Scurt indemn de invatatura la duminica a 23-a dupa Rusalii

Scurt indemn de invatatura la duminica a 23-a dupa Rusalii
(Existenta iadului)

Dar sa ne oprim o clipa si sa cugetam mai adanc la viata noastra care se sfarseste cu fiecare zi ce trece si sa vedem cum ne apropiem de infricosata zi a mortii, de judecata lui Dumnezeu ca sa dam seama pentru faptele noastre; sa vedem cum ne apropiem de iadul cu demoni care asteapta sufletele neindreptate in viata aceasta. E cel mai folositor lucru pe care trebuie sa-l facem fiecare, caci nimeni nu ca scapa de moarte si de judecata.

Odata cu iesirea sufletului vom vedea lucruri ingrozitoare, caci sufletul isi va pastra toate darurile supranaturale, precum si cele cinci simtiri ale trupului: auzul, vazul, gustul, mirosul si pipaitul. Tot asa se vor pastra cele trei puteri sufletesti: judecata, vointa si aducerea aminte.

Acolo in iad ne vom aminti toata viata noastra, toate faptele pe care le-am facut, toate locurile unde am petrecut. Ne vom aminti de parinti si rudenii, de frati, surori si de toate dezmierdarile lumii in acel loc departat de Dumnezeu. Grozav va fi chinul cand iti vei aminti toate acestea. Un dor nebun va chinui sufletul copiilor pentru parinti, al parintilor pentru copii, al fratilor de surori si al sotilor intre ei. Plangere nemangaiata va cuprinde sufletul, iar chinul va fi fara de sfarsit. Cu auzul vor auzi hulele, injuraturile si toate batjocurile demonilor, precum si racnetul celorlalte suflete chinuite. Vor auzi trosnetul focului vesnic si suieraturile balaurilor care se apropie de ei.

Cu vazul vor vedea toate acestea si vor vedea cum clocotesc sufletele intocmai ca bucatelele in oala ce fierbe la foc. Acolo vor fierbe sufletele in smoala si apa fierbinte. Vor vedea diavolii in toata uratenia lor; vor vedea focul si viermii cei neadormiti; vor vedea si vor cunoaste pe multi cu care s-au distrat pe pamant, vor gusta spurcaciunile demonilor si carnea pruncilor avortati. Vor gusta din plin amaraciunea si putregaiul iadului.

Vor mirosi cele mai scarnave mirosuri ale duhurilor necurate. Vor mirosi toata putoarea iadului si tot puroiul sufletelor stricate de multimea pacatelor. Vor pipai capetele balaurilor incolaciti si viermii cei neadormiti pe care ii vor avea de asternut.

Vai de sufletul pacatos, caci de mii de ori ar fi fost mai bine sa nu se nasca decat sa ajunga in aceste locuri. O, ce bine ar fi ca odata cu iesirea sufletului sa dispara si aceste simturi! Dar durerea mare este ca sufletul va avea dezvoltate toate simturile acestea care vor lucra cu putere si mai multa.

Toate acestea frati crestini, trebuie sa ne sfasie sufletul cand le auzim, caci sunt mai grele decat puterile trupesti. Atunci copiii vor blestema pe parinti caci nu i-au invatat calea cea buna, vor blestema pantecele care i-au purtat si laptele pe care l-au supt. Atunci multi vor blestema pe prietenii care i-au indemnat la pacate si placeri vinovate. Vor blestema bauturile, mancarurile, muzica si dansurile, desfraurile si toate placerile pe care le-au gustat in viata si care acum s-au sfarsit si le pricinuiesc atata amar.

Un sfant parinte spune ca cel mai greu va fi pentru nefericitii din iad, cand vor vedea ca sunt osanditi acolo pentru niste pacate pe care puteau usor sa le ocoleasca si sa-si salveze sufletul, castigand fericirea cereasca.

Auzim multe persoane tanguindu-se si spunand ca se simt asa de singure si deznadajduite, incat unele ajung pana acolo sa spuna ca sunt gata sa-si ia viata. Intr-adevar aceste persoane sunt singure, caci daca ar avea pe Dumnezeu, ar avea totul, dar asa zadarnic au celelalte lucruri trecatoare. Iata deci ce trebuie sa faca: sa-L caute pe Dumnezeu in casa Lui, in Sfanta Biserica, sa asculte cuvantul si sa implineasca poruncile si voia Lui. Sa iubeasca pe Dumnezeu mai mult ca orice pe lumea aceasta si atunci vor gasi linistea sufleteasca si nu se vor mai simti singuri.

