Ce stim despre Mos Craciun

O poveste de Craciun
Gh. Bratescu

De unde vine Mos Craciun? Cand eram copil credeam ca vine din Cer si intra in casa pe horn, ca sa aduca daruri pentru cei mici. Acum, copiii din epoca televizata si a Internetului sunt convinsi ca el traieste undeva la Polul Nord sau in Laponia, intr-un orasel nevazut. Finlandezii, care au lansat aceasta poveste in secolul trecut, au fost destul de ingeniosi, pigmentand-o cu elfi, nu se stie cati, 13, 9 sau doar 6, care il ajuta pe Mos Craciun sa aduca jucariile comandate de copiii cuminti. Elfii sunt in mitologia scandinava si germanica spirite luminoase si prietenoase sau dimpotriva, uracioase. Finlandezii, popor cu origini asiatice, nu au in traditia lor istorica o astfel de mitologie. Ei sunt fino-ugrici, rude cu ungurii, iar in mitologia acestora nu existau sarbatori sau zeitati consacrate zapezilor, iernii in general, ci doar cele legate de primavara, de renasterea naturii si reaparitia ierbii de pasunat, normale la un popor nomad. Animale totemice erau la fino-ugrici, calul alb, taurul, cerbul si lupul "Borie Cino". De unde sa aiba finlandezii un mit al lui Mos Craciun, cu o sanie trasa de reni, animale pe care le-au gasit in Laponia, cand au ajuns acolo, in migratia lor. Cu toate acestea, finlandezii nu s-au sfiit sa inventeze un mit modern al lui Mos Craciun, care ar locui intr-un orasel laponez nevazut din Muntii Korvatunturi, inconjurat de paduri intunecate, de nepatruns, cu brazi inalti pana la Cer. Tot timpul anului, Mos Craciun si elfii sai mesteresc jucarii, iar cand vine vremea sa plece in marea calatorie din Ajunul Craciunului, inhama la sania lui magica opt reni fermecati, presarati cu un praf miraculos, care-i face nevazuti. Renii lui Mos Craciun, pe nume Rudolf, Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer si Vixen, zburand "cu viteza luminii de Craciun", ocolesc mai intai in vazduh lumea intreaga, apoi coboara nestiuti pe pamant, cu sania plina a lui Mos Craciun. Dupa ce mosul isi face bucuros treaba, fericind copiii cuminti, pleaca repede acasa, inainte de a-l apuca zorii, pe un drum numai de el stiut. Mass-media finlandeza a reusit sa raspandeasca povestea mai intai in Europa, iar mai apoi prin televiziune a facut-o cunoscuta pe toate continentele. Dupa care, plini de spirit comercial, au deschis un oficiu postal in mica localitate Napapiiri, langa orasul laponez Rovanieni, aflat la poalele inaltimilor Korvatunturi, botezate munti, desi nu au o altitudine mai mare de 500 de metri. La acest oficiu se primesc scrisorile adresate lui Mos Craciun de milioane de copii din intreaga lume. Si nu numai atat. In Napapiiri au rasarit bazare cu jucarii, ba chiar si un grajd in care se afla opt reni si o sanie spatioasa, care ar fi atelajul lui Mos Craciun, casute ale elfilor si alte minunatii, incantand zecile de mii de copii adusi de parinti aici, din toata lumea, mai tot timpul anului, in excursii excelent organizate. La Rovanieni s-au construit hoteluri destinate aceluiasi tip de excursii, asezonate cu plimbari in sanii trase de reni si spectacole cu pitici.

Incercand sa-i imite pe ingeniosii finlandezi, francezii au creat si ei un oficiu special in Muzeul Postelor din Caen, localitate din regiunea Normandia. Oficiul este pus la dispozitia copiilor care trimit scrisori lui Pere Noel, cum il numesc francezii pe Mos Craciun. Anul acesta s-au primit peste un milion de scrisori ale micutilor ce-si exprima dorintele lor de Craciun. Peste 60 de persoane se ocupa de expedierea raspunsurilor, fie prin posta, fie pe Internet, absolut la toti cei care i-au scris lui Pere Noel. Scrisorile au un text standard: "Scrisoarea ta draguta mi-a facut o mare placere. Iti trimit poza mea. Am primit multe comenzi. Nu stiu daca voi putea sa-ti aduc tot ce mi-ai cerut. O sa ma straduiesc, dar sunt cam batran si uneori mai incurc lucrurile. Trebuie sa ma ierti. Sa fii cuminte si sa-ti asculti parintii. Te imbratiseaza Pere Noel". Textul creat de Marie Marette, sora fostului ministru al Postelor de acum peste patru decenii, Jacques Marette, cel care a initiat intreaga actiune cu rol social pentru copii, este celebru astazi in Franta. Serviciul postal francez beneficiaza prin aceste corespondente, francate special, de castiguri deosebite, care justifica si pecuniar efortul de a face o mica bucurie copiilor.

