Păcatele strigătoare la cer
Păcatele strigătoare la cer se ridica impotriva inclinatiilor
firesti pe care Dumnezeu le-a pus in firea noastra. Aceste pacate intuneca si
deformeaza chipul lui Dumnezeu din om. Ele sunt atat de grele, incat, mai mult
decat altele, cer o rasplatire (dreptate) de la Dumnezeu chiar in lumea
aceasta. Ele izvorasc mai ales din necredinta si rautatea constienta a omului,
fiind savarsite cu multa inainte cugetare.
Potrivit
tradiției crestine, pacate strigatoare la cer sunt urmatoarele cinci:
omuciderea constienta si avortul; homosexualitatea si practicile sexuale
impotriva firii; asuprirea celor lipsiti de aparare: vaduve, orfani, saraci,
straini etc; nedreptatile sociale, mai ales cele financiare si materiale;
nerespectarea si chinuirea parintilor.
1. Omuciderea conștientă si avortul
Viata
este cel mai mare dar pe care ni l-a facut Dumnezeu, iar nu atat pentru faptul
ca acum ne putem bucura de frumusetile acestei lumi si ca putem lucra toate
cele dorite, cat mai ales pentru faptul ca, dupa aceasta existenta, ne asteapta
viata vesnica.
Cain
l-a omorat pe fratele sau, Abel. Cain este primul criminal din lume. Dupa
omorarea lui Abel, Dumnezeu i-a spus lui Cain: "Ce ai facut? Glasul
sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant. Si acum esti blestemat de
pamantul care si-a deschis gura sa, ca sa primeasca sangele fratelui tau din
mana ta. Cand vei lucra pamantul, acesta nu-si va mai da roadele sale tie;
zbuciumat si fugar vei fi tu pe pamant" (Facere 4, 10-12).
Omorarea
unui om este un pacat strigator la cer, caci glasul sangelui celui omorat se
ridica la Dumnezeu si cere dreptate, adica razbunare. Constiinta il macina pe
criminal, iar societatea il marginalizeaza ca pe un corp strain. Acest lucru
este exprimat amplu in romanul "Crima si pedeapsa", scris de
F.M.Dostoievski, unde Rascolnicov savarseste o crima si, apoi, nemaifacand fata
mustrarilor constiintei, se preda singur autoritatilor.
Istoria
crimei: mandria naste manie; mania naste ura; ura naste agresivitate;
agresivitatea naste violenta; violenta naste sadism; sadismul duce la crima,
iar crima este cea mai mare nebunie care-l poate imbolnavi pe om, alaturi de
necredinta in Dumnezeu. Pentru ca uciderea este rodul maniei, Domnul Iisus ne
indeamna sa ne curatim mai ales inimile, "caci dinauntru, din inima
omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile" (Marcu
7, 21).
Batjocorirea
si lovirea in cinstea aproapelui este socotita ca o ucidere morala a acestuia,
precum insusi Hristos ne spune: "Ati auzit ca s-a zis celor de demult:
"Sa nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osanda. Eu insa va
spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine
va zice fratelui sau "netrebnicule", vrednic va fi de judecata
sinedriului; iar cine va zice "nebunule", vrednic va fi de gheena
focului" (Matei 5, 21-22).
Avortul
este o crima care, desi este trecuta cu vederea de societate, striga la cer,
inaintea lui Dumnezeu. Parintele Serafim Man spune: "Ne intristam cand
auzim de razboaie, de crime sau accidente, dar nu ne gandim ca, de-a lungul
timpului, avortul a curmat mai multe vieti decat toate razboaiele si bolile la
un loc. In fata lui Dumnezeu, avortul este cea mai urata crima, ca insusi mama
sa-si ucida copilul, lucru ce nu se intampla niciodata in lumea animalelor.
(...)
Avortul
este unul dintre pacatele mari care aduc mania lui Dumnezeu peste noi toti.
Avortul il putem considera crima cu premeditare; chiar daca dupa legile
omenesti nu este sanctionat, dar in judecata lui Dumnezeu va fi chiar mai aspru
pedepsit decat uciderea unui om. Avortul este o dubla crima: in primul rand,
impotriva lui Dumnezeu, care a creat acea fiinta, si apoi impotriva acelui
suflet, care, nefiind unit cu Hristos prin taina Sfantului Botez, va fi lipsit
de slava lui Dumnezeu, ramanand intr-un loc intunecos pana la Infricosata Judecata
cand, prin mila lui Dumnezeu va fi izbavit."
