„De ce numai popii ortodocşi sunt burtoşi?!”

Daniel VINCA

Literatura română consacră un portret dual preotului ortodox: ba a fost de-a lungul istoriei un apostol al păstrării identităţii naţionale, un coagulant al inteligenţei de la sate, ba e un umflat, nesătul, mai plin de păcate lumeşti decât un sat întreg. De unde şi vorba „fă ce spune popa, nu ce face popa!”.

De vreo câţiva ani, imagine gri a preotului a devenit mai mult neagră. Plecând de la realităţii sau situaţii exagerate, de la unele cazuri concrete (de preoţi filmaţi beţi, care lasă mortul pe masă până nu-şi primesc preţul – uneori exorbitant – pentru înmormântare) sau de retrocedări măcar discutabile în favoarea Bisericii ortodoxe, folclorul contemporan, mai ales cel de pe net, a transformat preotul ortodox – doar pe cel ortodox! – într-un fel de vinovat de serviciu.

Sunt deja clasice coperţile de pe facebook, cu popi ortodocşi, musai cu cruci uriaşe pe piept, desenaţi într-o atitudinea sfidătoare, în antiteză cu problemele din sănătate sau din învăţământ. Adică avem un stat laic dar popimea e de vină pentru lipsa de resurse sau pentru proasta gestionare a acestora în Sănătatea şi În Învăţământ. Popimea îmbuibată – plină de averi, de păduri retrocedate etc – e ţapul ispăşitor, dar musai popimea ortodoxă! Cam acesta e mesajul care, cu obstinaţie, e băgat pe gât consumatorului de ştiri sau de facebook.

Nu sunt avocatul preoţilor. Sunt ortodox, dar în niciun caz unul prea zelos. Dar am ochi, văd, cercetez, mă întreb şi mă minunez. Nu ştiu exact, pe procente, cât mai deţine BOR din turma generală românească de enoriaşi. Oricum e majoritară şi, aşa, pentru a avea un instrument de lucru voi spune că ortodocşii sunt în România vreo 75-80%, catolicii – vreo 15%, restul – alte religii sau culte.

Hai să vă arat ce am observat eu în aceste mesaje:

1.”Biserica nu plăteşte impozite pe clădiri şi pe activităţile/afacerile derulate!”. Acesta e unul din mesaje şi e însoţit, constant, fie de imaginea unui popă obez, fie de a unuia care coboară dintr-o maşină scumpă. Nu analizez eu acum dacă trebuie să plătească sau nu Biserica impozite ci spun un alt adevăr: scutirea de impozite prevăzută de Codul Fiscal românesc nu se referă doar la Biserica ortodoxă ci la toate bisericile şi cultele din România. Adică nu plătesc impozite nici ortodocşii, dar nici catolicii, nici musulmanii, nici penticostalii, nici adventiştii. Dar poza care însoţeşte mesajul, sau critica, sau înjurătura referitoare la acest subiect e doar cu preotul ortodox. Am auzit şi replica „da popii ortodocşi îs mai mulţi!”. Aşa o fi, dar dacă tot dezbatem subiectul „pro sau contra impozitării Bisericii” de ce să nu punem în poză (că, na!, trebuie şi poză!), 7 popi ortodocşi, unul catolic şi vreo doi pastori?

2.”Vrem spitale, nu catedrale!” – e iar un mesaj care aşează în antiteza din poză un salon mizer de spital versus proiectul Catedralei Neamului (lucios, parcă e poleit cu aur). Sau un pacient care trage să moară versus rotofeiul de popă ortodox… Din nou nu intru în dezbaterea pe fond dar, pentru că imediat se vine şi cu comparaţia „multe biserici, puţine spitale”, trebuie să vedem şi dincolo de poză. Da, au fost construite în România multe biserici ortodoxe după Revoluţie. Parcă uneori într-un fel de elan nu tocmai bine calculat. Dar au fost construite la fel de multe – pe proporţia enoriaşilor existenţi – şi de către catolici şi de cultele neoprotestante. Sunt mai puţin moderne, frumoase sau curate lăcaşurile de închinăciune ale adventiştilor sau pentiscostalilor decât cele ale ortodocşilor?

