INTERVIU cu Dan Puric:

"Suntem un Neam suferind care trebuie sa invete sa se ridice in numele lui Hristos la demnitatea crestina!"

Interviu cu actorul şi regizorul creştin Dan Puric
Preot Ion Alexandru Mizgan: Domnule Dan Puric numele Dumneavoastră nu mai are nevoie de nicio prezentare. Sunteţi considerat pe drept cuvânt un Petre Ţuţea al acestui început de veac!
Maestrul Dan Puric: E prea mult!

Preot Ion Alexandru Mizgan: Fără a fi prea indiscret, având în vedere faptul ca prezentaţi o conferinţă cu tema “Cine suntem”, V-aş întreba: Cine sunteţi domnule Dan Puric? Aş uza de întrebarea trimişilor cărturarilor şi fariseilor adresată Sfântului Ioan Botezătorul, fără a mă identifica însă cu aceştia: ”Ce spui tu despre tine însuţi?” (Ioan 1,22). Mă refer ca om! Ca artist!
Maestrul Dan Puric: Cred că mă pot articula ca o stare de conştiinţă, înainte de a fi artist. Mie mi s-a părut importantă o afirmaţie, care într-un fel m-a clătinat în prejudecăţile mele. Când eram la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani, aveam un secretar literar foarte inteligent şi care avea răspunsuri din astea paradoxale. El mi-a spus că ”Eminescu a fost şi poet!” Şi am zis: ”Cum adică domnule, a fost şi poet?” Şi el mi-a zis: ”Da! Pentru că mai înainte de toate Eminescu a fost o conştiinţă!” Nu e de ajuns să fii un artist dacă nu eşti dublat de o conştiinţă. Altfel cazi în publicitate sau cazi numai în ceea ce se numeşte talent. Talentul fără conştiinţă în sine nu are o valoare foarte mare. Iar în lipsa aceasta totală de conştiinţe şi de conşteintizare, cred că este un exerciţiu de toaletă intimă. Asta e tot ceea ce pot să spun despre mine
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Preot Ion Alexandru Mizgan: V-aţi afirmat ca un autentic şi constant mărturisitor al lui Hristos. Mântuitorul spunea: ”Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în fata oamenilor, îl voi mărturisi și Eu în fata Tatălui Meu Care este în ceruri; dar de cel ce se va lepăda de Mine în fata oamenilor, de acela Mă voi lepăda și Eu în fata Tatălui Meu Care este în ceruri”(Matei, 10, 32-33). Cum este să fii un mărturisitor al Logosului în vremurile pe care le trăim astăzi, în care constatăm o permanentă împotrivire faţă de Biserica lui Hristos?
Maestrul Dan Puric: Cum să zic, lucrul acesta a devenit organic pentru societate. Poate că dacă societatea era normală în termenii creştini, locul meu era unul mai firesc. El a devenit unul nefiresc în contextul în care eu ca artist, ca actor şi regizor, mă apuc să fac ceea ce nu ar trebui. Adică discutăm de lucruri care sunt de la sine înţelese. Credinţa este de la sine înţeleasă. Noi suntem puşi în situaţia anormală de a ne motiva. E o cădere în tunelul istoriei, în sens invers, pentru că tu te apuci să faci o treabă care s-a făcut cu secole înainte, adică să-l mărturiseşti pe Hristos. Să înţeleg că între timp ce s-a făcut? De 2000 de ani ce se face? Tocmai că Persoana care este aici, Iisus Hristos, este ideea de scandal uriaş. Nu s-au potolit. Îi doare şi după 2000 de ani!
Preot Ion Alexandru Mizgan: Aţi afirmat recent, într-un interviu acordat jurnalistului Claudiu Târziu: “Credinţa mi-a schimbat felul de a privi viaţa! ” . Cum aţi ajuns Domnule Puric la credinţă? Nu ştiu dacă nu e o întrebare prea indiscretă!
Maestrul Dan Puric: Nu este! Eu întotdeauna am spus: cred că m-am născut cu ideea aceasta de Dumnezeu, de taină, în jur. Sigur că ea, pesemne cu vârsta şi cu anumite lucruri care mi s-au întâmplat în viaţă şi care m-au pus în evidenţa existenţei lui Dumnezeu, aceasta s-a accentuat. Atunci, pe etape, parcă mi s-a dezvelit, cum să spun, această lucrare a lui Dumnezeu, şi aici şi acum, în contingent, în istorie. Astea sunt lucruri care nu pot fi măsurate, nici măcar cuantificate, ele aparţin de imponderabilul existenţei fiecăruia. În ceea ce mă priveşte pot spune că întotdeuna am crezut în Dumnezeu, dar în clipa în care am simţit evidenţa Lui, atunci mi s-a părut normal ca într-o societate, care este aberantă, să spun, să trag semnalul acesta de alarmă. Asta e tot ce fac. De aceea am spus că eu, în mod normal, nu fac altceva decât să mătur calea către Biserică sau poteca spre Biserică.
Nu e de-ajuns să stai în biserică, să participi la Liturghie şi pe urmă să ieşi afară pe potecuţa aia şi să devii un votangiu imbecil. Adică e vorba de prelungirea Bisericii, această existenţă creştină care trebuie să se marcheze în fiecare gest care-l faci: atunci când mănânci, când dormi, când te trezeşti, când vorbeşti şi mai ales în atitudinea creştină. Dacă aţi observat, la noi este o schizofrenie din punctul ăsta de vedere. Sunt foarte mulţi credincioşi ritualişti sau de Duminică, iar în atitudinea lor nu au nimic creştin. Au ceva de servanţi, de servitori, au ceva din ei, n-au ceva din demnitatea creştină în toată chestia asta. Şi atunci trăim într-o chestie de dublu rol, de schizofrenie sau de impostură, ca să zicem aşa. Mi-aduc aminte un lucru trezitor pe care mi l-a spus Părintele Iustin Pârvu. Ne uitam pe fereastră de la chilia lui şi mi-a spus privind la mulţimea de oameni din curtea mănăstirii: „Vezi câţi de mulţi oameni sunt în curtea mănăstirii?” Şi i-am spus: „Da Părinte! Sunt foarte mulţi!” Şi a zis Părintele: „Ei, când îi pui să aleagă între dracu şi Dumnezeu, se duc toţi la dracu!” Părintele Iustin Pârvu ştia lucrul acesta. Cuvântul ăsta e un lucru tragic! Pesemne dacă am fi avut atât de mulţi creştini n-am fi pe locul întâi la avorturi. E o criminalitate îngrozitoare ce se întâmplă în România.
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Dacă am fi avut atât de mulţi creştini n-am fi crescut - să zicem - un Guvern de neocomunişti. Ţara aceasta n-ar fi fost atât de devastată. Ăsta e primul reproş adus Bisericii. Din contră, Biserica a fost prima victimă. Este momentul unei dezmorţiri din astea naţionale. Este o Biserică instituţionalizată, şantajată prin dosarele Securităţii, dar este şi o Biserică trăitoare. Acest nucleu al Bisericii trăitoare trebuie să-l refacem. Noi nu avem nevoie de o Biserică dominantă, noi avem nevoie de o Biserică trăitoare şi de această trăire a Bisericii. Mă gândeam astăzi ce noroc a avut Nae Ionescu, că Nae Ionescu a putut să scoată o pleiadă de mari gânditori şi intelectuali creştini, în contextul în care acest humus creştin era creat. Astăzi Nae Ionescu n-ar mai fi atât de prolific. Pentru că intelectualii noştri între timp au fost injectaţi cu această castrare de tip comunist, care ne-a pus cu garda jos. Imediat au fost racolaţi la Universităţile secularizate de dincolo. Şi intelectualii noştri de slabă factură care au ieşit după 1989 şi ăştia care sunt acuma din garda tânără, sunt de o maximă infirmitate. Şi atunci gândiţi-vă, nu numai că Nae Ionescu n-ar fi fost prolific, dar sunt atacaţi toţi creştinii. Este invers cum ar zice Don Quijote: aici este invers!
