Scrisoarea P.F. Parinte Daniel adresata Senatului Romaniei cu privire la salarizarea clerului
Patriarhia Română a luat atitudine faţă de cele două propuneri legislative iniţiate de domnul deputat Vasile Silviu Prigoană privind cultele recunoscute în România, prin scrisoarea pe care Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat-o domnului Mircea Geoană, Preşedintele Senatului.
Precizăm totodată că, la solicitarea iniţiatorului, Plenul Senatului a aprobat astăzi retragerea propunerii legislative pentru abrogarea Legii nr. 142 din 27 iulie 1999, privind sprijinul Statului pentru salarizarea clerului. Motivul principal al retragerii a fost faptul că Legea nr. 142 din 27 iulie 1999, republicată, cu modificările ulterioare, a fost abrogată la data de 1 ianuarie 2010, prin legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Ca urmare, propunerea legislativă a domnului deputat Vasile Silviu Prigoană era fără obiect.
În cele ce urmează prezentăm scrisoarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresată domnului Mircea Geoană, Preşedintele Senatului:
Domniei Sale,
Domnului MIRCEA GEOANĂ
Preşedintele Senatului
Domnule Preşedinte,
Patriarhia Română a luat act cu surprindere de depunerea în Parlamentul României a mai multor propuneri legislative privind cultele recunoscute în România, având ca iniţiator pe d-l deputat VASILE-SILVIU PRIGOANĂ, propuneri prin care se încearcă modificarea unei părţi din cadrul legislativ actual, cu incidenţe majore asupra vieţii cultelor şi a exercitării libertăţii religioase.
Două dintre iniţiativele depuse, înregistrate în prezent la Biroul Permanent al Senatului sub numerele BP 651 şi BP 652 din 2010, privesc aspecte referitoare la sprijinul direct şi indirect al Statului faţă de activităţile cultelor recunoscute, în România, respectiv sprijinul la salarizare şi unele facilităţi fiscale.
Sprijinul Statului la salarizare şi facilităţile fiscale acordate cultelor recunoscute, prevederi legale deja tradiţionale în România, nu ar fi fost necesare dacă Statul român modern nu ar fi preluat în secolul al XIX-lea majoritatea covârşitoare a resurselor Bisericii Ortodoxe Române, lăsându-i doar cheltuielile (reparaţiile şi întreţinerea clădirilor de cult, cheltuielile de funcţionare, inclusiv cele cu personalul etc.). Întrucât fenomenul de secularizare a averilor nu a existat numai în România, soluţii similare de sprijin al cultelor s-au luat în majoritatea statelor europene, ca măsuri compensatorii la respectivele exproprieri.
Majoritatea statelor din Europa au instituit diferite forme de sprijin direct şi indirect către cultele recunoscute. Astfel, în constituţiile Danemarcei, Norvegiei şi Islandei este prevăzut faptul că Biserica de stat trebuie să fie sprijinită de către autorităţi. În Norvegia, sprijinul comunităţilor religioase înregistrate este asigurat în funcţie de numărul de credincioşi (principiul proporţionalităţii). În Grecia, Statul asigură în totalitate cheltuielile de administrare a Bisericii Ortodoxe, iar preoţii ortodocşi sunt funcţionari ai Ministerului Educaţiei. Constituţia Belgiei prevede sprijinul Statului pentru asigurarea salariilor şi pensiilor clerului cultelor recunoscute prin lege (6 culte), iar alte prevederi legale menţionează posibilitatea cultelor recunoscute de a primi sprijin de la Stat pentru construirea şi renovarea imobilelor.
Cehia (21 culte), Slovacia (16 culte), Slovenia şi Luxemburg acordă un sprijin la salarizare personalului cultelor recunoscute, iar în Suedia (pentru 9 culte), Finlanda (2 culte), Italia (pentru 5 culte), Austria, Spania, Portugalia, Elveţia, Germania sprijinul se realizează prin colectarea de către Stat a unui impozit pentru cult. În Marea Britanie şi în Cipru nu a existat un fenomen al secularizării averilor bisericeşti, astfel că în aceste două ţări Bisericile deţin proprietăţi importante, fapt care le este suficient pentru a asigura venitul necesar acoperirii cheltuielilor.
Observăm astfel că, în toate cazurile în care Statul a secularizat averile cultelor, în momentul de faţă există o sprijinire directă şi indirectă a cultelor.
