40 de zile, el incepand pe data de 14 noiembrie si incheindu-se in noaptea de 24 spre 25 decembrie. Astazi este, asadar, Lasata Secului de Craciun, zi care se petrece in familie. Spre deosebire de Postul Pastelui, care este mult mai strict, acesta este un post al bucuriei si, pe durata lui, crestinii au voie sa consume ulei si vin, martea si joia sau in orice zi de sarbatoare, iar daca ziua este marcata in
calendar cu cruce rosie este dezlegare si la peste. Sambata si duminica este dezlegare la peste, ca si la ulei si vin. In seara de Ajun se mananca grau incoltit, indulcit cu miere, fructe si covrigi. Totusi, pe durata postului, nu este de ajuns numai impunerea unor restrictii alimentare. In aceasta perioada toti crestinii trebuie sa treaca printr-un examen de constiinta pentru a vedea ce trebuie schimbat in viata si sa ierte, pentru rascumpararea propriilor greseli. Postul are si un aspect caritabil, iar tot ce economisim postind trebuie neaparat daruit nevoiasilor, intr-o forma sau alta.
Inceputul Postului Craciunului este si momentul in care crestinii pot sa cante colinde de Craciun. Cantul lor este menit sa vesteasca Nasterea lui Iisus, pentru a ne conduce in mod simbolic spre pestera intunecoasa din care "Lumina lumii" a rasarit prin Curata Fecioara Maria.
UN POST BINECUVANTAT

Sfantul Ioan Gura de Aur: un exilat in cer


Pe data de 14 septembrie 407, la Comana, o localitate pierduta in provincia Pontului, Ioan Gura de Aur, fost arhiepiscop al Constantinopolului, isi dadea ultima suflare, dupa ce rostise cuvintele: doxa toi theoi panta eneken: "Slava lui Dumnezeu pentru toate!".
Avea in jur de saizeci de ani. De mai multa vreme se afla in exil, condamnat de o Curte "sensibila" si un cler resentimentar. Cauza principala a depunerii si exilarii? Facuse imprudenta de a le oferi gazduire marilor asceti origenisti persecutati de episcopul Teofil al Alexandriei. Acesta, un oportunist de jalnica amintire, sub presiunea grupurilor de calugari copti, primitivi, a decretat expulzarea urmasilor lui Origen din Egipt. Ioan Gura de Aur le-a deschis
usa celor persecutati de propriii lor "frati". Lucru de neiertat! Teofil, stimulat de Eudoxia si cuconetul de la Curte, ii insceneaza un proces (oho, seminaristul Stalin va fi invatat ceva de aici!) in urma caruia arhiepiscopul de Constantinopol e destituit si condamnat la exil. In exil va muri asadar cel care ulterior va fi canonizat inclusiv de urmasii lui Teofil.
Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut intr-o familie pagana, instarita, din Siria. Locul, Siria, explica, in parte, caracterul sau violent pe alocuri, intratabil, radical. Format la vestita scoala antiohiana a retorului Libanius, se converteste, adolescent, la crestinism, sub influenta unui prieten, Basilios. Vreme de patru ani se retrage intr-o manastire, apoi, singur cuc, intr-o pestera, unde ramane doi ani, la capatul carora stie pe de rost Sfanta Scriptura. Iese de acolo transfigurat interior, dar bolnav fizic. E hirotonit preot la Antiohia, apoi, dupa moartea lui Nectarie, Curtea il desemneaza episcop al Constantinopolului.
Daca astazi il comemoram si-l invocam ca pe un sfant intim sufletelor noastre, faptul se datoreaza, fireste, unei mosteniri primite de la el. In ce consta, exact, aceasta mostenire? Sintetizand la maximum, as enumera trei lucruri: compunerea Sfantei liturghii; o opera de o amploare covarsitoare (editia bilingva a lui Bareille, de la sfarsitul secolului al XIX-lea, insumeaza 19 volume); in fine, un model martiric (viata de ascet incununata de moarte in exil). Ma grabesc sa fac insa o dubla precizare. Faptul ca Ioan Gura de Aur ne-a lasat mostenire liturghia nu reprezinta in sine un castig indiscutabil. Liturghia hrisostomiana, redundanta, baroca, plina de meandre si cantari, trimite la modelul imperial-monastic pe care autorul ei l-a incarnat cu ardoare. Or, un asemenea model poate deveni obositor si contraproductiv spiritual in cazul laicatului, care nu traieste neaparat in atemporalitate, ci foarte adesea contra cronometru. Formalismul cultic actual imi confirma pe deplin observatia. In al doilea rand, opera de exeget si predicator a facut, si ea, ravagii la nivelul subconstientului nostru ortodox. Secole de-a randul Gura de Aur a fost stindardul antiiudaismului teologic. Inutil se incearca azi reabilitarea diatribelor sale "impotriva iudeilor", afirmandu-se ca
cei vizati ar fi, de fapt, crestinii cu tendinte iudaizante, sau punandu-i-se excesele doar pe seama elanului retoric. E clar pentru oricine-i parcurge textele: Hrisostomul predica, intr-un oras intesat de evrei, Antiohia, impotriva evreilor, considerati in bloc ca tradatori ai lui Isus. Pozitie exagerata, dar frecventa in epoca. Mai trebuie spus ca Biserica a mutat comemorarea Sfantului in luna noiembrie, pentru a nu se suprapune peste Ziua Crucii.
Cu prilejul acestei comemorari recomand superbul comentariu la liturghia hrisostomiana, "vorbit" de Mitropolitul Bartolomeu Anania, Cartea deschisa a imparatiei. O insotire liturgica pentru preoti si mireni, precum si volumul de studii al patrologului Ioan G. Coman, "Personalitatea si actualitatea Sfantului Ioan Gura de Aur", volum intocmit de si publicat la editura Renasterea din Cluj, cu binecuvantarea aceluiasi Mitropolit.
Ale Sale dintru ale Sale!

