Predică la Duminica Floriilor

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a VI - a din Postul Mare (Duminica Floriilor)

Sfânta Evanghelie din Duminica Floriilor care încheie Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paşti a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua sărbătorii Intrării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, praznic numit în popor şisărbătoarea Floriilor. În această Evanghelie plină de înţelesuri duhovniceşti se pomeneşte mai întâi de mirul de mare preţ al recunoştinţei Mariei faţă de Iisus pentru învierea din morţi a fratelui ei şi al Martei, Lazăr din Betania, care era şi prieten al Domnului Iisus Hristos.

În al doilea rând, vedem în Evanghelia de astăzi că Intrarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinţei Sale asupra morţii lui Lazăr şi o prefigurare sau anticipare a biruinţei Sale asupra propriei Sale morţi, prin învierea Sa din morţi. 

Mai observăm că această sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim este o deschidere spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos,pătimiri ca fiind confruntări ale Lui cu mai-marii cărturarilor şi ai fariseilor care Îl invidiau şi Îl urau, dar şi pătimiri ca suferinţe pricinuite trupului Său prin umilirile şi lovirile pe care le îndură ca urmare a răutăţii şi violenţei oamenilor vicleni, aroganţi şi ignoranţi. Toată această prevestire a Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos este cuprinsă în textul Evangheliei din această zi ca un început al tensiunii şi conflictului dintre Iisus şi căpeteniile preoţilor care s-au hotărât să-L omoare pe El şi pe Lazăr, deoarece mulţi iudei credeau în Iisus mai ales după ce El a înviat pe Lazăr.

Proorocia lui Zaharia prevesteşte bucuria poporului iudeu care L-a întâmpinat pe Hristos în Ierusalim

Evanghelia evidenţiază că Mântuitorul Iisus Hristos intră în Ierusalim, iar această intrare în Ierusalim a fost prezisă de către prooroci (cf. Isaia 62, 11), şi, anume de proorocul Zaharia (cf. Zaharia 9, 9), care a prevăzut cu mai multe veacuri înainte că Mesia, adică Iisus Hristos, va intra ca Împărat în Ierusalim şezând pe un mânz de asină.

Evanghelia ne mai spune că numai după ce Hristos S-a preaslăvit prin Învierea Sa din morţi şi prin Înălţarea Sa la ceruri au înţeles ucenicii Săi că ceea ce s-a întâmplat atunci, la Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, nu era ceva întâmplător, ci în evenimentul respectiv se împlinea un plan al lui Dumnezeu. Prin aceasta vedem că între evenimentul Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc şi preamărirea Sa cerească după Înviere există o legătură tainică. Cu alte cuvinte, Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc prefigura sau anticipa trecerea Lui prin suferinţă şi moarte, iar apoi prin Învierea Sa şi Intrarea Sa cu trupul înviat în Ierusalimul ceresc, adică în slava Preasfintei Treimi. Însă, Evanghelia este astfel împărţită astăzi pentru lectură, încât ea ne arată că Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc va fi urmată de trecerea Lui prin suferinţă şi prin moarte.Acest adevăr îl auzim sau îl vedem duhovniceşte în Evanghelia de astăzi fiind tâlcuit de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos când explică de ce Maria, sora lui Lazăr, a turnat mir de mare preţ pe picioarele Lui şi le-a şters cu părul capului ei: 'Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat'. Maria din Betania care toarnă mir de mare preţ pe picioarele Mântuitorului şi le şterge cu părul capului ei nu este aceeaşi femeie cu femeia păcătoasă din Nain despre care vorbeşte Sfântul Evanghelist Luca (cap. VII, 36-50), întrucât aceea amesteca mirul de mare preţ cu lacrimile pocăinţei pentru păcatele ei. Aşadar, mirul de mare preţ al Mariei din Betania este altul decât cel al femeii păcătoase din Nain.