Experţii europeni în domeniul libertăţii religioase afirmă că nu este suficient ca un Stat să garanteze constituţional libertatea religioasă, ci este necesar ca entităţile religioase să aibă şi mijloacele materiale necesare pentru ca această libertate să poată fi exercitată efectiv. Dacă secularizarea averilor Bisericii nu este urmată de un sistem de sprijinire compensatorie, se poate vorbi şi despre o încălcare a principiului constituţional al libertăţii religioase, deoarece libertatea religioasă este afectată grav prin diminuarea mijloacelor materiale şi prin dezicerea Statului de unele obligaţii asumate în momentul secularizării bunurilor bisericeşti.
Ca urmare, ceea ce se încearcă în prezent în România de către anumite persoane, prin iniţiativa de a lipsi cultele de sprijinul la salarizare, de a elimina facilităţile fiscale, precum şi de abandonare a scutirii de impozit pe locaşurile de cult, poate fi considerat pe bună dreptate ca un demers care ar încununa o nedreptate istorică şi ca un atentat la dreptul de libertate religioasă şi de exercitare a acesteia. Această iniţiativă, fără precedent în Europa contemporană, impune nu numai o reacţie a cultelor recunoscute, ci a întregii societăţi şi a clasei politice, care are obligaţia morală de a se distanţa clar şi fără echivoc de astfel de iniţiative.
Pe lângă argumentele de ordin constituţional, dorim să subliniem că nu este moral să se ceară credincioşilor din ziua de astăzi să întreţină în exclusivitate un patrimoniu cultural şi multe activităţi dezvoltate în sute de ani prin contribuţiile ctitorilor şi donatorilor, care au înzestrat ctitoriile cu mijloace de susţinere, mijloace preluate de către Stat la un anumit moment al istoriei. Statul român modern s-a dezvoltat într-o mare măsură pe averile Bisericii, care a fost expropriată discriminatoriu faţă de toate celelalte instituţii şi categorii de cetăţeni (la momentul includerii în bugetul de stat în anul 1860 veniturile Casei Bisericii reprezentau un sfert din bugetul Statului).
Tradiţia sprijinului Statului la salarizarea clerului a fost continuată fără întrerupere de la momentul secularizării (Legea comunală, promulgată la 1 aprilie 1864, stabilea obligaţia comunelor de 'a îngriji de cultul, de biserica sau de bisericile religiunei la care aparţine. Comuna este datoare a plăti pe preoţii şi pe servitorii bisericelor sale' — art. 11).
Mult timp salarizaţi integral de către Stat, angajaţii cultelor au beneficiat, în perioada comunistă, doar de un sprijin la salarizare, situaţie continuată şi după 1989 (Ordonanţa Guvernului nr. 4/1993 privind acordarea de contribuţii de la bugetul de stat pentru completarea salarizării personalului unităţilor de cult din ţară şi a personalului deservent al cultului ortodox care îşi desfăşoară activitatea în străinătate şi alte acte normative care i-au urmat, între care şi Legea nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, în prezent abrogată).
Nu trebuie să se piardă din vedere că multele răscoale ţărăneşti care au culminat cu cea de la 1907 au avut loc după exproprierea Bisericii, făcută cu promisiunea împroprietăririi ţăranilor cu aceste terenuri. Acum se afirmă, în acelaşi spirit antireligios, că reducerea susţinerii financiare a cultelor recunoscute sau fiscalizarea integrală a acestora va aduce beneficii unor categorii de persoane, în principal bătrânii, trecându-se cu vederea că tocmai cultele recunoscute sunt cele care au cele mai multe şi mai eficiente activităţi de asistare şi îngrijire a persoanelor în vârstă.
Cât priveşte abrogarea facilităţilor fiscale ale cultelor recunoscute, precizăm că în majoritatea statelor Uniunii Europene există astfel de scutiri şi că acestea au în vedere utilitatea socială a cultelor, afirmată la nivel de lege organică în România prin articolul 8 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. În plus, atât sprijinul la salarizare, cât şi facilităţile fiscale acordate cultelor recunoscute în România, sunt recunoscute şi garantate expres prin Legea 489/2006 (art. 10 şi, respectiv, 11).
Ca urmare, Vă rugăm, în calitatea Domniei Voastre de Preşedinte al Senatului României, să sprijiniţi demersul Bisericii Ortodoxe Române de a nu promova spre adoptare cele două propuneri legislative ale d-lui deputat VASILE-SILVIU PRIGOANĂ.
Având încredinţarea că, prin bunăvoinţa membrilor Senatului României şi a Domniei Voastre personal, această solicitare a Patriarhiei Române va fi soluţionată, rugăm pe bunul Dumnezeu să Vă binecuvânteze cu darurile Sale cele bogate.
