Viziunea socială a Bisericii Ortodoxe Ruse

Viziunea socială a Bisericii Ortodoxe Rusede

de Radu Preda

Sub acest titlul a fost dat publicităţii, cu ocazia reuniunii jubiliare a Sfântului Sinod rus din august 2000, un document pentru moment singular în bibliografia ortodoxă1. Textul se doreşte un prim pas către problematica socială a teologiei ortodoxe contemporane. Sinodul care canoniza în acelaşi timp familia ultimului ţar al Rusiei a reuşit să puncteze în mod vizibil orizontul viitoarelor preocupări sociale ale Ortodoxiei mondiale şi să trezească interesul (şi uimirea) Occidentului.
Documentul din 2000 este structurat în 16 capitole care reprezintă tot atâtea teme: I. Poziţii teologice fundamentale, II. Biserică şi naţiune, III. Biserică şi stat, IV. Etica creştină şi dreptul secular, V. Biserica şi politica, VI. Munca şi roadele ei, VII. Proprietatea, VIII. Război şi pace, IX. Criminalitate, pedeapsă, îndreptare, X. Probleme ale moralităţii personale, familiale şi sociale, XI. Sănătatea persoanei şi a poporului, XII. Probleme de bioetică, XIII. Biserica şi problemele ecologice, XIV. Ştiinţa, cultura şi educaţia seculare, XV. Biserica şi mijloacele de informare în masă seculare, XVI. Relaţii internaţionale. Probleme ale globalizării şi secularismului.
Lectura textului scoate la iveală efortul deloc neglijabil de a pune în dialog discursul teologic ortodox propriu-zis cu teme şi termeni ce caracterizează dezbaterile actuale. Această simplă alăturare explică de fapt şi diferenţele de calitate între capitole. Astfel, pentru a da doar un exemplu, capitolul „Munca şi roadele ei" ar fi putut sta şi într-un manual de teologie de dinaintea căderii comunismului. După ce laudă şi argumentează importanţa muncii, autorii subliniază riscul îndepărtării de Dumnezeu din cauza prosperităţii şi atrag atenţia asupra obligaţiei celor ce câştigă prin muncă să îi ajute pe cei în nevoi. Cam atât. Autorii nu par să fie deloc sensibilizaţi de faptul că asistăm la o redefinire a muncii în sistemul economic al pieţelor de capital şi al valorilor simbolice transferabile, că „munca" unora este fatală pentru locurile de muncă ale altora, că aceasta a devenit între timp o regulă de fier a concurenţei şi o condiţie inevitabilă pentru realizarea câştigurilor la bursă, că se adânceşte lipsa de echivalenţă între valoarea reală a muncii şi remuneraţie, motiv direct pentru exodul economic al oamenilor tineri dinspre Est spre Vest şi dinspre Sud spre Nord, perpetuarea şomajului şi a crizei de soluţii la nivelul politicilor sociale. Sunt transformări care se derulează mai ales în ţări precum Rusia, caracterizate tocmai de cinismul unor cifre excelente la nivel macro-economic dar care nu au aproape nici un efect direct pentru nivelul de trai al majorităţii populaţiei. Aceste aspecte ar fi trebuit să se regăsească – inclusiv sub forma unei critici ferme la adresa neoliberalismului şi a formei sălbatice de capitalism – într’un document ce doreşte să ofere o viziune cu aplicabilitate socială.
Dincolo de aceste inconsecveţe, inerente unei iniţiative fără precedent, să vedem ce aduce cu adevărat nou şi înnoitor documentul din 2000. Or, noutatea prin excelenţă a textului este tematizarea pentru prima dată la acest nivel a modului în care Biserica şi membrii ei trebuie să se raporteze la puterea seculară. Există domenii de colaborare între Biserică şi stat („în perioada istorică actuală", cum subliniază autorii): de la promovarea păcii la educaţie şi de la filantropie la cultură şi artă. Cu toate acestea, având experienţa comunismului în memorie, documentul precizează cât se poate de clar condiţiile nesupunerii civice faţă de eventualele abuzuri ale statului. O parte a pasajului respectiv (III.5) merită citat pe larg:
„Biserica îşi păstrează loialitatea faţă de stat, dar porunca lui Dumnezeu, de a săvârşi în orice condiţii şi în orice împrejurări lucrarea mântuirii oamenilor, este deasupra exigenţelor acestei loialităţi. // Dacă puterea îi obligă pe credincioşii ortodocşi la apostazie faţă de Hristos şi Biserica Lui şi la păcate şi fapte vătămătoare sufletului, Biserica trebuie să refuze să se supună statului (subliniere în text). Urmând glasului conştiinţei sale, creştinul poate să nu îndeplinească poruncile statului care îl împing la un păcat grav. În cazul imposibilităţii unei supuneri faţă de legile de stat şi dispoziţiile puterii din partea plinătăţii Bisericii, ierarhia bisericească poate întreprinde, după o analiză adecvată a problemei, următoarele acţiuni: poate să intre în dialog direct cu puterea (de stat) în problema respectivă, poate să facă apel la popor pentru ca acesta să facă uz de mecanismele democratice pentru a schimba legislaţia sau, pentru a revizui decizia puterii, poate să facă apel la instituţiile internaţionale şi la opinia publică mondială; în fine, poate să îşi îndemne fiii la nesupunere civică paşnică."
O astfel de atitudine o întâlnim pentru ultima oară în textele ortodoxe patristice la Sfântul Teodor Studitul, cel care îndemna la rândul său pe dreptmăritori să se opună civic puterii abuzive, legal şi dogmatic, a Împăraţilor bizantini iconoclaşti. Acum ca şi atunci, nu este vorba despre răzvrătire sau invitaţie la anarhie. La mijloc este conflictul dintre autorităţi şi modul în care puterea politică, fără a fi contestată sau combătută (autorii documentului insistă nu întâmplător pe faptul că Biserica îşi poate îndemna membrii „să facă uz de mecanismele democratice pentru a schimba legislaţia"), ştie să respecte la rândul ei identitatea spirituală a cetăţenilor. După cum se vede, o temă recurentă de-a lungul secolelor.
Poate pentru că elaborarea lui nu a fost rezultatul unei consultaţii teologico-sociale largi, documentul rus nu a provocat ulterior nici o dezbatare în Rusia sau în altă ţară majoritar ortodoxă. Altfel spus, este un document a cărui receptio întârzie. Fără să compenseze această lipsă de ecou, interesul mediilor teologice şi chiar politice occidentale arată că, pentru moment cel puţin, textul din 2000 este un ideal produs mediatic destinat exportului. Această impresie este întărită de legătura neschimbată, în ciuda principiilor ferme ce prevăd distanţa, dintre conducerea de la Mânăstirea Danilov şi cea din Kremlin.

1 Traducerea românească poate fi găsită în volumul colectiv Ioan ICĂ jr./ Germano MARANI (ed.), Gândirea socială a Bisericii. Fundamente - documente - analize - perspective, Editura Deisis, Sibiu, 2002, p. 185-266.
Capitolul „Munca şi roadele ei" ar fi putut sta şi într-un manual de teologie de dinaintea căderii comunismului. După ce laudă şi argumentează importanţa muncii, autorii subliniază riscul îndepărtării de Dumnezeu din cauza prosperităţii şi atrag atenţia asupra obligaţiei celor ce câştigă prin muncă să îi ajute pe cei în nevoi.

http://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=305189&newsletter=1