Varsta lui Mos Craciun

Dincolo de asemenea inovatii cu spirit comercial, mitul lui Craciun are o istorie straveche. La romani exista traditia ca, la inceputul lunii ianuarie, credinciosii sa se adune in temple spre a celebra una dintre cele mai vechi divinitati ale lor, zeul Ianus, cel care prezida fundamentarea oricarei activitati omenesti. Ca zeu al inceputurilor, lui ii erau consacrate calendele. In prima zi a anului, la calendele lui Ianuarius, romanii schimbau daruri si urari de bine pentru intregul an ce vine, iar in onoarea lui Ianus sacrificau berbeci. In reprezentari, Ianus are doua fete, una privind spre trecut, alta spre viitor.

Spre deosebire de romani, geto-dacii il celebrau pe Craciun, nume pastrat pana astazi, cu prefixul de Mos, ceea ce arata ca el vine din batrani, din trecutul indepartat, fiind un personaj nascut in perioada gerontocratiei getice. Rudimentele mitului stravechi pastrate in folclorul national romanesc il arata pe Craciun legat de cultul focului, dar si al bradului, copac sacru in credintele dendrolatriei. Se poate reconstitui cu destula certitudine modul de celebrare a unei sarbatori geto-dacice consacrata inceperii solstitiului de iarna. In sanctuarele lor, geto-dacii asistau la ceremonia arderii intr-o vatra a unei buturugi, simbolizand anul vechi. La miezul noptii de 23 spre 24 decembrie, sacerdotii aruncau craci de brad peste jarul buturugii, care se aprindeau imediat, arzand cu valvatai. Era momentul sacru al inceperii Anului Nou, cand ziua care se micsorase treptat din toamna, incepea sa creasca, in dauna noptii. Intetirea focului in vatra sanctuarului era un gest sacru al ajutorarii Soarelui de a incepe sa dea mai multa lumina si caldura. Putem vedea astazi in acest gest o naivitate dezarmanta, daca nu ne transpunem in gandirea magica de acum cateva milenii. Dar, socotind atat durata de 365 de zile a anului, cat si solstitiile si echinoctiile, calculate de sacerdoti, asa cum arata clar piesele din sanctuarul-calendar de la Sarmisegetuza, constatam totodata o avansata preocupare a geto-dacilor fata de fenomenele astronomice. Oricum, observatiile sacerdotilor geto-daci privind faptul ca ziua incepea sa creasca dupa 22-23 decembrie si marcarea acestui moment printr-o ceremonie speciala cu conotatii sacre inchinata Soarelui, sunt elemente de mare importanta atat pentru istoria religiilor, cat si pentru cea a stiintei.

Romanii au pastrat ca element folcloric, peste milenii, segmentul arderii buturugii in vatra casei, in noaptea cand vine Mos Craciun. Se prea poate ca acest Mos Craciun sa fie chiar numele dat de geto-daci ceremoniei arderii buturugii in noaptea inceputului solstitiului sau chiar a inceperii Anului Nou. In orice caz, termenul Craciun este specific romanilor, fiind preluat tarziu, cu conotatii crestine, de popoarele din jur, unguri, bulgari, slovaci, ucraineni, rusi, desemnand ziua Nasterii Domnului Iisus Christos. El exista insa si la albanezi, cu stramosi iliro-traci, tot astfel cum romanii ii au pe geto-daci, sub forma "kercum", avand sensul de buturuga ce arde. Aici nu este vorba de o preluare din limba romana a unui termen consacrat crestin, ci de prezenta unui cuvant extrem de vechi, comun la traci, explicabil prin origini tracice. Aceasta poate arata inca o data ca mitul "Craciun" era prezent cu mult timp inainte ca el sa fi fost asimilat de crestinism.