Preot Ion Alexandru Mizgan: În ceea ce ne priveşte ca neam, ca români, trebuie să spunem că uneori ne mândrim cu faptul că suntem români, că suntem creştini, că suntem ortodocşi, că suntem patrioţi, ospitalieri, că ne tragem din daci şi romani, etc. Avem această mândrie naţională. Întrebarea mea este legată şi de tema conferinţei Dumneavoastră intitulată: „Cine suntem”. Cine suntem în realitate, în opinia Dumneavoastră, Domnule Dan Puric?
Maestrul Dan Puric: Noi putem defini lucrul acesta aşa: să spunem că suntem un Market pentru Comunitatea Europeană, suntem Port-Avion pentru americani, suntem o Gornje pentru ruşi, suntem o ţară devastată de neocomunism. Eu spun atât: nimic din toate acestea nu suntem şi toate deodată şi pe rând. În final suntem un neam suferind. Ceea ce nu vede lumea este că acest popor este crucificat din nou. Suntem un neam suferind! Suntem mai mult decât atât. Suntem un neam care trebuie să înveţe să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creştină. Asta este tot.
Preot Ion Alexandru Mizgan: Domnul Patapievici are în scrierile sale câteva aprecieri ofensatoare la adresa Neamului Românesc. Nu le mai pomenesc întrucât sunt dea dreptul suburbane și sunt convins că le cunoașteti. Ce părere aveţi despre această diagnosticare a domnului Patapievici cu privire la poporul român?
Maestrul Dan Puric: E ca şi femeia aceea care a aruncat cu covata, cu copaia, apa murdară şi copilul. E o confuzie ontologică între populaţie şi popor. Pesemne că superficialitatea gândirii şi lipsa unui creştinism adânc l-au făcut să scrie toate lucrurile acestea, pentru că omul firesc, creştinul, nu se repede la sentinţe şi la acuze atât de mari. De ce să ne concentrăm noi foarte mult asupra cozilor de topor care evident au fost şi să nu ne concentrăm asupra martirilor?

Preot Ion Alexandru Mizgan: Domnia sa vorbea de 23 de milioane de ”omuleti patibulari”, nu de nişte cozi de topor izolate!
Maestrul Dan Puric: Da! Din care facem cu toţii parte! Dar să nu uităm că o părere de genul acesta, care scoate din ecuaţia istoriei jertfa pe care am dat-o, nu poate să fie decât schiloditoare. E o paradigmă din asta influenţată sau o percepţie de tip occidental sau un criticism din ăsta degenerat cioranian. Cioran mai avea o chestie în „Pe culmile disperării”. Era disperat că poporul trebuie să facă istorie. Mircea Vulcănescu nu voia ca poporul să facă istorie. Mircea Vulcănescu spunea că acest popor a dăinuit. Sunt două lucruri total diferite. E o imaturitate, asta este clar. Tolstoi spunea că inteligenţa înseamnă înţelegerea lucrurilor, şi atunci pot să spun, că nu a înţeles despre ce este vorba. Că dacă eu mă concentrez asupra tuturor criminalilor sau a unui popor strivit, eu trebuie să văd consecinţele. Eu nu discut despre efecte. Eu trebuie să văd consecinţele, dar eu trebuie să văd şi cum s-a rezistat.
Se ştie cumva că am avut singura mişcare de partizani? Se ştie cumva că toată floarea acestei ţări: tineretul, aristocraţia, ţăranii de cea mai bună calitate, au fost schingiuiţi, chinuiţi şi omorâţi? Se ştie cumva câte sute de mii l-au mărturisit pe Hristos în închisoare pentru ca poporul acesta să mai dăinuie? Se ştie în continuare că intelectualii aceştia cu un spirit critic uşor inconştient, dărâmă pilonii de susţinere ai Neamului? Cum să spun, nu spiritul ăsta fals critic şi dilematic ne salvează, ci certitudinea, iar certitudinea o dă credinţa. A, nu spun să alungi spiritul critic, dar spiritul critic nu trebuie băgat în zona asta. Faci operaţii de mântuire cu dosarele ierarhilor? Adică, cum să pun, să înţeleg că dosarele au rămas tot acolo la doamna dirigintă? Nu cu dosarele lor. Ei ne învaţă pe noi ce să facem şi cine trebuie să iasă în faţă? Judecata este taman inversă.
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Ca să facem o mică paralelă: ataci Biserica. Biserica a făcut compromisuri pentru că cu compromisul se face compromis, ca să reziste, ca să dăinuie. A făcut cineva compromis, nu total, vizavi de valoarea lui Hristos? A zis foarte bine Părintele Arsenie Papacioc: nu numai noi cei din puşcării am făcut o rezistenţă ci şi cei care au rămas şi au făcut botezuri, nunţi, înmormântări şi celelalte slujbe bisericeşti, au ţinut, au dăinuit. Biserica a fost aşa cum este. De ce nu acuză, dacă aţi observat, cei care au fost în puşcării, preoţi şi alţii, nu-i acuză pe ceilalţi, chiar pe preoţii care au făcut anumite compromisuri. Ci, îi acuză, cine? Nişte securişti nenorociţi care s-au transformat acum în instanţă civilă. De când până când polul moral s-a mutat din Biserică într-o instanţă civilă? Cine sunt aceşti oameni care sunt în instanţa civilă? Care este moralitatea şi care este jertfa lor? Judecata unei societăţi se începe cu ce are ea mai de bază? Biserica are de la sine forţă să se autometabolizeze, chiar şi în greşelile ei. Nu vă daţi seama ce declaraţie inconştientă a fost cea a ministrului culturii (Adrian Iorgulescu n.n.)! El, ministrul culturii, a avut o informaţie că un preot din actul spovedaniei a făcut act de informaţii. Chiar dacă ar fi fost aşa, să zicem un caz de 2-3 %, nişte securişti băgaţi pe acolo prin ortodoxie, tu nu poţi să generalizezi pentru un neam întreg aşa ceva şi să culpabilizezi o Biserică, decât dacă ești handicapat mintal sau dacă eşti instrumentalizat.
Domule, ministrul culturii să se ocupe de incultura acestui neam, nu să se ocupe de dăinuire. Ministrul Educaţiei şi Învăţământului să se ocupe de faptul avem copii din clasa a VIII-a care sar gardul şi pleacă aiurea, că învăţământul este cum este, nu să se ocupe de scoaterea religiei din şcoală. Sunt aberaţii! Sunt anus contra naturii! Şi atunci cum să spun şi chestia asta de critică din asta de marcă intelectuală de cafea, este aberantă. Există, au spus-o şi alţii cu operă, a spus-o Noica: există populaţie şi popor! Eu am mai spus că un rus, un sovietic, a afirmat în perioada ocupaţiei comuniste că: „N-avem noi (ruşii n.n.) atâtea topoare câte cozi de topor aveţi voi în România!”. Iar eu pot să-i dau răspunsul rusului aceluia, după atâţia ani, că ”n-au ei atâtea mănăstiri şi biserici, câţi sfinţi le putem da noi”. Deci despre aceasta este vorba: spargerea unei paradigme criticiste, uşor superioare şi infatuată occidental, care vezi Doamne ia la rost poporul român. Îi înţelegeţi domnule în cauzele respective. E un neam vlăguit, este un neam terminat. A, apucă-te şi vorbeşte despre toate haimanalele de intelectuali care dau în Mihai Eminescu, în Constantin Noica, în Biserică şi atunci faci curăţenie. Nu te apuca tu să dai termeni generici cum că poporul ăsta este un gunoi. Că n-ai stat tu în închisoare şi n-ai făcut tu ceea ce ai făcut în toată chestia asta. Intelectualism de genul ăsta... Bun! Hai că m-am inflamat prea mult pentru un subiect atât de mic.