Cristian BADILITA
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=229319&data=2007-11-13

luni, noiembrie 12, 2007

Moastele Sfantului Ioan Gura de Aur vor fi purtate in procesiune

Sfintele moaste ale Sfantului Ioan Gura de Aur vor fi purtate in procesiune si asezate in biserica Sfanta Ecaterina, paraclisul Facultatii de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian".

Anul acesta se implinesc 1600 de ani de la trecerea in vesnicie a Sfantului Ioan Gura de Aur (cu ziua de sarbatorire la 13 noiembrie) si 10 ani de cand Eminenta Sa, Cardinalul Silvano Piovanelli, Arhiepiscopul Florentei, a daruit Patriarhiei Romane particele din cinstitele moaste ale sfantului, pentru viitoarea Catedrala patriarhala.
Prin purtarea de grija a fericitului intru adormire Parintele Patriarh Teoctist si a Prea Fericitului Parinte Patriarh Daniel, anul acesta, la Monetaria Statului, a fost realizata o racla noua din argint aurit in care vor fi asezate cinstitele moaste ale Sfantului Ioan Gura de Aur aflate la Patriarhia Romana.
La initiativa si cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Patriarh Daniel, la sarbatoarea de anul acesta a Sfantului Ioan Gura de Aur (13 noiembrie), racla cu cinstitele sale moaste va fi purtata in procesiune pana la biserica Sfanta Ecaterina, paraclisul Facultatii de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian" a Universitatii din Bucuresti. Acolo, cinstitele moaste ale Sfantului Ioan Gura de Aur vor ramane spre a fi venerate de catre credinciosi, pana in ziua de 31 ianuarie 2008.
Programul liturgic cu ocazia sarbatorii Sfantului Ioan Gura de Aur este urmatorul:
Luni, 12 noiembrie a.c.
15.50 - sfintirea raclei celei noi de catre Prea Fericitul Parinte Patriarh Daniel in Paraclisul Resedintei patriarhale cu hramurile Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Sfanta Cuvioasa Parascheva;
15.55 - scoaterea sfintelor moaste din Paraclisul Resedintei patriarhale si depunerea lor spre inchinare in locul special amenajat pe Dealul Patriarhiei;
16.00 - slujbele Vecerniei si Utreniei oficiate de P.S. Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, in Catedrala patriarhala;
21.00 - aducerea sfintelor moaste in Catedrala patriarhala;
Marti, 13 noiembrie a.c.
7.00 - scoaterea sfintelor moaste din Catedrala patriarhala si depunerea lor spre inchinare in locul special amenajat pe Dealul Patriarhiei;
9.30 - Sfanta Liturghie oficiata de Prea Fericitul Parinte Patriarh Daniel, inconjurat de un sobor de arhierei, preoti si diaconi in Catedrala patriarhala;
16.00 - slujba Vecerniei oficiata de P.S Varsanufie Prahoveanul in Catedrala patriarhala. Dupa slujba Vecerniei, racla cu sfintele moaste va fi purtata in procesiune pana la biserica Sfanta Ecaterina, paraclisul Facultatii de Teologie Ortodoxa Patriarhul Justinian a Universitatii din Bucuresti.
Biroul de Presa al Patriarhiei Romane

Solidaritate în suferinţă şi cooperare pentru depăşirea crizei

Solidaritate în suferinţă şi cooperare pentru depăşirea crizei

Patriarhia Română îşi exprimă regretul pentru toate incidentele care au marcat viaţa publică din Italia şi, îndeosebi, faţă de cel petrecut săptămâna trecută, atunci când o femeie din Roma şi-a pierdut viaţa, iar responsabil de aceasta este un cetăţean român de etnie rromă.
Dezaprobăm cu toată fermitatea astfel de fapte, care, din punct de vedere moral creştin, constituie păcate grave. În acelaşi timp, considerăm că nu toată comunitatea românească din Italia trebuie să fie blamată din cauza celor ce încalcă legea morală şi civilă.
Biserica Ortodoxă Română este recunoscătoare Statului italian pentru primirea românilor în Italia şi Bisericii Romano-Catolice pentru oferirea de lăcaşuri de cult necesare oficierii sfintelor slujbe ortodoxe.
Biserica noastră, prin slujitorii pe care i-a rânduit să păstorească parohiile ortodoxe române din această ţară, se va implica şi mai mult în consilierea spirituală şi incluziunea socială a românilor care au încă probleme de integrare în societate. În acest sens, se va urgenta organizarea noii episcopii ortodoxe române la Roma, cu responsabilitate pastorală pentru toţi românii ortodocşi din Italia.
Sperăm ca în scurt timp să se reia cooperarea frăţească şi reciproc avantajoasă dintre italieni şi români pe plan economic, social şi cultural-spiritual.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Profesorii crestin-democrati de la Chisinau solicita reintroducerea studierii religiei in scoala