Poporul roman a pastrat vie traditia lui Craciun, dar si sensul stravechi al cuvantului de la care deriva insusi substantivul in cauza, precum craca, crac, cracana, cracanat, apoi creanga, crenguta, cu verbele aferente si chiar nume: Craciun, Craciunica, Craciunoiu, Craciunescu etc, prenume si toponime formate din cuvantul matrice, cum sunt Craciunei, Craciunesti, Craciuna, plus adjective numeroase. Cum se vede, limba romana, spre deosebire de altele care au imprumutat termenul Craciun, are o intreaga familie de cuvinte legate de substantivul respectiv, atestand vechimea enorma a acestuia. Este interesant de observat ca prenumele Craciun nu apare insa in hagiografia crestina, lipsind un sfant cu acest nume, termenul fiind utilizat doar ca denumire a sarbatorii Nasterii Domnului. Cu toate acestea, el este inca din secolul al 14-lea un prenume frecvent la romani, alaturi de Ion, Gheorghe, Dumitru, Constantin si Nicolae. Este clar ca, in pofida sincretismului, celebrarea candva pagana nu s-a contopit pe deplin, nici pana astazi, la romani, cu cea christica. Sarbatoarea geto-dacica a solstitiului de iarna era asociata si cu venerarea bradului, ca simbol al vietii, care biruie gerul si intunericul, ramanand verde tot anul, credinta venita din timpuri si mai vechi, cand oamenii primitivi adorau "spiritele" arborilor si plantelor. Cultul s-a perpetuat folcloric la poporul roman. Bradul impodobit cu panglici albe, marcand principiul masculin si rosii pe cel feminin inca mai insoteste pruncii la botez, mirii la nunta si mortii la cimitir, in mod simbolic, in diferite zone rurale ale Romaniei.

Sol Invictus

In secolul I a. Chr, sub Pompeius, ajunge in Europa cultul zeului solar Mithras, practicat in Asia Mica. Dupa cucerirea Daciei, de catre Traian, religia mithraica apare frecvent si in randul populatiei daco-romane, ca urmare a colonizarii provinciei cu populatii aduse mai ales din rasaritul imperiului. S-a petrecut o fuziune religioasa a cultului zeului practicat de geto-daci, cu cel al mithraismului, foarte apropiat de acesta, dar mai evoluat. Contopirea cultica a netezit drumul crestinismului, facilitand intelegerea dogmelor apostolice, mai cu seama ca Evangheliile relatau viata Domnului Iisus Christos intr-un mod relativ apropiat de cea a zeului Mithras. De exemplu, se considera ca zeul se nascuse in ziua de 25 decembrie, intr-o pestera, dintr-o lespede. Primii care au venit sa i se inchine au fost cativa pastori de oi. Apoi, dupa un oarecare timp petrecut printre oameni, stand la masa cu insotitorii sai pamanteni, Mithras s-a inaltat la Cer. Mitul descris de scriitori antici pagani, era inclus in "misterele" mithraice ale nasterii zeului, cand initiatii se retrageau in sanctuare secrete, de unde ieseau la miezul noptii, strigand din toate puterile: Fecioara a nascut! Lumina creste!" In Imperiul Roman tarziu, cand cultul lui Mithras devenise precumpanitor, ziua nasterii zeului, la 25 decembrie, era denumita "Sol Invictus" - Soarele neinvins, data despre care Noul Testament nu vorbeste nicaieri, cand se refera la Nasterea Domnului Iisus Christos. De altfel, crestinismul primitiv nu serba acest eveniment. Crestinii egipteni au inceput sa celebreze anual Nasterea Domnului la 6 ianuarie, data fiind modificata la 25 decembrie de catre Biserica Apuseana, spre secolul al 4-lea. Mai apoi, aceasta data a fost preluata si de Biserica Orientala. Ziua de 6 ianuarie a devenit insa aniversarea Botezului Domnului Iisus Christos. Primul Craciun nou a fost sarbatorit in anul 354, la Roma si in anul 375 in Bizant. Pana la aceste date, sarbatorirea Nasterii Domnului a fluctuat intre 25 decembrie si 6 ianuarie, considerandu-se ca era vorba de doua nasteri ale lui Iisus, una materiala, ca om, iar alta spirituala prin botez. Stabilirea datei Nasterii Domnului la 25 decembrie a dat o puternica lovitura mithraismului, care mai tulbura credinta primilor crestini. Sfantul Augustin (354-430), de altfel, indemna pe crestini sa serbeze nu soarele ca paganii, ci pe Creatorul soarelui si al lumii.