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Preot Ion Alexandru Mizgan: În ceea ce priveşte identitatea noastră românească, vedeţi că trăim într-o vreme a globalizării, într-o vreme în care identitatea noastră este agresată. Cum putem să facem faţă acestui asalt al globalizării?
Maestrul Dan Puric: Globalizarea încă nu se ştie dacă e un dat obiectiv sau dacă e unul premeditat. În ambele situaţii este stupid, pentru că e un fel de Internaţională a cincea în dimensiuni economice. Spune un sociolog american, Fukuyama, că istoria a murit. Nu! Istoria n-a murit! Istoria este mai parşivă, mai cinică, este mai rea. Globalizarea este tot un fel de Internaţională comunistă, numai că ideologia s-a convertit în teroare economică. Este ceea ce se numeşte virus versativ. La antibiotic nu mai merge aşa şi el îşi creează o imunitate de alt gen şi el atacă din nou. Şi atunci trebuie să schimbi antibioticul. Antibioticul la noi se numeşte tot creştinism, din punctul ăsta de vedere. El trebuie identificat. Că are natură transnaţională, că e suprainternaţională, catastrofele sunt aceleaşi. Tendinţa este de omogenizare, din toate punctele de vedere, de hrană mentală la toţi, de fapt furaj mental, de furaj alimentar, etc. Este o cretinizare în masă, este o ideologie mascată.
Cum putem noi face faţă? Este o chestie de toaletă normală, individuală aproape, şi în comuniune, ca să o distingi în toată chestia asta şi să îţi manifeşti instinctele. Identitatea este o ştampilă divină. După ce este o ştampilă divină e şi un instinct biologic. De aici încolo se pot face tot felul de lucruri. Una este o identitate, identitatea naţională care este un construct politic, este un construct social, și alta este Neamul care nu mai este un construct politic sau social, Neamul este o creaţie. Aici se schimbă sistemul de referinţe. Persoana este o creaţie, individul este un rezultat al drepturilor. Cetăţeanul este un rezultat al Constituţiei, Persoana este o creaţie. Eu nu pot să distrug o chestie de genul acesta. A, o vor face, că au mai făcut crime. Comunismul a făcut milioane de crime. De ce să nu facă şi globalizarea alte victime într-o metodă soft. A zis Sfântul Ignatie Briancianinov: ”Dracul văzând că omul rezistă, poate să devină şi martir, a inventat păcatul cel mic.”Adunat, adunat, şi te suceşte în timp.
Uitaţi-vă la toată fabrica aceasta de pervertire a tineretului sau chiar a omului de rând, prin media, prin multimedia. Televiziunile nu mai sunt mijloace de informare, ci sunt de dezinformare şi de manipulare. Şi chiar mai mult decât atâta, de mutilare sufletească. A venit internetul domnule, o sculă bună de altfel. Ai nevoie de ea, comunici, dar este un pervertit. Dacă nu ştii tu să o foloseşti, ca mobilul, te foloseşte ea pe tine. Internetul dintr-o invenţie tehnică excepţională, extraordinară, s-a transformat brusc într-un coş de gunoi. Şi aici trebuie tu omule să manevrezi toate lucrurile acestea. Globalizarea asta,trebuie să spun din nou, că este încă o Internaţională de tip comunist, ca la ecologism, unde sunt pepeni, afară sunt verzi şi înăuntru sunt roşii. Chiar ai nevoie de mişcarea ecologică? Tu n-ai dimensiunea faţă de natură? Păi poporul acesta are dimensiuni uriaşe de gospodărire. Trebuie să facem politică multiculturală numai dacă suntem schizofrenici. În Dobrogea sunt 14 naţionalităţi care coexistă fără plăcuţe şi fără politică multiculturală. Dobrogea poate să fie dat exemplu european. Noi suntem model de înţelegere cu lumea musulmană, cu tot ce vreţi, şi ne dau ei nouă lecţii. Ei care au din punctul acesta de vedere crime pe conştiinţă. Ei au făcut istorie.
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Dacă ar fi să facem o evaluare a popoarelor care au creat crime în umanitate, poporul român cred că ar fi pe ultimele locuri. Uite tocmai aşa, aici îl contrazic pe Emil Cioran, că tocmai nevrând să facem istorie, ci să stăm în rostul nostru, am dat dovadă de înţelepciune. Creştinismul şi creştinul adevărat nu vrea să facă istorie. El vrea să trăiască cu faţa către Dumnezeu. El stă cu spatele la istorie. Istoria pentru el, în termenii lui Noica, nu-i decât o chestie de meteorologie. De asta poporul român trăieşte în virtualitate pentru că el instinctiv stă cu faţa către Dumnezeu. El iese în istorie săracul, numai când este prăpădit, când i se ia din teritoriu. Poate şi acum avem un moment când trebuie să ieşim în istorie. Şi atunci în ultimă instanţă la noi creştinismul este un fenomen natural. Vorba lui Nae Ionescu: ”Biserica în România nu e o aşezare teocratică, ci este una naţională”. Aici trebuie făcute foarte clar nişte distincţii. Cu ce? Cu igienă! Da!
Preot Ion Alexandru Mizgan: Aţi afirmat cândva că „trecutul este cel care ne va izbăvi”! Cum poate să ne izbăvească trecutul Domnule Puric?
Maestrul Dan Puric: Păi trecutul ne izbăveşte pentru că, apropo de identitate, identitatea se poate cuantifica în memorie. Un neam care nu are memorie nu există. Un neam care este obligat să trăiască numai în prezent este o efemerie. Izbăvirea prin trecut se face prin memorie, prin trăirea şi accesarea la valorile memoriei. Cum să uit eu că floarea acestui neam a murit în închisorile româneşti? Cum să uit eu istoria neamului românesc? Memoria? Nu vedeţi că istoria poporului român considerată de ceilalţi e o succesiune de evenimente? Ce vorbeşti domnule? Chiar aşa? Eu Dan Puric din 1959 când m-am născut şi până acum am numai evenimente? Eu n-am şi memoria afectivă? Evrerii au holocaustul , deci au memorie. Românii n-au. Foarte bine! Este un lucru foarte bun holocaustul şi faptul că ţin la memorie. Dar noi să nu avem memorie! Noi nu facem un exerciţiu al memoriei, un memorial, cum să spun al durerii acestui neam. Noi nu avem dreptul. Noi avem dreptul numai la evenimente. Din punctul acesta de vedere poporul evreu este un popor model, care trebuie urmat. Au Muzeul Holocaustului. Și noi trebuie să avem chestia asta.
Preot Ion Alexandru Mizgan: Pe mulţi îi deranjează faptul că trecutul nostru se regăseşte şi în Biserica Ortodoxă. Nu întâmplător Mihai Eminescu a spus că ”Biserica Ortodoxă este mama neamului românesc”. Unii vor să se scuture de balastul acesta numit Biserica Ortodoxă!
