Biblia ştia de mii de ani că Pământul e rotund, înainte de descoperirea lui Magellan!
Biblia ştia de mii de ani că Pământul e rotund,
înainte de descoperirea lui Magellan! Aflaţi ce alte cunoştinţe astronomice
avansate aveau cei care au scris Biblia…
Mulţi ateişti au acuzat faptul că Biblia
conţine minciuni şi poveşti de adormit copiii… Dar, adevărul e că în Biblie se
întâlnesc adevăruri de netăgăduit. Înainte ca Magellan (în secolul al XVI-lea)
să descopere că Pământul e rotund, mulţi credeau că planeta noastră este plată
sau are alte forme ciudate. Însă Biblia, mai exact, Vechiul Testament ne spune
cu mii de ani înainte de descoperirea lui Magellan că Pământul e rotund! Iată
ce scrie în Isaia 40:22: “El stă în scaun deasupra cercului pământului; pe
locuitori îi vede ca pe lăcuste; El întinde cerul ca un văl uşor şi îl desface
ca un cort de locuit”. Aşadar, se spune clar: planeta noastră e rotundă!
Aceeaşi Biblie ne mai spune că Pământul
“atârnă” în spaţiu, neagăţat de nimic: “El întinde miazănoaptea peste genune;
El spânzură pământul pe nimic”. (Iov 26:7). Pe de altă parte, în zilele
noastre, astronomii au ajuns la concluzia că e imposibil de aflat numărul de
stele din acest Univers… acestea sunt sute şi mii de miliarde; în vechime,
omul, privind doar bolta cerească, ar fi putut spune că numărul de stele e
limitat la câteva mii sau zeci de mii. Faptul că numărul de stele din Univers e
imposibil de cunoscut e un lucru care l-am aflat în zilele noastre… însă
acelaşi lucru l-a spus şi Biblia cu mii de ani în urmă: “Precum e nenumărată
oştirea cerească şi nenumărat nisipul mării, aşa voi înmulţi neamul lui David,
robul Meu, şi al leviţilor celor ce-Mi slujesc Mie.” (Ieremia 33:22). De unde
ştiau autorii Bibliei acest lucru?
Să luăm un alt exemplu: recent, astronomii au
descoperit că aglomeraţia de stele din Pleiade este legată gravitaţional, în
timp ce aglomeraţia de stele din Orion se dezintegrează. Uimitor, dar acelaşi
lucru îl spune şi Biblia cu mii de ani în urmă: “Poţi tu să legi cataramele
Pleiadelor sau să deznozi lanţurile Orionului?” (Iov 38:31). Şi asta e
coincidenţă?
Tot cu mii de ani în urmă, Biblia cunoştea
ciclul natural al apei: “27. El atrage picăturile de apă, El le preface în
aburi şi dă ploaia. 28. Iar norii o trec prin sita lor şi o varsă picături
peste mulţimile omeneşti. 29. Cine poate să priceapă cum se desfăşoară norii şi
cum bubuie tunetul în cortul lui?” (Iov 36:27-29).
Sfântul Pavel cunoştea că fiecare stea este
unică; înainte, oamenii nu făceau mari diferenţe între stelele de pe cer, până
când astronomia modernă a descoperit că există mai multe tipuri de stele
(gigante roşii, albe, pitice roşii, albastre etc.). Iată ce spune Sf.Pavel:
“Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea
stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire” (1 Corinteni 15:41).
Iată câteva exemple care arată că personajele
din Biblie aveau cunoştinţe avansate de astronomie, unele din ele descoperite
doar recent de ştiinţa modernă.
<< Home