Remarcabil este faptul ca poporul roman crestin a mentinut in traditiile sale pana si astazi simboluri ale lui Sol Invictus din perioada Daciei romane, dar si ale stravechii religii daco-getice, precum arderea buturugii in noaptea de Ajun, cuvantul Craciun, rostogolirea rotilor de foc de pe dealuri, ca si colacii in forma de disc solar, ornamentatiile sculpturale pe lemn si broderiile de pe ii reprezentand soarele, in sfarsit colindele de Craciun si de Anul Nou supranumite "zorii", evocand aparitia soarelui la Craciun.

De la Mos Nicolae la Mos Craciun

In Europa, unde inceputurile crestinismului erau marcate de un amestec al invataturilor christice cu obiceiuri pagane, traditia oferirii de daruri si schimbari de urari la calendele lui Ianuarius nu s-a pierdut, astfel incat inaltii ierarhi crestini, incercand in anii 300 sa o inlature, au introdus in calendar comemorarea Sfantului Nicolae. Ziua de 6 decembrie, cand acesta a murit, este celebrata in lumea crestina de Apus si de Rasarit, aducandu-se daruri copiilor, asa cum facuse Sfantul Nicolae in timpul vietii sale. In secolul al 16-lea, Martin Luther, reformatorul Bisericii catolice, a pornit o lupta darza pentru oprirea veneratiei sfintilor, moastelor si simbolurilor de tot felul, care nu slujeau crestinatatea. In acest demers, el a inclus si pe Sfantul Nicolae. In multe state, datorita argumentelor lui Martin Luther, a fost abolita sarbatorirea sfintilor, inclusiv a Sfantului Nicolae cu precadere, deoarece viata acestuia era de domeniul istoriei. Acesta fusese arhiepiscop de Mira, in Lichia si socotit sfant inca din timpul vietii sale. Nascut intr-o familie foarte bogata, la Patara, a fost crescut dupa moartea parintilor sai, foarte prematura, de catre un unchi, episcop de Patara. Nicolae a devenit si el preot, ajungand arhiepiscop. Si-a daruit intreaga avere familiilor sarace cu multi copii si a inzestrat fete nevoiase ca sa se poata casatori. Arhiepiscopul Nicolae se va dovedi un adversar redutabil al arianismului, doctrina propovaduita de episcopul Arius, care sustinea ca Dumnezeu este etern si nenascut, in timp ce sfintii, fiintele sacre, inclusiv Iisus Christos sunt doar creaturi ale Atotputernicului, toate avand insa Logos extras din neant, nu din substanta divina. Iisus Christos ar fi fost adoptat de Dumnezeu, ca Fiu, ca sa-i indeplineasca poruncile. In intruchiparea Domnului Iisus Christos, Logosul ar fi avut rolul sufletului, creatie divina. Arius, fiind un bun orator, a reusit sa atraga numerosi adepti, dar sa si provoace un sinod in Egipt, unde 98 de episcopi i-au contestat doctrina, condamnandu-l sa plece in exil, la Cesareea, in Palestina. Arius s-a intors pe ascuns la Alexandria, reluandu-si activitatea de prozelitism, drept care arhiepiscopul Nicolae l-a anatemizat, ca eretic. In anul 325, Imparatul Constantin cel Mare, ingrijorat de erezia lui Arius, a convocat Conciliul Ecumenic de la Nikeia, care a proclamat dogma crestina a unitatii Sfintei Treimi. Arius a fost lovit cu degetele peste obraz de arhiepiscopul Nicolae, in semn de pedepsire a nerusinarii sale. Gestul a ramas clasic, aratarea obrazului cu degetul, avand acest simbol pana azi. Arius a fost exilat la Illyricum, din ordinul imparatului. Dar din nou a revenit la Alexandria, unde a murit subit in imprejurari misterioase. Zece ani mai tarziu, arhiepiscopul Nicolae a murit si el, la 6 decembrie, Biserica crestina canonizandu-l si organizand pelerinaje la mormantul acestuia din Mira. Legenda vietii sfantului ca filantrop, iubitor de copii si saraci, a faptelor sale miraculoase, s-a intins in intreaga Europa. In anul 1087, cativa negustori italieni, dornici de castiguri provenite din vanzarea moastelor sfantului, i-au deschis mormantul din Mira, i-au sterpelit trupul si l-au dus la Bari, in sudul Italiei. Ca sa scape de pedeapsa cuvenita faptei lor nelegiuite s-au aparat, spunand ca au luat moastele sfantului spre a nu fi profanate de… sarazini. Cum moastele sfantului urmau sa ramana la Bari, pretextul a fost admis fara nici o retinere de catre locuitorii cetatii, bucurosi ca au o asemenea comoara aducatoare de venituri. De altfel, mana stanga a sfantului a fost vanduta unui cavaler din Lorena, care a dus-o in nord-estul Frantei. Acolo, sfantul este venerat si cinstit cu mare fast cu prilejul unor pelerinaje impresionante, care au loc anual de aproape un mileniu, la 6 decembrie. Faima moastelor si minunilor Sfantului Nicolae au ajuns si in tarile romane. Un trimis anume al voievodului Mihai Viteazul, care dorea moastele, a reusit sa obtina mana dreapta a sfantului, pe care a adus-o la Bucuresti. Mihai Viteazul a comandat aurarilor o racla din aur impodobita cu pietre pretioase, in care a depus moastele, daruindu-le apoi Manastirii Sfantul Gheorghe Nou din Capitala. Acolo au ramas pana in anul 1993, cand doi talhari au spart usile bisericii, tentati de racla din aur de 24 de karate, ca si de epitaful brodat cu fir de aur asezat peste mormantul lui Constantin Brancoveanu, martir al crestinatatii, le-au furat, cu gand sa le vanda. Au taiat apoi racla de aur si pana sa comercializeze aurul au fost prinsi si condamnati la inchisoare. Un an mai tarziu, la 6 decembrie 1994, cand moastele sfantului erau asezate din nou in biserica, cu multa pompa, hotul care scosese moastele din vechea racla a murit in inchisoare.