Maestrul Dan Puric: Da! Pentru că trăiesc în prezent!
Preot Ion Alexandru Mizgan: Observăm că există o serie de resentimente faţă de Biserica Ortodoxă. De unde credeţi că vine dispreţul intelectualilor noştri faţă de Biserica Ortodoxă?
Maestrul Dan Puric: El poate să aibă cauze multiple. În primul rând nu trebuie, cum să zic, neglijat faptul că în 55 de ani de presiune atee, rezultatele n-au ieşit. Au ieşit oameni schilodiţi. După 1989 încoace, la noua generaţie de intelectuali, cred că am mai spus aceasta, dusă imediat în şcolile occidentale de tip secularizat, li s-a inoculat treaba asta. Tinerii aceştia intelectuali n-au avut niciodată de-a face cu Biserica. Ei nu cunosc dimensiunile decât formal sau sunt informaţi cu dimensiuni din acestea colaterale ale Bisericii. Spuneţi-mi şi mie: au dat vreodată la Acualităţi din izbânzile şi trăirile Bisericii? Nu! Au dat cazuri limită. Că un preot nu ştiu ce a speculat, că nu ştiu cutare, cutare... Şi asta este o politică de a denigra. Naţiunea este un construct politic, neamul este un construct al lui Dumnezeu. Neamul se retrage şi există în Biserică. Ca să distrugi un neam trebuie să distrugi Biserica, să o compromiţi, iar intelectualii de la noi, gândiţi-vă, că n-au avut ocazia să guste Biserica. S-ar părea că această chestie de a considera că Biserica te trage înapoi e o inerţie de genul acesta, de tip medieval. Oamenii care au făcut aceste considerente sunt din altă cultură.

Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Preot Ion Alexandru Mizgan: Poate şi lumea Bisericii nu are încă un discurs pe măsura vremurilor actuale!
Maestrul Dan Puric: Da! Eu vreau să spun acuma că Biserica nu poate să fie accelerată. Ea iese dintr-o inhibiţie de tip social care este comunismul şi cred că nu se aştepta la un atac intelectualoid. Aici cred eu că încet, încet, Biserica îşi va găsi nişte răspunsuri, pentru că e o provocare dată Bisericii, o provocare inutilă, pentru că în mod normal ceea ce s-a întâmplat în România a fost distrugerea unui vis.
Noi în mod normal după 1989 în cinci ani de zile eram a doua Elveţie. Nu s-a vrut. Securitatea a furat. Securitatea e de tip criminal. Securitatea este şi inconştientă acum, o parte din ea. Deci trebuie spus: nu toată Securitatea din România este criminală! Ci o parte este criminală, când atacă Biserica. Se sinucid! Ei se sinucid, în afară de faptul că îi avertizezi. Poţi să-i avertizezi că fac o crimă asupra poporului român, ei dispar primii de pe harta neamului românesc. Biserica n-o să dispară. În clipa în care un securist cu dosare umblă şi face chestia asta, ori e o maimuţă darwinistă, ori e un comunist din acesta retardat, ori e un imbecil, că nu-şi dă seama că se sinucide şi că el vrea să tragă neamul după el. El poate să atace orice. Asta nu avea dreptul. Astea sunt forme rezultante ale virusului. N-a zis Nae Ionescu că trebuie să ne ferim copilul de pojar, adolescentul de sifilis şi omul de comunism? Pentru că toate au sechele. Astea sunt sechelele unei boli îngrozitoare. Lasă urmări. Securistul ăla care umblă la dosare acolo, e de tip sechelar, ăla nu e un om normal. Cum să dai în propriul tău popor? Decât dacă eşti inconştient! Cum să dai în toate chestiile astea. E trădător. Ori e mutant. N-are variante.
Pesemne, peste cinci ani, cineva din Biserică trebuie să facă studii de antropologie asupra acestui cortex de maiori, colonei, generali, ori ce vor fi fost. Pentru că pe de altă parte Securitatea unui popor e un lucru necesar. Sunt oameni în securitatea ţării care ţin la această ţară, care sunt creştini şi aici Biserica trebuie să recupereze. Securitatea e un aparat de imunitate. Securistul este altceva. Securistul este micul pârâcios. Este în stare să vândă orice. Acesta, neavând Dumnezeu vinde orice. Ăsta loveşte numai ca să existe el. El trebuie să fie inatacabil. El să se manifeste ca virus până în ultima clipă. Securistul este un produs al comunismului. Securitatea statului este un lucru normal. Fiecare stat are securitatea lui, servicii, contrainformaţii, etc. Sunt lucruri normale. Între ei sunt oameni care îşi fac cruce, care cred profund în Dumnezeu, care apără graniţele imponderabile ale ţării. Asta este foarte important de disociat. Ce avem noi de făcut, e să diagnosticăm nefericiţii ăştia. Şi asta se întâmplă în Rusia, se întâmplă în Bulgaria, sau s-a întâmplat în Franţa în timpul Revoluţiei. N-aţi văzut că raportau că au omorât nu ştiu câţi preoţi, că au luat nu ştiu câte clanţe şi crucifixuri? Ca la Partidul Comunist era la Revoluţia Franceză: am reuşit să furăm 300 de clanţe, 300 de crucifixe, să omorâm 300 de preoţi! Căutaţi în raporturile tovărăşeşti care se făceau acolo. A fost o primă vocaliză trasă în Revoluţia franceză.
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Cum credeţi dumneavoastră părinte că un cortex de genul acesta poate să judece aşa? Cum să iau eu acuma nişte studenţi români plecaţi de la Harvard şi să le spun eu că există Taina Bisericii? Ăia sunt nişte mutanţi. Decât, cum să zic aşa, Dumnezeu v-a lucra asupra lor. Şi atunci noi suntem vinovaţi doar din punctul acesta de vedere că nu mărturisim. Acuma Biserica, în loc să facă dansuri interioare şi balet artistic pe chestia asta cu problema de schismă interioară, ea trebuie să se concentreze pe marii sfinţi duhovnici ca Iustin Pârvu, ca Arsenie Papacioc, pe Teofil Părăian, pe Adrian Făgeţeanu, pe tot ce avem. Adică pe module de autentic. Nu pe hora unirii ecumenice. Pentru că îi smintim şi pe ăia, ne smintim şi pe noi. Tradiţia trebuie lăsată aşa, pe gestul apostolic creştin. Dacă i se întâmplă ceva papei, patriarhul nostru ia atitudine în mod public. Dacă i se întâmplă ceva patriarhului nostru, papa ia atitudine. Aşa cum a fost cu Ioan Gură de Aur când papa Inocenţiu al III-lea a trecut şi peste sfaturile fericitului Augustin şi ale sfântului Ieronim şi a zis: îl ajut! O să se tulbure Răsăritul! – a zis fericitul Augustin. Nu mă interesează! – a zis papa Inocenţiu. Ăsta a fost un gest apostolic! În gestul creştin constă toată chestia aceasta. Nu în ecumenism. Ecumenismul este o politică. Politica n-are ce să caute în Sfântul Duh. Plus că sunt diferenţe de altă factură: istorice, sociale, poate şi antropologice. Nu le rezolvăm aşa. Nu pe cale amiabilă, pentru că ecumenismul seamănă cu conferinţele de pace.