2. Homosexualitatea si practicile sexuale impotriva firii
Desfraul
impotriva firii (sodomia, sexul anal) isi trage numele de la cetatea Sodoma, ai
carei locuitori si-au atras mania lui Dumnezeu, facand fapte pe care nici macar
animalele nu le fac. Fiind tarata in sodomie, firea omului striga catre
Dumnezeu, precum citim: "Strigarea Sodomei si a Gomorei e mare si pacatul
lor cumplit de greu. Pogori-Ma-voi deci sa vad daca faptele lor sunt cu
adevarat asa cum s-a suit pana la Mine strigarea impotriva lor, iar de nu, sa
stiu" (Facere 18, 20-21). Ingerii lui Dumnezeu, cand au sosit in Sodoma,
au spus: "Noi avem sa pierdem locul acesta, pentru ca strigarea impotriva
lor s-a suit inaintea Domnului si Domnul Ne-a trimis sa-l pierdem" (Facere
19, 13).
Impotriva
firii sunt toate acele apropieri trupesti care nu au loc asa cum le-a randuit
Dumnezeu, in chip firesc, intre un barbat si o femeie. Pacate care striga la
cer pot avea loc intre doi barbati, intre doua femei, dar si intre un barbat si
o femeie, dupa cum urmeaza: sexul anal, sexul oral, alte practici sexuale
perverse, precum si pozitiile sexuale, care nu cauta firescul, ci altceva.
Intre acestea, pot fi numarate si urmatoarele: vasectomia si legarea trompelor;
folosirea prezervativului si a altor anticonceptionale, care impiedica trairea
fireasca a apropierii trupesti.
Credem
in Dumnezeu si facem tot ce ne-a indemnat Fiul Sau, ori ne facem voile si
renuntam la gandul ca putem dobandi viata cea vesnica. "Nu va amagiti:
Nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii,
nici sodomitii (...) nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu" (I Corinteni
6, 9-10).
3. Asuprirea celor lipsiti de aparare
Asuprirea
celor lipsiti de aparare (vaduve, orfani, saraci, straini, napastuiti etc) este
un pacat care striga la cer, caci se incalca libertatea omului si firescul
dreptatii. Cand acestia, nefiind rai, striga catre Dumnezeu cu durere si cer sa
li se faca dreptate, El le asculta strigarea si-i pedepseste pe asupritorii
lor.
Aceste
categorii sociale erau asezate sub protectia lui Dumnezeu inca din Legea Veche,
precum citim: "Pe strain sa nu-l stramtorezi, nici sa-l apesi, caci si voi
ati fost straini in pamantul Egiptului. La nici o vaduva si la nici un orfan sa
nu le faceti rau! Iar de le veti face rau si vor striga catre Mine, voi auzi
plangerea lor, si se va aprinde mania Mea si va voi ucide cu sabia si vor fi
femeile voastre vaduve si copiii vostri orfani" (Iesire 22, 21-24).
Sfanta
Scriptura este precum un cod de legi care ii apara pe cei lipsiti de aparare pe
pamant, asezandu-i in mana iubitoare a Dumnezeu. Pentru aceasta, ne facem
impreuna-slujitori cu Dumnezeu sau maini lucratoare ale lui Dumnezeu in viata
celor napastuiti atunci cand implinim urmatorul indemn: "Invatati sa
faceti bine, cautati dreptatea, ajutati pe cel apasat, faceti dreptate
orfanului, aparati pe vaduva" (Isaia 1, 17).
Sfintii
lui Dumnezeu i-au ocrotit pe cei napastuiti ai lumii, precum marturiseste
despre sine Dreptul Iov: "Fiindca scapam de pieire pe cel sarman care
striga dupa ajutor si pe orfanul fara sprijin, binecuvantarile celui ce era
gata sa piara veneau asupra-mi si umpleam de bucurie inima vaduvei" (Iov
29, 12-13); "Din tineretile mele, am crescut pe orfan ca un tata si de la
nastere, am calauzit pe vaduva" (Iov 31, 18); "Strainul nu petrecea
noaptea niciodata afara; portile mele le deschideam calatorului" (Iov 31,
32).
La asemenea fapte ne indeamna si Sfantul Apostol Iacov, cand zice: "Cucernicia curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu si Tatal, aceasta este: sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim pe noi fara de pata din partea lumii" (Iacov 1, 27).
La asemenea fapte ne indeamna si Sfantul Apostol Iacov, cand zice: "Cucernicia curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu si Tatal, aceasta este: sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim pe noi fara de pata din partea lumii" (Iacov 1, 27).
Pacate
strigatoare la cer savarsesc cei care-i asupresc pe oamenii saraci, prin
egoism, indiferenta si nepasare, dispret si batjocura, camata, jefuire,
partinire in judecata etc. Domnul a zis: "Sa nu faceti nedreptate la
judecata; sa nu cautati la fata celui sarac si de fata celui puternic sa nu te
sfiesti, ci cu dreptate sa judeci pe aproapele tau" (Levitic 19, 15).