Profesorii crestin-democrati de la Chisinau solicita reintroducerea studierii religiei in scoala

REPREZENTANTII ORGANIZATIEI Profesorilor Crestin-Democrati (OPCD) a Partidului Popular Crestin Democrat (PPCD) au solicitat autoritatilor de la Chisinau sa revada posibilitatea reintroducerii religiei ca disciplina scolara in institutiile de invatamant din Basarabia, scrie Flux reluat de [1] Romanian Global News.

In cadrul Conferintei Nationale a Organizatiei Profesorilor Crestin-Democrati, care si-a desfasurat lucrarile la Chisinau, duminica 4 noiembrie, cadrele didactice, care reprezinta formatiunea condusa de Iurie Rosca, au semnat un set de rezolutii care semnaleaza mai multe probleme legate de invatamantul din Basarabia si vin cu o serie de propuneri menite sa contribuie, in opinia lor, la o dezvoltare durabila a sistemului de educatie. Principalele subiecte abordate in cadrul Conferintei au vizat, in special, situatia critica din invatamant, aici fiind semnalate salariile mizere, dotarea tehnica necorespunzatoare, precum si starea grava in care se gasesc, la ora actuala, edificiile institutiilor de invatamant. Totodata, profesorii au propus autoritatilor sa revada posibilitatea reintroducerii religiei in scoala, lucru care ar contribui, potrivit rezolutiei adoptate in acest sens, la constituirea unui liant important dintre familie si scoala, „educatia religioasa fiind o componenta de baza in formarea tinerei generatii”.
Profesorii au accentuat ca studierea acestei discipline in scolile din Basarabia a constituit o prioritate constanta a PPCD, dar ca toate guvernarile de pana acum au manifestat o atitudine ostila in acest sens. „Revenirea preotului la lectiile de religie in scoala ar contribui in mod substantial la asanarea moral-spirituala a societatii noastre. Aceasta masura se impune cu atat mai mult cu cat peste 90 la suta din populatia Basarabiei este de religie crestin-ortodoxa, celelalte biserici si culte bucurandu-se de un tratament egal din partea statului”, se arata in rezolutia OPCD.
O alta problema abordata de catre profesorii crestin-democrati este exodul cadrelor didactice si efectele nocive pentru tanara generatie, determinate de acest fenomen. Astfel, participantii la Conferinta au accentuat necesitatea unei majorari considerabile a finantarii sferei invatamantului, inclusiv cresterea salariilor, lucru care ar asigura, in opinia lor, efecte ulterioare pozitive pentru economia tarii, implicit pentru prosperarea intregii societati.
Nu a fost trecut cu vederea nici subiectul cu privire la predarea istoriei integrate in institutiile de invatamant din Basarabia. „Manualele de istorie integrata sufera de erori grave de ordin cognitiv, metodic, factologic si gramatical. Astfel, este inadmisibil ca lucrarile respective sa fie utilizate in procesul instruirii istorice, intrucat ele nu informeaza, ci deruteaza si cultiva ignoranta. Caracterul lor agramat constituie o alta cauza serioasa a esecului procedurii de implementare a cursului de istorie integrata”, se mentioneaza in rezolutia OPCD. De asemenea, in cadrul Conferintei de ieri a fost aleasa noua conducere a OPCD. Astfel, in functia de presedinte al acestei organizatii a fost desemnat deputatul din partea PPCD, istoricul Ion Varta.(RGNPress)

Sursa: http://ro.altermedia.info/cealalta-romanie/profesorii-crestin-democrati-de-la-chisinau-solicita-reintroducerea-studierii-religiei-in-scoala_7945.html

sâmbătă, noiembrie 10, 2007

Televiziunea si razboiul sfarsitului lumii

Televiziunea si razboiul sfarsitului lumii

Lupta contra factorilor de stres mediatici si cultivarea agresivitatii in sufletul copiilor sunt doua dintre temele abordate in volumul "Stiinta si razboiul sfarsitului lumii - Fata nevazuta a tele-viziunii"
Dupa ce a scris deja doua lucrari de specialitate privind controlul umanitatii prin intermediul televiziunii si subjugarea mintii copiilor, Virgiliu Gheorghe revine, de la Muntele Athos, cu o noua carte, complexa, pe aceasta tema, care ofera in final si solutii: o igiena a mintii contra virusilor mediatici si strategii de aparare in fata solicitatorilor stresului. "Stiinta si razboiul sfarsitului lumii - Fata nevazuta a tele-viziunii", tiparita de Editura Prodromos, va fi lansata luni, la orele 14.00, la Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti printr-o conferinta publica. Daca in primele volume erau tratate efectele comunicarii audio-video asupra dezvoltarii si functionarii creierului, dependenta de televizor si cum vizionarea TV activeaza in mod prioritar paleocortexul scazand nivelul de inteligenta si performantele intelctuale, noua lucrare explica rolul publicitatii in configurarea comportamentelor, mai ales ale copiilor, cum poate deveni televizorul un instrument al terorii si despre razboiul informational fata in fata cu intarirea familiei si scolii. Prezentam mai jos extrase din capitolele care fac legatura dintre viziunile lui George Orwell si Aldous Huxley si lumea de azi.