† DANIEL
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI, LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI,
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
Precizăm totodată că, la solicitarea iniţiatorului, Plenul Senatului a aprobat astăzi retragerea propunerii legislative pentru abrogarea Legii nr. 142 din 27 iulie 1999, privind sprijinul Statului pentru salarizarea clerului. Motivul principal al retragerii a fost faptul că Legea nr. 142 din 27 iulie 1999, republicată, cu modificările ulterioare, a fost abrogată la data de 1 ianuarie 2010, prin legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Ca urmare, propunerea legislativă a domnului deputat Vasile Silviu Prigoană era fără obiect.
În cele ce urmează prezentăm scrisoarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresată domnului Mircea Geoană, Preşedintele Senatului:
Domniei Sale,
Domnului MIRCEA GEOANĂ
Preşedintele Senatului
Domnule Preşedinte,
Patriarhia Română a luat act cu surprindere de depunerea în Parlamentul României a mai multor propuneri legislative privind cultele recunoscute în România, având ca iniţiator pe d-l deputat VASILE-SILVIU PRIGOANĂ, propuneri prin care se încearcă modificarea unei părţi din cadrul legislativ actual, cu incidenţe majore asupra vieţii cultelor şi a exercitării libertăţii religioase.
Două dintre iniţiativele depuse, înregistrate în prezent la Biroul Permanent al Senatului sub numerele BP 651 şi BP 652 din 2010, privesc aspecte referitoare la sprijinul direct şi indirect al Statului faţă de activităţile cultelor recunoscute, în România, respectiv sprijinul la salarizare şi unele facilităţi fiscale.
Sprijinul Statului la salarizare şi facilităţile fiscale acordate cultelor recunoscute, prevederi legale deja tradiţionale în România, nu ar fi fost necesare dacă Statul român modern nu ar fi preluat în secolul al XIX-lea majoritatea covârşitoare a resurselor Bisericii Ortodoxe Române, lăsându-i doar cheltuielile (reparaţiile şi întreţinerea clădirilor de cult, cheltuielile de funcţionare, inclusiv cele cu personalul etc.). Întrucât fenomenul de secularizare a averilor nu a existat numai în România, soluţii similare de sprijin al cultelor s-au luat în majoritatea statelor europene, ca măsuri compensatorii la respectivele exproprieri.
Majoritatea statelor din Europa au instituit diferite forme de sprijin direct şi indirect către cultele recunoscute. Astfel, în constituţiile Danemarcei, Norvegiei şi Islandei este prevăzut faptul că Biserica de stat trebuie să fie sprijinită de către autorităţi. În Norvegia, sprijinul comunităţilor religioase înregistrate este asigurat în funcţie de numărul de credincioşi (principiul proporţionalităţii). În Grecia, Statul asigură în totalitate cheltuielile de administrare a Bisericii Ortodoxe, iar preoţii ortodocşi sunt funcţionari ai Ministerului Educaţiei. Constituţia Belgiei prevede sprijinul Statului pentru asigurarea salariilor şi pensiilor clerului cultelor recunoscute prin lege (6 culte), iar alte prevederi legale menţionează posibilitatea cultelor recunoscute de a primi sprijin de la Stat pentru construirea şi renovarea imobilelor.
Cehia (21 culte), Slovacia (16 culte), Slovenia şi Luxemburg acordă un sprijin la salarizare personalului cultelor recunoscute, iar în Suedia (pentru 9 culte), Finlanda (2 culte), Italia (pentru 5 culte), Austria, Spania, Portugalia, Elveţia, Germania sprijinul se realizează prin colectarea de către Stat a unui impozit pentru cult. În Marea Britanie şi în Cipru nu a existat un fenomen al secularizării averilor bisericeşti, astfel că în aceste două ţări Bisericile deţin proprietăţi importante, fapt care le este suficient pentru a asigura venitul necesar acoperirii cheltuielilor.
Observăm astfel că, în toate cazurile în care Statul a secularizat averile cultelor, în momentul de faţă există o sprijinire directă şi indirectă a cultelor.
Experţii europeni în domeniul libertăţii religioase afirmă că nu este suficient ca un Stat să garanteze constituţional libertatea religioasă, ci este necesar ca entităţile religioase să aibă şi mijloacele materiale necesare pentru ca această libertate să poată fi exercitată efectiv. Dacă secularizarea averilor Bisericii nu este urmată de un sistem de sprijinire compensatorie, se poate vorbi şi despre o încălcare a principiului constituţional al libertăţii religioase, deoarece libertatea religioasă este afectată grav prin diminuarea mijloacelor materiale şi prin dezicerea Statului de unele obligaţii asumate în momentul secularizării bunurilor bisericeşti.