Asemenea
gresesc si cei care isi bat joc de cei cu deficiente fizice, precum citim:
"Sa nu graiesti de rau pe surd si inaintea orbului sa nu pui piedica. Sa
te temi de Domnul Dumnezeul tau" (Levitic 19, 14).
In
aceasta privinta, Apostol Iacov ne spune:
"Fratii
mei, nu cautand la fata omului sa aveti credinta in Domnul nostru Iisus
Hristos, Domnul slavei. Caci, daca va intra in adunarea voastra un om cu inele
de aur in degete, in haina stralucita, si va intra si un sarac, in haina murdara,
iar voi puneti ochii pe cel care poarta haina stralucita si-i ziceti: Tu sezi
bine aici, pe cand saracului ii ziceti: Tu stai acolo, in picioare, sau: Sezi
jos, la picioarele mele, n-ati facut voi, oare, in gandul vostru, deosebire
intre unul si altul si nu v-ati facut judecatori cu socoteli viclene?
Ascultati, iubitii mei frati: Au nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt saraci in
ochii lumii, dar bogati in credinta si mostenitori ai imparatiei pe care a
fagaduit-o El celor ce Il iubesc? Iar voi ati necinstit pe cel sarac! Oare nu
bogatii va asupresc pe voi si nu ei va tarasc la judecati? Nu sunt ei cei ce
hulesc numele cel bun intru care ati fost chemati? Daca, intr-adevar, impliniti
legea imparateasca, potrivit Scripturii: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe
tine insuti", bine faceti; iar de cautati la fata omului, faceti pacat si
legea va osandeste ca pe niste calcatori de lege" (Iacov 2, 1-9).
4. Nedreptatile sociale
In
continuarea pacatului mai sus amintit se numara si "oprirea platii
lucratorilor", dupa cum este numit acest pacat, care insumeaza mai ales
nedreptatile sociale: amenzi nedrepte, specula, munca neplatita la justa ei
valoare; scaderea cu rea vointa a platilor datorate muncitorilor; scumpirea
exagerata a produselor, falsificarea alimentelor etc.
Dumnezeu
a poruncit: "Sa nu nedreptatesti pe aproapele si sa nu-l jefuiesti. Plata
simbriasului sa nu ramana la tine pana a doua zi" (Levitic 19, 13). Omul
nu a ascultat: "Plata lucratorilor care au secerat tarinile voastre, pe
care voi ati oprit-o, striga; si strigatele seceratorilor au intrat in urechile
Domnului Sabaot" (Iacov 5, 4). Strigatele celor nedreptatiti nu raman
neauzite, iar castigul celor rai se preface in paguba.
5. Nerespectarea si chinuirea parintilor
Nerespectarea
si chinuirea parintilor incalca porunca lui Dumnezeu de a-i respecta pe acestia
in toata vremea: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine
si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da
tie" (Iesire 20, 12). Fiind datatoare de viata, aceasta porunca a lui
Dumnezeu este amintita si in Noul Testament: "Copiilor, ascultati pe
parintii vostri intru toate, caci aceasta este bine-placut Domnului"
(Coloseni 3, 20).
In
perioada Vechiului Testament, cuvintele adresate copiilor care nu-si respectau
parintii erau deosebit de aspre: "Cel ce va bate pe tata sau pe mama sa
fie omorat. Cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa, acela sa fie
omorat" (Iesire 21, 15-17). "Blestemat sa fie cel ce va grai de rau
pe tatal sau sau pe mama sa" (Deuteronom 27, 16). "Ca un hulitor este
cel care paraseste pe tata si blestemat de Domnul este cel care manie pe mama
sa" (Sirah 3, 16).
Pentru
nasterea unui copil, parintii au meritul de a nu fi refuzat darul lui Dumnezeu.
Recunostinta pentru acest lucru nu trebuie sa ii paraseasca pe copii toata
viata: "Din toata inima cinsteste pe tatal tau si nu uita niciodata
durerile mamei tale. Adu-ti aminte ca ei ti-au dat viata; ce le vei da tu in
schimb pentru ceea ce au facut ei pentru tine?" (Sirah 7, 28-29). Chiar si
atunci cand parintii ne devin dusmani nu se cuvine a-i dispretui, a-i vorbi de
rau sau a-i ura, caci Mantuitorul ne spune: "Iubiti pe vrajmasii vostri,
faceti bine celor ce va urasc pe voi; binecuvantati pe cei ce va blesteama,
rugati-va pentru cei ce va fac necazuri" (Luca 6, 27-28).
Teodor Danalache
<< Home