Huxley si Orwell au previzionat razboiul absolut
Aproape in unanimitate, cautatorii sinceri si neideologizati ai adevarului, fie ca se numesc analisti ai fenomenului cultural, politic si religios, sociologi sau psihologi, fie scriitori postmoderni, sunt extrem de ingrijorati privind perspectivele pe care le deschide umanitatii societatea informatizata si globalizata. Interfata om-masina a ajuns sa inlocuiasca relatia interpersonala, lumea virtuala devine spatiu de referinta al experientei cotidiene, modul de viata este dezumanizant de stresant, iar tulburarile de personalitate, nevrozele si psihozele au ajuns sa dobandeasca un caracter de masa. In conditiile acestei evidente crize prin care trece umanitatea,
cei mai multi cauta criteriile intelegerii globale a fenomenelor in vederea anticiparii celor ce vor urma. Patrundem oare intr-o epoca a post-umanitatii, se intreaba nenumarati autori postmoderni? Se situeaza oare omenirea la nodul de trecere catre un organism ciborgic planetar in care divinitatea este perceputa ca inteligenta artificiala generalizata?
Avand in vedere aceste intrebari care vizeaza, intr-adevar, impasul definirii statutului ontologic pe care il dobandeste lumea postmoderna, am ales spre exemplificare doua viziuni de sorginte diferita: una din perspectiva ganditorului ce reflecta asupra tendintelor culturale si politice ce se profilau la jumatatea veacului trecut, iar cealalta din perspectiva cuvantului pe care Dumnezeu l-a rostit in istorie prin gura profetilor.
Desi sunt structurate pe principii complet diferite - totalitarismul politienesc, in primul caz si dictatura statului
magic in cel de-al doilea - cele doua distopii, "1984" (George Orwell) si "Minunata lume noua" (Aldous Huxley), se intalnesc undeva pentru a contura impreuna, dupa cum bine observa Huxley inca din 1958, o imagine destul de fidela a structurii de baza a unei societati a viitorului, care, din pacate, iata, a devenit deja un potential prezent.

Big Brother este cu ochii pe tine
Atat la Orwell, cat si la Huxley societatea "de maine" este una totalitara, in care preocuparea principala a dictatorilor - cei care au acumulat puterea - este cum sa poata controla mai bine mintea oamenilor, cum sa faca mai eficient procesul spalarii creierelor.
Scriindu-si cartea la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, in plina perioada a ascensiunii puterii sovietice, Orwell opteaza pentru metoda violenta, pentru un regim al terorii, inspirat parca din lagarele de reeducare din China, Rusia sau Romania. Universul concentrationar orwelian este alcatuit din partidul interior - elita conducatoare, oamenii din umbra -, partidul exterior - instrumentele prin care se realizeaza guvernarea, oamenii care suporta in cel mai inalt grad regimul terorii si prolii - poporul tinut in intunericul lipsei de educatie.

Ministerele cele mai importante prin care se realizeaza guvernarea sunt:
- Ministerul Adevarului, cel care administreaza ideologia conducatoare, marea minciuna prin care e condusa lumea. Sarcina lui e sa rescrie permanent istoria, sa falsifice realitatea, sa reduca limbajul prin restrangerea fondului lexical si a campului de semnificatii a cuvintelor, astfel ca ele sa nu mai permita o gandire profunda;
- Ministerul Iubirii, cel care se ocupa de urmarirea indivizilor, de reeducarea prin tortura a celor care cad in erezia de a gandi altfel decat partidul;
- Ministerul Abundentei, duce politica infometarii;
- Ministerul Pacii se ocupa de razboi, un razboi care nu se mai termina niciodata. Starea permanenta de razboi, teroarea, favorizeaza confuzia si haosul, justifica orice masura a partidului si, totodata, stabilitatea sistemului.
Ecranul televizorului este asezat in toate locurile publice, precum si in casa fiecaruia, fara a exista posibilitatea de a-l inchide, imaginile acestuia, ideologia partidului ii urmareste obsesiv pe locuitorii acestei lumi. Lozincile care guverneaza gandirea absurda a acestei dictaturi sunt:
- Razboiul este pace;
- Libertatea este sclavie;
- Ignoranta este putere.
In ultimele pagini ale cartii apar cele doua lectii fundamentale ale reeducarii: 1. Daca partidul iti spune ca doi plus doi fac cinci sa crezi cu adevarat ca asa este; 2. Nu ajunge numai sa te supui Partidului. Trebuie sa te golesti de sine pentru a-i face loc acestuia sa te umple de cele ale sale. Trebuie sa-l iubesti din toata inima pe Big Brother.
Conditionati sa fie fericiti. Dar ce este fericirea?
In minunata lume noua imaginata de Huxley, spalarea creierului se va realiza exclusiv prin mijloacele "blande", in esenta magice si hipnotice, prin conditionarea pavloviana a atitudinilor si comportamentelor si prin inocularea hipnopedica a ideologiei. In aceasta lume oamenii sunt liberi sa gandeasca, dar ei gandesc numai ceea ce au fost conditionati sa gandeasca.
Libertatea se exprima nu prin a putea gandi asa cum vrei, ci prin a te distra asa cum ti se nazare. Problema constiintei este rezolvata prin disolutia completa a acesteia. Spalarea creierelor se va face prin degradarea morala a copiilor, inca din primii ani de viata, prin ruperea lor de familie, de trecut, de natura si de carti. Prin forta imprejurarilor, indivizii acestei lumi sunt modelati complet dupa chipul ideologiei conducatoare. Desi nu exista violenta, izolarea completa de familie, de lume si de adevar face ca oamenii "Minunatei lumi noi" sa fie intr-o mai mare masura lipsiti de libertatea de a gandi decat cei din lumea lui Orwell. Inginerii, oamenii de stiinta ai acestei lumi studiaza si aplica metodele prin care se poate patrunde in adancul mintii omului, de unde sa-i poata dicta cum sa gandeasca, cum sa simta si ce trebuie sa faca pentru a fi fericit.

