marți, noiembrie 20, 2007

PF Daniel va pune piatra de temelie la Catedrala Mantuirii Neamului

PF Daniel va pune piatra de temelie la Catedrala Mantuirii Neamului

Pe 28 noiembrie, in prezenta tuturor ierarhilor in Bucuresti, la sedinta Sfantului Sinod, va fi pusa piatra de temelie la Catedrala Mantuirii Neamului, dupa ce, cum a anuntat Patriarhul, s-a decis ca amplasamentul viitoarei catedrale va fi pe terenul din spatele Palatului Parlamentului. \"A fost dorinta tuturor Patriarhilor Romaniei, dar mai ales a vrednicului de pomenire Parintele nostru Teoctist. Catedrala Mintuirii Neamului sau Catedrala Nationala este, de asemenea, un simbol al credintei si al demnitatii noastre\", a spus PF Daniel la slujba de sfintire a Bisericii Sfinta Parascheva din Voluntari, unde a anuntat deblocarea proiectului. Lucrarile de constructie vor incepe in primavara, spera Patriarhia, in conditiile in care pana atunci se vor rezolva si problemele juridice cu terenul primit de Biserica de la stat. Pentru 3,8 ha din cele 11 ha alocate Patriarhiei exista aproape 50 de cereri de revendicare. \"Noi am facut propunerea ca Administratia Domeniilor Statului sa ofere un teren la schimb acestor proprietari si acesta sa fie in nordul orasului, ca sa fie tentant pentru ei. Acest teren s-a gasit, e undeva vizavi de proiectul Baneasa Investments, iar documentatia se afla la Guvern spre aprobare\", spune primarul general Adriean Videanu, citat de Cotidianul. Daca Guvernul va aproba schimbul de terenuri, Patriarhia spera ca finalizarea proiectului si obtinerea autorizatiei de constructie sa nu mai dureze decit citeva luni. \"O echipa de arhitecti deja lucreaza la acest proiect\", spune preotul Constantin Stoica, purtatorul de cuvint al Patriarhiei. Constructia in sine, cu tot cu anexe, nu va avea o suprafata desfasurata la sol mai mare de 2 ha, precizeaza acesta.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Preot prof. Marcel Panait

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

<< Home