Toţi semnăm şi ne întoarcem şi ascuţim cuţitele pe acolo. Chiar aşa? Nu putem vedea stupiditatea unui asemenea lucru? Când e vorba de o Antantă creştină? Că noi acuma, spaţiul ortodox, este atacat în toate formele. Spaţiul creştin este atacat. Păi catolicii vin aici ca o religie marginalizată? Vin la o Biserică martirizată! Cum să nu-i ajuţi? Dar ne ajutăm domnule reciproc. Am zis eu: cade un om pe stradă în România. Aţi văzut vreun român să-l întrebe: Iertaţi-mă, sunteţi cumva romano-catolic? Sau îl ajută? Aici este toată problema, de schizofrenie din interior. Deci noi nu avem nevoie de duşmani din afară, ne-o facem singuri. Ne-o facem singuri pentru că suntem specialişti în aşa ceva.
Preot Ion Alexandru Mizgan: Aş dori Domnule Puric să luăm în discuţie şi scăderile sau slăbiciunile Bisericii Ortodoxe din vremea noastră!
Maestrul Dan Puric: Sunt slăbiciuni fireşti! E ca un om după o operaţie îngrozitoare cu anestezie extraordinară care abia îşi revine, sau după un accident cu traumă. Ştiţi că se poate muri după un accident de maşină nu imediat, ci după două sau trei luni, când un cheag de sânge pleacă... Biserica a fost cu acest risc extraordinar. Eu mă mir că n-a murit. Flăcăii ăştia de la CNSAS care-i judecă pe ierarhi sau instanţa asta civilă de doi bani, săracii, noua inchiziţie civilă, poate să realizeze că a venit Hruşciov şi a zis: „Cât? Aveţi o mie de mănăstiri şi nu aţi băgat excavatorul?”. Să realizeze flăcăii ăştia ce au făcut Patriarhii României din perioada respectivă despre care au zis că au fost vânduţi comuniştilor! În ce tensiune s-a stat! În ce frică teribilă! În timp ce în Rusia s-a făcut prăpăd! Ne vorbeşte părintele Bejan despre mănăstirea unde Tolstoi a scris Învierea. Acolo a fost lagăr şi au făcut grajd de vite. Au fost împuşcaţi preoţii şi episcopii! S-a torturat! Ştiu ăştia care umblă cu dosarele ce a păţit Biserica? Sau ce au păţit preoţii? Că vor fi fost şi pe acolo nişte securişti? Câţi mă nene? Câţi? Câţi preoţi au făcut rău? Că au fost acolo cinci sau şase preoţi în sutană? Foarte bine! Că vor fi fost ierarhi care au scris declaraţii de colaborare cu Securitatea? Foarte bine!
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Cu compromisul se face compromis! Dar ierarhii ăştia prin declaraţiile lor nu au distrus credinţa în Dumnezeu! N-au distrus Biserica! Au făcut un compromis ! Cu cine? Cu nişte mameluci! Dumneata vii acum cu nişte dosare? Păi au băgat ierarhii aceştia oamenii în puşcărie? I-au torturat? E un compromis făcut cu nişte jegoşi, ca să se supraveţuiască. Şi mama poate să facă un compromis. Le-aş da acestor indivizi să vadă drama Sfântului Fanurie. Mama lui care s-a dus să se prostitueze pentru ca să-şi hrănească copilul. Şi el a strigat: Mamă! Şi a murit femeia dar el până la urmă a iertat-o. Este, cum să zic, tipic pentru aşa ceva. Poate că a trebuit să mă prostituez domnule, dar din prostituţia mea rezultatul a fost să-mi cresc copiii. Cine eşti dumneata domnule să-mi ceri socoteală? Ce instanţă eşti dumneata ca să-mi spui mie lucrul acesta? Să zici mersi ca abia am ieşit, abia am scăpat. Şi atunci luăm efectele şi discutăm aşa fără să fim critici în sensul acesta. Sigur că s-a început prost cu învăţământul religios în şcoală, că ai prins nişte oameni zăpăciţi cu comunismul în corp. Sigur că preoţii nu mai aveau reflexul să introducă învăţământul religios, că s-au pomenit dintr-o dată că vorbesc la ziduri.
Închipuiţi-vă părinte: era partidul unic, era tovarăşul cutare, era tovarăşa cutare, etc., şi tu vii acuma dintr-o dată şi vorbeşti de apostoli. Cine e apostolul? E un cortex care deja este terminat. Pe urmă a venit aceasta cultură occidentală haotică, dementă, mizeria de care vorbeam şi care i-a luat, i-a ispitit, i-a dus în viteză. Are Biserica posibilităţile astea? Nu! Dintr-o dată a fost băgată în inferioritate. Trebuie un mecanism de autoreglare, să înveţe acuma şi în Institutele de Teologie să se facă cursuri speciale, să se regleze tirul în toată chestia asta. Părinţii sunt dezangajaţi din cultura creştină. Eu personal mă lupt cu problema aceasta. Îl văd pe fiul meu răpit din toată chestia asta. Dar ştiu că Dumnezeu lucrează în timp şi ştiu că îi spun.
El Greco avea un asistent, un pictor excepţional, şi care s-a plâns şi a zis: „Domnule nu-mi iese! Nu fac!”. Şi acesta i-a zis: „Tu pictează că Dumnezeu notează! Tu fă-ţi treaba!”. Eu fiului meu îi spun, nu agresiv, îl avertizez. Mai devreme sau mai târziu, asta se numeşte ascultarea târzie. Şi eu ţipam la tatăl meu când aveam 17 ani şi am spus: „Nu înţelegi că Ceauşescu este viitorul? Nu înţelegi că se construieşte? Nu înţelegi că ţara asta este pe un făgaş bun?”. Şi tatăl meu nu mi-a răspuns. Tatăl meu se uita pe fereastră. Mă făcuse la 53 de ani. Rahatul ăla de om de 18 ani ţipa la un om de 73 de ani care văzuse istoria în care Dumnezeu circula firesc. Nici nu mi-a zis să mă duc la biserică. Se uita pe fereastră şi a zis: „Comuniştii nu vor avea recoltă nici anul acesta că nu plouă!”. El vorbea cu istoria nu vorbea cu ”hiperpuricul”. În ani de zile mi-am dat seama că în lipsa lui de răspuns era o atitudine. Înţelegeţi ce vreau să spun părinte? L-am ascultat după ce l-am băgat în groapă. Aşa se va întâmpla şi cu ăştia.
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Preot Ion Alexandru Mizgan: Eu am în vedere tensiunile care sunt la nivelul Sfântului Sinod. Sunt atâtea probleme...
Maestrul Dan Puric: Le atacăm acum! Deci problema asta este una obiectivă a Bisericii. Că la Sfântul Sinod au început să-şi dea cu stângul în dreptul şi ăsta e un rezultat. Nu ne trebuie duşmani. Ne reglăm singuri. Nici un fel de problemă. Ştiţi cum e? Mihai Antonescu, Dumnezeu să-l odihnească, ministru de externe în vremea celui de-al doilea război mondial, i-a adunat pe intelectuali în regim de urgenţă în 1943, când şi-a dat seama că se termină războiul. De ce? Ce om excepţional! Toată intelectualitatea! Şi a spus: „ Vom pierde războiul dacă nu o să ne prezentăm Europei la un Congres al păcii cu ceea ce avem!”. Se ştie bine ce este România. Şi cine era acolo? Era Dimitrie Gusti, Antipa, Gheorghe Brăteanu-istoricul, etc. Le-a spus: „Scrieţi, faceţi o analiză foarte clară a României ca să le-o punem acolo ca să vadă cine suntem. Vom da bani pentru Guvern în străinătate şi pentru tineri!”.