Exista si aici niste conflicte produse de cativa dintre cei care, dintr-o deficienta de conditionare, constientizand situatia in care se afla, se revolta intr-un fel sau altul impotriva sistemului. Acestia vor sfarsi izolati pe o insula, iar ,salbaticul" cel nascut intr-o rezervatie de indieni, deci total neconditionat, nesuportand sa mai traiasca in lumea fericirii fara constiinta si adevar, de fapt a artificialului si a falsitatii, se va sinucide.
Iesirea nu exista pentru ca nu mai este cautata
Pentru oamenii din minunata lume noua nu mai exista iesire, nu din cauza fortelor de represiune, ci pentru ca acestia nu mai cauta iesirea. Fuga de orice fel de conflicte se realizeaza in spatiul imaginarului, fie televizual, fie orgiastic sau narcogen. Drogul este solutia prima si ultima a oricarei probleme. Iar cei care incalca legile erotismului libertin, legandu-se sufleteste si pe durata de cineva, cei care refuza drogul, sunt declarati indezirabili si vor fi eliminati. Oamenii lumii noi sunt multumiti si fericiti pentru ca au multa paine si mult circ.
Dupa cum am mai spus, desi par atat de deosebit structurate, exista o multime de elemente comune celor doua tipuri de dictatura, care nu fac altceva decat sa intelegem ca, in esenta, obiectivele lor sunt aceleasi. Dar ce este cel mai curios, odata cu trecerea timpului, aceste elemente se contureaza tot mai bine, venindu-le, parca, vremea sa se intrupeze in istorie.
Trebuie remarcat insa ca spiritul general chiar si al mijloacelor de control politienesc ramane inca cel huxelian. Imaginea bine cosmetizata a statului democratic, a drepturilor omului sau a parintelui iubitor care-si cearta copilul, doar pentru ca-i vrea binele, nu trebuie stricata. Mijloacele de urmarire raman inca ascunse sub masca neutralitatii, pentru a salva pe cat se va mai putea iluzia libertatii. Ele nu trebuie sa induca sentimentul de teama in popor, ci, dimpotriva, pe cel al sigurantei pe care o ofera acest control total al realitatii. Controlul absolut al persoanei umane nu mai este doar un imperativ al fictiunii orweliene. Ranjetul lui Big Brother, daca suntem putin mai atenti, transpare chiar si in rapoartele prezentate la nivelul marilor organisme internationale.
2.000.000 de lectii de viata prin reclame
Huxley rezolva altfel problema controlului constiintei umane. Din clipa conceperii si pana la moarte omul apartine statului si nu familiei sau unei anume religii.
Studiile efectuate ulterior, si pe care Huxley le aminteste in "Reintoarcerea in minunata lume noua" (1958), demonstreaza ca invatarea hipnopedica are loc in special pe perioada somnului usor, caracterizat de o activitate corticala alfa. Adica starea de natura semi-hipnotica. Dar aceasta nu este alta decat starea in care patrunde mintea la numai doua minute de la asezarea in fata micului ecran, conform unor studii americane. Vizionarea TV devine astfel, modalitatea ideala prin care cosmarul lui Huxley devine realitate. Termenul de invatare in somn este folosit de multi dintre autorii care se refera la educatia prin televizor. Mesajele publicitare nu sunt altceva decat formulele simple, "genul de cuvinte care nu necesita nici un fel de analiza pentru intelegerea lor si care pot fi inghitite pe de-a-ntregul de creierul adormit" (Huxley). 30.000 e numarul mediu de reclame publicitare vazute la televizor de un copil american pe perioada unui an, si 2.000.000 este numarul mediu de lectii de viata primite prin intermediul reclamelor de un american care a implinit varsta de 65 de ani. 200.000 e numarul actelor de violenta si 16.000 sunt numarul actelor criminale urmarite la televizor de un copil pana la varsta de 18 ani. Nu mai vorbim de cele peste 15.000 de ore petrecute de un tanar in fata televizorului pana la maturitate. Aceste mesaje contribuie semnificativ la modelarea modului de a vedea lumea, a gandi si a actiona al omului modern. Huxley a fost mai aproape de realitate decat isi putea inchipui. De fapt, conditionarea hipnopedica este doar o copilarie fata de complexul proces de inoculare si reeducare pe care il permite tehnologia zilelor noastre.
Cultivarea agresivitatii in sufletul copiilor
Insamantarea teroarei si agresivitatii in sufletul copiilor prin amenintarea permanenta cu forta - razboi, executii in piete publice, tratate ca acte de divertisment etc. - nu lipsesc nici din cultura noastra. Stresul post-traumatic suferit de copiii ce vizioneaza multa violenta la programele de stiri este numai un aspect al unui proces mult mai amplu de formare prin cultivarea violentei fictionale a micului ecran a unei generatii de tineri extrem de agresivi si cruzi pana la nesimtirea sufleteasca; tineri atrasi de a face rau de dragul raului, din placerea de a produce durere, chiar a-si omori colegii si profesorii sub dictatul vreunei fantasme. La capitolul educarii comportamentului agresiv, televiziunea si, mai nou, jocurile pe calculator, au depasit si cele mai pesimiste asteptari. Sunt atat de performante in a crea reflexul de a lovi si omori inainte de a gandi, incat pana si trupele de comanda le folosesc in exercitiile facute pentru imbunatatirea performantelor.
Cartea, dusmanul regimurilor totalitare
In lumea lui Orwell este prezenta cartea, dar aceasta este mistificata in laboratoarele Ministerului Adevarului. In "Minunata lume noua" este conditionata repulsia fata de carti, caci, ramane in permanenta riscul ca ei sa citeasca vreun lucru de natura sa deconditioneze in mod nedorit unul din reflexe". Ce se intampla astazi in cadrul societatilor avansate?
Sistemul educational american este la pamant, este o ruina. Patruzeci de procente dintre tinerii americani care intra la Colegii recunosc ca nu stiu sa scrie si sa citeasca corect. Douazeci si trei de milioane de adulti sunt analfabeti. (Raportul specialistilor de la Universitatea Columbia - SUA - The Global Economy, 1990).
Prin urmare, televiziunea si cultura divertismentului au reusit mai bine decat distopicele ministere ale propagandei statelor totalitare sa-i indeparteze pe copii de carte. Creierul copiilor care-si petrec timpul preponderent in fata televizoarelor si Internetului este cu adevarat conditionat sa nu mai gaseasca placere in lectura. Nu numai ca aceasta este mai putin fascinanta ca imaginea in miscare sau pentru ca ar pretinde un efort mai mare, ci si pentru ca tot ce inseamna vizionare reprima edificarea retelelor neuronale implicate pe parcursul lecturii. Cartea ar putea disparea pe viitor in primul rand pentru ca nu se vor mai gasi suficienti oameni care sa o aprecieze, care sa o doreasca, care sa o cumpere. Civilizatia Gutemberg este, dupa cat se pare, inlocuita de cultura halucinatiei colective, de cultura fantasmelor si a balaurului antropomorfizat si cu iesire la ecranul ultraplat.

