Cocalarul si vinul sfiţtit - de Bruno Stefan

Salutare si virtute!
Intors recent de pe Muntele Athos m-am gandit sa scriu o serie de povesti despre minunile intalnite acolo. Abia am teminat-o pe prima si mi-am zis sa ti-o trimit sa-mi spui parerea despre ea. Merita sa mai continui? Daca povestea iti place fa-o cunoscuta si prietenilor tai.
Cu simpatie,
Bruno Stefan

Cocalarul si vinul sfintit

Bruno Stefan

Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucuresti: un ins certat cu scoala si cu bunul simt, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-si umfla muschii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete si lanturi de aur la gât, îndrăgostit nebuneste de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam si-i dădea pe Adi Minune si Vali Vijelie la maximum, înnebunindu-i pe vecini cu muzica de mahala si cu mirosul de mici.
Când m-am mutat în cartierul Militari apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a soptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai multi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut si i-a tăiat cu cutitul. În ciuda sesizărilor la politie el era de neatins, iar reclamantii se trezeau imediat cu masinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltratati ori nevestele hărtuite. Am înteles că politia era neputincioasă în fata lui abia la a treia sesizare, când politistul de proximitate m-a luat de-o parte si mi-a spus să o las mai moale cu nemultumirile dacă vreau să nu o pătesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, pestele celor mai multe prostituate din cartier si organizatorul celor mai multe activităti comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine si când are dreptul să joace fotbal pe terenul scolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente si toate reparatiile si actiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de vointa lui.
După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin si de oamenii din banda lui chiar în fata blocului. Făcându-mă că nu stiu că ei mi-au spart apartamentul si că ei stiu de sesizările mele la politie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promitându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul si mă asteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu si o ploaie de pumni si lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neasteptat:
- Haideti băieti să-l ajutăm pe dom` profesor.
Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la tară si nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul si-a făcut efectul si limbile s-au dezlegat, ei au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine si chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând si povestind vrute si nevrute, râzând cu ei si arătându-mi simpatia fată de stilul lor de viată, am ajuns după câteva ore să devenim apropiati. Abia tinându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn si a decretat:
- Dom` profesor e de-acum fratele meu si tre` să spuneti tuturor băietilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
Simpatia lor fată de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat si m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie si desi multe apartamente au mai spart în zonă si chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată si chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărti si două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau si le răspundeam la fel, desi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.
De mai multe ori veneau la usa mea si-mi cereau ba o bormasină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o scoală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gasca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan international, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la usa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut si cum m-am împrietenit cu hotii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobisnuit dintre ”cei buni” si ”cei răi”, dintre interlopi si universitari, făcând din relatia noastră subiectul unui interesant articol.
Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre puscării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja smecher – cel mai înalt grad în ierarhia informală a detinutilor si unul din cei mai influenti puscăriasi. Discutiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori si gratie lui detinutii si gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu si mi-au povestit numeroase cazuri neobisnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole si studii de caz. Am reusit să obtin de la conducerea administratiei centrale a puscăriilor autorizatia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial si scăzută din pedeapsă. Cu această autorizatie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări sustinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare conditionată, el reusind să iasă din puscărie cu 2 ani înainte de termen.
Eliberarea lui a fost un eveniment pe care banda lui trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile si micii pentru toti cocalarii zonei. Însusi Adi Minune si Vali Vijelie au venit si au cântat la această petrecere, iar versuri precum: ”puscărie, puscărie / urâtă mi-ai fost tu mie” ori ”n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor” au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el si le-a cerut manelistilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. ”Dom` profesor esti destept / i-ai tras pe gabori în piept” a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie – eliberatorul lui Mădălin.
În a doua seară m-am trezit cu el la usa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea si despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism si avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a multumit pentru ajutor si a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică – lucru neobisnuit pentru el. S-a spovedit si apoi a plecat la mânăstirea Neamt să se călugărească.
Banda lui si-a continuat activitatea la fel cum si-o continuase si în timpul detentiei lui, dar mai putin agresivă, mai putin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse tări la furat. Cei rămasi s-au băgat în politică si i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu – idolul absolut al lui Mădălin si al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin se stergea tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente si personaje mai actuale.
În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câtiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult si eu. Călugărul care mă însotea mi-a soptit că cel care vorbeste este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorintele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai multi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă si să dea mâna cu presedintele României, mai ales că venise cu o donatie importantă pentru cele mai multe schituri si chilii românesti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul si are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toti călugării au făcut atunci câtiva pasi înapoi, iar staretul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut asa ceva în jurul lui.
L-am privit cu atentie – era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care si-o mângâia cu niste degete foarte lungi si subtiri. Se diferentia de ceilalti călugări si preoti întâniti pe Muntele Sfânt prin corpul extrem de slab si ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă si pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi si ne spunea câteva vorbe care ne amuteau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinta i se va împlini abia peste alti 3 ani (”ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare si orice-ai face nu vei reusi să scurtezi termenul”). Altuia i-a spus că va continua să-si însele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de masină pe care l-a avut în urmă cu un an si jumătate.
Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt, asa cum făcuseră si cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi si m-a întrebat:
- Dom` profesor, nu mă recunosti?
Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalti pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiasi persoană cu Mădălin. Ceafa groasă si tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subtire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele si ghiuluri erau acum subtiri si golase, lanturile de aur de la gât erau înlocuite de un snur de care avea agătată o icoană despre care călugărul însotitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeste de câtiva ani.
- Mădălin? – l-am întrebat nesigur.
- Varsanufie acum, mi-a răspuns.
M-a rugat să astept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei si ceilalti pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neasteptată.
- Stiam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ti multumesc că mi-ai deschis ochii.
- Despre ce vorbesti? – l-am întrebat. Despre experienta noastră prin puscării?
- Nu dom` profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Tii minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în fata ochilor si mi-a spus să renunt la stilul meu de viată si să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viată. Preotul mi-a spus că mă astepta, că si lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte pasii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamt, iar după ce am primit numele Varsanufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia pustnicului Visarion, care murise recent – o pesteră săpată în stâncă lângă mare. Într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină puternică iesea din ea până la cer. Am fugit la tărm si am văzut că lumina însotea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată si am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agătată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine si ea m-ajută să văd în oameni bolile si nefericirile lor, minciunile si greselile vietii lor.
Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfintilor Părinti cu o sigurantă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docti profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia si bunătatea luase locul argoului de cartier, arogantei si violentei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
La despărtire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin si mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Nelutu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile Smenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi si lui Adită Frumuselu.
Ajuns în Bucuresti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Pasti. M-au primit cu bucurie si mi-au cerut mai multe informatii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el si despre schimbarea constatată, după care ne-am despărtit.
Ieri însă sora lui Sile Smenaru m-a sunat să-mi spună că toti 7 au plecat spre Athos. Dacă si ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt si să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România. As face tara mai frumoasă, infractionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am expus acest plan unui important lider politic, apropiat al Presedintelui Traian Băsescu.
- Esti nebun? – m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoateti ideea asta din cap.


12 aprilie 2010