Mirul de mare preţ, gest profetic pentru îngroparea Domnului

Totuşi, ceea ce au în comun gesturile celor două femei amintite mai înainte este recunoştinţa, aici recunoştinţă pentru învierea lui Lazăr din Betania, iar dincolo recunoştinţă pentru iertarea păcatelor pe care Hristos o dăruieşte femeii păcătoase din Nain, ca urmare a pocăinţei şi a dorinţei ei de a-şi schimba viaţa trăită în păcate.

În Evanghelia de astăzi, Mântuitorul Iisus Hristos spune: 'Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea.' Cu alte cuvinte, nu Mă aveţi prezent cu trupul acesta care poate fi uns cu mir de mare preţ înainte de a fi îngropat. De fapt, Maria, sora Martei şi sora lui Lazăr, prin gestul ei a arătat recunoştinţă faţă de Iisus, dar ea nu ştia că gestul ei are şi înţelesul de prevestire a îngropării Mântuitorului Iisus Hristos. Ea nu ştia că gestul ei era un gest profetic, adică prevestea moartea şi îngroparea lui Iisus. Numai Mântuitorul Iisus Hristos descoperă acest gest al ei ca având o semnificaţie mai profundă decât aceea a recunoştinţei ei faţă de El pentru că a înviat din morţi pe Lazăr, fratele ei.

Vedem, aşadar, că Mântuitorul Iisus Hristos leagă tainic între ele evenimente diferite şi descoperă înţelesuri profunde ale acestora. Desigur, Duhul Sfânt a inspirat-o pe Maria, sora lui Lazăr, să săvârşească gestul acesta de mare recunoştinţă, turnând pe picioarele Mântuitorului mir de preţ ca simbol al recunoştinţei şi al preţuirii faţă de Hristos Domnul, dar inspiraţia aceasta nu este totdeauna percepută imediat de orice om.

Sfântul şi Marele Mir, simbol al îngropării lui Hristos şi pecetluire a creştinilor botezaţi în taina Morţii şi Învierii lui Hristos

Mirul de mare preţ folosit de Maria, sora lui Lazăr, pentru a unge picioarele Mântuitorului Iisus Hristos, Care va trece prin suferinţă şi moarte pentru a învia din morţi, a devenit în credinţa Bisericii o preînchipuire a Sfântului şi Marelui Mir care se sfinţeşte de Sinodul unei Biserici Ortodoxe Autocefale prezidat de patriarh sau de un mitropolit primat. Acest mir numit Sfântul şi Marele Mir a fost, deci, prefigurat de mirul de nard curat din Evanghelia de astăzi. Ce anume se unge cu Sfântul şi Marele Mir? La sfinţirea unei biserici noi se unge mai întâi Sfânta Masă din sfântul Altar pentru că Sfânta Masă din Altar reprezintă mormântul Mântuitorului, şi apoi toată biserica. De aceea, când cădim Sfânta Masă spunem: 'În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul, pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase Dumnezeule, Cel ce eşti necuprins!' Iar în altă rugăciune se spune: 'Mormântul Tău este izvorul Învierii noastre.' Cu Sfântul şi Marele Mir se mai unge şi Antimisul, care este o icoană de pânză având pictată sau imprimată pe ea punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos ca moment premergător al Învierii Sale din morţi. Cu Sfântul şi Marele Mir se ung şi cei botezaţi (Taina Mirungerii), când preotul zice: 'Pecetea darului Duhului Sfânt'! Iată cum Sfântul şi Marele Mir exprimă legătura tainică dintre moartea şi Învierea lui Hristos pentru sfinţirea vieţii Bisericii. 

Din Evanghelia de astăzi vedem că ungerea cu mir de mare preţ a picioarelor Mântuitorului a fost o prevestire a morţii şi îngropării Sale, fapt confirmat mai ales când El a fost pus în mormânt, trupul Său fiind uns de către Iosif din Arimateea cu ulei de aloe, pentru îmbălsămarea Lui, ca semn de preţuire pentru El.

