duminică, septembrie 26, 2010

Sfântul Antim Ivireanul

Sfântul Antim Ivireanul s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi), în anul 1650, dar activitatea sa în slujba bisericii şi-a desfăşurat-o în Ţara Românească. A fost, pe rând, egumen al mânăstirii Snagov, episcop de Vâlcea şi mitropolit al Ţării Româneşti. În acelaşi timp, a fost şi un mare om de cultură: tipograf, gravor, teolog şi autor al celebrelor Didahii (o colectie de predici folosite la Marile Sărbători de peste an). La insistenţele Porţii Otomane, a fost exilat în anul 1716. Şi-a dat viaţa ca un martir pentru credinţa creştină, fiind ucis de ostaşii care îl escortau pe drumul exilului. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe data de 27 septembrie.
Viaţa
Sfântul Antim s-a născut în Iviria (de unde şi numele de Ivireanul) - Georgia de astăzi - în 1650. A fost însă, de tânăr, luat în robie de către turci si dus la Constantinopol. Fiind ulterior eliberat, a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învătat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum si limbile greacă, arabă si turcă; tot acolo s-a călugărit sub numele Antim, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah.
În 1689 a fost adus de către voievodul Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. Aici a învătat limbile română si slavonă, precum si mestesugul tiparului. În 1691 i s-a încredintat conducerea tipografiei domnesti din Bucuresti, în care au fost imprimate nenumărate cărţi de cult, dar şi laice.
În anul 1696 a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a mutat şi tipografia domnească. Acolo a tipărit 15 cărţi: 7 greceşti, 5 româneşti, una slavonă, una slavo-română şi una greco-arabă (Liturghierul greco-arab, în 1701, prima carte din lume tipărită cu caractere arabe).
Între 1701 si 1705 si-a reluat activitatea tipografică la Bucuresti, unde a tipărit alte 15 cărti.
Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea. În afară de activitatea sa de ierarh, nu a pregetat să continue imprimarea cărtilor bisericeşti: astfel, la tipografia de la Mănăstirea Govora, sub îndrumarea sa, au fost tipărite alte 9 cărti (3 românesti, 3 slavo-române şi 3 grecesti).

Stema Mitropolitului Antim
La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei (Ţara Românească), fiind instalat în scaunul mitropolitan de la Bucureşti pe 22 februarie al aceluiasi an. Printre alte activităţi, în această calitate, înfiintează, ca si la Râmnicu Vâlcea, o tipografie la Târgoviste, unde a tipărit un număr de 18 cărti (11 românesti, 5 grecesti, una slavo-română şi una slavo-româno-greacă), între care se remarcă cele românesti.
Trebuie subliniat rolul lui Antim Ivireanul în propăsirea culturii române. Pe lângă activitatea sa de ierarh al Bisericii din Ţara Românească, el a fost tipograf, redactor, editor şi creator de limbaj bisericesc în limba română.Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însusi sau sub îndrumarea sa, în limbi diferite si de o mare diversitate, prin numerosii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de diaconul Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.A avut un rol însemnat în introducerea completă si definitivă a limbii române în slujbele bisericeşti. Deşi româna nu era limba sa nativă, a reuşit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înteleasă de contemporanii săi si este folosită până astăzi.
Pe lângă lucrările tipărite, de la Sf. Antim Ivireanul ne-au rămas şi câteva manuscrise:
Chipurile Vechiului şi Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiţi ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie şi în Evanghelie şi adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor... , cu 22 file de text, la care se adaugă 503 portrete în medalion cu personaje biblice, datând din 1709.
Tot în manuscris a rămas şi opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători şi 7 cuvântări ocazionale).
Analiza cărţilor originale publicate, dar şi a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o vastă cultură teologică, ci şi una laică, întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar şi din filozofii antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl aşează pe Antim Ivireanul, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creştini din toate timpurile.
Sf. Antim Ivireanul este şi ctitorul mănăstirii cu hramul "Duminica Tuturor Sfinţilor" din Bucuresti – numită azi Mănăstirea Antim - pe care a ridicat-o între anii 1713 - 1715 şi pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, această mânăstire fiind unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură si sculptură din ţara noastră.
Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii şi ale poporului român, din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Ţării Româneşti), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă în mănăstirea "Sf. Ecaterina" de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de ostaşii turci din escortă, iar trupul său a fost aruncat în râul Mariţa, în apropiere de Adrianopol.

Proslăvirea ca sfânt
La câtiva ani după uciderea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedreapta caterisire a mitropolitului Antim Ivireanul, care a fost reabilitat.
Sfântul Antim Ivireanul a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1992, fiind prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.

Scrieri
Dintre cărţile tipărite sub îndrumarea Sf. Antim Ivireanul, cele mai remarcabile sunt:
Invăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă)
Slujba Sf. Paraschiva si a Sf. Grigorie Decapolitul (1692, limba română)
Evangheliarul greco–român (1693)
Psaltirea (1694, limba română)
Antologhionul (1697)
Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699)
Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, limba greacă),
Liturghierul greco-arab (1701, prima carte tipărită cu caractere arabe din lume)
Evanghelia (1697)
Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698)
Carte sau lumină (1699)
Învătături crestinesti (1700)
Floarea darurilor (1701)
Noul Testament (1703)
Tomul bucuriei, (1705, limba greacă)
Liturghierul si Evhologhionul (1706)
Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţei (1705, lucrare originală)
Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor (1710, lucrare originală)
Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieştecarele din preoţi şi din diaconi deplin şi cu cinste datoria hotarului său (1714, lucrare originală)
Psaltirea (1710)
Octoihul (1712)
Liturghierul (1713)
Evhologhionul (1713)
Catavasierul (1714)