Pagina realizata dupa Virgiliu GHEORGHE
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=229202&data=2007-11-10

joi, noiembrie 01, 2007

Stire: Primul curs ecumenic de consiliere pastorală pentru combaterea dependenţei de droguri

Primul curs ecumenic de consiliere pastorală pentru combaterea dependenţei de droguri

▲ Organizatorii îşi propun instruirea reprezentanţilor mai multor culte din România în privinţa luptei antidrog ▲
În perioada 5-7 noiembrie, Sectorul Social Misionar al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului organizează un curs ecumenic de consiliere pastorală pentru a lupta cu dependenţa de droguri. Cursul „ecumenic de consiliere pastorală specifică în adicţii“ se adresează preoţilor, păstorilor şi asistenţilor sociali care vor beneficia de instruire specifică pentru a-i putea ajuta pe oamenii care se confruntă cu dependenţa, informează Biroul de presă al Bisericii Ortodoxe Române. „Considerăm că acest proiect va fi un succes şi în acelaşi timp un model de împreună-lucrare a celor ce trebuie să fie «sare a pământului şi lumină a lumii», pentru ajutorarea semenilor noştri care se află în nevoie“, a subliniat Prea Sfinţitul Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, Bihorului şi Sălajului, cu binecuvântarea căruia a fost organizat cursul.
Cursanţi de la diferite culte
Participarea la acest curs oferă unui grup de 34 de preoţi, pastori şi asistenţi sociali din cadrul Episcopiei Oradiei şi din alte culte ocazia să împărtăşească metode de consiliere pastorală şi socială practicate în cadrul Bisericilor. De asemenea, ei vor explora abordările religioase cu privire la dependenţă, devenind astfel mai bine pregătiţi pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de consiliere de specialitate. În plus, ei vor participa la editarea şi tipărirea unui curs de consiliere pastorală pentru combaterea dependenţei de droguri. Cei instruiţi, alături de asistenţii sociali şi responsabilii în relaţia cu cultele, vor putea fi implicaţi în proiectele sociale dezvoltate în acest domeniu de Episcopia Oradiei, Bihorului şi Sălajului.
Pregătit cu sprijinul Agenţiei Naţionale Antidrog şi al Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea, proiectul va contribui la consolidarea educaţiei civice, culturale şi spirituale în domeniul dependenţei şi, în timp, la implicarea comunităţii în tratarea şi reintegrarea socială a celor cu dependenţă la droguri. Proiectul demonstrează potenţialul Bisericilor din România de a lupta împotriva drogurilor alături de reprezentanţii organizaţiilor laice. Printre cei instruiţi, în afară de partea ortodoxă, organizatorul cursului, se numără şi participanţi din cadrul Bisericilor Catolice, Greco-Catolice, Baptiste şi Reformate, lucrători din penitenciar, pastori, călugări, profesori universitari şi studenţi.
Sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;370;1;3846;0;Primul-curs-ecumenic-de-consiliere-pastoral-pentru-combaterea-dependenei-de-droguri.html

