duminică, ianuarie 14, 2007

Cateva observatii marunte

Cateva observatii marunte(I)

Ar trebui sa fac in continuare bilantul anului literar 2006, dar, sub presiunea evenimentelor din actualitatea arzatoare (ca sa vorbim in limbajul eroilor lui I. L. Caragiale!), las deoparte literatura pentru a putea spune cateva cuvinte despre problemele ce agita, observ, de o buna bucata de vreme lumea romaneasca.
Nu sunt analist politic si nici nu intetionez sa devin. Dl. Sorin Rosca Stanescu a avut amabilitatea de a ma cita printre analistii care colaboreaza la Ziua, ii multumesc, dar nu primesc. Politicul nu este destinul meu si, oricat s-ar supara vechii mei prieteni de la "Romania literara", continui sa cred ca literatura trebuie sa stea departe de politica. Desi, trebuie sa recunosc, acest lucru este aproape imposibil in zilele noastre. Prin literatura inteleg, in cazul de fata, critica literara. Continui de asemenea sa cred ca principiul autonomiei esteticului nu s-a perimat si ca el trebuie sa functioneze fara gres chiar si atunci cand istoria are alte prioritati. Ce-i curios este ca, dupa 1989, au repudiat autonomia esteticului chiar si aceia care ar fi trebuit s-o apere. Ma gandesc la Dna Monica Lovinescu care, in locul conceptului maiorescian pentru care a luptat toata viata tatal sau, criticul E. Lovinescu, propune un concept moral, ("est-etic") menit sa departajeze cartile si oamenii in alt chip decat acela bazat pe ideea resemnarii in fata valorii esteticului. Nu-i, dupa opinia mea, solutia cea mai buna si, ca dovada, ca dupa 1990 lucrurile au devenit foarte confuze.

Voiam, in fapt, sa fac unele mici observatii in legatura cu temele ce vin si revin in presa romaneasca. De pilda, problema icoanelor in scoala. Dupa parerea mea, nu acesta ar trebui sa fie subiectul care sa ne preocupe, acum, in preajma integrarii europene, dar altii gandesc altfel si se arata indignati ca scolerii romani invata intr-o clasa unde, de pe perete, ii supravegheaza chipul simbolic al Sfantului Nicolae sau chipul tragic al Mantuitorului. Un profesor buzoian, ateu convins - dupa cat se pare - protesteaza, cerand scoaterea icoanelor din scoala pentru a elibera astfel spiritul romanesc tanar de fantasme. Mi s-a parut, la inceput, o mica diversiune, asa cum au fost atatea si, probabil, vor mai fi. Am remarcat insa ca, in sprijinul eliminarii simbolurilor religioase din scoli, sunt aduse si argumente care ma intriga prin irationalitatea lor. Ma voi referi la unul singur. Am citit, de pilda, cu catva timp in urma, demonstratia pe care o face Dna Zoe Petre, istoric reputat, intr-un articol din Ziua in favoarea scoaterii icoanelor din scoli. Parerea ei este ca aceia care sustin icoanele nu reprezinta in lumea de azi decat "un rezidu comunist" (citat din memorie). De ce? Cum? Pe ce baza? Argumentul mi se pare straniu pentru ca, daca nu ma insel, comunismul n-a agreat niciodata biserica si nici simbolurile religioase. Dovada ca, timp de 50 de ani, cuvantul "biserica" a fost eliminat de cenzura din cartile noastre si, daca voiai sa vorbesti de Dumnezeu, nu puteai decat prin aluzii sofisticate. Si atunci? Atunci cred ca o societate care timp de o jumatate de secol n-a putut sa-si practice religia decat pe furis are dreptul sa puna intr-o scoala un simbol al religiei in care crede. Ideea ca mistificam spiritul tanar este absurda. Religia reprezinta si o morala comuna. Vorbind de religia dominanta in Europa (crestinismul) este cazul sa ne amintim ca ea a format, in buna parte, ceea ce numim spiritul european... Asadar: argumentul legat de "rezidurile comunismului" este, in cazul de fata, complet suprarealist. Sunt, nu mai incape vorba, de partea celor care cred ca religia trebuie predata in scoala inteligent, cu masura, cu respect fata de valorile umanismului european.