Cand auziti pe cineva ca nu poate suferi biserica, preotul, rugaciunea, icoana, sa stiti ca acela e necurat, e legat in lanturi de demoni, e stapanit de vrajmasul. Pentru asemenea suflet se cer rugaciuni puternice, cu jertfa, post si milostenii, cu metanii si ajunari. Din pacate s-au inmultit astfel de cazuri ca aproape nu exista casa in care sa nu fie cel putin unul pe care satana il tine si nu poate veni la biserica, intocmai ca indracitul din Evanghelia de astazi.

Multe lacrimi varsa unele mame pentru copiii lor care sufera de necredinta. Multe sotii sunt chinuite de sotii lor care le opresc sa nu mai vina la biserica, pentru patima pacatului, caci nu se pot infrana niciodata, ca sa se pastreze curati cu trupul si sa poata primi sfinteniile din biserica. Nu se mai tine seama de sarbatori si de sfanta duminica.

Dar sa inaltam o clipa gandul nostru la cei nefericiti care se afla acum in osanda cea cumplita a iadului. Ce n-ar face ei daca s-ar mai putea intoarce iarasi pe pamant?! Ce n-ar da ei sa se poata rascumpara?! Cate n-ar indura ei, aici in lumea aceasta numai ca sa scape?! Ar renunta la orice, n-ar mai spune ca e greu sa se lase de dracuit, de injurat si blestemat, de desfranari si de fumat. Nu le-ar mai fi greu sa traiasca fara distractii, chefuri si atatea placeri pacatoase, dar pentru dansii e prea tarziu; soarta lor e pecetluita in iad.

Zadarnic se roaga, rugaciunile lor nu mai sunt ascultate, pentru ca o prapastie mare este intre cer si iad. Numai noi, acestia de pe pamant, cat suntem in viata mai putem face si repara din trecutul acestor nefericiti. Noi putem stinge si flacarile care ne asteapta pe noi insine dincolo in iad, prin lacrimile pocaintei, prin spovedanie sincera, prin fapte bune si viata curata. Dar vai, stam nepasatori, pasivi la cuvintele dumnezeiesti care ni se par glume.

Aceasta impietrire a inimii, vine de la demonul care nu ne lasa sa auzim, sa intelegem si sa facem voia lui Dumnezeu. Zadarnic striga la noi semnele ceresti, urgiile dumnezeiesti, caci nu auzim, nu vedem si nu ne misca nimic, ci ne faurim mii de planuri pentru viitor. Iadul nu ne inspaimanta, soarta noastra in vesnicie nu ne preocupa, iar viata se scurge, moartea se apropie pe nesimtite si noi stam nepasatori mergand spre prapastie cu ochii legati.

Frati crestini, treziti-va din somnul pacatelor, unde va duceti? Sunteti crestini! Unde va e credinta? Unde va e mintea oameni buni? Cand veti cugeta la vesnicie? Daca nu auziti acum cat mai aveti vreme, in viata cealalta va fi prea tarziu. Ascultati cuvintele inteleptului Sirah, care spune, sa aveti mila de sufletele voastre, caci daca voi nu aveti mila cine sa aiba si sa va scape? Nu va pregatiti pieirea printr-o nepasare de neiertat.

Caiti-va de pacatele pe care le-ati savarsit, cat mai este vreme. Fugiti de pacat si traiti in sfintenie, pastrati-va curati facand fapte bune, iar cand va spovediti cereti canon pentru pacate fiindca ele trebuie ispasite, ori aici, ori in iad. De aceea vin suferinte grele peste unii chiar spovediti, pentru ca nu fac canon pentru pacate si trimite Dumnezeu inaintea sfarsitului vietii noastre suferinte grele, anii durerilor, ca sa ne ispasim de pacate si sa ne intoarcem la El.

Sa nu cartim, ci mai bine sa ne recunoastem vina, si sa plangem cu lacrimi amare, sa plangem ca de multe ori am ras de cate ceva chiar cu lacrimi. Sa varsam deci lacrimi cu parere de rau, ca sa stingem focul iadului care ne asteapta, daca nu ne indreptam. De cate ori vin ispitele, opriti-va si ziceti:

- Inapoia mea satano, exista iad si chinuri vesnice, ma tem si vreau sa nu mai pacatuiesc, vreau sa ascult de Dumnezeu si sa ma las de toate pacatele. Vreau sa slujesc Domnului meu, Stapanului meu ceresc.