duminică, februarie 12, 2012

Indemn Pastoral

Biserica se alătură eforturilor depuse pentru ajutorarea sinistraţilor din zonele afectate de ninsorile abundente căzute, în aceste zile, în judeţele Buzău şi Vrancea.

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Epifanie îi îndeamnă pe toţi preoţii, călugării şi credincioşii din Eparhie să îi sprijine pe cei care sunt blocaţi în trafic, rămaşi fără căldură, energie electrică, alimente şi asistenţă medicală.

„Având în vedere că majoritatea credincioşilor din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei au avut de suferit din cauza acestor fenomene atmosferice povăţuim pe cucernicii preoţi şi pe vieţuitorii din mănăstirile noastre să sprijine moral şi material pe cei care se află în asemenea nedorite situaţii şi nu în ultimul rând să se roage lui Dumnezeu pentru cei afectaţi de calamitate şi pentru buna întocmire a văzduhului spre vreme liniştită şi binecuvântată.

Totodată adresăm îndemn tuturor preoţilor călugărilor din sfintele mănăstiri şi dreptcredincioşilor creştini din eparhia noastră să asigure cazare şi masă precum şi posibilitate comunicării telefonice cu cei de acasă pentru cei blocaţi în trafic pe teritoriul judeţelor Buzău şi Vrancea.

De asemenea, îndrumăm pe toţi binecredincioşii creştini buzoieni şi vrânceni ca în spiritul dragostei şi al milosteniei creştine să ajute pe semenii din comunitatea de care aparţin ce au avut de suferit din cauza ninsorii abundente şi a viscolului.

În acelaşi timp adresăm cuvânt de binecuvântare tuturor acelora care aflaţi în slujba Bisericii sau a diferitelor instituţii ale statului s-au implicat şi se implică în nenumăratele acţiuni de salvare a celor sinistraţi.

Cu arhieresti binecuvantari si rugaciuni la Dumnezeu pentru vremuri pasnice,”

Înaltpreasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.