marți, martie 18, 2008

A aparut prima carte in limba greaca a parintelui arhimandrit Teofil Paraian

La Editura Athos din Atena-Grecia a aparut, recent, cartea "Parintele Teofil Paraian, fara lumina, luminat", in traducerea pr. prof. dr. Konstantin Karaisaridis (care a predat si la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Craiova), informeaza Radio Logos. Cartea este structurata in doua parti, prima parte fiind intitulata "Viata Parintelui Teofil, iar a doua - "Invatatura Parintelui Teofil".
Pe ultima coperta a cartii este tiparit urmatorul text:
"Prin aceasta carte, cititorul grec are posibilitatea sa cunoasca o figura importanta a Bisericii Ortodoxe din Romania, pe Parintele Teofil Paraian, care traieste la Manastirea Sambata de Sus din Transilvania. De la vârsta frageda a ramas fara lumina ochilor lui si, printr-o lupta uriasa, a reusit sa obtina educatie si o foarte adanca cultivare duhovniceasca.
Astazi este considerat unul dintre cei mai importanti vorbitori despre teme de viata duhovniceasca, dar si dintre cei mai buni indrumatori spirituali ai crestinilor contemporani si mai ales ai tinerilor care inseteaza pentru viata duhovniceasca.
In paginile acestei carti vom vedea clar, fara luari de pozitii romantice, cât de dificil este sa ramâna careva statornic pe drumul lui spiritual. In mod paralel, vom constata ca nicio piedica nu poate sa-l abata pe om de la adevarata cale spirituala, ajunge ca el insusi sa o doreasca fierbinte, sa se straduiasca in mod constiincios, si Dumnezeu acorda harul si binecuvântarea Lui.
Prin realismul care il caracterizeaza, prin vigurozitatea si curatenia gândirii lui, Parintele Teofil da oamenilor contemporani pretextul si posibilitatea de a intra decisiv in arena vietii dupa Hristos.
Insusi Parintele marturiseste ca nimeni nu este in masura sa conduca propriu-zis pe careva pentru a-L gasi pe Dumnezeu. Insa viata Parintelui si invatatura lui curata arata pe Dumnezeu, inspira in cautarea lui Dumnezeu si indruma spre viata dupa Hristos fundamentata pe baze spirituale sanatoase."Amintim ca pana in prezent parintele Teofil Paraian a publicat peste 30 de carti, inca una fiind in curs de tiparire la Alba Iulia. Este vorba despre cartea: "Fereste-te de rau si fa bine" - ce cuprinde dialoguri realizate de Parintele Sabin Voda cu Parintele Teofil Paraian la Radio Reintregirea. Cartea va cuprinde si un CD-ROM cu inregistrarea acestor dialoguri difuzate in cadrul emisiunii Convorbiri duhovnicesti la Radio Reintregirea. Lansarea acestei carti va avea loc in data de 17 aprilie 2008 când Parintele Teofil Paraian va conferentia in cadrul Serilor duhovnicesti de la Alba Iulia.
Sursa: Radio Logos

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

<< Home