Învierea lui Lazăr intensifică atât iubirea poporului simplu faţă de Hristos-Domnul, cât şi ura fariseilor şi cărturarilor faţă de El

În timp ce poporul simplu, având cuget curat şi smerit, Îl iubeşte mai mult pe Mântuitorul Iisus Hristos pentru că a înviat pe Lazăr din morţi, un alt grup de persoane, desigur, mult mai mic, dar cu o mare autoritate morală în Israel, şi anume grupul cărturarilor şi al fariseilor, sporea în invidia şi ura lui faţă de Hristos. Cu cât Iisus făcea mai multe minuni de ajutorare a săracilor, hrănind pe cei flămânzi, vindecând pe cei bolnavi sau chiar înviind din morţi pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi pe Lazăr din Betania, cu atât creştea mai mult ura celor care-L invidiau pe Acesta. Deci vedem aici o tensiune între iubirea lui Hristos faţă de oamenii suferinzi, pe de o parte, şi invidia mai marilor fariseilor şi cărturarilor, pe de altă parte. Acest conflict se intensifică sau sporeşte mai ales după ce Lazăr, prietenul Mântuitorului Iisus Hristos, a fost înviat din morţi. Evanghelia ne mai arată că în mintea unor cărturari şi farisei invidioşi şi răi s-a zămislit şi ideea ca împreună cu Iisus să ucidă şi pe Lazăr cel înviat de Iisus, ca să nu mai fie el mărturie a puterii dumnezeieşti şi vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arată cum creşte întunericul păcatului şi al patimilor omeneşti egoiste sau rele, pentru a respinge lumina harului dumnezeiesc lucrător în Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu.

Duminica Floriilor este duminica bucuriei poporului simplu

Când Mântuitorul Iisus Hristos intră în Ierusalim, El merge, de fapt, spre suferinţă ca, prin Sfintele şi mântuitoarele Sale Pătimiri, să vindece patimile omeneşti egoiste, întunecate şi ucigătoare de oameni, adică: invidia cărturarilor şi fariseilor, lăcomia de bani şi trădarea lui Iuda, frica prea mare a lui Petru, laşitatea lui Pilat, violenţa soldaţilor romani, ignoranţa mulţimilor folosită de conducători cu viclenie, pentru a stăpâni peste popor.

Totuşi, ca simbol al prevestirii Învierii lui Hristos, Duminica Floriilor este Duminica bucuriei poporului simplu care primeşte pe Iisus ca fiind deja biruitor asupra morţii prietenului său Lazăr şi prevestind, de asemenea, biruinţa Sa asupra păcatului, asupra iadului şi asupra propriei Sale morţi.
Prin intrarea Sa în Ierusalim, Mântuitorul Iisus Hristos împlineşte un plan al lui Dumnezeu-Tatăl, şi anume planul de mântuire al întregii omeniri, arătându-ne că nu se poate ajunge la Înviere fără Cruce. Nimeni nu poate în lumea aceasta bolnavă de păcat să ajungă la biruinţă fără luptă. De aceea, în ultima săptămână dinainte de Sfintele Paşti, săptămână distinctă de Postul cel de patruzeci de zile al Sfintelor Paşti, se intensifică postul şi rugăciunea, dar nu atât un post de pocăinţă ca postul din timpul celor patruzeci de zile, cât un post al împreună-pătimirii noastre cu Hristos, pentru ca împreună cu El să şi înviem. De aceea, în noaptea de Paşti, Biserica poate cânta: 'Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat'. Deci, când noi ascultăm tot ce spun Evangheliile care ne reamintesc de faptele şi cuvintele Mântuitorului rostite în zilele dinainte de moartea Sa, trăim şi noi oarecum clipele acelea pe care le-a trăit Hristos Domnul. Acum le trăim împreună cu El în Duhul Sfânt, ca interiorizare a suferinţei Crucii Lui pentru a ajunge şi noi la bucuria Învierii Lui. Dar în Săptămâna Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos, ne gândim şi la păcatele noastre, prin care am răstignit, adesea, iubirea lui Hristos pentru semenii noştri, când i-am făcut să sufere din cauza păcatelor noastre. În acest sens, Săptămâna Sfintelor Pătimiri este o săptămână în care noi cerem iertare Mântuitorului Iisus Hristos pentru toate relele pe care le-am făcut, pricinuind suferinţă altora. Să-L rugăm ca El, Cel mult-răbdător şi întru totul smerit, să ne dăruiască puterea de-a răstigni sau de-a birui patimile rele din noi: ura, mânia, lăcomia, trădarea, viclenia, duplicitatea, pentru a primi în suflet smerenia, iubirea, răbdarea şi sfinţenia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că nu e suficient să avem multe cunoştinţe teologice teoretice despre Hristos, ci trebuie să cerem şi ajutorul lui Iisus Hristos pentru a trăi Evanghelia Lui aşa cum ne-o cere El. În felul acesta, creştinismul nu este primit de noi doar ca o învăţătură sfântă, ci şi ca o viaţă nouă, iar această viaţă nouă este viaţa lui Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, prezentă şi lucrătoare în noi.

