Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

marți, august 26, 2008

Suicidul asistat

Atunci cand anomia (absenta normelor) se instaleaza in societate, pasiunile, ambitiile si poftele individuale cresc pana la un nivel la care nu mai pot fi satisfacute, afirma sociologul francez Emile Durkheim in studiul sau "Despre sinucidere" (1897).
Anomia implica dezintegrarea structurilor normative si valorice prin definirea neclara a scopurilor individuale, prin conflictul intre mijloace si scopuri. El vede suicidul ca pe un act individual, in mod evident intim, supus insa fortelor social si care pretinde o explicatie sociologica speciala.
El mentioneaza faptul ca tendinta spre sinucidere nu depinde de psihologia individului sau de caracteristicile mediului inconjurator fizic, ci de natura relatiei individului cu societatea. Sinuciderea ca actiune individuala reprezinta esuarea solidaritatii sociale si este un indicator al ineficientei legaturilor sociale.
Durkheim mentioaneaza faptul ca in situatiile in care orientarile valorice dominante sunt de tip individualist, cu interactiuni reduse intre individ si grup, sunt favorizate sinuciderile de tip egoist. Sociologul francez identifica de fapt patru tipuri de sinucideri: anomica, egoista, altruista - dorinta de a face bine altora - si fatalista - generata de norme prea restrictive, care blocheaza orice perspectiva personala.
Vom expune cateva caracteristici legate si de suicidul asistat.
Acesta transfera centrul de greutate, responsabilizand in mare masura persoana care-l insoteste pe sinucigas, oferindu-i acestuia chiar substanta sinucigasa. Vina in acest caz penduleaza intre cel ce isi pune capul in streang si cel care i-l potriveste si ii indeparteaza apoi scaunul pentru reusia actiunii. Cel care il asista pe sinucigas este complice la suicid, fara sa-si murdareasca mainile.
Suicidul asistat este prezentat ca si cum medicul ar crede ca scuteste de suferinta persoana in cauza. El trebuie sa inteleaga necesitatea de a recurge la competentele sale tehnice pentru a reduce suferintele celor pe care trebuie sa-i ucida.
Aceasta ar putea fi, la prima vedere, o solutie pentru conflictul dintre o constiinta etica ce impune compasiunea si o ideologie care invita la crima. Cel care asista sinucigasul este cel care practic ii armeaza pistolul si il potriveste la tampla unui om disperat, paralizat de frica, incapabil sa ia o decizie lucida. Sinucigasul devine victima celui care considera ca-i face un bine, ajutandu-l sa moara.
Sa-i faci aproapelui tau ceea ce ai dori sa ti se faca tie insuti, afirma Sf. Iustin Martirul. Dar complicele la crima stie ca va ramane in viata, poate mult timp de acum inainte, si nu isi doreste in acel moment sa moara. Cu atat mai putin sa-si dea viata pentru cel ce se pregateste sa se sinucida. Ar putea sa-l salveze pe fratele lui in suferinta, chiar cu pretul vietii lui; dar asta doar daca-l iubeste, asta doar daca are ca viziune de viata modelul hristic, acela si de-a isi da viata pentru ca celalalt sa traiasca.
Suicidul asistat inverseaza responsabilitatea fata de fapta comisa. Cel care asista devine principalul vinovat - criminalul de serviciu. El devine un instrument care participa la industria mortii. El este in acelasi timp un bun medic, tata sot, dar si ucigas.
Iata o noua forma a uraciunii pustiirii pusa la loc de cinste. Un act crimnal ce poate fi legitimat de o societate descrestinata, o societate in care omul este propriul lui stapan, in care omul se pretinde dumnezeu. Este vorba despre o rationalitate amorala, despre o atitudine specifica mai cu seama profesionistilor.
Rationalitatea, spunea Max Weber, presupune realizarea metodica a unui scop printr-un calcul din ce in ce mai precis al mijloacelor adecvate. Aceasta rationalitate amorala produce o neutralitate efectiva: situatiile sunt evaluate in termenii tehnici ai unei expertize profesionale, ceea ce permite ocultarea oricarui aspect subiectiv, in particular etic. Facultatea de a se concentra asupra chestiunilor tehnice - rutina actiunii - inlatura constrangerile empatice.
Complicele nu mai este receptiv la nevoia reala a sinucigasului - problema de fond este substituita total de partea formala exterioara, care devine referentiala. In acest fel, copilul poate sa-si asiste mama sa se sinucida; el stie ca trebuie sa-si faca datoria, ratiunea ii spune ca asta este solutia salvatoare. Si va reusi sa-i injecteze mamei sale suficienta otrava pentru ca aceasta sa nu mai simta suferinta.
Dar fiul nu stie ca dragostea unei mame poate sa indure orice suferinta, iar prezenta celui drag, la capataiul ei, in orice stare ar fi aceasta, este simtita si dorita. Mama isi recunoaste fiul, ii accepta prezenta, constienta fiind ca fiul ei nu are cum sa-i faca vreun rau. Ea stie ca cel pe care l-a crescut o iubeste si ii vrea binele.
Pentru crestinul ce are constiinta invierii, dupa modelul si invatatura Nantuitorului Iisus Hristos lucrurile aceastea tin de o grava afectiune schizoida. Pentru omul desradacinat, schimonosit in toate felurile, ciuntit dupa modele uniformizate, totul este posibil; imprevizibilul acestui ne-om, lipsit de sentiment, de dragoste si afectiune poate juca feste teribile unei societati ale carei valori si repere sunt relativizate, a carei morala este de mult perimata.

Suicidul asistat

Atunci cand anomia (absenta normelor) se instaleaza in societate, pasiunile, ambitiile si poftele individuale cresc pana la un nivel la care nu mai pot fi satisfacute, afirma sociologul francez Emile Durkheim in studiul sau "Despre sinucidere" (1897).
Anomia implica dezintegrarea structurilor normative si valorice prin definirea neclara a scopurilor individuale, prin conflictul intre mijloace si scopuri. El vede suicidul ca pe un act individual, in mod evident intim, supus insa fortelor social si care pretinde o explicatie sociologica speciala.
El mentioneaza faptul ca tendinta spre sinucidere nu depinde de psihologia individului sau de caracteristicile mediului inconjurator fizic, ci de natura relatiei individului cu societatea. Sinuciderea ca actiune individuala reprezinta esuarea solidaritatii sociale si este un indicator al ineficientei legaturilor sociale.
Durkheim mentioaneaza faptul ca in situatiile in care orientarile valorice dominante sunt de tip individualist, cu interactiuni reduse intre individ si grup, sunt favorizate sinuciderile de tip egoist. Sociologul francez identifica de fapt patru tipuri de sinucideri: anomica, egoista, altruista - dorinta de a face bine altora - si fatalista - generata de norme prea restrictive, care blocheaza orice perspectiva personala.
Vom expune cateva caracteristici legate si de suicidul asistat.
Acesta transfera centrul de greutate, responsabilizand in mare masura persoana care-l insoteste pe sinucigas, oferindu-i acestuia chiar substanta sinucigasa. Vina in acest caz penduleaza intre cel ce isi pune capul in streang si cel care i-l potriveste si ii indeparteaza apoi scaunul pentru reusia actiunii. Cel care il asista pe sinucigas este complice la suicid, fara sa-si murdareasca mainile.
Suicidul asistat este prezentat ca si cum medicul ar crede ca scuteste de suferinta persoana in cauza. El trebuie sa inteleaga necesitatea de a recurge la competentele sale tehnice pentru a reduce suferintele celor pe care trebuie sa-i ucida.
Aceasta ar putea fi, la prima vedere, o solutie pentru conflictul dintre o constiinta etica ce impune compasiunea si o ideologie care invita la crima. Cel care asista sinucigasul este cel care practic ii armeaza pistolul si il potriveste la tampla unui om disperat, paralizat de frica, incapabil sa ia o decizie lucida. Sinucigasul devine victima celui care considera ca-i face un bine, ajutandu-l sa moara.
Sa-i faci aproapelui tau ceea ce ai dori sa ti se faca tie insuti, afirma Sf. Iustin Martirul. Dar complicele la crima stie ca va ramane in viata, poate mult timp de acum inainte, si nu isi doreste in acel moment sa moara. Cu atat mai putin sa-si dea viata pentru cel ce se pregateste sa se sinucida. Ar putea sa-l salveze pe fratele lui in suferinta, chiar cu pretul vietii lui; dar asta doar daca-l iubeste, asta doar daca are ca viziune de viata modelul hristic, acela si de-a isi da viata pentru ca celalalt sa traiasca.
Suicidul asistat inverseaza responsabilitatea fata de fapta comisa. Cel care asista devine principalul vinovat - criminalul de serviciu. El devine un instrument care participa la industria mortii. El este in acelasi timp un bun medic, tata sot, dar si ucigas.
Iata o noua forma a uraciunii pustiirii pusa la loc de cinste. Un act crimnal ce poate fi legitimat de o societate descrestinata, o societate in care omul este propriul lui stapan, in care omul se pretinde dumnezeu. Este vorba despre o rationalitate amorala, despre o atitudine specifica mai cu seama profesionistilor.
Rationalitatea, spunea Max Weber, presupune realizarea metodica a unui scop printr-un calcul din ce in ce mai precis al mijloacelor adecvate. Aceasta rationalitate amorala produce o neutralitate efectiva: situatiile sunt evaluate in termenii tehnici ai unei expertize profesionale, ceea ce permite ocultarea oricarui aspect subiectiv, in particular etic. Facultatea de a se concentra asupra chestiunilor tehnice - rutina actiunii - inlatura constrangerile empatice.
Complicele nu mai este receptiv la nevoia reala a sinucigasului - problema de fond este substituita total de partea formala exterioara, care devine referentiala. In acest fel, copilul poate sa-si asiste mama sa se sinucida; el stie ca trebuie sa-si faca datoria, ratiunea ii spune ca asta este solutia salvatoare. Si va reusi sa-i injecteze mamei sale suficienta otrava pentru ca aceasta sa nu mai simta suferinta.
Dar fiul nu stie ca dragostea unei mame poate sa indure orice suferinta, iar prezenta celui drag, la capataiul ei, in orice stare ar fi aceasta, este simtita si dorita. Mama isi recunoaste fiul, ii accepta prezenta, constienta fiind ca fiul ei nu are cum sa-i faca vreun rau. Ea stie ca cel pe care l-a crescut o iubeste si ii vrea binele.
Pentru crestinul ce are constiinta invierii, dupa modelul si invatatura Nantuitorului Iisus Hristos lucrurile aceastea tin de o grava afectiune schizoida. Pentru omul desradacinat, schimonosit in toate felurile, ciuntit dupa modele uniformizate, totul este posibil; imprevizibilul acestui ne-om, lipsit de sentiment, de dragoste si afectiune poate juca feste teribile unei societati ale carei valori si repere sunt relativizate, a carei morala este de mult perimata.

"Sfintii inchisorilor" interzisi la Iasi


"Sfintii inchisorilor" interzisi la Iasi

Expozitia itineranta "Destine de martiri", realizata de Muzeul Judetean Ialomita, CNSAS si Asociatia Rost la sediul Muzeului "Mihail Kogalniceanu" din Iasi, este inchisa in urma unor denunturi realizate prin presa in stilul "Scanteii" anilor '50. Folosind aceleasi argumente ca si anchetatorii si securistii regimului bolsevic, noii acuzatori ai memoriei martirilor anticomunisti au speriat organizatorii expozitiei ca "fac imagine unor legionari". Miscarea Legionara nu a fost condamnata la Procesul de la Nürenberg, iar dintre cei sase martiri doar unul a fost legionar, ispasind ani grei de temnita ca "dusman al poporului".
In cadrul expozitiei erau prezentate destinele a sase militanti anti-comunisti propusi spre canonizare, consemnate inclusiv in documentarul discursului prezidential de condamnare a comunismului din Romania. Si anume: Ioan Ianolide, cu 21 de ani de temnita si o viata mutilata; Valeriu Gafencu, "Sfantul inchisorilor", mort in penitenciarul de la Targu Ocna, dupa ce isi donase doza de streptomicina oferita de un prieten pentru salvarea evreului Richard Wurmbrand; parintele Gheorghe Calciu, cu cei 21 de ani de temnita si marturisire impotriva daramarii bisericilor in anii '80, eliberat la cererea presedintelui SUA Ronald Reagan, devenit simbol al apararii drepturilor omului in Romania comunista; parintele Daniil (Sandu Tudor), initiator al Rugului Aprins, mort la Aiud dupa ce purtase patru ani lanturi la picioare; parintele Arsenie Boca, supranumit inca din timpul vietii "Sfantul de la Sambata", mare predicator, inchis, umilit, caterisit, marginalizat pana la sfarsitul vietii, al carui mormant este vizitat si acum de mii de ortodocsi; nu in ultimul rand, parintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei, care a implinit recent 94 de ani si este un stalp al Bisericii Ortodoxe Romane la Manastirea "Sfanta Maria" Techirghiol.
Decizia de interzicere a expozitiei privind viata si suferinta unor autentici anticomunisti constituie o premiera in Romania post-decembrista, mai ales dupa ce insusi presedintele tarii, Traian Basescu, a condamnat comunismul. Organizatorii principali ai expozitiei afirma ca s-au facut presiuni dintr-o zona politica asupra CNSAS pentru a se retrage din proiectul expozitiei, cu toate cele 120 de documente si fotografii pe care le-a furnizat. Prin grija vicepresedintelui Virgil Tarau si semnatura presedintelui Colegiului CNSAS Ladislau Csendes, CNSAS a anulat vinerea trecuta colaborarea cu Muzeul. Fara contributia CNSAS, expozitia nu mai poate sa continuie in celalalte orase din tara. Pe de alta parte, documentele din dosarele Securitatii deja date publicitatii sunt parte a unui bun public, national, mai afirma organizatorii, care au anuntat ca pentru prejudiciul de imagine provocat, Asociatia Rost ii va actiona in judecata pe autorii campaniei impotriva martirilor anticomunisti, Dorin Dobrincu, inca administrator al unor documente de stat si pe cercetatorul Alexandru Florian, iar impotriva lui Virgil Tarau va face plangere pentru abuz in functie. In acelasi timp, organizatorii s-au adresat oficial si Sfantului Sinod. Surse din Palatul Patriarhal ne-au informat ieri ca actiunea denuntatorilor a fost considerata la Patriarhie drept o "a doua condamnare a martirilor ortodocsi anticomunisti" de catre membri ai unei "noi Securitati".

sâmbătă, august 09, 2008

Unde se afla mormantul Maicii Domnului, la Ierusalim sau la Efes?

Mai sunt cateva zile pana cand crestinii vor praznui Adormirea Maicii Domnului. Conform traditiei, dupa ce Fecioara Maria a adormit intru Domnul, trupul sau a fost asezat intr-un mormant nou. Astazi, doua orase, din tari diferite, pretind cinstea de a gazdui mormantul Maicii Domnului. Este vorba despre Ierusalim si Efesul. Despre aceasta disputa incercam sa vorbim astazi.

In Sfintele Evanghelii, referirile la Fecioara Maria sunt foarte putine, iar dupa momentul Cinzecimii, ea dispare cu totul din cadrul Noului Testament. Aceasta lipsa de informatii este insa compesata de Sfanta Traditie si de Evangheliile apocrife care ofera date amanuntite despre viata ei.

Apocrifele vorbesc despre Gradina Ghetsimani

Traditia Bisericii primare cu privire la momentul adormirii si ridicarii cu trupul la cer a Sfintei Fecioare Maria este descris in mai multe apocrife. "Transitus Mariae", de la inceputul secolului al II-lea, spre exemplu, spune ca Maica Domnului a fost inmormantata in Gradina Ghetsimani, in afara zidurilor Ierusalimului, in Valea Iosafat, strabatuta de paraul Cedron, la indicatia data de Mantuitorul Iisus Hristos lui Petru. Aceeasi informatie este sustinuta si de apocrifa "Faptele Sfantului Apostol Ioan", scrise de Prohor pe la 160-170, de scrisorile Sfantului Ignatie, din anul 370, scrisoarea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul catre Titus (363), Relatarea lui Ioan despre Adormirea Mariei (secolul al V-lea) si "Cartea Prea Sfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu" a lui Pseudo-Meliton de Sardes (secolul V-VI).

Ierusalimul, indicat de Sfintii Parinti si de arheologie

Informatile din apocrife sunt intr-un fel sau altul sustinute si de Sfintii Parinti. Astfel, "Martirologiul ierusalimitean", de la anul 431, mentioneaza locul mormantului Maicii Domnului in Valea Iosafat. Sfantul Epifanie de Salamina spune si el pe la anul 304 ca Ioan a mers singur la Efes. Mai tarziu, Grigorie de Tours, Isidor de Sevilla, Sfantul Modest, Sfantul Sofronie al Ierusalimului, Sfantul Gherman al Constantinopolului, Sfantul Andrei Cretanul, Sfantul Damaschin si multi altii vorbesc despre mormantul Maicii Domnului din Gradina Ghetsimani. Informatiile de mai sus sunt sustinute si de argumente arheologice. In 1972, sapaturile au confirmat ca actualul mormant de la Ierusalim se afla in spatiul unui cimitir crestin care dateaza din secolul I si ca structurarea lui initiala, in trei camere, corespunde tehnicii folosite in perioada respectiva.

Argumentele pentru mormantul din Efes

Exista insa si o traditie care sustine ca mormantul Maicii Domnului s-ar afla la Efes, pe teritoriul actual al Turciei. Aceasta informatie are ca punct de plecare faptul ca Sfanta Fecioara a fost incredintata de catre Mantuitorul Apostolului Ioan si ca aceasta l-ar fi urmat in Asia Mica unde ar fi ramas pana la sfarsitul vietii. In acest sens vorbesc Sfantul Irineu de Lyon, Grigorie de Tours, si istoricii Cornelius, Lapide, Serry Tillemnt, Baillet, Benoit, teologul Lipsius, in "Actele apostolilor", si chiar Papa Benedict al XIV-lea (1740-1758), care a publicat chiar un edict in acest sens, in care se arata: "Sfantul Ioan si-a indeplinit minunat misiunea care i s-a incredintat. El a dus cu sine pe Maria aici, unde ea a parasit fericita lumea si a urcat la cer." Ipoteza are ca argument si identificarea a doua locuinte in zona Bulbul Dagi (Dealul Privighetorii) Panagia Kapulu, Casa Preasfintei Fecioare, si cea a Sfantului Ioan.

Sfintii Parinti nu neaga prezenta Maicii Domnului la Efes, dar o limiteaza la doar cativa ani, dupa care, simtindu-si sfarsitul, s-ar fi intors la Ierusalim, pentru a vedea inca o data locurile in care a patimit Iisus si pentru a fi inmormantata in apropierea sfantului sau mormant.

Braul Maicii Domnului poate rezolva dilema

Concluzionand, am putea spune ca adevaratul mormant al Sfintei Fecioare se afla in Gradina Ghetsimani din Ierusalim unde, zilnic, mii si mii de credinciosi il viziteaza. In sustinerea acestei ipoteze pledeaza si prezenta sfantului sau brau, tesut chiar de ea din par de camila, dat Apostolului Toma, la Ierusalim, apoi la Constantinopol, unde a fost asezat intr-o racla de aur, in biserica pe care Teodosie al II-lea o construise special in cinstea Sfintei Fecioare. In secolul al X-lea, dupa ce imparateasa Zoe s-a vindecat miraculos dupa atingerea braului, l-a brodat cu aur, iar imparatul Leon al VI-lea Inteleptul a instituit praznuirea lui la 31 august. Din acest brau exista astazi un fragment la Manastirea Vatopedu din Muntele Athos si alt fragment la Manastirea Panaghia Soumela din Grecia.

Dumitru Manolache

http://www.crestinortodox.ro/Unde_se_afla_mormantul_Maicii_Domnului__la_Ierusalim_sau_la_Efes_-86-23662.html