Eugen SIMION - Jurnal public
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=213718&data=2007-01-06


Cateva observatii marunte (II)

Am scris in articolul anterior despre simbolurile religioase care, prezente in scoala, nu au cum sa mistifice spiritul elevilor nostri lasati, altminteri, in ceea ce priveste educatia, mai degraba in seama strazii si a televiziunii.
Am urmarit intre timp o emisiune pe TVR1 despre aceeasi tema. M-a ingrozit nivelul moral si intelectual al dezbaterii. Prezenta unor intelectuali autentici, ca Dan Puric, n-a putut schimba prea mult stilul si calitatea, absolut execrabila, a discutiei. N-a lipsit nici protagonistul acestui lamentabil scandal, celebrul, de acum, Moise din Buzau. Furios, limbut, incoerent si cu argumente "de coma", cum spun in jargonul specific elevii pe care el ii apara de ispita crestinismului ortodox. Intrebat de ce este impotriva prezentei icoanelor in scoala si a predarii religiei, dl Moise, filosof privat ateu din Buzau, si-a motivat refuzul sau vehement zicand ca religia, in genere, violenteaza, mistifica constiinta elevilor "atei, agnostici". Ascultandu-l, m-am intrebat daca la 7 ani sau 11-12 ani elevii au avut timp sa devina atei si agnostici si, in genere, daca la aceasta varsta frageda scolerii nostri stiu ce inseamna agnosticism. Este limpede ca dl. Moise din Buzau bate campii fara gratie, vorbeste ca la o sedinta de demascare la U.T.C. si ameninta ca un tanar activist rural suparat ca ceva nu merge bine in parohia de care raspunde. Dl. Moise ne anunta, apoi, ca nu accepta crestinismul ortodox pentru ca discrimineaza femeile: nu le lasa sa intre in altar... Va da in judecata, in consecinta, nu stiu ce organism guvernamental pentru ca nu a luat in seama reclamatia sa privind aceasta veche, teribila, inacceptabila discriminare... N-ar fi de mirare sa citim prin gazete in zilele urmatoare ca filosoful din Buzau, suparat pe ortodoxia romaneasca, s-a adresat deja Tribunalului european de la Strasbourg... In sprijinul cruciadei lui anti-crestine a sarit Dna Renate Weber, sefa comisiei care cerceteaza in aceasta tara lasata de izbeliste legile discriminatorii... Peisaj oniric. Actori pe masura. Ascultandu-i, iti vine sa repeti intrebarea retorica a lui I.L. Caragiale: "Tara-i asta, mai Costache?" ...

Aud mereu, de cativa ani, ca revolutia de la 1989 a fost furata, a fost confiscata, deturnata, mistificata etc. Nu stiu cat de adevarata este aceasta propozitie, dar ce observ este ca unii au facut si fac inca o frumoasa cariera politica in umbra ei. Ca si cu ideea anticomunismului, adusa in fata ori de cate ori trebuie reprimata o opinie sau un individ. In domeniul literaturii, cel putin, acest argument face ravagii. Vrei sa discreditezi un adversar care a spus ceva de rau despre cartea ta? In primul interviu pe care il acorzi unui ziar il treci in randul nomenclaturistilor. Este cineva de parere ca Rebreanu si Preda trebuie sa fie selectati printre scriitorii canonici? Apare numaidecat dl. Cartarescu si scrie in Jurnalul National ca in spatele acestei optiuni se afla o conspiratie si, ca toate conspiratiile, firele ei sunt adanci si pacatoase... Aperi valorile spirituale nationale si esti de parere ca, totusi, literatura romana dupa cel de al doilea razboi nu-i o Siberie a spiritului, atat iti trebuie! - primesti numaidecat ce meriti: reprezinti generatia "expirata", aceea care apara ideologia sistemului totalitar! Pana in decembrie 1989, baietii acestia buni de gura si foarte disponibili nu scoteau o silaba macar. Faceau contestatie, cum zice Augustin Buzura, pe sub mesele de la Casa Scriitorilor. Acum, sub umbrela anticomunismului, papa tot si injura tot (de la Eminescu la ideea de spiritualitate nationala). Ma intreb daca anticomunismul poate justifica orice imoralitate, orice aberatie, orice prostie, orice agresiune mitocaneasca impotriva valorilor umanismului europene din care fac parte, cum se stie, si valorile crestinismului.

Eugen SIMION
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=214116&data=2007-01-13

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

<< Home