Aceasta este binecuvântarea Săptămânii Sfinte şi Mari în care intrăm acum, şi anume să-I cerem lui Hristos Cel răstignit şi înviat să lumineze viaţa noastră pentru a simţi bucuria învierii sufletului nostru din moartea păcatului. În Săptămâna Sfintelor Pătimiri se intensifică postul, întrucât răstignim mai mult în noi lăcomia de orice fel, sporim pocăinţa, această perioadă scurtă de timp fiind ultima săptămână de pregătire pentru cei care încă nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit. E bine ca cei care nu s-au spovedit şi împărtăşit până acum să o facă în Sfânta şi Marea Joi; nu în noaptea de Paşti, întrucât în Sfânta şi Marea Joi Mântuitorul a instituit Cina cea de Taină zicând: 'Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi' şi 'Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi care pentru voi şi pentru mulţi se varsă'.

Stâlpările, simbolul virtuţilor adunate în timpul Postului Sfintelor Paşti

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este o zi care prevesteşte Învierea lui Hristos, ea este, oarecum, un Paşte anticipat, o arvună a biruinţei asupra morţii, asupra păcatului, asupra răutăţii oamenilor, o biruinţă a iubirii lui Hristos-Dumnezeu, iubire mai tare decât orice ură şi invidie, decât orice trădare şi laşitate, decât orice lăcomie de bani şi de putere lumească trecătoare.

De ce purtăm în această zi ramuri de copaci, în special salcie, şi flori? Purtăm în mâini aceste ramuri, în primul rând, ca memorial sau aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu aproape 2000 de ani în urmă când Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat, mai ales de copii, cu stâlpări sau ramuri de finic. Însă, purtăm în mâini ramuri de copaci şi flori şi pentru că s-au încheiat cele 40 de zile de post în care am adunat în suflet florile credinţei cultivate prin post şi rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post. Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor fac, aşadar, trecerea spre o altă săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt şi mai sfinţitor, pentru că este timpul unei participări mistice sau tainice la Sfintele şi Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, ca noi să ne despătimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit răstignirea şi moartea lui Hristos. În acest sens, florile pe care le purtăm în mână în Duminica Floriilor reprezintă florile virtuţilor adunate în timpul postului: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive şi darnice, curăţia minţii dobândită prin pocăinţă, sfinţirea sufletului şi trupului dobândită prin spovedanie şi prin împărtăşire mai deasă, pe scurt florile iubirii sfinte faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Acestea sunt florile cultivate în timpul Postului pe care le aducem noi ca daruri cultivate în ogorul sfânt al Bisericii dreptmăritoare.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca şi noi, care purtăm în mâini ramuri de salcie (întrucât salcia se arată a fi cel mai smerit dintre copaci, deoarece îşi pleacă permanent înaintea Domnului crengile sale), să ne smerim şi să primim cu evlavie pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care intră acum nu numai în Ierusalimul pământesc, ca odinioară, ci şi în sufletul nostru şi în casa noastră, dacă Îl primim cu multă credinţă, spre bucuria Lui şi mântuirea noastră. Amin! 
(Articol publicat în ziarul Lumina de Duminică din data de 28 martie 2010)

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române