Ca urmare, ceea ce se încearcă în prezent în România de către anumite persoane, prin iniţiativa de a lipsi cultele de sprijinul la salarizare, de a elimina facilităţile fiscale, precum şi de abandonare a scutirii de impozit pe locaşurile de cult, poate fi considerat pe bună dreptate ca un demers care ar încununa o nedreptate istorică şi ca un atentat la dreptul de libertate religioasă şi de exercitare a acesteia. Această iniţiativă, fără precedent în Europa contemporană, impune nu numai o reacţie a cultelor recunoscute, ci a întregii societăţi şi a clasei politice, care are obligaţia morală de a se distanţa clar şi fără echivoc de astfel de iniţiative.
Pe lângă argumentele de ordin constituţional, dorim să subliniem că nu este moral să se ceară credincioşilor din ziua de astăzi să întreţină în exclusivitate un patrimoniu cultural şi multe activităţi dezvoltate în sute de ani prin contribuţiile ctitorilor şi donatorilor, care au înzestrat ctitoriile cu mijloace de susţinere, mijloace preluate de către Stat la un anumit moment al istoriei. Statul român modern s-a dezvoltat într-o mare măsură pe averile Bisericii, care a fost expropriată discriminatoriu faţă de toate celelalte instituţii şi categorii de cetăţeni (la momentul includerii în bugetul de stat în anul 1860 veniturile Casei Bisericii reprezentau un sfert din bugetul Statului).
Tradiţia sprijinului Statului la salarizarea clerului a fost continuată fără întrerupere de la momentul secularizării (Legea comunală, promulgată la 1 aprilie 1864, stabilea obligaţia comunelor de 'a îngriji de cultul, de biserica sau de bisericile religiunei la care aparţine. Comuna este datoare a plăti pe preoţii şi pe servitorii bisericelor sale' — art. 11).
Mult timp salarizaţi integral de către Stat, angajaţii cultelor au beneficiat, în perioada comunistă, doar de un sprijin la salarizare, situaţie continuată şi după 1989 (Ordonanţa Guvernului nr. 4/1993 privind acordarea de contribuţii de la bugetul de stat pentru completarea salarizării personalului unităţilor de cult din ţară şi a personalului deservent al cultului ortodox care îşi desfăşoară activitatea în străinătate şi alte acte normative care i-au urmat, între care şi Legea nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, în prezent abrogată).
Nu trebuie să se piardă din vedere că multele răscoale ţărăneşti care au culminat cu cea de la 1907 au avut loc după exproprierea Bisericii, făcută cu promisiunea împroprietăririi ţăranilor cu aceste terenuri. Acum se afirmă, în acelaşi spirit antireligios, că reducerea susţinerii financiare a cultelor recunoscute sau fiscalizarea integrală a acestora va aduce beneficii unor categorii de persoane, în principal bătrânii, trecându-se cu vederea că tocmai cultele recunoscute sunt cele care au cele mai multe şi mai eficiente activităţi de asistare şi îngrijire a persoanelor în vârstă.
Cât priveşte abrogarea facilităţilor fiscale ale cultelor recunoscute, precizăm că în majoritatea statelor Uniunii Europene există astfel de scutiri şi că acestea au în vedere utilitatea socială a cultelor, afirmată la nivel de lege organică în România prin articolul 8 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. În plus, atât sprijinul la salarizare, cât şi facilităţile fiscale acordate cultelor recunoscute în România, sunt recunoscute şi garantate expres prin Legea 489/2006 (art. 10 şi, respectiv, 11).
Ca urmare, Vă rugăm, în calitatea Domniei Voastre de Preşedinte al Senatului României, să sprijiniţi demersul Bisericii Ortodoxe Române de a nu promova spre adoptare cele două propuneri legislative ale d-lui deputat VASILE-SILVIU PRIGOANĂ.
Având încredinţarea că, prin bunăvoinţa membrilor Senatului României şi a Domniei Voastre personal, această solicitare a Patriarhiei Române va fi soluţionată, rugăm pe bunul Dumnezeu să Vă binecuvânteze cu darurile Sale cele bogate.
† DANIEL
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI, LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI,
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
posted by Pr. prof. Panait Marcel - PAROHIA SF VASILE - http://sfvasilebz.ro | 12:27
<< Home