Iar cacealmaua cu comparaţia dintre numărul de spitale şi cele de lăcaşe de cult (în poză musai biserică ortodoxă sau popă ortodox) este cel puţin sinistră. Să spunem, de frumuseţea discuţiei, că mâine vor mai fi construite încă 10.000 de spitale în România. Că s-ar întâmpla şi minunea de a fi dotate la standarde Vest! Cine va lucra în ele? Facem numai  în Neamţ vreo 80 de spitale, să fie câte unul în fiecare comună. O Biserică e deservită de un preot (rar 2), de un dascăl, un clopotar şi o băbuţă care vinde lumânări. Dar într-un spital modern nu mai lucrează ca pe vremuri 2 doftori care se pricep la toate. Nu! medicina modernă e foarte feliată, cu foarte multe specialităţi mari din care se desprind ramuri mai mici. Adică trebuie chirurgi, internişti, pediatri, anestezişti, ginecologi, orelişti, oftalmologi… Biserica nu funcţionează noaptea (doar de Înviere şi la anumite slujbe speciale), dar un spital trebuie să aibă asigurat personalul permanent. În trei ture. Adăugaţi la medici, plutoanele necesare de asistenţi, infirmere etc şi realizaţi că 10 facultăţi ca Spiru Haret nu vor reuşi să scoată pe bandă rulantă atâtea diplome.

Şi mai aruncaţi un ochi şi în alte ţări dar şi gândiţi: o biserică poate funcţiona (cu doi salariaţi, preotul şi cântăreţul bisericesc) în fiecare comună, ba chiar în fiecare sat. Dar să ai un spital dotat şi cu oamenii necesari în fiecare comună poate ar fi frumos dar e imposibil, ba chiar aberant.

De ce să-i înjurăm pe popi (doar pe cei ortodocşi, cum am mai spus) când ne lovim de o problemă în sistemul de Sănătate. Au făcut popii – da, ăia îmbuibaţii – ghidurile de proceduri medicale? Or fi având şi popii păcatele lor, dar au dat ei tunurile din Sănătate, alea cu echipamente cumpărate la preţ de cinci ori mai mari sau cu consumabile cumpărate (pe acte doar, că de multe ori nu au ajuns în magazii) cu vagonul dar care nu ajung la pârlitul de pacient? Preotul e de vină – şi mă refer la cazurile concrete – când sare calul şi nu citeşte stâlpii mortului până nu-şi umple buzunarul dar e tot el vinovat că un medic – iarăşi, vorbim pe cazuri punctuale – nu te bagă în sala de operaţie până nu pregăteşte mental pacientul şi familia că trebuie să cotizeze cu plicul?

Fix aceeaşi situaţie e pe comparaţia Biserici – şcoli. Şi în România – ca şi în statele din Vest – se centralizează învăţământul. Sporul demografic subunitar obligă la închiderea şcolilor din satele mici şi la transferul elevilor spre şcolile din centru. Pentru că altfel, cu clase de 5-6 elevi, se aplică (se aplica) învăţământul simultan, pentru că suplimentarea catedrelor însemna diluarea calităţii actului educaţional. E de vină Biserica (care, oficial, e împotriva avortului şi încurajează naşterile) că românii se înmulţesc mai cu zgârcenie şi de asta se închid şcolile mici?

3.”Popii ortodocşi circulă cu maşini scumpe!”. Drept e că acum 30 de ani sau 50 de ani, popa mergea cu şareta. Sau cu bicicleta. La fel mergea la ţară şi medicul, şi profesorul, şi veterinarul. Acum merg toţi cu automobilul. Am văzut şi preot cu Mercedes nou-nouţ dar am văzut şi în Dacie pârlită. Poate un pic de smerenie nu ar strica dar, la fel, e altă discuţie. Dar dacă tot vorbim de maşinile burtoşilor ortodocşi, preoţii catolici sau pastorii neoprotestanţi circulă cumva numai în Tico, Trabant şi Oltcit? Dar în coperţile de pe facebook („coperţi” fiind acele poze sau montaje grafice cu mesaje scrise pe ele) veţi vedea coborând din maşinile scumpe numai pe Preafericitul Daniel şi pe subalternii lui. De ce oare?