Nădejdea - grijă pentru dobândirea vieţii veşnice

Nădejdea - grijă pentru dobândirea vieţii veşnice

▲ Nădejdea e dorinţa unei persoane de a vedea împlinite anumite bucurii ale ei de alte persoane ▲ Existenţa spiritului, fiind pentru om o evidenţă de care nu se poate face abstracţie, el e îndreptăţit să recunoască şi speranţa unei vieţi viitoare după moartea trupului. Identitatea şi unicitatea omului nu se reduc la trup. Sau au foarte puţin izvorul în trup. E mai raţional pentru om să creadă că spiritul, de care e legată identitatea sa, la care ţine, nu dispare o dată cu trupul. Dacă omul nu e numai obiect al unor legi oarbe, chiar şi în calitate de trup, ca participant la subiectivitate, e superior lor. Şi atunci are drept să nădăjduiască că existenţa sa nu este supusă în întregime unor astfel de legi. Şi e îndreptăţit să creadă că există un subiect de totală putere asupra acestor legi.
Mai e de observat că nădejdea e dorinţa unei persoane de a vedea împlinite anumite bucurii ale ei de alte persoane. Iar cum aceste împliniri nu se realizează deplin în lumea aceasta, nădejdea se îndreaptă spre viaţa viitoare şi împlinirea omului.
Heidegger a asimilat în mod total nădejdea cu grija. Fără îndoială, este între ele o legătură, sau au ceva comun. Dar la ce ar fi atât de stăpânitoare asupra noastră grija, dacă n-am avea nici o siguranţă că viaţa noastră se întinde şi după moarte? De ce ne-am îngriji atât de mult de viaţa noastră, dacă e atât de trecătoare? De fapt, grija nu se poate explica fără nădejde. Dar nădejdea care stă la temelia grijii nu se poate întinde numai spre un timp atât de scurt, cât e dat vieţii noastre pământeşti. Numai pentru că omul e o existenţă care speră, caută să ajungă la cele nădăjduite prin grijă. Dar e grijă şi grijă, pentru că e nădejde şi nădejde. Totuşi, ele sunt legate în rădăcina lor. E o grijă pentru cele ale vieţii pământeşti, pentru că e şi o nădejde îndreptată spre scăparea de greutăţile pământeşti şi spre asigurarea unei vieţi mai bune pe pământ.
Dar omul nu se restrânge la această nădejde, deci nici la grija pusă în slujba ei. În acest caz, n-ar fi stăpânit atât de mult de grijă. El însuşi nu poate distinge hotărât între ele. Faptul că nu-l mulţumesc nicicând deplin cele pământeşti îl face, mai ales spre bătrâneţe, după experienţa repetată a golului ce îl lasă în suflet cele pământeşti, să-şi îndrepte tot mai mult nădejdea - sau s-ar putea spune grija - spre viaţa de dincolo de cele de aici, adică grija de a se pregăti pentru ea. Astfel, de cele mai multe ori, cele două nădejdi şi cele două griji sunt împletite.
Şi în orice caz, în amândouă se arată că omul e o fiinţă deschisă mereu spre viitor, neputând cugeta niciodată că a ajuns la sfârşitul existenţei sale. El e o fiinţă în mişcare neîncetată spre viitor, spre o viaţă de fericire fără sfârşit. Nu se opreşte niciodată din această mişcare în spiritul său, nici chiar pe patul de moarte. Mişcarea lui e spre o veşnicie fericită. Aceasta e ţinta lui. Fără mişcarea spre această ţintă, existenţa omului nu se poate concepe. Omul ar fi fără această mişcare nu numai inert sau mort spiritual, ci şi neraţional. De aceea spune Sf. Maxim Mărturisitorul că voinţa e mişcarea raţională a fiinţei omeneşti sau mişcarea fiinţei raţionale umane, chiar dacă omul îi dă o direcţie strâmbă raţiunii de care e imprimată voinţa lui, sau voinţa de care e imprimată raţiunea lui. Animalul nu are grijă şi nădejde, pentru că nu e deschis spre viitor, viitor fără sfârşit, pentru că nu e raţional. În cazul în care omul foloseşte drept raţiunea ce se manifestă în voinţa lui, el pune nădejdea în grija celor pământeşti în slujba nădejdii vieţii veşnice; grija lui devine grija de pregătire pentru dobândirea ei.
* Dumitru Stăniloae, „Trăirea lui Dumnezeu în ortodoxie“

