POVESTEA MĂGARULUI

POVESTEA MĂGARULUI
Într-o bună zi, măgarul unui țăran căzu într-o fântână. 

Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce țăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, țăranul hotărî că măgarul era oricum bătrîn, iar fântâna, fiind secată, tot trebuia să fie acoperită odată și-odată. Astfel a ajuns la concluzia că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adîncul fântânii.

Așa că țăranul își chemă vecinii, ca să-i dea o mînă de ajutor. Fiecare dintre ei apucă cîte o lopată și începu să arunce de zor pământ înăuntrul fântânii. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea și se puse și mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după câteva lopeți
bune de pământ, măgarul se potoli și tăcu. Țăranul privi în adâncul fântânii și rămase uluit de ce văzu.
Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrîn făcea ceva neașteptat: se scutura de pământ și pășea deasupra lui.
În curînd, toată lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns pînă la gura fântânii, sări peste ghizduri și ieși fremătând...
Viața va arunca poate și peste tine cu pământ și cu tot felul de greutăți...
Însă, secretul pentru a ieși din fântână este să te scuturi de acest pământ și să-l folosești pentru a urca un pas mai sus. 
Fiecare din greutățile noastre este o ocazie pentru un pas înainte. Putem ieși din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuți.