Calendar traditional ortodox / 2008

Puteti descarca de pe net pe PC-ul dumneavoastra calendarul traditional ortodox pentru anul 2008 dand click dreapta si salvand cu "Save Target As":

Ianuarie, Februarie si Martie 2008
Aprilie, Mai si Iunie 2008
Iulie, August si Septembrie 2008
Octombrie, Noiembrie si Decembrie 2008

Preot Marcel Panait

"Nasterea lui Hristos sa va fie de folos!"

Bucuria vine din lucruri marunte, linistea vine din suflet, caldura sarbatorilor vine din dragostea celor dragi si mantuirea vine de la Pruncul Sfant - Dumnezeu. Fie ca Steaua de la Rasarit sa renasca bucuria Craciunului in inimile voastre daruindu-va iubire, pace, buna intelegere si impliniri duhovnicesti!

CRACIUN BINECUVANTAT!

P. F. Parinte Daniel, Pastorala la Nasterea Domnului - 2007

Preacuviosi si preacucernici Parinti, Iubiti frati si surori in Domnul,

Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal si preaiubitilor credinciosi din Arhiepiscopia Bucurestilor har, mila si pace de la Hristos Domnul, iar de la noi parintesti binecuvantari

Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos este vestita de ingeri ca bucurie mare pentru mantuirea oamenilor. Vestea Nasterii lui Hristos in Betleemul Iudeii este adusa oamenilor de catre ingerii din ceruri, pentru ca Cel ce Se naste intr-o iesle dintr-o pestera de sub pamant este Acela prin Care si pentru Care au fost facute cerul si pamantul (cf. Coloseni 1, 16), Fiul Cel vesnic al Tatalui ceresc. Sfantul Evanghelist Luca ne spune ca vestea Nasterii lui Hristos, adusa pastorilor de la Betleem de ingerul Domnului, a fost insotita de slava Domnului care a inconjurat pe pastori in timp ce ingerul a stat langa ei (cf. Luca 2, 9). Asadar, vestea Nasterii Domnului se face deodata prin cuvant ceresc si prin vedere cereasca, prin slove rostite si slava privita, pentru ca Dumnezeu-Cuvantul Cel nevazut cu ochii trupesti, necuprins cu mintea si cu privirea si neatins cu mana, Se face Om vazut cu ochii, ascultat cu urechile, inteles cu mintea si atins cu mainile. De ce? Pentru ca sa ne daruiasca noua oamenilor, limitati si trecatori, slava Lui cea nemarginita si vesnica. Sa ne ridice la sfintenia Lui pe noi cei cazuti in pacat. Sa ne daruiasca viata vesnica noua celor muritori. Sa ne invete ascultarea smerita si recunostinta fata de Dumnezeu pe noi cei neascultatori si nerecunoscatori. Stapanul lumii Cel atotputernic si preaslavit de ingeri S-a facut om sarac si slujitor smerit pentru ca pe noi sa ne elibereze din robia lacomiei dupa cele materiale si din tirania orgoliului si a slavei desarte. Cel ce Se naste vesnic din Dumnezeu-Tatal, fara mama, Se naste in timp din mama fara tata, ca sa fie deodata Fiul unic al Tatalui ceresc si fiul unic al Fecioarei. Fiul Cel vesnic al Tatalui ceresc a luat chip de Copil, nascut din mama pamanteana, fara tata pamantean, pentru ca sa ne invete pe noi pamantenii sa cautam neincetat si sa iubim pururea pe Tatal Cel vesnic, Facatorul cerului si al pamantului. Hristos coboara din ceruri pe pamant, ca pe noi pamantenii sa ne inalte la ceruri. Iubirea Lui smerita este spatiul libertatii si inaltarii noastre prin iubire fata de Dumnezeu si fata de semeni. Hristos Domnul S-a facut purtator de trup pamantesc, ca pe noi sa ne faca purtatori de Duh Sfant ceresc. El S-a facut Om, ca pe noi oamenii sa ne indumnezeiasca prin har. Fiul preaslavit al lui Dumnezeu S-a facut Fiul smerit al Omului, ca pe noi oamenii sa ne inalte la demnitatea si slava de fii duhovnicesti ai lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, prin cuvintele: "si celor cati L-au primit, care cred in Numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut" (Ioan 1, 12 - 13). Hristos a coborat din ceruri si S-a nascut intr-o pestera, in interiorul pamantului, ca pe noi oamenii sa ne inalte in interiorul imparatiei cerurilor. Acesta este intelesul adanc al slavei Domnului aratata pastorilor de la Betleem, cand ingerul Domnului le-a vestit Nasterea smerita a lui Hristos - Mantuitorul. De ce a fost vestit El ca Mantuitor? Pentru ca mantuirea inseamna unirea omului pacatos si muritor cu Dumnezeu Cel sfant si vesnic viu. Hristos Se naste ca Mantuitor ca sa vindece oamenii de pacat si de moarte si sa-i faca partasi vietii vesnice. La Nasterea lui Hristos, cerul se uneste cu pamantul, iar ingerii se bucura impreuna cu pastorii, pentru a ne arata noua taina mantuirii oamenilor in Biserica lui Hristos, in care Liturghia savarsita pe pamant de pastorii sufletesti ai turmei cuvantatoare se uneste cu Liturghia cereasca savarsita necontenit de catre ingeri in ceruri, dupa cum se spune chiar in rugaciunile Sfintei Liturghii (Rugaciunea dinainte de inceperea Sfintei Liturghii si rugaciunea dinainte de intrarea cu Sfanta Evanghelie prin Usile imparatesti). In acest sens, Sfantul Evanghelist Luca ne spune ca, la Nasterea Domnului, impreuna cu ingerul binevestitor s-a mai aratat pastorilor si "multime de oaste cereasca laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!" (Luca 2, 13-14). De ce ingerul Domnului a binevestit pastorilor de la Betleem Nasterea Domnului Hristos in timpul noptii? Pentru ca pastorii erau in stare de veghe sau de priveghere. In acest inteles Evanghelia ne spune ca pastorii "faceau de straja noaptea imprejurul turmei lor" (Luca 2, 8). Intrucat pastorii erau obisnuiti cu veghea de noapte pentru a pazi oile, ei priveau mai mult decat alti oameni inaltimea si intinderea cerului si pretuiau taina luminii care risipeste intunericul. Pastorii de pe camp, nefiind robiti de grijile si de petrecerile lumesti din cetate, intelegeau mai bine legatura dintre cer si pamant, dintre darurile cerului si viata pamantenilor. De aceea, cand Se naste Hristos - Lumina lumii, "Pastorul si Pazitorul sufletelor noastre" (Petru 2, 25), pastorii, cu ochi veghetori, cu minte si inima treaza, primesc cei dintai vestea Nasterii Mantuitorului lumii. Dupa plecarea ingerilor, pastorii de pe camp au mers la Betleem si dupa ce au vazut cu ochii lor Pruncul nascut in iesle (cf. Luca 2, 16), asa dupa cum le-a vestit lor mai inainte ingerul Domnului (cf. Luca 2, 12), ei au devenit, la randul lor, vestitori ai bucuriei Nasterii Domnului Hristos. Evanghelia spune: "si grabindu-se, (pastorii) au venit si au aflat pe Maria si pe Iosif si pe Prunc culcat in iesle. Si vazandu-L, au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil. Si toti cati auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori (...) si s-au intors pastorii slavind si laudand pe Dumnezeu pentru toate cate auzisera si vazusera precum li se spusese" (Luca 2, 16-18 si 20).
Dupa cum odinioara ingerii si pastorii turmelor de oi de la Betleem au vestit Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos "cu bucurie mare", ca fiind o minunata lucrare cereasca implinita pentru mantuirea oamenilor, asa si astazi, in Biserica Ortodoxa, copiii si tinerii, asemenea ingerilor, si preotii pastori ai comunitatilor de crestini, asemenea pastorilor de la Betleem, vestesc in Ajunul Craciunului Nasterea Domnului, cantand troparul praznicului si aratand icoana slavei Nasterii Domnului, din casa in casa, iar apoi se intorc la Casa Domnului, in biserica, sa slaveasca si sa laude impreuna, cu mare bucurie, taina Nasterii Domnului, iubirea milostiva si minunata a lui Hristos pentru oameni.

Dreptmaritori crestini,
Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos a fost vestita de ingeri ca fiind bucurie mare pentru tot poporul, pentru ca ea este bucuria mantuirii. Iar pentru ca vestea aceasta a mantuirii adusa de ingeri oamenilor a fost primita cu credinta, ea a rodit atunci bucurie mare in sufletele credinciosilor si rodeste si acum bucurie din an in an. Iata de ce Sarbatoarea Nasterii Domnului este o sarbatoare a bucuriei pe care ne-o daruieste noua Dumnezeu-Tatal in Fiul Sau, Hristos-Mantuitorul, prin lucrarea Sfantului Duh, in Biserica si in sufletele credinciosilor. Intrucat Hristos Domnul este izvorul bucuriei depline si netrecatoare (cf. Ioan 17, 13), legatura vie cu El, prin credinta puternica, rugaciune fierbinte si fapte bune, aduce bucurie in viata Bisericii si in sufletele credinciosilor. Aceasta bucurie a credintei in Hristos si a iubirii statornice fata de El este numita de catre Sfantul Apostol Pavel "bucurie in Domnul" (cf. Filipeni 4, 4). Ea este roada a Duhului Sfant in sufletul omului credincios si iubitor de Hristos si de semeni (cf. Galateni 5, 22) si arvuna a bucuriei vesnice din imparatia lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17). Aceasta bucurie, ca prezenta a harului lui Hristos in sufletul omului luptator cu pacatul si cu greutatile vietii, nu piere nici in vreme de incercare (cf. II Corinteni 6, 10; 7, 4; I Tesaloniceni 1, 6; 2, 19), ci, dimpotriva, creste cand cel credincios sufera pentru Hristos si pentru Biserica (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10, 34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13). Bucuria credintei se intensifica si se statorniceste prin rugaciune fierbinte, prin pocainta si iertare de pacate, prin eliberarea de patimi, prin cuvantul bun si prin fapta cea buna, prin viata curata si iubire sfanta. Ea devine bucurie deplina a celor ce inainteaza pe calea sfinteniei. Cand Sfanta Biserica a lui Hristos cheama pe toti oamenii la mantuire, ea ii cheama la aceasta bucurie deplina in Hristos - Izvorul bucuriei vesnice. Cand Hristos-Domnul vine in lume, Prunc nascut in multa smerenie, ingerii vestesc pastorilor bucurie mare. Cand Hristos -Domnul Cel rastignit inviaza din morti, El insusi intampina pe cale femeile mironosite cu salutarea: Bucurati-va! Cand Hristos Cel inviat din morti Se inalta intru slava la ceruri, El fagaduieste ca va fi cu cei ce cred in El, in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor (cf. Matei 28, 20), iar ucenicii traiesc cu "bucurie mare" (Luca 24, 52) adevarul fagaduintei lui Hristos si al prezentei Lui in ei, prin lucrarea Duhului Sfant, Mangaietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14).
Bucuria credintei sau bucuria crestinilor in Hristos - Domnul este vestita de Sfantul Apostol Petru, ca bucurie a mantuirii, plina de har si lumina: "pe El (pe Hristos), fara sa-L fi vazut, il iubiti; intru El, desi acum nu-L vedeti, voi credeti si va bucurati cu bucurie negraita si preaslavita, dobandind rasplata credintei voastre, mantuirea sufletelor" (Petru 1, 8-9).
Bucuria credintei ca bucurie a mantuirii oamenilor si ca bucurie a vietii vesnice in Hristos a fost prevestita de profetii Vechiului Testament, mai ales de profetul Isaia (Isaia 9, 2; 35, 1; 44, 23; 49, 13; 61, 7, 10; 65, 14; 66, 10). Ea este traita ca bucurie sfanta a vietii crestine de Sfintii Apostoli si de Biserica lui Hristos de-a lungul veacurilor si se daruieste deplin celor mantuiti, dreptilor si sfintilor in imparatia lui Dumnezeu, dupa cum se spune in cartea Apocalipsei (18, 20; 19, 7). Bucuria credintei, ca bucurie a prezentei lui Hristos -Domnul in sufletele oamenilor care cred in El si il iubesc pe El, creste pe masura tariei credintei noastre, a rugaciunii noastre, a dorintei de sfintenie si a faptelor bune pe care le savarsim. Bucuria credintei s-a facut roditoare de-a lungul veacurilor in predica Sfintilor Apostoli, in marturisirea jertfelnica a sfintilor mucenici, in lupta pentru apararea dreptei credinte a Sfintilor Parinti ai Bisericii, in zelul pastoral al preotilor de parohie si in rugaciunea necontenita a monahilor si monahiilor din manastiri, in cresterea copiilor si a tinerilor in dreapta credinta, in multimea bisericilor si a catedralelor, in multimea asezamintelor filantropice infiintate de crestini, in multimea operelor de arta crestina, dar mai ales in frumusetea sarbatorilor si a cantarilor bisericesti ortodoxe, precum si in frumusetea colindelor si a datinilor populare romanesti, inspirate de credinta crestina. Toate acestea sunt strabatute si luminate de bucuria iubirii milostive si a slavei neinserate a Domnului nostru Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.
Toate slujbele Bisericii ca lucrari de marturisire si de preaslavire a lui Hristos, ca raspuns al iubirii noastre la iubirea Lui milostiva si mantuitoare, sunt izvor de bucurie si vesminte ale bucuriei. De asemenea, rugaciunile zilnice pe care le savarsim cu credinta si evlavie acasa sau la locul de munca sunt izvor de bucurie. Toate cuvintele bune pe care le rostim si faptele bune pe care le savarsim cu dragoste si smerenie spre folosul semenilor nostri in familie, in Biserica si in societate sunt izvor de bucurie, pentru ca ele sunt semne luminoase ale credintei noastre in Hristos si ale iubirii Lui sfinte lucratoare in noi prin harul Sfantului Duh.

Iubiti credinciosi si credincioase,
In viata noastra de fiecare zi, dar mai ales in aceste zile de sarbatoare, sa oferim celor din jurul nostru daruri si semne ale bucuriei. Sa aducem bucurie in casele si in sufletele in care se afla tristete si singuratate, boala si saracie, suferinta si instrainare. Sa raspundem iubirii nemarginite a lui Hristos pentru mantuirea oamenilor cu fapte ale iubirii noastre fratesti, stiind ca adevarata credinta este "credinta lucratoare prin iubire" (Galateni 5, 6). Sa nu uitam in rugaciunile noastre si in semnele iubirii noastre fratesti de Craciun si de Anul Nou nici pe fratii nostri romani care se afla departe de tara si de casa.
In noaptea de 31 decembrie 2007 spre 1 ianuarie 2008 si in ziua de Anul Nou sa inaltam rugaciuni de multumire lui Dumnezeu (Te-Deum) pentru binefacerile primite de la El in anul care a trecut si sa-I cerem ajutorul in toata lucrarea cea buna si folositoare din anul nou in care intram. Cu bucurie, vestim tuturor ca, incepand cu data de 27 octombrie 2007, de Sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor, Patriarhia Romana are un post de radio, Radio Trinitas, un post de televiziune, Trinitas TV, si un cotidian, Ziarul Lumina, ca urmare a bunei colaborari misionare dintre Patriarhie si Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Aceste mijloace noi de comunicare si de misiune in societate impreuna cu agentia de stiri formeaza Centrul de Presa Basilica al Patriarhiei Romane. Speram ca toate acestea ne vor ajuta sa zidim duhovniceste Biserica din suflete si sa sensibilizam mai mult pe toti credinciosii dornici sa ajute la construirea noii Catedrale Patriarhale, numita si Catedrala Mantuirii Neamului, mai ales dupa ce in data de 29 noiembrie 2007 a fost sfintit locul pentru construirea acesteia. Avem nadejdea ca dorinta Patriarhilor Romaniei si mai ales a vrednicului de pomenire Parintele nostru Patriarh Teoctist se va implini cat mai curand.
Cu prilejul Sfintelor Sarbatori ale Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou - 2008 si Botezului Domnului, va adresam tuturor calde si parintesti urari de pace si sanatate, fericire si ajutor mult de la Dumnezeu in tot lucrul bun si folositor, dimpreuna cu traditionala urare "La multi ani!"

Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!
Al vostru catre Hristos -
Domnul rugator,

D A N I E L

ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR, MITROPOLIT AL MUNTENIEI
SI DOBROGEI, LOCTIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI SI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

Ateul si monahul(calugarul)

Intr-o dimineata, printre spinii de la marginea drumului a imbobocit un trandafir. Trece pe acolo un ateu, il priveste lung, da din cap nemultumit si zice: "Sa-mi mai spuna cineva ca exista un Dumnezeu bun si intelept. Daca ar exista si ar fi cu adevarat intelept, n-ar face niciodata sa apara un trandafir printre atatia spini". Peste putin timp, trece pe drum un monah, un om al lui Dumnezeu. Se opreste, il contempla indelung. Ochii i se lumineaza, isi impreuneaza mainile, apoi isi inalta ochii si bratele spre cer si exclama: "Dumnezeul meu, cat esti tu de bun si intelept, daca esti in stare sa faci sa imboboceasca un trandafir chiar si in mijlocul spinilor?"

Ecoul vietii

Aflandu-se in excursie pe munte, o tanara familie a poposit intr-o cabana de la marginea unei vai. Baiatul cel mic, suparat pe fratele sau, s-a dus in spatele cabanei si a strigat de ciuda: "Te urasc!" Dar, imediat, un glas puternic i-a raspuns: "Te urasc, te urasc ...!".
Speriat, copilul a alergat in casa si i-a povestit tatalui toata patania, spunandu-i ca, afara, cineva striga la el ca-l uraste. Au mers impreuna la locul cu pricina, unde tatal i-a spus fiului sau:
- Aici erai cand ai auzit ca cineva te uraste ? - Da! - Ia spune-i ca-l iubesti! - Te iubesc! - a strigat copilul si, de indata, vaile i-au raspuns: "Te iubesc, te iubesc! ..."
- Tine minte, i-a mai zis tatal, asa este si in viata: daca esti om rau, numai rautate vei intalni, dar daca esti om bun si te porti frumos cu ceilalti, atunci doar dragoste vei gasi, la tot pasul. Si, chiar daca nu vei fi iubit totdeauna de catre oameni, in schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Sa nu uiti asta!
"Cand un strain bate, caritatea ii deschide usa ospitalitatii; odata intrat, il intampina bucuria; odata primit, il gazduieste omenia. Pe cel flamand, il hraneste bunatatea; pe cel deznadajduit, il calauzeste credinta, iar pe cel tulburat, dragostea."

Poveste? Taina vindecarii

A fost odata un rege care avea o fiica desteapta foc si foarte frumoasa. Printesa suferea insa de o boala misterioasa. Pe masura ce crestea, mainile si picioarele-i slabeau, in timp ce auzul si vazul i se imputinau. Multime de doctori incercasera s-o vindece, dar in zadar.
Intr-o zi, la curte sosi un batran despre care se spunea ca ar cunoaste secretul vietii. Toti curtenii se grabira sa-l roage sa vina in ajutorul printesei bolnave.
Batranul ii dadu copilei un cosulet de nuiele cu capac, si-i spuse: "Ia-l si ai grija de el. Te va vindeca."
Nerabdatoare si plina de bucurie, printesa deschise capacul, dar ceea ce vazu o umplu de uimire si de tristete. In cosulet, zacea un copil, doborat de boala, si mai nenorocit si mai suferind decat ea.
Printesa isi lasa sufletul cuprins de compatimire si, in ciuda durerilor, lua copilul in brate si incepu sa-l ingrijeasca. Trecura luni, iar printesa nu avea ochi decat pentru copil. Il hranea, il mangaia, ii suradea, il veghea noptile, ii vorbea cu duiosie, chiar daca toate acestea ii pricinuiau o mare suferinta si oboseala.
La aproape sapte ani dupa acestea, se petrecu ceva de necrezut. Intr-o dimineata, copilul incepu sa zambeasca si sa mearga. Printesa il lua in brate si incepu sa danseze razand si cantand, usoara si nespus de frumoasa cum nu mai fusese de multa vreme. Fara sa-si dea seama se vindecase si ea.
Doamne, cand mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrana;

cand mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa;

cand mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie incalzit;

cand sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa mangai;

cand crucea mea incepe sa fie prea grea, da-mi crucea altuia s-o impart cu el;

cand sunt sarac, adu-mi pe cineva care e in nevoie;

cand nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut o clipa;

cand ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care sa-l incurajez;

cand simt nevoia de a fi inteles, da-mi pe cineva care sa aiba nevoie de intelegerea mea;

cand as vrea ca cineva sa aiba grija de mine, trimite-mi pe cineva de care sa am grija;

cand ma gandesc la mine, indreapta-mi gandurile catre altii.

Prima Biserica ortodoxa romana din Spania

În prezenţa a peste 1.000 de credincioşi, la Barcelona, a fost pusă duminică piatra de temelie a primei biserici ortodoxe române din Spania.

Iosif Pop, mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, arhiepiscop al Parisului, împreună cu alte 20 de feţe bisericeşti, a oficiat liturghia şi ritualul de sfinţire a viitoarei biserici cu hramul "Sfântul Gheorghe".
La ceremonie au mai luat parte Maria Ligor, ambasadoarea României în Spania, dl Florin Angelo Florian, consulul general al României din Barcelona, şi oficialităţi politice şi religioase catalane.
Locul pe care se va construi prima biserică ortodoxă din Spania se află la două staţii de metrou de Sagrada Familia, opera marelui arhitect Gaudi. Terenul a fost achiziţionat cu bani de la Guvernul României. Lucrările la Biserica "Sfântul Gheor­ghe" vor începe în prima jumătate a anului 2008, iar definitivarea lor nu va dura mai mult de un an. (Olivera Taban, Barcelona)

Sinodul I Ecumenic şi cărămida Sfântului Spiridon

▲ Sfântul Spiridon a trăit în Cipru, la cumpăna dintre veacurile al III-lea şi al IV-lea ▲ A fost contemporan cu împăratul Constantin cel Mare ▲ Om simplu, însă iubitor al ştiinţei curăţirii de patimi, păstor de oi şi lucrător al pământului, a ajuns episcop de Trimitunda ▲ S-a numărat printre cei 318 părinţi ai primului Sinod Ecumenic de la Niceea ▲ Este cunoscut printre creştini ca mare făcător de minuni ▲

Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270 în localitatea Askia din insula Cipru, într-o familie creştină de oameni simpli. Nu a avut parte de învăţătură, nu a urmat şcoli înalte. A fost cioban, o îndeletnicire pe care a îndrăgit-o şi pe care n-a părăsit-o niciodată. S-a căsătorit şi a avut o fiică, pe nume Irina. La puţini ani după căsătorie a rămas văduv. A îndurat cu răbdare văduvia. Simeon Metafrastul spune despre el că „vieţuia cu cinste şi cu dragoste de Dumnezeu, urmând lui David în blândeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubirea de străini“.

Impresionaţi de viaţa sa deosebită, creştinii din orăşelul Trimitunda l-au rugat să le fie episcop, în locul celui care murise de curând. A acceptat, însă după îndelungi insistenţe. Ca episcop şi-a continuat viaţa sa modestă de mai înainte: purta aceleaşi haine sărăcăcioase, călătorea totdeauna pe jos, lucra pământul şi avea grijă în continuare de oile sale. Deşi exigent cu sine însuşi, episcopul Spiridon manifesta totdeauna compasiune faţă de ceilalţi oameni şi o mare îngăduinţă faţă de slăbiciunile lor.

Pentru a mângâia vreun drumeţ, de exemplu, nu ezita să-şi întrerupă postul şi să mănânce împreună cu el. Prin blândeţe, smerenie şi simplitate a primit de la Dumnezeu marele dar al facerii de minuni, pentru ajutorarea semenilor şi zidirea Bisericii.

Minunile episcopului TrimitundeiMinunile sale, rămase în memoria Bisericii, sunt numeroase: în vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură; a pus capăt foametei la care contribuiau vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul; a prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe; a oprit curgerile râurilor.

O femeie i-a cerut o sumă de bani pe care o încredinţase spre păstrare fiicei lui. Sfântul a întrebat-o pe fiica lui, moartă mai demult, unde a pus banii, iar aceasta i-a răspuns din mormânt. Aflând de la ea unde erau ascunşi banii, i-a dat stapânei lor; a vindecat pe împăratul Constanţiu al II-lea de boala de care suferea; a înviat copilului unei femei; a vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar acesta, pentru slava deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.

Cărămida de la NiceeaSfântul Spiridon a luat parte la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, întrunit în anul 325 pentru combaterea ereziei preotului Arie din Alexandria. Arie nega dumnezeirea lui Iisus Hristos, Îl considera cea mai înaltă creaţie a lui Dumnezeu şi, prin urmare, diferit ca fiinţă de Acesta: Tatăl era necreat, Fiul creat.

Episcopii adunaţi la Sinodul de la Niceea au întărit învăţătura Bisericii, şi anume că Fiul este deofiinţă cu Tatăl, deci este Dumnezeu. În lămurirea acestei învăţături, un rol important l-a avut şi episcopul Trimitundei, Spiridon. Fără a se folosi de un limbaj sofisticat, a demonstrat celor prezenţi cum Dumnezeu este unul în fiinţă, dar întreit în persoane. A luat o cărămidă în mâna stângă şi le-a spus că deşi este un singur obiect, ea este alcătuită din trei elemente: pământ, apă şi foc. Apoi cu mâna dreaptă a făcut semnul crucii şi a zis: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“. După aceasta, strângând cărămida, în partea de sus a cărămizii s-a aprins foc, apa a început să curgă din partea de jos, iar lutul a rămas în mâinile lui. Această minune l-a convins pe un filozof, adept al învăţăturii lui Arie, să devină ortodox, motivând că „atâta vreme cât era vorba de dispute, aduceam cu uşurinţă cuvinte împotriva cuvintelor. Dar când, în locul cuvintelor, a ieşit din gura acestui bătrân puterea şi facerea de minuni, nimic nu mai pot cuvintele împotriva puterii“. La Niceea l-a cunoscut pe Sfântul Nicolae, episcopul din Mira Lichiei, între cei doi legându-se o strânsă prietenie.

Ajuns la adânci bătrâneţi, Sfântul Spiridon a murit în anul 348. Cu un an înainte, Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul său. A fost îngropat în biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda. Este sărbătorit de Biserica Ortodoxă pe 12 decembrie, iar de Biserica Romano-Catolică pe 14 decembrie.

▲ Buclucaşa vindecare a cailor decapitaţi de arieni

O altă minune a săvârşit-o Sfântul Spiridon în drumul spre Niceea, unde se îndrepta, împreună cu ucenicul său, pentru a participa la cel dintâi sinod ecumenic. Arienii îl cunoşteau bine că este apărător al dreptei credinţe. De aceea încercau să îl împiedice de a ajunge la sinod. Poposind sfântul şi ucenicul său la un han, noaptea, arienii au tăiat capetele cailor. În zori, ucenicul a descoperit caii morţi. A mers atunci la Sfântul Spiridon şi i-a povestit cele întâmplate. Sfântul Spiridon, nădăjduind în Dumnezeu, i-a poruncit ucenicului să pună capetele cailor la locul lor. Ucenicul s-a întors la grajd să împlinească cât mai repede porunca. În graba lui, dar şi pentru că nu se luminase încă bine de ziuă, ucenicul a pus capul calului alb la cel negru, iar capul calului negru la cel alb. Îndată caii au înviat şi s-au ridicat pe picioarele lor. Sfântul şi ucenicul său şi-au continuat apoi călătoria spre Niceea. Cei care îi întâlneau pe cale se mirau văzând un cal negru cu capul alb şi un cal alb cu capul negru.

▲ Sărbătorile Sfântului Spiridon

În Corfu, moaştele Sfântului Spiridon, purtate de patru preoţi special pregătiţi pentru aceasta, sunt scoase în procesiune de patru ori pe an. Fiecare procesiune are legătură cu minunile săvârşite de Sfântul Spiridon de-a lungul timpului. Cea mai importantă este procesiunea din Sâmbăta Mare, când moaştele sunt scoase împreună cu Sfântul Epitaf. Datează din 1553, când Sfântul Spiridon a salvat insula de la foamete. Scoaterea Sfântului Epitaf în această zi, iar nu în Vinerea Mare, datează din perioada în care insula era sub administraţie veneţiană: catolicii nu permiteau ca procesiunile ortodocşilor să se facă în aceeaşi zi, motiv pentru care aceştia din urmă scoteau Sfântul Epitaf în Sâmbăta Mare.

Cea de-a doua procesiune are loc în Duminica Floriilor. În 1630, Corfu a fost cuprinsă de o epidemie de ciumă. Locuitorii s-au rugat Sfântului Spiridon, şi în Duminica Floriilor autorităţile veneţiene au constatat încetarea epidemiei.

A treia procesiune anuală are loc pe 11 august. Ea aminteşte de minunea făcută de Sfântul, în anul 1716, când turcii conduşi de sultanul Ahmet al III-lea asediaseră insula. A patra procesiune se desfăşoară pe 12 noiembrie. În 1718, veneţianul Andrea Pizani a încercat să zidească, prin înşelăciune, un altar latin în biserica Sfântului Spiridon. Sfântul l-a împiedicat printr-o minune.Procesiunile durează trei zile, cu excepţia celei din Duminica Floriilor, care se limitează numai la acea zi. În tot acest timp se săvârşeşte Sfânta Liturghie dimineaţa, Paraclisul Sfântului şi Vecernia cu priveghere.

Zi şi noapte, credincioşi din toată lumea vin şi se închină moaştelor Sfântului Spiridon.

▲ Împăratul vindecat printr-o atingere

Cel de-al doilea fiu al împăratului Constantin cel Mare, Constanţiu II (337-361), după moartea tatălui său, a primit spre guvernare partea răsăriteană a imperiului roman. Pe când se afla în Antiohia Siriei, s-a îmbolnăvit grav. Oricât au încercat medicii să-l vindece, nu au reuşit. În cele din urmă, împăratul a renunţat la ajutorul medicilor şi s-a încredinţat lui Dumnezeu, cerând necontenit, prin rugăciunile sale, însănătoşirea.

Într-una din nopţi a avut o vedenie: un înger i-a arătat o adunare de episcopi, în mijlocul cărora se aflau doi care păreau a fi învăţătorii celorlalţi. Îngerul i-a spus atunci: „aceştia doi sunt cei care te vor vindeca de boala ta“. Sculându-se din somn, împăratul se gândea la vedenia pe care o avusese şi încerca să îi identifice pe cei doi. Aceştia, însă, îi erau necunoscuţi. Nu îi întâlnise niciodată. Atunci a chemat la sine episcopii din cetăţile învecinate. Neaflând între aceştia pe cei doi episcopi din vedenie, a chemat apoi mulţi episcopi din cetăţi mai îndepărtate. Nici de data aceasta nu a reuşit să-i descopere. Atunci a trimis scrisoare în întreaga lume, rugând episcopii să vină la el. Primind înştiinţare în vis de la Dumnezeu despre toate acestea, Sfântul Spiridon a luat cu sine pe ucenicul său, Trifilie, şi a mers la împărat. Era îmbrăcat în hainele sale simple, purta mitra sa cea de papură, iar în mână ţinea toiagul de finic. Văzându-l astfel îmbărcat, unul dintre slujitorii palatului a crezut că e un sărac oarecare. Nu l-a lăsat să intre. A râs de el şi i-a dat o palmă peste obraz. Sfântul Spiridon, fiind fără răutate, i-a întors şi celălalt obraz, potrivit poruncii lui Hristos. Descoperind apoi că este episcop, slujitorul şi-a cerut iertare şi i-a dat voie sfântului să meargă la împărat. Când cei doi au intrat în camera împăratului, acesta i-a recunoscut: erau cei doi episcopi din vis. La acel moment, Trifilie nu era încă episcop.

Venind în întâmpinarea lor, împăratul i-a rugat cu lacrimi să mijlocească la Dumnezeu pentru a-i dărui vindecarea. Însă cum s-a atins Sfântul Spiridon de haina împăratului, acesta s-a făcut îndată sănătos. Bucurându-se de vindecarea sa, împăratul i-a oprit câteva zile la palat şi i-a ospătat. La plecare, a vrut să-i dea drept răsplată mult aur Sfântului Spiridon, însă acesta a refuzat să primească, spunându-i că nu în felul acesta se cade a-i mulţumi pentru dragostea arătată: „pentru că ceea ce s-a făcut prin mine pentru tine, dragoste este. Căci a lăsa casa şi a veni pe marea învolburată şi a răbda asprimea iernii, oare aceasta nu este dragoste?“

▲ Călătoria sfântului la Corfu, într-o căruţă cu fân

Moaştele Sfântului Spiridon au fost descoperite abia în secolul VII. Când arabii au invadat insula, ciprioţii au deschis mormântul şi au aflat, cu acest prilej, trupul sfântului neputrezit, răspândind miros de busuioc. Se crede că atunci au şi fost duse în capitala imperiului, pentru a fi în siguranţă. În jurul anului 1200, pelerinul rus Antonie Novgorod atestă prezenţa moaştelor în biserica Maicii Domnului - Povăţuitoarea, din Constantinopol. De aici au fost mutate în biserica Sfinţilor Apostoli, unde vor fi aflate, pe la 1350, de un alt pelerin, Ştefan Novgorod.

După cucerirea Constantinopolului de către turci, în 1453, preotul Georgios Kalohairetis a luat în taină sfintele moaşte împreună cu cele ale sfintei Teodora Împărăteasa († 867) şi, ascunzântu-le într-o căruţă cu fân, la capătul unei lungi călătorii prin Tracia, Macedonia şi Epir, le-a dus în insula Corfu în anul 1456, unde au rămas până astăzi. Kalohairetis a încredinţat fiului său Marcu moaştele Sfintei Teodora, iar unui alt fiu, Filip, pe cele ale Sfântului Spiridon. Prin căsătoria Siminei, fiica lui Filip, cu Stamatelos Vulgaris, în 1520, moaştele Sfântului Spiridon vor rămâne în proprietatea familiei Vulgaris până în anul 1925, când vor fi dăruite Bisericii. Din 1967, prin ordonanţă prezidenţială, biserica cu moaştele a fost declarată Aşezământ de închinăciune, iar Sfântul Spiridon a fost recunoscut drept ocrotitorul oraşului Corfu.

Sfântul Spiridon întâmpină şi astăzi pelerinii stând în picioare în racla sa. Este o imagine mai rar întâlnită la moaştele sfinţilor. De altfel, abia din 1925 moaştele au fost încadrate într-o raclă. Pentru că în fiecare an cei care îi schimbă hainele găsesc încălţămintea tocită, a fost numit „sfântul călător“. Se spune că, noaptea, Sfântul Spiridon părăseşte biserica şi merge la cei care îi cer ajutorul.

▲ Bucură-te, păstorul credincioşilor!

Darul Duhului fiind cu tine, deşi în tinereţe ai fost păstor turmelor celor necuvântătoare, la bătrâneţe însă fiind cu înţelepciune, ai ştiut a păstori şi turmele cele cuvântătoare ale credincioşilor, şi la Soborul cel dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător; pentru aceasta îţi aducem cântarea:

Bucură-te, episcopul Trimitundei;

Bucură-te, lauda poporului celui credincios;

Bucură-te, tămăduirea bolnavilor;

Bucură-te, că eşti rugător către Dumnezeu pentru cei cuprinşi de patimi;

Bucură-te, că din primejdii mântuieşti pe cei ce aleargă la tine;

Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupeşti şi sufleteşti;

Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat;

Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;

Bucură-te, că la orice întâmplare fiind chemat eşti grabnic ajutător;

Bucură-te, doctorul cel fără de plată;

Bucură-te, nădejdea tuturor;

Bucură-te, acoperământul şi scăparea noastră;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni! (Fragment din acatistul Sfântului Spiridon)

▲ Hoţii prinşi în stâna episcopului

Sfântul Spiridon a acceptat să fie episcop la insistenţele creştinilor din orăşelul Trimitunda. Însă chiar în această înaltă demnitate nu a renunţat să păstorească oile. Se spune că odată au venit hoţii noaptea la stână şi au furat câteva oi. Însă, după cum relatează Simeon Metafrastul, „Dumnezeu, iubind pe plăcutul Său şi păzind puţina lui avere, a legat pe hoţi cu legături nevăzute, încât au fost ţinuţi până dimineaţa“. Făcându-se ziuă, a venit sfântul la oi şi a descoperit hoţii legaţi, având mâinile şi picioarele nemişcate. S-a rugat atunci, şi aceştia s-au putut ridica de la pământ. Atunci i-a învăţat să nu mai fure din munca altuia, ci să se hrănească din osteneala mâinilor lor. Le-a dat apoi câte un berbec la fiecare şi le-a zis: „Luaţi acestea ca să nu fie în zadar osteneala voastră şi privegherea cea de toată noaptea“. După aceea i-a lăsat să plece.
Bogdan DEDU

http://www.ziarullumina.ro/articol.php?wid=0&actual=0&editia=407&fsize=0&duminica=0&test=test&article=4762&title=Sinodul-I-Ecumenic-i-crmida-Sfantului-Spiridon

Istorii cu tâlc: Un altfel de oglindă

Odată, o domnişoară, aflând că un cunoscut va călători la Paris, l-a rugat ca la întoarcere să-i aducă o oglindă. Prietenul, cunoscând trufia femeii, la întoarcere i-a adus un craniu. Ea s-a speriat văzând darul, în timp ce domnul i-a zis:
– Vezi domnişoară, aceasta este o oglindă adevărată. Ce e drept privind-o nu veţi putea să vă faceţi părul, dar vă veţi putea aranja întreaga viaţă morală. În acest craniu erau odinioară doi ochi strălucitori, acum nu se mai văd; capul acesta avea un păr frumos ondulat, iar acum este chel; obrajii erau roşii ca trandafirii, acum au dispărut; avea dinţi ca nişte perle, buze roşi ca cireşele; vorbe dulci îi ieşeau din gură.
Toate aceste, după cum vedeţi, au fost trecătoare; ce a fost ea, sunteţi dumneavoastră acum, şi ce este ea acum veţi fi odată şi dumneavoastră.
În urma acestor cuvinte, domnişoara s-a schimbat şi a devenit un model de virtute. (Grigorie Comşa, O mie de pilde)