duminică, martie 25, 2007

Maica smereniei

Maica smereniei
Pr. Prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu

A existat în istoria mântuirii noastre un moment care a făcut să-şi oprească respiraţia întreaga Creaţie pentru o clipă, uimită de nemărginita libertate pe care Dumnezeu a dat-o omului. „Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută” (Troparul Născătoarei de Dumnezeu, Glasul 4) era pe punctul de a se arăta: Dumnezeu urma să se întrupeze „întru unire neamestecată”, cu condiţia ca omul să răspundă voinţei divine. Iar întreaga umanitate răspundea, la vestirea arhanghelului Gavriil, prin glasul unei fecioare din Nazaretul Galileii, chemată să fie Maica Domnului: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38).Deodată, smerita acceptare, fără a cere dovezi, deşi totul contraria mintea omenească, face să tâşnească spre cer scara urcuşului nostru spre Dumnezeu, pe care odinioară o visase patriarhul Iacob (Facerea 28, 11-15). Căci aşa văd Sfinţii Părinţi chipul Maicii Domnului: scară între cer şi pământ, punte peste prăpastia păcatului strămoşesc, fără de care n-ar fi fost posibilă biruirea morţii.Dumnezeu coboară, luând firea noastră, pentru ca noi să urcăm, „Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu”(Sfântul Atanasie, Despre întrupare).Cum s-ar fi întâmplat acestea fără Maica milei şi a smereniei? Spune troparul Glasului 2: „Gavriil, zicându-ţi ţie, Fecioară: «Bucură-te», deodată cu glasul s-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David”.Tainele imposibil de pătruns cu mintea omenească neîndumnezeită, neschimbată, nelămurită în focul credinţei - Sfânta Treime, Întruparea, Învierea – îi erau cunoscute Maicii Domnului. Avem temeiuri să credem că Maria le cunoştea, fiindcă „păstra toate lucrurile acestea întru inima ei” (Luca 2, 51). Cântarea Mariei, la întâlnirea cu Elisabeta, cea care o numeşte „Maica Domnului meu” (Luca 1, 43), este un imn al smeritei cugetări despre atotbunătatea şi atotputernicia lui Dumnezeu. Maria Îl slăveşte pe Dumnezeu întru bucuria duhului său, fiindcă „ a căutat spre smerenia roabei Sale”. „că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic – şi sfânt e numele Lui – şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El”. Domnul, cu braţul Său puternic, „risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor; coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi i-a înălţat pe cei smeriţi”, a făcut milă cu Israel, aşa cum a promis lui Avraam şi vameşilor săi (v. Luca 1, 46-55).Textul este foarte asemănător cu Filipeni 2, 6-11, nu numai ca structură poetică ( nereliefată ca atare în ediţiile româneşti ). În Epistola către filipeni, Sf. Pavel transcrie, după câte se presupune, un imn hristologic despre iconomia întrupării ca expresie a smereniei absolute, cântat, probabil, în Biserica primară: Dumnezeu Fiul „S-a golit pe Sine luând chip de rob, devenind asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om; S-a smerit pe Sine făcându-se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce!” (v. 7-8). De aceea Tatăl „I-a dăruit Lui nume care-i mai presus de orice nume, pentru ca-ntru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşţi, al celor pământeşti şi al celor dedesupt, şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl” (v. 9-11).Astfel, cum să nu se asemene cuvintele Domnului cu ale Maicii Sale(„Fie mie după cuvântul tău!”), când, cu puţin timp înainte de prinderea Lui, se roagă în Grădina Ghetsimani? Evangheliştii notează (îndeosebi Matei) că Iisus L-a rugat pe Tatăl de trei ori, dacă este cu putinţă, să treacă pe alături paharul suferinţei cumplite care avea să vină: „Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ rugându-Se şi zicând: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă pe-alături de Mine paharul acesta!… Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”. (Matei 26, 39).Având asemenea mărturii, să ne aşezăm sub Acoperământul Maicii Domnului şi să o preamărim: „Prea binecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu, fecioară, că prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorât şi noi am înviat” (Sedealnă, glasul 2).

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

<< Home