Ştiţi că au fost burse prin care s-a plecat din ţară? Antonescu a plătit imens pentru ca să fugă crema societăţii în străinătate. Aşa au scăpat Mircea Eliade, Emil Cioran şi alţii. Nu mai discutăm. A fost o intuiţie fantastică. Culmea, documentele au fost găsite în zidul unei mănăstiri. În zidul acelei mănăstiri au băgat aceste documente de panică.
Herodot a zis despre daci: „Sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci!”. Asta am învăţat-o şi noi la istorie. Dar partea a doua le-a citit-o Mihai Antonescu: „Păcat că nu sunt uniţi!”. Asta transmit eu Sinodului din România. În calitatea mea de creştin îmi permit să-mi spun şi eu opinia. Tensiunile din Sinod sunt de tip concurenţial. Sunt de tipul laic, care intră într-un spaţiu care n-ar trebui să fie aşa. Cum să zic, într-un fel, lucrurile sunt motivate. Pesemne că au existat întotdeauna lucrurile acestea atunci când Biserica devine o instituţie. Dacă suntem cu picioarele pe pământ ne dăm seama de cele două dimensiuni ale Bisericii: o Biserică trăitoare sau dimensiunea unor Biserici instituţionale care au probleme.
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Problemele Bisericii instituţionale nu sunt uşoare. Biserica trebuie să facă faţă unei agresiuni îngrozitoare. Biserica ca instituţie are politică, Biserica ca instituţie are diplomaţie, şi este foarte bine că are şi politică şi diplomaţie. Biserica trebuie să vegheze asupra Statului, trebuie să-şi recupereze teritoriul pierdut. Şi atunci sunt fricţiuni. Oamenii nu sunt încă treziţi, capabili să facă faţă la noile provocări şi atunci se intră în criză. Apoi mai intră orgolii personale, lucruri de genul ăsta. Ameninţarea mare este cea, ca la Constantinopol, să ne ferească Dumnezeu, că turcii ne-au înconjurat şi noi vorbim de sexul îngerilor. Avem false probleme. False probleme cu ecumenismul care este o politică falimentară de unire. Şi avem nevoie de gestul apostolic. Staţi aşa: cu tradiţiile voastre ne unim. Staţi pe pozitiile voastre: ne unim printr-un gest apostolic. Cea mai mare este dragostea! În rest nu se discută! Se bagă în paranteză dogma. În situaţia în care suntem acum, asta e o altă discuţie. Asta face parte din politica adevărată: învecinări, relaţii, etc. În contextul actual sunt atacuri asupra spaţiului ortodox.
A se vedea izolarea care s-a întâmplat la greci. A se vedea faptul că trebuie să ne relaţionăm cu Ortodoxia rusească, nu cu sovieticii, ci cu Ortodoxia rusească, care este fantastic de puternică. Astea fac pare dintr-o gândire de perspectivă, de mutaţii politice ale Bisericii pe zece, cincisprezece sau douăzeci şi cinci de ani înainte. Nu pe frecţiuni regionale. A se da o autonomie locală liderilor religioşi, a se încuraja, a se descentraliza. Dau un exemplu care pare acuma aberant. Ştiţi de ce rezistă mişcarea aşa zis teroristă? Pentru că nu e centralizată! Este total descentralizată. Există un cap care zice: când vreţi atunci luaţi! Li se dă autonomia! Sunt centre atât de puternice focalizate în credinţă încât nu e nevoie de un dirijor. Asta nu înseamnă că nu trebuie să aibă. E unul care să funcţioneze direct. Astea sunt lucruri care arată subtilitate şi de alt nivel al discuţiei. Ceea ce este important acum, este că, după părerea mea, nu se face o direcţionare către zona autenticului a Bisericii şi o recuperare în zona autenticului. De ce nu sunt la televizor marii trăitori ai României? De ce marii duhovnici care au suferit nu tractează spiritual tot neamul? Ei sunt marginalizaţi! Ei sunt numiţi talibani, ortodocşi fundamentalişti, etichetaţi astfel chiar din interiorul Bisericii! Asta este problema. De ce un mare om al Bisericii ca Înaltpreasfinţia Sa Bartolomeu Anania are configuraţie de singurul câine ciobănesc care latră? Când ar trebui să avem aici mulţi câini ciobăneşti care să facă lucrul acesta!
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Preot Ion Alexandru Mizgan: Din păcate sunt mulţi care îl latră pe Înaltpreasfinţia Sa!
Maestrul Dan Puric: Care-l muşcă probabil! El este un câine care latră la lup şi în rest avem tot felul de jigodii regionale care îl muşcă pe el. De ce? Mai sunt ierarhi aici care sunt cufundaţi în toată chestia asta. Ia să facem noi puţină curăţenie, ia să ne reglăm noi regiunile ortodoxe problema asta. Ia să nu ne mai dăm noi cu stângul în dreptul. Dar ăsta e un dialog pe care-l am eu cu dumneavoastră, că restul n-o să mă audă, pentru că intră în pericol. Dar eu îmi fac datoria şi mărturisesc. Căsăpiţi-vă fraţilor că veţi avea parte. Căsăpiţi-vă între voi că viitorul ăla mic şi negru vă aşteaptă. Ştiţi, e ca şi chestia aia cu cucerirea Bizanţului, că a intrat sultanul înăuntru, şi după ce i-a făcut carne de mici şi pe împărat şi pe toţi, un singur lucru îl înspăimânta pe el, că în palat ieşea o mână cu cinci degete şi el nu ştia ce se întâmplă şi s-a speriat. Şi-au venit şi gărzile şi s-au speriat şi ele văzând că din când în când ieşea o mână cu cinci degete. Şi disperat sultanul l-a chemat pe bucătarul lui care era grec şi era ortodox şi i-a spus: învaţă-mă tu ce trebuie să fac! Şi atunci bucătarul lui – ştiţi ce înseamnă bucătarul sultanului, că-l putea otrăvi, că viaţa lui era în mâinile bucătarului! – i-a zis: e sfântul nu ştiu care în pustie, chemaţi-l pe el! Vine sfântul, vede fenomenul şi zice: Eu nu sunt demn de o aşa arătare! Lăsati-mă să postesc patruzeci de zile şi dacă bunul Dumnezeu se va milostivi să-mi arate, atunci se va întâmpla. Lucrarea este fenomenală. Se duce sfântul, posteşte patruzeci de zile, şi zice: Am văzut! Mâna zice aşa: Dacă erau cinci credincioşi în Bizanţ, nu cădea!
Asta spun şi eu despre Sinod. Ţara asta poate să cadă! Cinci credincioşi să fie! Eu trăiesc din punctul ăsta de vedere o stare de mutilare. Eu îl văd pe părintele Iustin Pârvu regionalizat, etichetat. Îl văd pe Arsenie Papacioc suferind la vârsta asta. Etichetat! Chestii fine! Rafinate! Aşa, bizantine! Că aşa ne-a învăţat pe noi Bizanţul să ne lucrăm pe la spate nu pe faţă. În loc să îi scoată în faţă pe aceşti mari duhovnici îi discreditează. Eu dacă vreau să dorm dau drumul la Trinitas şi moţăi. Dorm! Pentru că emisiunea e făcută adormitoare. Băgaţi unul dintre aceşti mari duhovnici să vorbească şi se trezeşte naţiunea! Puneţi-i să vorbească de la ora 8 la ora 9.
