joi, ianuarie 17, 2008

16.01.2008: Guvernul a aprobat Statutul pentru organizarea şi funcţionarea BOR

În şedinţa de astăzi, 16 ianuarie, Guvernul României a adoptat o Hotărâre prin care recunoaşte Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.
Noul Statut conţine elementele prevăzute de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, respectiv denumirea, structura de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, organele de reprezentare, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului propriu, precum şi alte prevederi specifice. Statutul pune astfel în practică principiile autonomiei şi libertăţilor cultelor, conform art. 29 din Constituţia României, republicată.
Biserica Ortodoxă Română este unul din cele 18 Culte recunoscute care funcţionau în România la intrarea în vigoare a respectivei legi, şi este cel mai important Cult din România în ceea ce priveşte numărul de membri, precizează un comunicat al Biroului de presă al Guvernului României.
Tot în şedinţa de astăzi, Guvernul României a mai adoptat o hotărâre pentru recunoaşterea Statutului de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist şi o altă hotărâre privind recunoaşterea Statutului organic şi administrativ al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România.

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

<< Home