4.”Popii ortodocşi fac boacăne şi afaceri!”. Nu există pădure fără uscături (e de văzut şi procentul) dar un astfel de mesaj îi transformă, prin omisiune, pe reprezentanţii celorlalte religii în sfinţi. Da, am văzut filmări, am auzit informaţii cu situaţii cel puţin jenante în care s-au plasat unii preoţi ortodocşi. Dar oare catolicismul reprezintă – în tot şi în toate – raiul pe pământ? Scandalurile de la Vatican sau din alte colţuri ale lumii au cutremurat religia respectivă, episcopii din familia Borgia au devenit literatură ca şi urmaşii lor contemporani implicaţi în alte scandaluri dar asta nu înseamnă că toţi preoţii catolici de azi trebuie să ardă în focul iadului. La fel am auzit diverse legende şi despre Tirurile cu ajutoare aduse în ţară de diverşi pastori în care, pe jumătate erau haine pentru nevoiaşi iar în cealaltă jumătate, electronice care erau vândute la negru sau despre diversele afaceri (le mai ţineţi minte pe ale cu maşinile mai vechi de 8 ani?) trecute prin diverse fundaţii, dar, la fel, nu înseamnă că toţi pastorii trebuie înjuraţi…

Poate greşesc – şi departe de mine gândul de a pleda pro-preoţii ortodocşi în defavoarea liderilor spirituali din alte religii – dar concurenţa se manifestă şi pe această piaţă a credinţei (brr, cum sună!). În timp ce preoţii ortodocşi ar trebui doar să-şi conserve zestrea de enoriaşi, cultele mai nou apărute sau dezvoltate în România (inclusiv în Neamţ) trebuie să muncească pentru atragerea de enoriaşi. Altfel spus, pe piaţa tradiţional şi majoritar ortodoxă intră, tot mai acerb, concurenţa. Lozincile mai vechi sau mai noi („popa are mână doar de luat, nu şi de dat”) au, în oglindă, dărnicia şi iuţeala celorlalte culte în a sări în sprijinul oamenilor cu probleme. „Nu e obligatoriu să vă botezaţi la noi”, spun promotorii acestor culte. „Da de unde… Aşa îi atrag, îi cumpără!”, mai ripostează uneori preoţii ortodocşi când văd că li se împuţinează turma. Cât e adevăr şi cât nu în aceste afirmaţii rămâne la aprecierea fiecăruia.

Iar în acest război al replicilor, picătura chinezească turnată cu aceste mesaje virale prin care doar popii ortodocşi sunt burtoşi, beţivi, afemeiaţi, imorali – metoda fiind generalizarea unor cazuri punctuale – nu poate decât ajuta la transferul din religia în care a crescut Ion sau Gheorghe la una mai modernă. Sau – la fel ca în politică – să fie acea picătură care umple paharul pentru cei mai nehotorâţi în ale credinţei.

Personal, ca unul care urmăreşte (măcar câteva ore pe zi) facebook-ul  de mai bine de 8 ani, nu cred că toată această campanie e întâmplătoare. Sunt deja prea bătrân ca să cred în coincidenţe. Sau sa nu înţeleg rolul marketingului şi în acest domeniu.

Sincer vorbind, şi eu sunt de părere că Biserica Ortodoxă – în ciuda aurei de tradiţionalism şi conservatorism – trebuie să ţină pasul şi cu societatea şi cu vremurile. Sună ciudat, dar şi BOR mai are nevoie, în mesajul şi prestaţia publică, de câte un update. Capii BOR spun că fac asta dar tot timpul e loc de mai bine…

Iar ce vedem – şi în presă dar mai ales pe platformele libere de internet – nu e, până la urmă, decât o felie din fenomenul care, de secole, i-a încăierat pe oameni în războaie: lupta pentru pieţe de desfacere, pentru acces la materii prime ieftine. Iar în vremuri în care şi în statele laice politica şi votul se face şi cu indicaţii din altar sau din amvon, nimic nu trebuie să ne mai mire. Dar măcar să înţelegem de ce, în această perioadă, numai popii ortodocşi sunt burtoşi. Sau cum e cu marketingul în umbra Sfintei Cruci…

Sursa: http://vestea.net/