Chemaţi tineri să stea de vorbă cu ei, să se fertilizeze. De la oamenii aceştia afli tu ce înseamnă creştinismul! Nu fac speculaţii teologice şi discuţii aşa în general într-un abstracţionism penibil, de o maximă incompetenţă, fără vectori şi transmisie. Băgaţi câte un om de genul ăsta într-o emisiune şi vedeţi cum vin tinerii. Vreţi să vă fac eu emisiune la Trinitas să fie în 48 ore Ţara în picioare? Băgaţi-l pe Iustin Pârvu să vorbească acolo cu un tânăr să vedeţi ce operaţii se fac! Vreţi să îl băgăm pe Arsenie Papacioc în Parlamentul României să vedeţi că e o diferenţă de discurs? Să vedeţi că în timp ce ăia se uită pe laptop şi la femei goale, vorbeşte unul despre Neam? Vreţi să facem experienţe ontologice de antropologie? Aşa se face chestia asta! Aţi înţeles părinte? Sinodalii noştri sunt fără orizont! Şi eu le spun în continuare: drum bun! Că o să-şi culeagă roadele! Nu sunt în situaţia criminală în care au fost şi Patriarhul Teoctist şi Patriarhul Iustinian, în care aceştia trebuiau să stea cu maimuţa aia comunistă. Din interior, ca şi la mine în teatru, se infectează toată chestia. Eu trebuie să mărturisesc lucrul acesta. Eu i-am spus ministrului culturii în faţă: Domnule nu au nevoie de mine! Te au pe dumneata care eşti tâmpit, stupid! E perfect! Mai am un director la Teatrul Naţional care e stupid! Perfect! Nici un fel de problemă! Alungaţi-mă!
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
De douăzeci de ani de zile fac precum Dudaev pantomimă. Că m-am dus în străinătate, că am adus miliarde de dolari ca imagine a României pe o diurnă nenorocită, nu contează, n-are importanţă pentru aceştia domnule! Nu-i clatină! Eu cresc generaţii de tineri pe degeaba! Nu-i clatină pe mizerabilii ăştia. Unul vrea să-mi ia clădirea, că are el acolo ceva de învârtit. Nu înţelegeţi părinte că suntem în plină impostură? Şi această boală comunistă intră şi în Biserică, intră şi în medicină şi peste tot. Uitaţi-vă în medicină. E Pavel Chirilă cu un spital creştin. L-au izolat domnule! Ăla e un nebun, zic ei cu Chrisitana. Important e medicul care se uită la tine...Jurământul hipocratic l-au uitat. La fel şi atitudinea creştină. Există medici excepţionali de o anumită categorie. Sunt rari, sunt puţini şi sunt marginalizaţi. Domnule mori ca un câine. Dacă faci Spitalul Sfânta Elena unde ai şi asistenţă religioasă e altceva. E vorba de suflet. Duceţi-vă să vedeţi industria morţii. Mama mea bolnavă, doctoriţă cu două specializări le-a zis: dragă şi eu am fost doctoriţă dar nu m-am purtat cu bolnavul ca şi cu un instrument. Lumea nu denunţă ordinăria care s-a întâmplat în sufletul omului. Peste tot au intrat microbi. Duceţi-vă acum în spaţiul medical să vedeţi. Vă dau un gest: eram cu mama la operaţie şi stătea cu perfuzii şi au descoperit-o şi au dus-o în lift la control şi i-au dat pătura la o parte. Am întrebat: de ce îi dai domnule pătura la o parte, pentru că răceşte? Dar eu pentru ce sunt aici? - mi-a răspuns individul. I-am dat o sută de mii de lei şi i-a pus pătura înapoi. Ce faceţi cu ăsta părinte? Aşa sunt toţi. Şi atunci vedeţi, eu denunţ lucrurile astea peste tot şi, vorba Sfântului Vasile cel Mare: nu tot timpul ascultaţi creştinilor ci, ascultaţi năpârcilor! Eu le spun!
Dacă ierarhii se fricţionează între ei cum să creadă tânărul când vede nişte meciuri politice în sânul politicii. Când văd Hora Unirii stupidă, când faci Agheasma Mare combinată cu catolicii şi iese parfum... Când ei fac lucruri formale… Aşa a fost domnule să fie în istorie. Lasă-ne nene că avem o treabă de făcut. Construim o casă dimpreună. Pune cărămida, pune mortarul ca lumea. De ce îmi furi mortarul mie? Avem alte probleme. Aici trebuie o spargere de paradigmă. Aici trebuie o revoluţie paradigmatică. Avem nişte reflexe neghioabe, stupide, tâmpite, de asta se răspunde la un moment foarte nervos. Datorită unei asemenea atitudini. Ştiţi care este soluţia? Să acceseze la bunul simţ al poporului român. Să vadă că toate lucrurile astea sunt deşertăciuni şi că importantă este lucrarea lui Dumnezeu. Că vor ajunge să construiască cum se construieşte acum comunitatea europeană. Fără fundament creştin. Comunitatea europeană fără creştinism este asemenea cu Turnul Babel. Iar la Turnul Babel când cădea un om de pe schelă nu ziceau nimic, când însă cădea o cărămidă ţipau înnebuniţi. Oamenii au devenit cărămizi. Nici măcar instrumente. Sunt cărămizi. Şi atunci ca să învii mortăciunea asta, trebuie să faci curăţenie la tine în parohie.
Deci trag semnalele mele de alarmă. Şi întotdeauna o voi lua contra curentului. Esop a zis aşa: câtă lume şi nici un om. Nu mă interesează majoritatea. Majoritatea poate să fie şi parlamentară şi sinodală. Pe mine mă interesează adevărul Christic. Vorba lui Aristotel: drag mi-e Platon, dar mai drag mi-e adevărul! A spus-o bine în toată chestia asta. Aici există o schismă care este, cum să zic eu, îşi anunţă în stare embrionară prezenţa. Să fim atenţi la noi să coagulăm. Ia să nu mai fim noi un popor diareic. Să nu ne ducem aşa în toate părţile. Să coagulăm. Să învăţăm. Să stabilim foarte bine şi să amendăm din interior. Nu să stăm aşa într-o smerenie. Suntem în stare de legume. Cine pe cine ascultă şi de ce ascultă? Se ascultă! Şi cu asta închei. Aţi văzut că poporul român nu coagulează în jurul unei ideologii? Nici una. Pentru că nu e o stare de spirit. Dă-i Neamului acestuia o stare de spirit cinstit şi vine uriaş. Asta e tot. De ce credeţi că vin zeci de mii la Sfinţii duhovnici? La Iustin Pârvu şi la ceilalţi. Ideologizează cumva? Au o doctrină de la Harvard sau de la Bruxelles, sau de la Moscova? Nu!

Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Preot Ion Alexandru Mizgan: Cum comentaţi excluderea laicilor din Colegiul Electoral Bisericesc? Episcopii vor fi aleşi conform noului statut al Bisericii Ortodoxe Române doar de confraţii lor, nu şi de către credincioşi, conform statutului şagunian!
Maestrul Dan Puric: Cum să zic. Aşa sunt lucrurile într-o putere centralizată. Încalcă ceea ce spunea Sfântul Apostol Pavel. În Biserică preotul slujeşte, e o chestie de har, dar şi creştinul prin sfântul botez participă la această lucrare harică. Pot să spun că în acest mod se distruge comuniunea. E un fel de directivă de partid: Tovarăşi ne alegem între noi! La „ne alegem între noi” rezultatul va fi ceea ce numeşte francezul: „La fonte de rasse”, adică ”sfârşitul rasei”.