Moastele sfantului, unul dintre cei mai populari, venerat atat de catolici, cat si de ortodocsi, raman ca un simbol. Trupul sfantului pare rastignit cu trupul la Bari, mana dreapta in Orient, la Bucuresti, iar cea stanga in Apus, in Franta, parca unind Bisericile. Sigur, traditia impartirii darurilor de ziua Sfantului Nicolae a fost instituita de clerul crestin inca din secolul al 4-lea, in intentia de a contracara obiceiul pagan al cinstirii lui Sol Invictus. Cu timpul, insa, s-a petrecut o fuziune intre celebrarea Sfantului Nicolae si cea a Craciunului. De altfel, acest lucru a convenit indeosebi comerciantilor ce s-au grabit sa desacralizeze cele doua sarbatori, invadand piata cu brazi, dulciuri, jucarii si cadouri specifice. In 1931, firma Coca Cola a ajuns pana acolo incat l-a transformat pe Santa Claus, Nicholas in limba germana, in Mos Craciun, dandu-i infatisarea unui batran cu barba alba, jovial, imbracat in rosu. Aceasta imagine l-a transformat pe Sfantul Nicolae traditional, cu o biografie istorica, bine stabilita, intr-un personaj secundar. Oricum, impreuna cu Mos Craciun face o pereche pitoreasca in ciclul Sarbatorilor de Iarna.

O, Brad frumos!

Mitul lui Mos Craciun este bazat pe mitul bradului. Intre batranul cioban mioritic Craciun si bradul sacru exista o relatie straveche, anterioara celor doua forme de religiozitate solare, geto-dacica si mithraica, contaminata in perioada inceputurilor crestinismului la daco-romani. In secolul al 19-lea, Sfantul Bonifaciu Strasbourg, calugar sas din Transilvania, bun cunoscator al obiceiurilor si colindelor romanilor, pe care le considera pagane, a stabilit o relatie sui-generis intre brad si Nasterea Domnului Iisus Christos in Palestina, unde de altfel nu creste copacul respectiv. Astfel, pomul de Craciun a devenit repede simbol al Nasterii Pruncului Iisus, in intreaga lume crestina. Adevarul este ca reformatorul Martin Luther a fost cel care, incercand sa elimine cultul sfintilor, a asezat bradul impodobit la loc de cinste in Sarbatoarea Nasterii Domnului, reinviind o traditie germanica antica. Printesa Helene de Mecklemburg, care se casatorise cu Ducele de Orleans, a dus acest obicei in Franta. In Marea Britanie a ajuns abia in anul 1841, cand printul consort Albert, sotul Reginei Victoria, a comandat in tara sa natala un brad imens de Craciun, pe care l-a instalat in Palatul Windsor, pentru odraslele imperiale. Dupa exemplul regal, nobilimea, apoi intreaga populatie anglo-saxona, au inceput sa impodobeasca brazi de Craciun. Obiceiul s-a raspandit in coloniile britanice. In fine, el a ajuns tarziu in America de Sud si mai apoi in USA, unde Mos Craciun a devenit caricatural, cu haine nemtesti si tichie caraghioasa de pitic.