Ameninţarea desenelor animate

Ameninţarea desenelor animate

Există câteva canale TV specializate în programele pentru copii, difuzând cu preponderenţă filme de desene animate.
Ei bine, nu există puşti care să nu rămână ca hipnotizat când dă de programele acestor canale. (Îmi vine în minte imaginea nepoţilor mei, cum stau cu gurile căscate, cu telecomanda în mână, ore în şir, până cineva le mai reaminteşte că mai au şi teme sau alte lucruri de făcut.)
E bună, e rea această situaţie? Să încercăm să analizăm mai îndeaproape fenomenul.
Majoritatea părinţilor sunt liniştiţi când copiii lor îşi petrec timpul liber pe canalele pentru copii, pentru că „decât să se uite la prostii, mai bine să se uite la desene animate“. Dar chiar aşa să fie? Copilului mic nu i se dă nimic să mănânce, înainte ca mama însăşi să fi gustat întâi. N-ar trebui manifestată aceeaşi precauţie şi în ceea ce priveşte hrana sufletească?
Să vă mărturisesc, totuşi, de unde a pornit îngrijorarea mea. Zilele trecute am poposit mai multă vreme pe un canal TV pentru copii. N-am mai făcut acest lucru de ani de zile. Aveam despre aceste canale o părere rezonabilă. În afară de observaţia că, totuşi, privitul excesiv al copiilor la televizor înseamnă, în definitiv, o pierdere de vreme, mă gândeam că privitul la filmele de benzi animate este un privilegiu al vârstei mici. Apoi, însăşi sintagma desene animate are, pentru cei mai mulţi dintre noi, o încărcătură pozitivă, ducându-ne cu gândul la filmele care ne-au încântat copilăria, precum „Tom şi Jerry“, „Cartea junglei“ şi multe altele asemenea.
Din păcate, realităţile de odinioară au devenit astăzi simple prejudecăţi, căci foarte multe dintre serialele oferite de canalele pentru copii sunt la limita grotescului! Ce să mai amintim despre încărcătura educativă?! Poveştile prezentate sunt aiuritoare, personajele sunt cel puţin hidoase, iar mesajul transmis, foarte rar are ceva pozitiv. Toate frustrările, toate complexele, fricile şi inhibările, copilăriei, de a căror depăşire ţine, de fapt, maturizarea sănătoasă a oricărei persoane, sunt exploatate nemilos de o industrie, probabil, de milioane şi zeci de milioane de dolari.
Nu am pretenţia că dacă am zăbovit o oră-două pe un astfel de canal am şi desluşit dinamica fenomenului, dar să vă povestesc ce am văzut: un episod dintr-un serial japonez (ceva în genul Pokemon) în care foarte greu îţi dai seama care sunt personajele bune şi care sunt cele rele, ambele tabere folosind aceleaşi mijloace şi acelaşi fel de adresare. Cred că pentru copii e doar o chestie absolut subiectivă, întâmplătoare empatizarea cu unele sau altele. De la început până la sfârşit, a fost simulată o stare de conflict, de natură să păstreze un sentiment de tensiune, de insecuritate. Finalul, cu totul debusolant, nu a adus nici o concluzie tare (nu mai îndrăznesc să pomenesc de vreo învăţătură folositoare) ci, doar o despărţire a taberelor, în care cea învinsă promitea reîntoarcerea. Extrem de nocivă mi s-a părut şi atitudinea trufaşă cu care personajul învingător şi-a savurat victoria.
Ce e de făcut, totuşi, în această situaţie? Simpla interzicere e o soluţie? Dar dacă tocmai aceste producţii, atât de larg consumate, vor constitui baza culturală a viitoarei generaţii? Sau cum credeţi că e privit un copil care, când toţi ceilalţi sunt la curent cu toate detaliile din serialele de pe Cartoon Network sau Jetix, el se trezeşte vorbind despre poveşti de Creangă, Ispirescu, Andersen etc.? Nu vă grăbiţi să credeţi că va fi admirat!
Chiar dacă problema pare insolvabilă, acest abuz de furie, răzbunare, eroism fals, idioţenie în exces, prezentată ca o chestie nostimă, chiar dezirabilă, nu poate duce la nimic bun.
Candoarea nepătată a copilăriei e premiza unei vieţi fericite, împlinite. De aceea, dragi părinţi, pentru că vă pasă de sufletele copiilor voştri, nu intraţi în competiţia surdă a satisfacerii tuturor mofturilor celor mici, nu vă lăsaţi impresionaţi de comparaţiile cu alţi colegi, care au voie să facă ce vor cu telecomanda şi computerul! Educaţia nu se face doar cu lucruri care fac plăcere. Cu toţii ştim asta. Poate că vremurile s-au schimbat, dar arta clădirii unui om e aceeaşi, iar patimile care îl strică, de asemenea, aceleaşi. Nu vă speriaţi de bosumflarea lor ci, mai degrabă, de efectele pe care le-ar putea avea iubirea fără discernământ pe care le-o arătaţi. Încercaţi, de exemplu, să-i iubiţi limitându-le accesul la televizor sau măcar străduiţi-vă să ştiţi ce conţin programele care îi fascinează.
Nicolae Hulpoi, teolog, redactor-şef al săptămânalului „Lumina de Duminică“