N-aţi văzut că ţarul Nicolae al II-lea avea un copil care suferea de hemofilie? Hemofilia era rezultatul că ei se culcau între ei ca să nu se rupă sângele albastru. Aşa se va întâmpla: Le fonte de rase (sfârşitul rasei), fără să ai din partea creştinului informaţie care să fecundeze. Domnule eu, Dan Puric, nu pot să vă postez adevărul. Sunt doar un „puric” în faţa lui Dumnezeu. Eu de asta mă întâlnesc cu oamenii, să discut, ca să aflu adevărul ca să articulez bine. Eu când am o parohie, vine şi creştinul din afară, vede parte din altă parte, ceea ce nu poate să acopere numai părintele. Este un raport de reciprocitate. Alegeţi mata şi fă-ţi găşti, că vei fi găşcar. Lasă domnule expectoraţie. Aici e o chestie de răspuns pentru fiecare centimetru pătrat al acestui neam.
Mie de trei ori mi s-a propus să accept să fiu Directorul Teatrului Naţional. Le-am spus: măi copiilor voi vreţi să fiu miliţian peste colegi? Eu trebuie să schimb legea. Să dau salarii. Să dau afară nulităţile şi să păstrez valorile. Să vă fac salarii. Cât aveţi salariul? Două sute de Euro? Poftim trei mii de Euro lui Radu Beligan. Păi nu se poate. De ce nu se poate mă? De ce se poate la jegoşii ăia de parlamentari şi nu se poate în spaţiul medical? Am umilit învăţătorii. A fi preot, a fi artist, a fi pedagog, nu e o profesie, e o vocaţie. Băi nefericiţilor voi ştiţi că aici intră jertfă? Aici se moare pe scenă! Acum din punct de vedere instituţional, politic, e ca la gimnastică la impuse: vrei nu vrei tu îl alegi pe ăla impus de preşedinte. La patriarh e la liber. Dacă vrei tu să-l consideri patriarh bine, dacă nu dă ăla telefon la Bruxelles şi zice: vreau icoanele afară din şcoli! M-aţi înţeles? Şi aici începe toată chestia.
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Eu nu vreau să fac o Biserică dominantă, să zic teroristă. Niciodată n-a fost chestia asta. Dar ca să o scoţi din axul central, să te ferească bunul Dumnezeu, e ca şi cum opreşti circulaţia sangvină. Trebuie foarte bine delimitat. De fapt se face o contaminare din spaţiul politic în spaţiul bisericesc. În urma unor reflexe. Ierarhii nu trebuie să aibă reflexe de parlamentari. Eu nu mă refer acum ca şi cum le-ar fi avut. Eu vorbesc în general. Ei au o altă responsabilitate. Cheagul ăsta care se face, pliantul acesta bisericesc care se face pe dedesubt, e un alt sistem de referinţă şi are o altă funcţionalitate ca cel politic. Cel politic se poate spulbera într-o noapte. Iată dovada: câte regimuri au căzut dar Biserica a tot rămas? Suntem pe pământ ardelenesc, Biserica Ortodoxă a fost pliantul independenţei şi existenţei neamului românesc! Nu te poţi juca cu asemenea valori! Aici cu mare atenţie trebuie o avertizare în sensul: o să muriţi încet.
De ce credeţi că în toate institutele de cercetare se lucrează paradixal? De ce credeţi că se vânează toate achiziţiile de inteligenţă? Se numește brand hunter. Eu în România aşa aş face. Ştiţi câtă inteligenţă este? Este hemoragie de inteligenţă care se duce. Eu de ce iau generaţii şi am creat de douăzeci de ani generaţii pe care le-am proiectat performanţe în întreaga lume? Dacă stăteam numai eu închis într-o gaşcă ce realizam? Dau audiţii din doi în doi ani. Îl văd pe ăla, vine la mine din Tecuci, din Buhuşi, etc. Bucureştiul manageriază? Geniul s-a născut în provincie spunea Mircea Eliade. Să am eu bani în buzunar câte genialităţi se pierd zilnic în România. Aşa este şi în spaţiul bisericesc. Sunt părinţi de provincie, de sat, care au sclipiri extraordinare. Or fi şi lepre. Leprele le dă PRO-TV-ul la televizor pentru că cu asta se ocupă. Ei se ocupă cu accidentele din Biserică ca să se creadă că ele sunt dominante. Asta este propaganda atee care se face. Un popă a băut! Un popă a violat o femeie! Un popă a furat! Dar nu se vorbeşte de constructorul fenomenal pe care l-a avut Biserica. Despre asta nu se vorbeşte. E o muţenie totală. M-aţi înţeles?
Suntem un Neam suferind care trebuie să învete să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creștină!”
Eu dacă am un construct în cultura română de douăzeci de ani nu interesează pe nimeni. Aţi văzut dumneavoastră scris în presă că am fost în 38 de ţări şi am avut succes? Nici pomeneală! Aşa din când în când pe colo. Dar dacă eu o violam pe una sau dacă spărgeam un magazin s-ar fi strigat: Puric a făcut! Domnule este neamul prost, mahalagistul care este băgat acolo. Băgat special. Şi termin cu chestia asta: de Paști să vă uitaţi la programele de televiziune. Mi-aduc aminte, acum câţiva ani la PRO TV, de Paşti, mai filmezi şi tu o mănăstire, un ou roşu acolo etc. Nu! Au filmat cum i-a retezat liftul capul la un pensionar. Erau imagini cu creierii pe jos pe acolo, o măhălăgeală plină de sânge. Aici a fost PRO-TV-ul! Deci ordinari! La masă poate stau nişte bătrâni sau ştiu eu, o familie. Ei au nevoie să audă nişte clopote. Ăştia sunt ordinari. Ăştia sunt specii. Sunt subspecii. Şi atunci eu trebuie să spun: dumneata director de televiziune eşti un ordinar! Şi dumneata şef de programe! Pentru că îţi place chestia asta. Dumneata nu mori niciodată, eşti nemuritor şi iresponsabil. Dumneata eşti cu ciment în creier domnule. Trebuie spus lucrul ăsta! Cică e o alternativă. Alternativă la ce mă jegosule? Chiar nu e clar să denunţăm?
Eu am făcut pe cei din Televiziunea Naţională criminali. Eu pe ăştia i-aş judeca la Nurenberg. Au distrus poporul cu televizorul! Aţi văzut dumneavoastră un spaţiu de cultură? Sunt cinci amărâţi care fac politică pe acolo şi o armată de idioţi care fac divertisment unde este blasfemie. Nu e umor, este blasfemie. Este blasfemie şi batjocoră a valorii. Nimeni nu spune. Eu dacă spun mă cataloghează în fel şi chip. Securitatea lucrează pe fenomenul de izolare: e ăla smintit! Pentru că colegii mei tac. Ei trebuie să-şi ia salariul. Ei sunt la supravieţuire- ei sunt o armată de furnici. Şi când le-am spus: „Măi da găinari mai sunteţi!” sau „Sunteţi nişte nenorociţi!”, ei mă urăsc. Dacă vreau să fac gimnastică de dimineaţa ei mă urăsc. Le place să stea. La Botoşani eram împărţiţi în două. Mergeam în turnee. Învăţam istoria şi literatura română din mers. Dar erau şi de la PCR băgaţi câţiva care au zis: fraţilor să facem piese bune! Să mergem la Bucureşti şi să ne plimbăm. Şi eu am zis: dar de ce? Dacă nouă ne place aici? Așa e şi în chestia asta cu televiziunea. Zic şi eu: dar de ce? Să stăm şi noi aşa în hazna!

Preot Ion Alexandru Mizgan: Domnule Dan Puric vă mulţumesc foarte mult pentru amabilitatea Dumneavoastră.

Interviu realizat de Preot Ion Alexandru Mizgan, recomandat de Drd. Stelian Gomboş